Noapte sfântă – lumina dragostei pure
Vreau să vă relatez două experiențe pe care le-am avut și mi-au rămas în minte mulți ani și din care învăț și acum lecții de care am nevoie.
Prima s-a întâmplat când aveam 6 ani. Conducătoarea corului nostru din Episcopia 5 Hunter era sora Beverly Whitley. Îmi dau seama acum că, probabil, nu avea nici 40 de ani, dar avea copii adolescenți și, pentru noi, copiii de la Societatea Primară, părea foarte matură și înțeleaptă. Era foarte distractivă și ne trata de parcă am fi fost niște adulți în miniatură și nouă ne plăcea acest lucru. O admiram și voiam să îi facem pe plac. Ne spunea că putem să cântăm atât de tare, încât părinții noștri să ne poată auzi din cealaltă cameră. Nu să țipăm – ci să cântăm cu adevărat! Și cântam din toată inima. Dânsa ne-a învățat, de asemenea, un cântec din cartea de imnuri pentru adulți, spunând că știa că suntem niște muzicieni suficient de maturi, încât să putem memora cuvintele dificile. Apoi, ne-a explicat ce însemnau toate cuvintele, în așa fel încât să le putem înțelege. Ne-a învățat că fiecare cântec are un mesaj special doar pentru noi și că, dacă ne gândim la cuvinte, găsim mesajul special pentru viața noastră.
În acea perioadă de Crăciun, am încercat să pun în practică ceea ce ne învățase sora Whitley și am învățat toate strofele din „Noapte sfântă”. Acum, îmi cer scuze dinainte traducătorilor pentru că acest lucru va fi complicat. Când aveam 6 ani, m-am gândit foarte mult la cuvintele din a treia strofă, dar nu am înțeles punctuația. În loc să cânt „[Fiul lui Dumnezeu, lumina dragostei pure]” în sensul că Isus reprezintă lumina care se revarsă din dragostea pură, am înțeles că Fiul lui Dumnezeu iubește lumina pură – El iubește orice este făcut din lumină pură. Gândind ca sora Whitley, am încercat să-mi dau seama cum aș putea să „iubesc lumina pură” așa cum face Isus.
A doua s-a întâmplat când aveam 9 ani. Ca majoritatea copiilor, luam lecții de pian. Nu eram prea talentată și, poate pentru a mă încuraja, episcopul meu m-a rugat să interpretez o melodie de Crăciun la adunarea de împărtășanie din ajunul Crăciunului. Am hotărât să interpretez „Noapte sfântă”. Profesorul meu de pian m-a ajutat să mă pregătesc. Părinții mei m-au auzit cântând la pianul negru de la subsolul casei noastre de, literalmente, o sută de ori. Cineva a menționat că aș putea memora notele, pentru a nu folosi partitura, dar aveam atât de multe emoții să cânt în fața tuturor celor din episcopia mea, încât nu am putut memora notele. În schimb, am conceput un plan. Aveam să iau partitura cu mine, dar, în loc s-o pun pe pian, aveam s-o pun în poală. Puteam să mă uit în jos, spre mâinile mele, și să văd partitura și să pară că am memorat notele. Acest plan a funcționat foarte bine timp de 20 de secunde. Am pus partitura pe fusta mea de Crăciun din taftă și am început să cânt, dar materialul fustei era foarte alunecos și, la mijlocul primei strofe, partitura mi-a căzut de pe fustă și a dispărut complet sub pian. Nu aveam nicio soluție. Nu aveam cum să iau partitura și nu mă puteam gândi la nimic. Am strâns din dinți și am încercat să fac tot ce am putut mai bine. A fost un dezastru complet.
Am apăsat clape greșite și putem să văd cât de stânjeniți erau oamenii din sală. Am făcut multe greșeli și la a doua strofă. Am omis, cu înțelepciune, a treia strofă și m-am grăbit pe culoar cu fața roșie încercând să nu plâng. Părinții mei au șoptit: „Ce s-a întâmplat? Știai cântecul atât de bine!”. Abia așteptam să ies din biserică. Nu am vrut să văd pe nimeni sau să vorbesc cu cineva; mă simțeam umilită și mi-era rușine. Când s-a terminat adunarea, învățătoarea mea mai în vârstă de la Școala de duminica, sora Alma Heaton, s-a apropiat de mine. Am încercat s-o evit, dar m-a luat de mână. În loc să-mi spună cât de bună am fost, ceea ce știau toți că era o minciună, a spus ceva ce îmi voi aminti toată viața. Dânsa a spus: „Sharon, nu contează cum a ieșit. Toți au putut vedea cât de mult efort ai depus și te iubim fie că poți cânta la pian, fie că nu”.
Acela era adevărul! Dar nu a fost așa dureros cum mă așteptam. Adevărul este că muncisem din greu și mă iubeau chiar dacă nu puteam cânta la pian. Am surâs puțin și mi-a dat o îmbrățișare pe care doar o femeie în vârstă o putea oferi și, dintr-o dată, era totul în regulă.
Beverly Whitley și Alma Heaton nu au făcut nimic extraordinar. Nu au scris nimic în jurnalele lor despre aceste întâmplări. Nimeni din familiile lor nu cunoaște aceste povestiri. Ele, pur și simplu, predau copiilor mici cum să cânte și cum să înțeleagă Evanghelia. Ce putea fi mai simplu? Doar că nu a fost simplu. Dacă mă întrebați cum arată o persoană care „iubește lumina pură”, voi răspunde că arată ca Beverly Whitley. Arată ca Alma Heaton. Fiecare dintre ele a putut recunoaște „lumina pură” a unei fetițe care a încercat cât de mult a putut și fiecare a iubit-o, chiar dacă lucrurile nu au ieșit perfect.
Tatăl nostru Ceresc este astfel. El ne vede pe noi, copiii Săi mici, încercând. Eforturile noastre nu au succes întotdeauna, dar El știe cât de greu muncim – uneori strângând din dinți și trecând cu stângăcie prin dezastre – și ne iubește pentru aceasta. Pentru fiecare melodie disonantă, în tonalitatea greșită și de nerecunoscut, El Și-a trimis Singurul Fiu Născut, care este lumina dragostei pure. Isus Hristos va repara fiecare notă greșită și va îndrepta fiecare distonanță dacă ne întoarcem către El și Îi cerem ajutorul. Datorită nașterii, ispășirii și învierii lui Isus Hristos, cu toții putem „dormi în pace senin”1.
Cât de fericită sunt că avem această perioadă de Crăciun pentru a intona cântece care au un mesaj special de la Salvatorul lumii pentru cei cu inimile îndurerate. Vă promit același lucru pe care sora Whitley l-a promis copiilor de la Societatea Primară. Dacă vă gândiți la cuvintele pe care le intonați în această perioadă, veți găsi un mesaj divin special pentru dumneavoastră, care vă va înălța și vă va oferi alinare. Iată unul pe care l-am găsit în această perioadă de Crăciun. Mi-am făcut griji cu privire la toți oamenii pe care nu îi putem ajuta prin eforturile umanitare pe care le depunem ca Biserică și cum națiunile îngreunează uneori încercările noastre de a-i ajuta pe frații și surorile care suferă. Și, apoi, tocmai în această dimineață, în cadrul Societății de Alinare, am fost atentă la cântecul pe care îl intonam:
„Și de noi ai grijă și ajută-ne,
Să fim demni ca-n ceruri să stăm cu Tine”2.
Depun mărturie că Fiul lui Dumnezeu iubește lumina pură; El este lumina dragostei pure. În numele lui Isus Hristos, amin.