Să ajutăm cursanții să preia controlul asupra mărturiei lor
Conferința educatorilor de religie, SEB, iunie 2024
Bun-venit la această adunare istorică a educatorilor de religie din cadrul Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă. De ani de zile, adunăm, o dată pe an, pe toți educatorii de religie din cadrul SEB pentru a participa la o adunare de devoțiune, numită anterior O seară cu o autoritate generală. În această seară, vom continua tradiția fiind adunați aici pentru a-l asculta pe vârstnicul Dale G. Renlund în cadrul evenimentului nostru de încheiere. De-a lungul anilor, am găzduit conferința SEB, cu participare în persoană, la Universitatea Brigham Young, dar, în acest an, este prima oară când ne adunăm, toți cei care facem parte din Sistemul Educațional al Bisericii, pentru a învăța unul de la altul, a împărtăși cunoștințe, a discuta despre eforturile de a preda mai eficient, implicându-i pe educatorii de religie de la Seminare și Institute de Religie, UBY, UBY-Idaho, UBY-Hawaii, UBY-Pathway și Ensign College. Acești educatori de religie predau unui număr de aproximativ o jumătate de milion de tineri adulți din întreaga Biserică, precum și cursanților înscriși la seminar.
Înțelegerea motivului pentru care facem un astfel de efort este strâns legată de însuși scopul educației religioase din cadrul SEB. Am vorbit frecvent despre rolurile distincte pe care fiecare școală SEB le are în sistem. De exemplu, am spus că UBY este ambasadorul, datorită responsabilității de a reprezenta sistemul și Biserica în calitate de organizator, gazdă și erudit. Apoi, gândiți-vă la UBY-Idaho, pe care o numesc educator, datorită concentrării unice asupra predării; UBY-Hawaii, care este cheia de boltă pentru Asia-Pacific prin atenția dedicată și hotărâtă pe care o acordă zonei ei țintă din cadrul Bisericii; și Ensign College, care este furnizorul programei de învățământ aplicat prin concentrarea asupra deprinderilor necesare la început de activitate. Iar UBY-Pathway este furnizorul accesului, pentru că ajunge la mai mulți cursanți decât oricare dintre campusurile noastre prin faptul că asigură o învățare online de înaltă calitate, la un cost convenabil. Desigur, organizația Seminarele și Institutele ajunge la cursanți care nu urmează universități ale Bisericii și reprezintă ancora spirituală pentru tineri adulți, indiferent de locul în care își primesc educația.
În pofida acestor roluri diferite, sunt cel puțin două aspecte care creează unitate între toate aceste instituții. Primul este însăși misiunea Sistemului Educațional al Bisericii, de a dezvolta ucenici ai lui Isus Hristos, care pot fi conducători în căminele lor, în Biserică și comunitățile lor. Oricare ar fi rolurile instituționale distincte, toate instituțiile SEB au aceeași misiune cu privire la conducerea ucenicilor. Mai exact pentru acest auditoriu, avem, de asemenea, responsabilitatea, care revine întregului SEB, de educatori de religie. În iunie 2019, Comitetul pentru Educație al Bisericii a aprobat un document juridic care subliniază rolul educării religioase ce revine Sistemului Educațional al Bisericii, numit, uneori, documentul „Întărirea educației religioase” (SRE-ÎER). Această însărcinare vine cu claritate și îndrumare direct de la Comitetul pentru educație al Bisericii. În primul paragraf al acestui document se spune: „Educația religioasă deține un loc unic și prețuit în misiunea fiecărei instituții. Ea ocupă locul central în scopul fiecărei instituții”. Îndrumările cuprinse în ÎER clarifică faptul că obiectivul central al educației religioase este declarat după cum urmează: „Scopul educației religioase este de a preda Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos, din scripturi și profeții din vremurile moderne, într-un mod care să ajute toți cursanții să-și dezvolte credința și mărturia despre Tatăl Ceresc…, Isus Hristos…, Evanghelia restaurată… și profeții în viață; să devină ucenici pe viață; … [și] să întărească puterea [cursanților noștri] de a găsi răspunsuri, a soluționa îndoieli [și] a acționa cu credință”. Acest scop de bază al educației religioase în întregul Sistem Educațional al Bisericii este esențial pentru motivul pentru care ne aflăm astăzi aici. Dacă nu facem aceasta cu concentrare deliberată, devine greu de justificat investiția considerabilă pe care o face Biserica în fiecare dintre aceste instituții.
Astfel, o parte a motivului pentru care ne-am adunat astăzi aici este că noi, în cadrul SEB, avem o misiune comună și o însărcinare comună ca educatori de religie - să dezvoltăm mărturia și să-i ajutăm pe cursanți să devină ucenici și să găsească răspunsuri la întrebările lor și credință. Aș dori, de asemenea, să mulțumesc lui Chad Webb pentru modul în care ne conduce. Fratele Webb conduce Seminarele și Institutele Bisericii. Dar, în ultimii doi ani, dânsul a fost și președintele Comitetului pentru educație religioasă, format din reprezentanți din întregul Sistem Educațional al Bisericii. În mare parte, tocmai datorită acestui comitet ne aflăm astăzi, aici, în calitate de educatori SEB. Trebuie să menționez, de asemenea, sprijinul acordat de fiecare dintre președinții SEB: președintele Reese, președintele Meredith, președintele Kauwe, președintele Kusch, președintele Ashton și fratele Webb. Acești conducători au primit însărcinarea de a fi „oficianți principali pentru aspecte spirituale și morale” ai instituțiilor lor. Această însărcinare a fost inițiată la învestirea președintelui Kauwe și repetată, de atunci, la fiecare învestire în cadrul SEB. Voi prezenta imagini de la acele învestiri. Puteți vedea învestirea președintelui Kauwe. Însărcinarea a venit de la președintele Holland și a fost repetată pentru președintele Ashton, apoi pentru președintele Reese și, cel mai recent, pentru președintele Meredith. Nu este, deci, o întâmplare că acești președinți sunt alături de noi azi. Dânșii sunt conducători remarcabili și le mulțumesc pentru modul în care ne conduc și dedicarea cu care ne ajută să pornim această primă conferință a educatorilor de religie.
Acum, aș dori să prezint un context pentru mesajul meu de astăzi. În mesajul de început de an adresat educatorilor noștri de religie – în mesajul meu anual adresat educatorilor de religie în ultimii doi ani, v-am rugat să vă concentrați pe ceea ce am identificat ca fiind îndrumări profetice pentru tinerii adulți. Noi am încercat, de asemenea, să subliniem că aceste subiecte menționate aici se vor schimba cu siguranță. Nu este nimic magic în aceste cinci teme, dar ele trebuie actualizate când primim îndrumări continue de la profeți și apostoli, în special cele adresate tinerilor noștri adulți. Sperăm nu să memorați aceste mesaje per se, ci ca noi toți să învățăm cum să ascultăm profeții în viață și să-i ajutăm pe cursanții noștri să învețe cum să pună în practică sfaturile lor.
În acest spirit, doresc să mă concentrez asupra uneia dintre aceste îndrumări profetice recente care mi-a rămas în inimă. Președintele Russell M. Nelson i-a invitat pe tinerii adulți să preia controlul asupra mărturiei lor. Vă rog să rețineți că, dacă doriți să-l urmați pe profet, trebuie să fiți atenți la două lucruri. Primul, urmăriți când repetă un mesaj și, al doilea, fiți atenți când ne imploră ceva. Veți vedea ambele tipare în mesajul președintelui Nelson de a prelua controlul asupra mărturiei dumneavoastră, care a fost prezentat prima dată în adunarea de devoțiune pentru tinerii adulți din mai 2022, când dânsul a declarat: „Vă implor să preluați controlul asupra mărturiei voastre. Lucrați pentru a o obține. Asumați-vă responsabilitatea. Îngrijiți-vă de ea. Hrăniți-o astfel, încât să crească. Hrăniți-o cu adevăr. Nu o pângăriți cu filosofiile false ale bărbaților necredincioși și femeilor necredincioase ca, apoi, să vă întrebați de ce mărturia voastră este în declin. Pe măsură ce faceți din mărturia voastră cea mai mare prioritate, fiți atenți la miracolele care vor avea loc în viața voastră”.
Apoi, mai târziu în același an, președintele Nelson a dat o însărcinare aproape identică, de data aceasta întregii Biserici, în cuvântarea sa din cadrul Conferinței Generale din octombrie 2022: „În acest scop, încredințez membrilor întregii Biserici aceeași însărcinare pe care am dat-o tinerilor adulți în luna mai. I-am îndemnat pe ei atunci – și vă implor pe dumneavoastră acum – să preluați controlul asupra mărturiei dumneavoastră despre Isus Hristos și Evanghelia Sa. Lucrați pentru a o obține. Hrăniți-o astfel, încât să crească. Hrăniți-o cu adevăr. Nu o poluați cu filosofii false ale bărbaților necredincioși și femeilor necredincioase. Pe măsură ce faceți din întărirea continuă a mărturiei dumneavoastră despre Isus Hristos cea mai mare prioritate, fiți atenți la miracolele care vor avea loc în viața dumneavoastră”.
Datorită faptului că președintele Nelson a repetat implorarea ca noi să preluăm controlul asupra mărturiei noastre, am simțit că trebuie să vă împărtășesc cărarea pe care am urmat-o spre a-mi obține mărturia. Aceasta este o experiență personală și, deși am scris-o, sper că veți putea să simțiți ca și cum am sta împreună într-un cadru mai puțin oficial. Fiecare dintre noi face călătoria personală către credință. Așa fac și cursanții noștri. Astăzi, voi împărtăși o parte din a mea. Călătoria mea spre mărturie a început într-un context neobișnuit. Am crescut într-o comunitate din Scottsdale, Arizona, cu puțini sfinți din zilele din urmă. La un eveniment atletic din liceu, mă pregăteam pentru cursă când, privind în partea cealaltă a pistei, l-am observat pe fratele Butler, conducătorul meu de la Tinerii Băieți. Prezența lui acolo era neobișnuită. Nu aveam multe în comun. Știam că nu era o persoană care să frecventeze întrecerile de atletism. Apoi, într-o clipă, Spiritul mi-a spus: „Clark, această Biserică este adevărată pentru că nu există alt motiv pentru care el ar putea fi aici. Trebuie să fie ceva mai profund în credința lui care îl motivează să te sprijine”. Asta a fost tot. Experiența pe care am trăit-o nu s-a întâmplat în timp ce scripturile se revărsau asupra mea sau în mijlocul unei adunări de mărturii. A fost pur și simplu rodul slujirii cu dedicare a altcuiva. Astăzi, sentimentul este în mintea mea la fel de clar ca în ziua în care a apărut.
Un an sau doi mai târziu, am primit chemarea de a pleca în misiune, în Misiunea Kobe, Japonia. Îmi amintesc prima zi la CPM. Am fost atât de entuziasmat să-mi întâlnesc colegii, să fiu prezentat instructorilor, să am sentimentul că oameni cu tărie s-au adunat din întreaga lume. Dar, în dimineața următoare, când a sunat alarma la ora 6 dimineața, abia am putut să mă trezesc și, o clipă, am fost cuprins de panică. M-am gândit: „Cum, oare, voi reuși să fac aceasta? Nu știu dacă mă voi putea trezi atât de devreme în fiecare zi, în următorii doi ani, fără să mai vorbesc despre învățarea unei limbi atât de grele ca japoneza”. Brusc, am simțit că prezența conducătorului Tinerilor Băieți la cursa mea de alergări nu va fi suficientă pentru a mă susține în acei doi ani. Aveam nevoie de o cunoaștere mai profundă și acea mărturie avea nevoie să se bizuie pe Evanghelia însăși. Am început să citesc Cartea lui Mormon în mod serios în fiecare dimineață. Alarma de la ora 6 pornea și eu urcam repede în sala de la CPM și, sub lumina fluorescentă și într-un balansoar, citeam și studiam Cartea lui Mormon. Ajungând la sfârșitul ei, am citit promisiunea din Moroni 10:3-5 din Cartea lui Mormon. Știam acea scriptură din vremea când eram tânăr cursant la seminar. Am îngenuncheat în rugăciune pentru a cere confirmarea credinței mele. Dar, în timp ce-L întrebam pe Domnul, nu am primit niciun răspuns, inițial. Eram atât de dezamăgit. M-am așezat din nou pe scaun și am văzut că mai aveam doar două pagini până să ajung la sfârșitul Cărții lui Mormon. Am hotărât ca cel puțin s-o termin. Mai aveam de citit trei versete din Moroni 10 și, în Moroni 10:32, am citit această scriptură: „Da, veniți la Hristos și perfecționați-vă în El și lepădați-vă de orice necredință; și dacă voi vă veți lepăda de orice necredință și-L veți iubi pe Dumnezeu cu toată puterea, mintea și tăria voastră, atunci harul Lui–”, nu pot să citesc. Plâng. Îmi pare rău! „Atunci harul Lui este destul pentru voi pentru că prin harul Lui voi puteți să fiți perfecți în Hristos”. În timp ce citeam acel verset, o lumină și limpezime au venit asupra mea. Nu le puteam nega. Erau înălțătoare și înduioșătoare și mi-au umplut întreaga ființă. În acel moment, am știut că era adevărată Cartea lui Mormon și că scopul ei este să depună mărturie că Isus este Hristosul.
Ei bine, am plecat spre Japonia cu această mărturie puternică. Am continuat să am experiențe care mi-au clădit mărturia, dar nimic atât de profund ca cea din acea dimineață de la CPM. Apoi, într-o noapte foarte ploioasă, în timp ce ne pregăteam de culcare, am auzit o ciocănitură în ușă. Ne-am privit unul pe altul. Apartamentul nostru se afla în spatele casei misiunii. Cumva alarmat de faptul că cineva venea noaptea, atât de târziu la apartamentul nostru, am ieșit, am deschis ușa și, acolo, în prag, l-am văzut pe președintele meu de misiune stând în ploaie sub umbrelă. El a spus: „Gilbert Chōrō, vârstnice Gilbert, îmbracă-te. Mergem să-l vizităm pe vârstnicul Matsuo”. Tatăl vârstnicului Matsuo era pe moarte din cauza cancerului. Am presupus imediat ce se întâmplase. Dar, când am urcat în mașina misiunii, președintele Matsumori s-a întors spre mine și mi-a explicat că mama misionarului fusese ucisă, într-un accident de mașină, în acea zi. Apoi, el a spus: „Roagă-te ca noi să fim capabili să empatizăm și să înțelegem ce va aduce alinare acestui misionar”. M-am simțit copleșit și nepotrivit pentru aceasta. Îmi amintesc încă mișcarea ștergătoarelor de parbriz în timp ce călătoream în tăcere. Brusc, Spiritul mi-a pus în inimă Alma 7:12: „Va lua asupra Lui infirmitățile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce privește trupul, ca El să știe, în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor”. Am știut că ispășirea lui Isus Hristos ne-a permis să înfrângem păcatul. Am știut că Hristos ne va ajuta să înviem și să trăim din nou. Dar, în acea noapte pe șoseaua Osaka, am învățat că Isus Hristos ne poate alina și în necazurile noastre, în suferința noastră, când viața nu este dreaptă. Eu nu știam prin ce trece acel tânăr misionar, dar, prin miracolul ispășirii, exista Cineva care știa. În acea noapte, la un an de când eram în misiune, Spiritul mi-a depus, cu putere, mărturie, din nou, că era adevărată Cartea lui Mormon și că scopul ei este să depună mărturie că Isus este Hristosul.
M-am întors din misiune și m-am căsătorit cu Christine în Templul Salt Lake. Ne-am mutat în California și, în cele din urmă, în Boston. Am continuat să am repetate confirmări tăcute pentru mărturia mea, dar, din nou, nimic atât de profund ca cea din dimineața de la CPM sau ca cea din noaptea de pe șoseaua Osaka. Apoi, într-o duminică, am avut o mărturie puternică, dar neașteptată, de la Spirit. Citeam o secțiune din scripturi către care majoritatea oamenilor nu se îndreaptă pentru a-și clădi mărturia. Era în Alma 30, în cadrul unei lecții la biserică, în ceea ce eu voi numi doctrina lui Corihor, în care Corihor Îl neagă pe Hristos, încearcă să absolve oamenii de faptul că sunt răspunzători pentru alegerile lor, proclamă că noi suntem salvați doar de ingeniozitatea noastră. El alunecă în ceea ce, azi, am numi relativism moral. Corihor batjocorește, în mod agresiv, crezurile altora, numindu-le tradiții nebunești ale părinților lor. În timp ce instructorul de la Școala de duminica parcurgea lecția, am început să mă gândesc că, dacă Joseph Smith ar fi creat Cartea lui Mormon de unul singur, Corihor era un personaj ciudat care n-ar fi trebuit inclus. Joseph a trăit într-o perioadă de fervoare religioasă, în care oamenii credeau în Isus Hristos. El, probabil, nu întâlnise niciodată pe cineva, care să susțină, atât de agresiv, o astfel de doctrină antihrist, precum Corihor sau, trebuie să adaug, Nehor sau Șerem, toți menționați acolo, în Cartea lui Mormon. Dar noi știm că scriptura Cartea lui Mormon a fost scrisă pentru zilele noastre. Cunosc aceste argumente de la oamenii pe care i-am întâlnit, adesea, în cultura academică de la Cambridge, Massachusetts. În timp ce reflectam la această anomalie în mijlocul unei lecții a Școlii de duminica, având deja o mărturie profundă despre Cartea lui Mormon, Spiritul mi-a spus: „Clark, Cartea lui Mormon este adevărată și scopul ei este să depună mărturie că Isus este Hristosul”.
Aceste experiențe au continuat să aibă loc în viața mea. Odată, mă rugam în templu cu privire la tinerii mei dintr-un cartier sărac din Boston. În timp ce citeam Mosia 3:17, Spiritul m-a învățat că singurul mod în care puteam ajuta acești tineri băieți să iasă din situația lor era prin Isus Hristos. În acel timp, studiam Alma 36 și învățam despre chiasmul care se regăsește în întregul capitol, punctul său central fiind mântuirea lui Alma cel Tânăr. Remarcabil este că se părea că, de fiecare dată când aveam o mărturie despre Cartea lui Mormon, aceasta venea însoțită de mărturia despre Isus Hristos. Aceasta s-a întâmplat din nou la sesiunea pentru femei din cadrul Conferinței Generale din octombrie 2018. La acea sesiune, președintele Nelson a făcut o invitație surorilor din Biserică să citească scriptura Cartea lui Mormon până la sfârșitul anului și să marcheze fiecare mențiune despre Salvator, fiecare verset referitor la Salvator din Cartea lui Mormon. Dorind să fiu un sprijin pentru soția mea și cele șase fiice ale mele, m-am alăturat lor în a răspunde la acea invitație. Tocmai primisem acest exemplar al Cărții lui Mormon. Era un exemplar absolut nou al Cărții lui Mormon. Am marcat în el fiecare referire la Salvator. Pagină după pagină, cu creion roșu, toate referirile la Isus Hristos. La 48 de ani, având deja o mărturie profundă despre Cartea lui Mormon și despre Salvator, Spiritul mi-a depus mărturie, încă o dată, în acea toamnă, în fiecare dimineață, în timp ce citeam paginile acestei cărți: „Clark, această carte este adevărată și scopul este să depună mărturie că Isus este Hristosul”.
Revenind la mesajul președintelui Nelson și citatul menționat mai devreme: „Vă implor să preluați controlul asupra mărturiei dumneavoastră. Lucrați pentru a o obține. Asumați-vă responsabilitatea. Îngrijiți-vă de ea. Hrăniți-o astfel, încât să crească. Hrăniți-o cu adevăr. Nu o pângăriți cu filosofiile false ale bărbaților necredincioși și femeilor necredincioase ca, apoi, să vă întrebați de ce mărturia voastră este în declin. … Pe măsură ce faceți din mărturia voastră cea mai mare prioritate, fiți atenți la miracolele care vor avea loc în viața voastră”. Confirm acele miracole. Am fost binecuvântat în atât de multe moduri pentru că am făcut din mărturia mea o prioritate toată viața mea.
Frați și surori, ca educatori de religie, noi trebuie să-i ajutăm pe cursanții noștri să preia controlul asupra mărturiilor lor. Aș dori să mă concentrez asupra a cinci moduri în care îi putem învăța pe cursanții noștri să preia controlul asupra mărturiilor lor. Primul, ajutați-i să învețe să-și exercite libertatea de a alege. Al doilea, învățați-i să fie o lumină pentru alții, în special pentru cei care au probleme. Al treilea, să adreseze întrebări cu credință. Al patrulea, să privească spre surse pline de adevăr. Și al cincilea, să se bizuie pe Spirit.
Primul, trebuie să-i învățăm pe cursanți că faptul de a clădi o mărturie este un act deliberat, rezultat al libertății noastre de a alege. C. S. Lewis s-a referit frecvent la declarația: „Cel mai lung drum ocolitor este cel mai scurt drum către casă”. Este nevoie de muncă pentru a clădi credința și ucenicia. Este un act deliberat. Alma ne învață cum clădirea mărturiei necesită întreaga noastră atenție: „Dar iată, dacă vă veți trezi și vă veți deștepta aptitudinile, chiar pentru a pune la încercare cuvintele mele și dacă dovediți un pic de credință, da, chiar dacă nu faceți nimic mai mult decât să doriți să credeți, lăsați această dorință să lucreze în voi, chiar până când credeți într-un fel în care puteți face loc pentru o parte din cuvintele mele”.
Al doilea principiu pe care îl putem preda pentru a-i ajuta pe cursanți să preia controlul asupra mărturiei lor este să fie lumină pentru alții, poate mai ales pentru cei care au probleme. Acestei generații îi pasă mult de cei de-o seamă cu ei și cei care se confruntă cu probleme în viață. Președintele Nelson ne învață să nu-i judecăm pe cei care se confruntă cu probleme.
„Dacă prietenii și membrii familiei se îndepărtează de Biserică, continuați să-i iubiți. Nu este responsabilitatea voastră să judecați alegerea altcuiva, așa cum nici voi nu meritați să fiți criticați pentru că rămâneți credincioși.
Acum, vă rog să-mi dați ascultare când spun: Nu vă lăsați duși în rătăcire de aceia ale căror îndoieli ar putea fi alimentate de lucruri pe care nu le puteți vedea în viața lor.”
Scepticismul și îndoiala pot fi contagioase, dar și credința și speranța pot fi. Președintele Nelson spune în continuare:
„Mai presus de toate, permiteți prietenilor voștri sceptici să vadă cât de mult Îl iubiți pe Domnul și Evanghelia Sa. Surprindeți inima lor care se îndoiește cu inima voastră plină de credință!
Pe măsură ce preluați controlul asupra mărturiei voastre și o faceți să crească, veți deveni un instrument mai puternic în mâinile Domnului”.
Tocmai acest ultim punct – să-i învățăm pe cursanții noștri să devină un instrument și o resursă pentru Domnul – este cel în care, cred eu, avem ocazia deosebită să-i ajutăm pe tinerii adulți cu privire la mărturia lor. Învățați-i să fie o lumină. Învățați-i să fie un prieten. Învățați-i să fie o resursă pentru alții. Iar pe cei care nu și-au găsit credința încă, învățați-i să-și facă lucrarea slujind altora. Multe mărturii vin din actul slujirii altora. Mărturia pe care am primit-o în Templul Boston, Massachusetts, că Hristos era răspunsul pentru tinerii mei, s-a datorat faptului că făceam tot ce știam pentru a-i ajuta. Învățați-i pe cursanții noștri să fie o lumină și mărturiile lor vor crește.
Noi, desigur, îi învățăm că este bine să aibă întrebări. În această seară, vârstnicul Renlund va vorbi puțin mai mult despre aceasta. Președintele Nelson a explicat: „Dacă aveți întrebări – și sper să aveți – căutați răspunsuri cu dorința arzătoare de a crede”. Dar, așa cum a subliniat președintele Jeffrey R. Holland: „Uneori ne comportăm ca și cum o declarare sinceră a îndoielii este o manifestare mai mare de curaj moral decât este o declarare sinceră a credinței. Nu este!”. Când tatăl unui copil suferind L-a implorat pe Salvator: „Cred, Doamne! Ajută necredinței mele”, el a pornit de la existența credinței. El a învățat în adolescență – sau eu am învățat în adolescență, când i-am vorbit tatălui meu despre o dilemă legată de credință; credeam că eram foarte deștept și că venisem cu ceva la care el nu se gândise niciodată. La 15 ani, eram mai deștept decât tatăl meu, care câștiga întotdeauna orice dezbatere. Și, acum, aveam o întrebare extrem de dificilă pentru el. În loc să răspundă întrebării mele, el a spus simplu: „Clark, și eu mi-am pus întrebarea aceasta. Și, în viața mea, am avut două grămezi de întrebări: una cu lucruri pe care le știu și una cu unele care par greu de înțeles. Cu timpul, am constatat că grămada cu lucruri pe care le știu crește neîncetat și grămada cu lucruri pe care nu le știu scade neîncetat”.
Dacă veți merge mai departe cu credință, vă promit că asta se va întâmpla. Nu înseamnă că nu abordăm întrebări și îngrijorări pe care le au oamenii, dar îi ajutăm să meargă înainte cu credință. Eu cred că aceasta este ce spunea vârstnicul Larry Corbridge în adunarea de devoțiune de la UBY, când i-a îndemnat pe cursanții din acest campus să se concentreze pe întrebările principale și să lase întrebările secundare să se rezolve în timp. Președintele Nelson ne amintește mereu că, pentru a ne clădi mărturia, trebuie să privim către surse pline de adevăr. „Hrăniți-[vă mărturia] cu adevăr. Nu o pângăriți cu filosofiile false ale bărbaților necredincioși și femeilor necredincioase ca, apoi, să vă întrebați de ce mărturia voastră este în declin”. Unii tineri adulți simt că singura cale de a avea o credință robustă este să ne întoarcem către criticii și dușmanii Bisericii. Cumva aceasta ar face ca o mărturie să fie mai robustă. În astfel de circumstanțe, trebuie să-i ajutăm pe cursanții noștri să examineze integritatea intenției. Corihor, Nehor și Șerem nu încercau să-i edifice pe ucenicii lor, ci, pur și simplu, încercau să-și valideze propriile alegeri greșite și să-și susțină agenda personală. Învățați-vă cursanții că „unele surse pot chiar să fie create special pentru a provoca neîncredere, teamă și îndoială”. Ajutați-i să privească către profeții în viață, către scripturi și să se încreadă în conducătorii Bisericii.
Una dintre cele mai importante surse pline de adevăr către care ne putem întoarce este Duhul Sfânt. Învățați cursanții să înțeleagă cum se simt când este prezent Duhul Sfânt și să-I recunoască îndepărtarea când adevărul este denaturat. Am avut o experiență formatoare pe acest subiect într-o recentă sesiune de întrebări și răspunsuri desfășurată la UBY-Hawaii cu președintele Henry B. Eyring și președintele Keoni Kauwe. Un cursant ne-a întrebat când vor avea nevoie de Duhul Sfânt în viața lor. Citând declarația președintelui Nelson: „În zilele care vor veni, nu va fi posibil să supraviețuim spiritual fără influența îndrumătoare, conducătoare, alinătoare și constantă a Duhului Sfânt”, președintele Eyring m-a rugat să răspund la întrebarea cursantului. Aceasta era o întrebare la care răspunsesem de sute de ori în calitate de președinte al UBY–Idaho. Am răspuns că ei, cursanții, aveau nevoie de Spirit când luau hotărâri cu privire la ce să studieze, cu cine să se întâlnească, unde să locuiască, ce serviciu să-și ia și multe alte hotărâri legate de viață care-i lovesc pe tinerii noștri adulți. Președintele Eyring l-a rugat apoi pe cursant să recitească declarația președintelui Nelson. De această dată, să se oprească la cuvântul supraviețuim. Președintele Eyring a explicat că profetul folosise cuvântul supraviețuim în mod deliberat. El a explicat că ei, cursanții, trăiau într-o perioadă în care dușmanul era atât de eficient la distorsionarea adevărului, încât, dacă ei nu ar avea Duhul Sfânt, ar fi înșelați cu privire la cele mai fundamentale adevăruri ale Evangheliei. În cuvântarea sa, „Gândiți din perspectivă eternă!”, președintele Nelson declară: „Înșelăciunile dușmanului nu au sfârșit. Vă rog să fiți pregătiți. Nu vă sfătuiți niciodată cu cei care nu cred. Căutați îndrumare de la glasuri în care puteți avea încredere – de la profeți, văzători și revelatori și de la șoaptele Duhului Sfânt”.
Frați și surori, haideți să-i învățăm pe cursanții noștri să preia controlul asupra mărturiei lor. Învățați-i să lucreze pentru a o obține, să-și asume responsabilitatea, să se îngrijească de ea, s-o hrănească astfel, încât să crească. Pentru aceasta, haideți să-i învățăm să-și exercite libertatea de a alege, să fie lumină pentru alții, să adreseze întrebări cu credință, să privească spre resurse pline de adevăr și să învețe să se bizuie pe Spiritul Sfânt. Directiva Întărirea educației religioase ne dă însărcinarea de a face aceasta cu convingere. Eforturile dumneavoastră dau rezultate. Nu credeți cuvintele din afară. Tinerii adulți vin la institut într-un număr record. Tinerii adulți urmează școlile Bisericii într-un număr record. Are loc o mărire impresionantă a credinței în întreaga Biserică, chiar și în aceste timpuri grele. Cursanții noștri învață să preia controlul asupra mărturiei lor și ei sunt tot mai aproape de Isus Hristos. Eu am o mărturie despre Salvatorul nostru. Eu știu că este adevărată Cartea lui Mormon. Și depun mărturie că scopul ei este să depună mărturie că Isus este Hristosul. Haideți să-i invităm pe cursanții noștri să găsească aceste adevăruri. În numele lui Isus Hristos, amin.