Mesaj din cadrul conferinței de la profet
Credința va muta munții
Adaptat după „Hristos a înviat; credința în El va muta munții”, Liahona, mai 2021.
Tot ce este bun în viață – și orice binecuvântare – începe cu credința. În Biblie, Isus a promis că dacă „[vom avea] credință cât un grăunte de muștar”, vom putea să mutăm munții (Matei 17:20). Munții voștri pot fi singurătatea, îndoiala, boala sau alte probleme.
Sămânța de muștar simbolizează o credință mică, dar care crește tot mai mare. Sămânța de muștar începe fiind mică, dar crește și se face un copac suficient de mare, încât păsările să se cuibărească în ramurile sale. Vă rog să începeți astăzi să vă măriți credința. Iată câteva moduri prin care vă puteți clădi credința și încrederea.
-
Învățați despre Isus Hristos citind scripturile. Învățați despre miracolele Sale.
-
Alegeți să credeți în El. Gândiți-vă la El în fiecare zi.
-
Acționați având credință. Fiți botezați și luați din împărtășanie.
-
Rugați-L pe Tatăl Ceresc să vă ajute.
Credința voastră în Isus Hristos va muta munții. Credința vă va ajuta să transformați încercările în ocazii incredibile.