Rămasă încuiată pe dinafară!
Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.
Această întâmplare a avut loc în partea centrală a Ungariei.
Poate că Emma putea ajuta!
„Puneți încrederea ta în acel Spirit care conduce spre a face bine” (Doctrină și legăminte 11:12).
Emma sărea peste crăpăturile din trotuarul pavat. Era o zi luminoasă și însorită. Ea și mama mergeau pe jos spre alimentară.
„Mamă, cât de departe este soarele?”, a întrebat ea.
„Nu sunt sigură”, a spus mama.
Emma s-a uitat cu ochii pe jumătate închiși către cer. „Crezi că se va duce vreodată vreo rachetă pe soare? Crezi că este mai fierbinte decât fulgerul? Crezi…”
Mama a râs. „Întrebările tale devin din ce în ce mai dificile!”
Emma a râs și ea. Ea avea multe întrebări. Mama făcea mereu tot ce putea pentru a răspunde la ele. Acesta era unul dintre motivele pentru care Emmei îi plăcea să iasă la plimbare cu mama.
Emma privea cu atenție în timp ce trecea prin cartierul ei. Taxiuri treceau pe șoseaua pavată. Oameni mergeau pe biciclete. Mulți oameni erau afară și mergeau, de asemenea, pe jos.
Apoi, Emma s-a uitat pe partea cealaltă a străzii. O fetiță era așezată pe scările din fața unui bloc. Părea să plângă.
Emma a încetinit. Să se oprească și să ajute? Poate că fata dorea să fie lăsată în pace. Uneori, Emma dorea să fie lăsată în pace când era tristă.
Emma s-a oprit din mers. De cele mai multe ori, Emma și-a dorit să discute cu cineva când a avut nevoie de ajutor. Și poate că ea putea ajuta!
A luat-o pe mama de mână. „Uite, mami. Cred că fata aceea are nevoie de puțin ajutor.”
Mama s-a uitat pe partea cealaltă a străzii. „Cred că ai dreptate.”
Emma a ținut-o pe mama de mână în timp ce au traversat strada. Ea a urcat scările până unde era așezată fata. „Bună”, a spus Emma. „Ai nevoie de ajutor?”
Fetița a oftat și s-a uitat în sus la ele. Brațele ei erau în jurul genunchilor ei, iar ochii îi erau roșii și umflați.
„Eu… eu am rămas încuiată pe dinafară.” Ea a respirat adânc. Glasul îi tremura și era slab. Emma s-a așezat în genunchi lângă ea pentru a o auzi mai bine.
„Nu știu să citesc”, a spus fata. „Nu știu pe ce buton să apăs pentru a mă întoarce înăuntru.”
Emma s-a uitat la peretele exterior al blocului. Erau multe butoane mici. Fiecare buton avea câte un nume pe el. Alături de butoane era un difuzor.
„Care este numele tău de familie?”, a întrebat Emma.
„Schneider”, a spus fetița.
Mama a citit toate butoanele până când l-a găsit pe cel pe care scria „Schneider”. Ea l-a apăsat.
Țârr!
Butonul a produs un sunet puternic. Apoi, în difuzor, s-a auzit un glas neclar.
„Aici este familia Schneider. Cum vă pot ajuta?”
Mama a vorbit la interfon. „Bună! Fiica mea și cu mine suntem afară cu o fetiță care spune că a rămas încuiată pe dinafară.”
Fata s-a ridicat repede și a fugit către interfon. „Mamă”, a spus ea, „nu am știut să citesc pe buton pentru a mă întoarce înăuntru, iar acești oameni m-au ajutat!”
Glasul din difuzor a sunat surprins. „Leni! Credeam că ești în camera ta! Nu-ți face griji. Vin jos chiar acum.”
După câteva secunde, o doamnă a ieșit alergând. Fata a fugit sus și a îmbrățișat-o.
Doamna s-a întors către Emma. „Îți mulțumesc că ai ajutat-o pe micuța mea Leni!”
Emma a zâmbit. „A fost ușor să ajut.”
Ele și-au luat rămas bun și au coborât scările. Emma a simțit o căldură în întregul ei trup. Ea s-a mai gândit la o întrebare pentru mama.
„A fost ușor s-o ajut pe acea fată. De ce mă simt atât de fericită în legătură cu aceasta?”
Mama a strâns ușor mâna Emmei. „Acesta este Duhul Sfânt care-ți spune că ai făcut o alegere bună.”
Emma a zâmbit. A fost bucuroasă că s-a oprit să ajute