„Rugăciunea lui Rosi”, Prietenul, mai 2023, p. 14-15.
Rugăciunea lui Rosi
Rosi s-a săturat să simtă că nu aparține acelui loc.
Această întâmplare a avut loc în S.U.A.
Rosi și-a lăsat ghiozdanul pe podea. Tocmai își încheiase cea de-a doua zi în noua ei clasă. Și nu fusese o zi bună.
„Ce s-a întâmplat?”, a întrebat-o mama.
Rosi s-a trântit pe canapea. „Câțiva copii din clasa mea mi-au spus lucruri urâte”, a spus ea. „Despre pielea mea maro.”
Nu erau mulți oameni la școală care aveau pielea de aceeași culoare cu a lui Rosi, așa că simțea că nu aparține acelui loc. Dar faptul că o necăjeau a făcut-o să se simtă de o sută de ori mai rău.
Mama era îngrijorată. „Îmi pare rău”, a spus ea. A îmbrățișat-o pe Rosi. „Voi vorbi cu învățătoarea ta despre aceasta.”
Dar, a doua zi, la școală, Rosi a fost necăjită din nou. Un băiat din clasa ei a fost răutăcios cu ea toată ziua.
Rosi era tristă. Dar, de asemenea, era furioasă. Uneori, când el era nepoliticos cu ea, Rosi a ripostat. Dar acest lucru nu a făcut-o să se simtă mai bine.
Într-o zi, când Rosi s-a întors acasă de la școală, a fugit direct în camera ei. S-a săturat să fie necăjită. Era sătulă să se simtă de parcă nu aparținea acelui loc. Și-a pus fața în pernă și a plâns.
Ce să fac?, s-a întrebat ea. Nu voia să se simtă așa tot restul anului școlar.
Rosi și-a șters ochii. Apoi, s-a uitat în sus la mica statuie a lui Isus care era pe raftul ei cu cărți. Mama i-o dăduse lui Rosi pentru a o ajuta să-și aducă aminte de Isus.
Poate că ar trebui să mă rog, și-a spus ea. S-a așezat în genunchi și și-a îndoit brațele.
„Dragă Tată Ceresc, inima mea este foarte rănită. Colegii mei de clasă sunt răi cu mine din cauza pielii mele maro și acest lucru mă face să mă simt îngrozitor. Te rog, ajută-mă.”
S-a simțit bine să-I spună Tatălui Ceresc despre sentimentele ei. Știa că El o asculta. A simțit căldură și se simțea iubită, ca și cum o pătură moale era înfășurată în jurul ei. Simțea că pielea ei avea o culoare frumoasă. Ea era un copil al lui Dumnezeu și El o iubea.
Când Rosi a terminat să se roage, i-a venit o idee. Poate că ea putea să facă mai mult pentru a ajuta la școală.
Săptămâna următoare, Rosi și mama ei au vorbit cu oamenii responsabili de la școală despre ceea ce se întâmpla în sala ei de clasă. Rosi a căutat alți copii de la școală care erau hărțuiți și s-a împrietenit cu ei. A încercat să-l ignore pe băiatul care o necăjea. Și, duminica, la Biserică, și-a împărtășit mărturia că Tatăl Ceresc îi iubește pe toți.
Lucrurile de la școală nu s-au îmbunătățit imediat. Dar, când a fost greu, Rosi și-a adus aminte cum s-a simțit în timpul rugăciunii ei. Era un copil al lui Dumnezeu și era iubită. Și, pentru că știa acest lucru, putea să facă orice.
Ilustrații de Shawna J. C. Tenney.