„Răspunsuri despre templu”, Prietenul, mai 2023, p. 38-39.
Răspunsuri despre templu
Cum este în interiorul unui templu?
Templul este casa Domnului. Este curat și frumos înăuntru. Toată lumea poartă haine albe și încearcă să fie pioasă. Este un loc plin de pace, în care Îl preaslăvim pe Dumnezeu, învățăm și simțim dragostea Salvatorului prin Duhul Sfânt.
Ce fac oamenii în interiorul templului?
În templu, învățăm despre planul lui Dumnezeu și facem legăminte cu El. Facem aceasta luând parte la rânduieli, cum ar fi botezuri, confirmări și pecetluiri cu familiile noastre.
Cum trebuie să mă îmbrac când mă duc la templu?
Ar trebui să te îmbraci cu hainele cele mai bune când te duci la templu. Odată ce ești înăuntru, te vei schimba în haine speciale pentru a înfăptui rânduieli. Pentru botezuri, lucrătorii din templu îți vor da un costum alb pe care să-l porți.
Ce este o recomandare pentru templu?
O recomandare pentru templu este o foaie mică de hârtie care îți permite să intri în templu. Poți obține una de la un membru al episcopatului tău sau al președinției ramurii tale. El te va întreba dacă ții poruncile și dacă ai o mărturie. Dacă ești demn și pregătit să intri în templu, el îți va da o recomandare pentru templu.
Ce înseamnă să faci botezuri pentru cei morți?
În templu, poți fi botezat pentru oameni care au murit fără a fi botezați. Vei purta haine albe și vei fi scufundat în apă (cufundat complet).
Ilustrații de Simini Blocker.