2021
Lucrare măreață
ianuarie 2021


„Lucrare măreață”, Pentru întărirea tineretului, ian. 2021, p. 20-21.

Lucrare măreață

Tema tinerilor din anul 2021:
Doctrină și legăminte 64:33-34

Domnul v-a invitat să vă alăturați „celei mai mari lucrări” de pe pământ.1

Logo-ul temei tinerilor din anul 2021

Voi, tinere fete și tineri băieți extraordinari, faceți parte din ceva minunat – voi „puneți temelia unei mari lucrări” (Doctrină și legăminte 64-33). Această lucrare Îl ajută pe Domnul, Isus Hristos, să ducă mai departe misiunea Sa în timp ce participăm la adunarea lui Israel de ambele părți ale vălului și la clădirea Sionului.

Alăturați-vă batalionului de tineri

Președintele Russell M. Nelson a invitat pe fiecare dintre voi să participe la această lucrare ca parte a „ batalionului de tineri al Domnului”2. Dar, ce este un batalion? Un batalion este o unitate specializată să îndeplinească anumite sarcini împreună. Acest lucru înseamnă că voi faceți parte dintr-o unitate specializată să găsească și îndeplinească partea voastră în marea lucrare a Domnului.

Când profetul v-a invitat să vă gândiți la scopul vieții voastre concentrându-vă asupra adunării lui Israel, viața voastră a început să arate ca viața lui Moise. Moise, care a crescut ca prinț al Egiptului, a trebuit să fugă pentru a-și salva viața și, mai târziu, s-a mulțumit cu viața lui simplă având grijă de oi. Dar, Domnul l-a chemat și i-a declarat: „Eu am o lucrare pentru tine” (Moise 1:6). Tatăl nostru din Cer știa ceea ce Moise nu știa: având ajutorul lui Dumnezeu, Moise putea fi un instrument în salvarea unei mari națiuni – el putea face orice.

Voi puteți face schimbări

V-ați putea spune: „Eu nu sunt Moise. Chiar pot face eu schimbări în lumea aceasta?”. Noi am avut, uneori, același sentiment, dar avem suficientă experiență să știm că răspunsul este da. Vedem, în fiecare zi, tineri obișnuiți care nu aleg să trăiască vieți obișnuite. Ei au o influență puternică asupra celor din jurul lor fiind, pur și simplu, adevărați ucenici ai lui Isus Hristos. Ei își dezvoltă talentele și își ajută familiile să aibă succes. Voi sunteți chemați de un profet să „puneți temelia unei mari lucrări”. Când avem încredere în Isus Hristos și căutăm să facem voia Sa, noi putem face schimbări.

Nu sunteți singuri în această lucrare. Când vă alăturați batalionului Domnului, vă alăturați unui vast grup de tineri din întreaga lume. Noi stăm alături de voi, umăr la umăr, împreună cu părinții, conducătorii și prietenii voștri și cu apostolii și profeții și îngerii din cer, toți străduindu-ne să îndeplinim împreună lucrarea Domnului (vedeți Doctrină și legăminte 84:88).

Din lucrurile mici iese ceea ce este mare

Noi vom începe puțin câte puțin. Domnul ne invită să facem pași mici și simpli când ne îmbarcăm în această mare lucrare (vedeți Doctrină și legăminte 64:33). Faptele făcute cu consecvență și credință ne vor duce înainte și ne vor invita să întindem brațele și să-i ajutăm pe cei din jurul nostru. Unele dintre aceste lucruri simple pot fi adaptate persoanei voastre, deoarece călătăria niciunuia nu va fi la fel cu a altcuiva.

Rugați-vă să știți cine sunteți și să înțelegeți rolul vostru personal în planul lui Dumnezeu. Rugați-vă să știți ce lucruri mici și simple trebuie să faceți în fiecare zi. Probabil va trebui să ieșiți din zona voastră de confort, dar dacă sunteți dornici să acționați potrivit îndemnurilor pe care le primiți, vi se va da mai mult.

După cum președintele Nelson ne-a învățat recent: „Pe măsură ce căutăm să fim ucenici ai lui Isus Hristos, acțiunile noastre de a-L asculta trebuie să fie făcute cu intenție. Este nevoie de efort conștient și consecvent pentru a ne umple viața de zi cu zi cu ale Sale cuvinte, învățături și adevăruri”3.

Domnul vă va extinde capacitățile și vă va spori bucuria

În timp ce căutați revelație, Domnul vă va îndruma pentru a ști cum să vă folosiți personalitatea și talentele pentru a sluji și trăi potrivit Evangheliei. El vă va dezvolta imaginația, creativitatea și capacitatea în moduri în care niciodată nu v-ați gândit că ar fi posibil.

Când vă oferiți inima și mintea binevoitoare Domnului, veți descoperi mai mulți prieteni și ocazii sporite de a sluji. Simțul identității voastre și scopul vostru vor fi întărite și veți găsi bucurie.

S-ar putea, uneori, să ne simțim mulțumiți să ne așezăm în liniște, fără efort sau preocupări, dar Dumnezeu a pus deoparte altceva pentru noi. La fel cum a avut o măreață lucrare pentru Moise, El are o mare lucrare pentru voi. Nu fiți obosiți! Avem încredere deplină în voi – batalionul de tineri al Domnului.

Note

  1. Russell M. Nelson, „Speranța lui Israel” (adunare de devoțiune pentru tinerii din întreaga lume, 3 iunie 2018), p. 3, HopeofIsrael.ChurchofJesusChrist.org.

  2. Russell M. Nelson, „Speranța lui Israel”, p. 12, HopeofIsrael.ChurchofJesusChrist.org.

  3. Russell M. Nelson, „Ascultă-L”, Conferința Generală, apr. 2020 (Ensign sau Liahona, mai 2020, p. 89).