„Să ne pregătim pentru Templul Dubai”, Pentru întărirea tineretului, iulie 2022.
Să ne pregătim pentru Templul Dubai
Tineri din Dubai și Qatar își împărtășesc dragostea față de templu și entuziasmul lor față de cel care se construiește aproape de ei.
Sunt doar câteva cuvinte simple, dar ele îți schimbă viața când sunt rostite de un profet al lui Dumnezeu. În timpul conferinței generale, membrii Bisericii din întreaga lume ascultă cu nerăbdare anunțarea noilor temple. În ceea ce-i privește pe Sajaan și Gwen, după ce președintele Russell M. Nelson a rostit cuvintele „Dubai, Emiratele Arabe Unite”, în Conferința Generală din aprilie 2020, acești doi tineri au știut că viața lor nu va mai fi niciodată aceeași.1
Faceți cunoștință cu Saajan din Dubai
Saajan, în vârstă de 12 ani, nu a văzut fizic niciodată un templu.
„Mama mea a avut întotdeauna obiectivul de a merge la templu”, a spus Saajan. „Dragostea ei pentru templu este contagioasă. Acum, obiectivul meu în viață este să merg la templu.”
Saajan s-a născut în India, dar, când părinții lui au divorțat, el s-a mutat cu mama lui în Emiratele Arabe Unite. „Mama muncește din greu. Ea este ca un super erou pentru mine. Chiar și în momentele grele, ea nu renunță niciodată.”
Mama și bunica lui Saajan s-au alăturat Bisericii în India cu câțiva ani înainte de a se naște el. Ele au citit Cartea lui Mormon și au știut că aceasta era un răspuns la rugăciunile lor. Saajan a crescut mergând la biserică cu mama lui și a fost botezat recent după ce a așteptat permisiunea tatălui lui.
„Botezul a fost una dintre cele mai bune alegeri pe care le-am făcut vreodată”, a spus el. „Și, când am primit darul Duhului Sfânt, am simțit atâta căldură și bucurie în inima mea.”
Acum, Saajan distribuie împărtășania pentru episcopia lui și se pregătește să intre în templu. Și-a primit recomandarea pentru templu și abia așteaptă să intre în Templul Dubai din Emiratele Arabe Unite când acesta va fi terminat.
„Când am auzit că au anunțat templul, eu, personal, am simțit că era pentru mine”, a spus Saajan. „A fost un răspuns la rugăciunile noastre. Am fost șocat pentru că se construiește aproape de locul în care locuim! Voi putea să iau un tren direct spre templu și să merg cât de des îmi doresc. Aștept, de asemenea, cu entuziasm construcția Templului Bengaluru, India, la care bunicii mei vor putea merge.”
Saajan dorește, de asemenea, să facă muncă în templu pentru ceilalți strămoși ai săi.
„Mă pregătesc pentru a fi demn să intru în templu. Îmi doresc să fac tot ce pot pentru a-i ajuta pe toți strămoșii mei. Am o ocazie atât de minunată de a-I sluji Domnului și de a face lucrurile care privesc împărăția lui Dumnezeu.”
Faceți cunoștință cu Gwen din Qatar
În primii ei 18 ani de viață, Gwen a trăit în cinci țări diferite: Scoția, Angola, Anglia, Kazakstan și Qatar. Locul de muncă al tatălui ei i-a dus în întreaga lume, dar, cel mai recent, în Orientul Mijlociu.
Frații mai mari ai lui Gwen s-au mutat cu toții departe, astfel că ea locuiește în Qatar cu mama și tatăl ei. Una dintre experiențele ei preferate a fost călătoria la Templul Kiev, Ucraina, împreună cu tinerii din episcopia ei. Nu există un templu în apropiere, astfel că sfinții din Orientul Mijlociu trebuie să zboare pentru a vizita temple din alte țări.
„Eram atât de entuziasmată pentru călătoria noastră și doream să duc nume ale membrilor familiei”, a spus ea. „În fiecare zi, pe drumul spre școală și înapoi, găseam pe telefonul meu nume ale membrilor familiei. Am găsit aproximativ 200 de nume. M-am simțit atât de pregătită să merg!”
Dar era o mică problemă pentru care nu s-a putut pregăti.
O pandemie mondială.
Avionul în care se afla Gwen a aterizat în Ucraina în luna martie a anului 2020 – chiar atunci când au început să afle mai multe despre răspândirea virusului COVID-19. Cu ajutorul cerului, ei au ajuns la templu și au putut să înfăptuiască botezuri pentru membrii familiei ale căror nume le pregătise Gwen.
„A fost miracol după miracol”, a spus ea. „În drumul nostru spre templu, eram îngrijorată din pricina pandemiei. Dar, în templu, am simțit atât de multă pace și alinare. Și am putut să zburăm înapoi în Qatar, chiar înainte ca granițele să se închidă.”
Dar mama lui Gwen, care se dusese să viziteze unul dintre frații lui Gwen în Statele Unite ale Americii, nu s-a putut întoarce în Qatar. Gwen și tatăl ei erau în carantină acasă când tatăl ei a s-a infectat cu COVID. „O perioadă, a fost foarte bolnav și nu a putut să se miște prea mult”, a spus Gwen. „M-am simțit atât de singură. Mama mea era încă plecată și nu știam cum să fac de mâncare mai mult decât un sandviș cu brânză la grătar.”
Dar Gwen a avut o experiență specială în timp ce a participat la programul Bisericii acasă, alături de tatăl ei.
„Am simțit că oamenii ale căror nume le luasem la templu erau cu mine și cu tatăl meu”, a spus ea. „Nu m-am mai simțit singură. A fost o experiență care m-a emoționat profund. Faptul că am mers la templu înainte de pandemie a fost o binecuvântare atât de mare.”
Templul Dubai, din Emiratele Arabe Unite a fost anunțat la doar o lună după călătoria ei la templul din Ucraina. Gwen a fost încântată! Și ea știe cât de mult va însemna acest lucru pentru oamenii din zona ei.
„Știu că sunt oameni în zona mea care nu-și permit să zboare la un alt templu din Europa. Ei au așteptat să fie pecetluiți ca familii eterne. Acest lucru îmi arată că adunarea are loc cu adevărat. Pregătim calea ca Hristos să vină din nou.”
Binecuvântările templului
Un lucru pe care îl au în comun Gwen și Saajan este acela că templul le binecuvântează deja viața. Președintele Nelson a spus: „Templele sunt partea supremă a restaurării plenitudinii Evangheliei lui Isus Hristos. În bunătatea și generozitatea lui Dumnezeu, El aduce binecuvântările templului mai aproape de copiii Săi de pretutindeni”2.