Pentru întărirea tineretului
De la împiedicare la triumf
Iulie 2024


„De la împiedicare la triumf”, Pentru întărirea tineretului, iulie 2024.

De la împiedicare la triumf

Nu trebuie să renunțați niciodată, nici măcar atunci când cădeți. Credeți-mă.

Imagine
Alergător trecând linia de sosire.

Fotografie făcută la Campionatele USATF Toyota 2023, în data de 8 iulie 2023, de la USAFF.

În anul 2022, am alergat în cursa de 3.000 de metri cu obstacole din cadrul campionatului național al Statelor Unite. Cursa constă din șapte tururi și jumătate ale pistei, în fiecare tur trebuind să sari peste cinci garduri din lemn, unul fiind chiar înainte de o groapă cu apă.

Parcursesem două tururi când tipul din fața mea s-a împiedicat și aproape am intrat în el. El a reușit să sară gardul, dar eu nu – am căzut.

M-am ridicat încet pentru că-mi pierdusem puțin încrederea. Mi-am spus: „Renunț și, pur și simplu, ies de pe pistă?”. Dar eram pregătit. Hotărâsem dinainte că voi continua dacă voi cădea, așa că am început să alerg din nou. Îmi doream în continuare să dau tot ce puteam, chiar dacă nu câștigam.

Am avut nevoie de două tururi pentru a-l ajunge pe tipul din spatele plutonului din față. La scurt timp, mai erau trei tururi și, apoi, doar două. Am început să cred că puteam să termin printre primii trei. Dar eram foarte obosit și am fost depășit de câțiva tipi când mai era doar o jumătate de tur. Eram al patrulea, dar, apoi, am avut o ultimă săritură peste apă foarte bună. Și mi-am spus: „Hei, aș putea să câștig această cursă”.

În timp ce parcurgeam ultimii 50 de metri, mi-am dat seama că aveam să câștig. Era ceva ireal. Mi-am spus: „Uau, chiar câștig această cursă acum?”. Și am câștigat. Am câștigat cursa după ce am căzut.

Mai târziu, mi-am dat seama că sunt câteva învățături pe care le putem desprinde  din ceea ce s-a întâmplat.

1. Aveți răbdare cu voi

Când am căzut, am vrut să recuperez cât mai repede posibil. Dar a trebuit să-mi găsesc ritmul, astfel încât să nu mă epuizez. Există un verset care spune: „Să alergăm cu stăruință în alergarea care ne stă înainte” (Evrei 12:1). În viață, nu trebuie să reușiți imediat. Uneori, durează ceva timp.

2. Continuați

Este normal să simțiți, uneori, că doriți să renunțați. Când am căzut, nu am crezut că voi putea câștiga, dar m-am hotărât să continui. Există întotdeauna speranță când cădeți – trebuie doar să vă ridicați și să încercați din nou. Salvatorul vă va ajuta să treceți peste încercările cu care vă confruntați. Bazați-vă pe ceea ce știți că este adevărat, cereți altora ajutor și ajutați-i pe alții. În cele din urmă, lucrurile se vor îmbunătăți.

3. Bizuiți-vă pe Isus Hristos

Nu aveam garanția că voi câștiga cursa după ce am căzut. Dar, când cădem în ceea ce privește Evanghelia, când facem greșeli sau păcătuim, putem veni întotdeauna la Hristos, ne putem pocăi cu sinceritate și putem fi iertați. El ne va ajuta să ne ridicăm. Avem un mare potențial – potențialul de a fi mai buni, de a face mai bine. Chiar dacă noi cădem din nou și din nou, dacă vom continua să ne pocăim și să încercăm să-L urmăm pe Salvator, atunci El promite că putem câștiga cursa vieții.

Tipărește