Împărtăşiţi lumina voastră

Neill F. Marriott

a doua consilieră în Preşedinţia generală a Tinerelor Fete

Trebuie să stăm neclintite în credinţa noastră şi să ne înălţăm glasurile pentru a proclama doctrina adevărată.

În această seară, doresc să vorbesc despre două responsabilităţi importante pe care le avem: prima, aceea de a adăuga lumina şi adevărul Evangheliei în vieţile noastre şi a doua, de a împărtăşi acea lumină şi acel adevăr celorlalţi.

Dragi surori, ştiţi cât de importante sunteţi? Fiecare dintre dumneavoastră – chiar acum – este valoroasă şi importantă în planul salvării întocmit de Tatăl Ceresc. Avem o lucrare de realizat. Noi cunoaştem adevărul Evangheliei restaurate. Suntem noi pregătite să apărăm acest adevăr? Trebuie să trăim potrivit acestui adevăr; trebuie să-l împărtăşim. Trebuie să stăm neclintite în credinţa noastră şi să ne înălţăm glasurile pentru a proclama doctrina adevărată.

În septembrie 2014, în revistele Liahona, vârstnicul M. Russell Ballard scrie: „Avem nevoie mai mult de deosebita influenţă şi credinţă a femeilor. Avem nevoie ca ele să înveţe doctrina şi să înţeleagă ceea ce credem, pentru ca ele să poată să-şi depună mărturiile despre adevărul tuturor lucrurilor”.

Dragi surori, dumneavoastră îmi întăriţi credinţa în Isus Hristos. Am văzut exemplul dumneavoastră, v-am ascultat mărturiile şi am simţit credinţa femeilor din întreaga lume, din Brazilia până în Botswana! Sunteţi capabile să-i influenţaţi pe cei din jurul dumneavoastră, oriunde vă aflaţi. Acest lucru se simte în jurul dumneavoastră – de la familie la contactele din telefonul mobil şi de la prietenii dumneavoastră de pe site-urile de socializare la cei care stau lângă dumneavoastră în această seară. Sunt de acord cu sora Harriet Uchtdorf, care scria: „ Dumneavoastră… sunteţi exemple pline de energie şi entuziasm, care luminaţi ca un far într-o lume întunecată, atunci când arătaţi, prin modul în care vă trăiţi viaţa, că Evanghelia este un mesaj de bucurie”.

Preşedintele Thomas S. Monson a spus: „Dacă doriţi să împărtăşiţi lumină altora, trebuie să străluciţi voi înşivă”. Cum puteţi menţine lumina adevărului să strălucească în interiorul dumneavoastră? Uneori mă simt ca o sursă slabă de lumină. Cum să facem să strălucim mai mult?

Scripturile ne învaţă: „Ceea ce este de la Dumnezeu este lumină; şi acela care primeşte lumina şi rămâne credincios lui Dumnezeu, primeşte mai multă lumină”. Noi trebuie să continuăm să rămânem credincioase lui Dumnezeu, după cum spun scripturile. Trebuie să mergem la sursa de lumină – la Tatăl Ceresc şi Isus Hristos şi scripturi. Putem, de asemenea, să mergem la templu, ştiind că toate lucrurile care au loc între pereţii acestuia se concentrează asupra lui Hristos şi măreţului Său sacrificiu ispăşitor.

Gândiţi-vă la efectele pe care templele le au asupra împrejurimilor lor. Ele înfrumuseţează unele părţi ale oraşelor; ele strălucesc de pe dealuri deosebite. De ce înfrumuseţează şi strălucesc ele? Deoarece, după cum spun scripturile: „[Adevărul] străluceşte” şi în temple găsim adevărul şi scopurile eterne; şi la fel este şi în cazul dumneavoastră.

În anul 1877, preşedintele George Q. Cannon a spus: „Fiecare templu… reduce puterea lui Satana pe pământ”. Eu cred că oriunde în lume, unde este construit un templu, acesta respinge întunericul. Scopul templului este de sluji lumii şi de a oferi tuturor copiilor Tatălui Ceresc posibilitatea de a se întoarce şi de a trăi lângă El. Nu este scopul nostru similar cu cel al acestor clădiri dedicate, acestor case ale Domnului? De a sluji altora şi de a-i ajuta să respingă întunericul şi să se întoarcă la lumina Tatălui Ceresc?

Munca sacră din templu va mări credinţa noastră în Hristos şi, apoi, vom putea influenţa mai mult credinţa altora. În templu, fiind hrănite din punct de vedere spiritual, putem să găsim adevărul, puterea şi speranţa ispăşirii Salvatorului în viaţa noastră.

Cu mulţi ani în urmă, familia noastră a trecut printr-o încercare mai mare. M-am dus la templu şi, acolo, m-am rugat cu sinceritate pentru ajutor. Mi s-a oferit un moment de adevăr. Am primit un semnal clar cu privire la slăbiciunea mea şi am fost şocată. În acel moment plin de învăţăminte spirituale, am văzut o femeie mândră făcând lucruri în felul ei, nu în mod necesar în felul Domnului, acordându-şi singură meritul pentru orice presupusă realizare. Ştiam că mă văd pe mine. M-am rugat în inima mea Tatălui Ceresc spunând: „Nu vreau să fiu acea femeie, dar cum să mă schimb?”

În templu, prin spiritul pur al revelaţiei, am înţeles absoluta mea nevoie de un Mântuitor. M-am întors imediat către Salvatorul Isus Hristos şi am simţit că teama mea a dispărut şi o mare speranţă mi-a umplut inima. El era singura mea speranţă şi am dorit cu ardoare să mă alătur Lui. Pentru mine, era clar că o femeie firească, preocupată doar de persoana ei este „un duşman al lui Dumnezeu” şi al oamenilor din sfera ei de influenţă. În acea zi, în templu, am învăţat că, doar prin ispăşirea lui Isus Hristos, natura mea mândră se putea schimba şi că voi avea posibilitatea să fac bine. Am simţit puternic dragostea Sa şi am ştiut că El mă va învăţa prin Spirit şi că mă va schimba dacă Îi ofer, complet, inima mea.

Încă mai lupt cu slăbiciunile mele, dar am încredere în ajutorul divin al ispăşirii. Aceste învăţăminte pure mi-au fost date deoarece am intrat în templul sfânt, căutând alinare şi răspunsuri. Am intrat în templu împovărată şi am ieşit ştiind că aveam un Salvator Atotputernic şi Atotiubitor. M-am simţit mai puţin împovărată şi mai bucuroasă deoarece primisem lumina Sa şi acceptasem planul Său pentru mine.

Amplasate în toată lumea, templele au fiecare aspectul şi modelul lor unic în exterior, dar înăuntru toate conţin aceeaşi lumină, scop şi adevăruri eterne. În 1 Corinteni 3:16 citim: „Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?” Noi, de asemenea, ca fiice ale lui Dumnezeu, am fost plasate în toată lumea, la fel ca şi templele, şi fiecare avem înfăţişări şi prezentări unice, la fel ca templele. De asemenea, avem o lumină spirituală în noi. Această lumină spirituală este o reflectare a luminii Salvatorului. Alţii vor fi atraşi de această strălucire.

Avem rolurile noastre pe pământ – de la fiică, mamă, conducătoare şi învăţătoare la soră, salariată, soţie şi multe altele. Fiecare are o influenţă. Fiecare rol va avea putere morală când reflectăm adevărurile Evangheliei şi legămintele din templu în vieţile noastre.

Vârstnicul D. Todd Christofferson a spus: „Indiferent de situaţie, o mamă poate exercita o influenţă imposibil de egalat de o altă persoană, în orice altă relaţie”.

Când copiii noştri erau mici, m-am simţit ca un căpitan adjunct al unei nave, lângă soţul meu, David, şi îi imaginam pe cei 11 copii ai noştri ca o flotilă de nave mici navigând în jurul nostru în port, pregătindu-se să pornească pe marea lumii. David şi cu mine simţeam nevoia de a consulta, zilnic, busola Domnului, pentru a şti care este direcţia cea mai bună de navigare împreună cu micile noastre nave.

Zilele mele erau pline de lucruri mărunte, cum ar fi împăturitul rufelor, citirea de cărţi copiilor şi punerea tăvilor cu mâncare la copt. Uneori, în rada noastră portuară, nu putem vedea că prin aceste fapte simple, constante, inclusiv rugăciunea în familie, studiul scripturilor şi serile în familie, lucruri mari sunt înfăptuite. Dar, depun mărturie că aceste lucruri chiar au influenţă eternă. Bucuria mare vine atunci când aceste mici nave – copiii noştri – cresc şi devin vase puternice pline cu lumina Evangheliei şi pregătite să se „[îmbarce să-l slujească] pe Dumnezeu”. Faptele noastre mici de credinţă şi slujire reprezintă modul în care cele mai multe dintre noi pot continua să-L slujească pe Dumnezeu şi, în final, să aducă lumină eternă şi glorie familiei noastre, prietenilor şi colegilor noştri. Dumneavoastră sunteţi, cu adevărat, capabile să-i influenţaţi pe alţii.

Gândiţi-vă la influenţa pe care credinţa unei fete de la Societatea Primară o poate avea asupra familiei ei. Credinţa fiicei noastre ne-a binecuvântat familia când l-am pierdut pe băiatul nostru mai mic într-un parc de distracţii. Familia alerga agitată căutându-l. În cele din urmă, fiica noastră, în vârstă de nouă ani, m-a tras de mână şi a spus: „Mamă, n-ar trebui să ne rugăm?” Avea dreptate! Familia s-a adunat în mijlocul unei mulţimi de spectatori şi s-a rugat să-l găsim pe copilul nostru. L-am găsit. Tuturor fetelor de la Societatea Primară, le spun: „Vă rog, amintiţi-le constant părinţilor voştri să se roage!”

În această vară, am avut privilegiul de a participa la o tabără de 900 de tinere fete în Alaska. Influenţa lor asupra mea a fost profundă. Au venit în tabără pregătite spiritual, citiseră Cartea lui Mormon şi memoraseră „Hristos Cel Viu: mărturia apostolilor”. În a treia noapte de tabără, toate cele 900 de tinere fete au stat în picioare şi au recitat, cuvânt cu cuvânt, întreaga mărturie.

Spiritul a umplut sala vastă şi eu am dorit să mă alătur lor. Dar nu am putut. Eu nu făcusem ceea ce era necesar pentru a memora.

Acum, am început să învăţ cuvintele mărturiei „Hristos Cel Viu”, aşa cum aceste surori au făcut-o şi, datorită influenţei lor, experimentez mai mult legământul care se face la împărtăşanie, acela de a ne aminti totdeauna de Salvator, pe măsură ce repet mereu mărturia apostolilor despre Hristos. Împărtăşania începe să aibă un înţeles mai profund pentru mine.

Sper să pot oferi Salvatorului un dar de Crăciun memorând şi preţuind în inima mea, până la data de 25 decembrie, mărturia „Hristos Cel Viu”. Sper să pot fi o influenţă în bine – la fel cum au fost pentru mine surorile din Alaska.

Vă puteţi regăsi în următoarele cuvinte ale mărturiei „Hristos Cel Viu”? „El i-a îndemnat pe toţi să urmeze exemplul Său. El a străbătut drumurile Palestinei, vindecându-i pe cei bolnavi, făcându-i pe orbi să vadă şi înviindu-i pe morţi”.

Noi, surori în Biserică, nu străbatem drumurile Palestinei vindecându-i pe cei bolnavi, dar putem să ne rugăm şi să punem în practică dragostea vindecătoare a ispăşirii în cazul unei relaţii proaste, nefireşti.

Cu toate că nu-i vom face pe orbi să vadă în felul Salvatorului, noi putem depune mărturie despre planul salvării, celor orbi din punct de vedere spiritual. Noi putem deschide ochii înţelegerii lor asupra necesităţii puterii preoţiei în legămintele eterne.

Noi nu-i vom putea învia pe morţi cum a făcut Salvatorul, dar îi putem binecuvânta pe cei morţi găsindu-le numele pentru munca din templu. Apoi, îi vom înălţa din închisoarea spiritelor lor şi le vom oferi calea spre viaţa eternă.

Îmi depun mărturia că avem un Salvator Viu, Isus Hristos, şi că, prin puterea şi lumina Sa, vom putea să respingem întunericul lumii, să dăm glas adevărului pe care-l cunoaştem şi să-i influenţăm pe alţii să vină la El. În numele lui Isus Hristos, amin.