Şi moartea nu va mai fi
Pentru toţi cei care… au plâns… din pricina morţii… cuiva drag, învierea este o sursă de mare speranţă.
Acum o săptămână a fost Paştele, iar gândurile noastre s-au concentrat din nou asupra sacrificiului ispăşitor şi învierii Domnului Isus Hristos. În decursul ultimului an, m-am gândit la înviere şi am cugetat despre ea mai mult decât de obicei.
Cu aproape un an în urmă, fiica noastră, Alisa, a decedat. S-a luptat cu cancerul timp de aproape opt ani, perioadă în care a avut parte de mai multe operaţii, multe tratamente diferite, miracole extraordinare şi profunde dezamăgiri. Am văzut cum sănătatea ei fizică se înrăutăţea în timp ce se apropia de sfârşitul vieţii ei muritoare. A fost extrem de dureros s-o vedem pe fiica noastră iubită trecând prin acel lucru – acea fetiţă cu privirea senină care crescuse şi devenise o femeie, soţie şi mamă talentată şi minunată. Am crezut că durerea va fi de nesuportat.
Anul trecut, în preajma Paştelui, cu puţin mai mult de o lună înainte de moartea ei, Alisa a scris: „Paştele îmi aminteşte de toate lucrurile pe care le sper pentru mine însămi. Că, într-o bună zi, voi fi vindecată şi, într-o bună zi, voi fi întreagă. Într-o bună zi, nu voi avea niciun metal sau plastic în trupul meu. Într-o bună zi, inima mea va fi liberă de teamă şi mintea, liberă de nelinişti. Nu mă rog ca acest lucru să se întâmple în curând, dar sunt atât de fericită pentru că, într-adevăr, cred într-o frumoasă viaţă de apoi”.
Învierea lui Isus Hristos asigură lucrurile pe care le-a sperat Alisa şi ne insuflă „[motivul pentru] nădejdea care este în [noi]”. Preşedintele Gordon B. Hinckley a numit învierea ca fiind „cel mai mare eveniment din istoria omenirii”.
Învierea este realizată prin ispăşirea lui Isus Hristos şi este esenţială pentru marele plan al salvări. Suntem copii de spirit ai unor părinţi cereşti. Când începem această viaţă pe pământ, spiritul nostru se uneşte cu trupul. Avem parte de toate bucuriile şi dificultăţile asociate vieţii muritoare. Când o persoană moare, spiritul său este separat de trup. Învierea face posibil ca spiritul şi trupul unei persoane să fie reunite, doar că, de acea dată, trupul va fi nemuritor şi perfect – nu va fi supus durerii, bolii sau altor probleme.
După înviere, spiritul nu va mai fi niciodată separat de trup, deoarece învierea Salvatorului a adus victorie totală asupra morţii. Pentru a ne îndeplini destinul etern, trebuie să avem acest suflet nemuritor – un spirit şi un trup unite pentru totdeauna. Având spiritul şi trupul nemuritor inseparabil legate, putem primi o „plenitudine de bucurii”. De fapt, fără înviere, nu am putea primi niciodată o plenitudine de bucurii, ci am fi nefericiţi pentru totdeauna. Chiar şi oamenii credincioşi şi drepţi văd separarea trupului lor de spirit ca pe o captivitate. Cu toţii suntem eliberaţi de această captivitate prin înviere, care este mântuirea de legăturile sau lanţurile morţii. Nu există nicio salvare fără spirit şi trup împreună.
Fiecare dintre noi are limitări şi slăbiciuni fizice, mintale şi emoţionale. Aceste încercări, unele dintre ele aparent de nerezolvat acum, vor fi, în cele din urmă, depăşite. Niciuna dintre aceste probleme nu ne va chinui după ce vom fi înviaţi. Alisa a făcut cercetări pentru a vedea rata de supravieţuire la persoanele care sufereau de tipul de cancer pe care-l avea, iar statisticile nu erau încurajatoare. Ea a scris: „Dar există un leac, aşa că nu-mi este teamă. Isus mi-a vindecat deja cancerul şi l-a vindecat pe-al dumneavoastră… Voi fi mai bine. Sunt bucuroasă că ştiu acest lucru”.
Putem înlocui cuvântul cancer cu oricare alt fel de durere fizică, mintală sau emoţională de care suferim. Datorită învierii, şi acestea au fost vindecate. Miracolul învierii, leacul suprem, este mai presus de puterea medicinei moderne. Dar nu este mai presus de puterea lui Dumnezeu. Ştim că este posibilă deoarece Salvatorul este înviat şi va înfăptui învierea şi pentru fiecare dintre noi.
Învierea Salvatorului dovedeşte că El este Fiul lui Dumnezeu şi că ceea ce El a predicat este adevărat. „A înviat, după cum zisese.” Nu poate exista dovadă mai puternică a divinităţii Sale decât aceea că a ieşit din mormânt cu un trup nemuritor.
Ştim că au existat martori ai învierii în perioada Noului Testament. Pe lângă femeile şi bărbaţii despre care citim în Evanghelii, Noul Testament ne încredinţează că, de fapt, alte sute de oameni L-au văzut pe Domnul înviat. Iar Cartea lui Mormon ne relatează despre multe alte sute de oameni: „Mulţimea a înaintat; şi ei şi-au pus mâinile în coasta Lui… şi au văzut cu ochii lor şi au simţit cu mâinile lor şi au ştiut cu siguranţă şi au depus mărturie că El era Acela despre care s-a scris de către profeţi că va veni”.
Pe lângă acei martori din vechime, există martori în aceste ultime zile. De fapt în scena de început a acestei dispensaţii, Joseph Smith I-a văzut pe Salvatorul înviat şi pe Tatăl. Apostolii şi profeţii în viaţă au depus mărturie despre realitatea Hristosului înviat şi care trăieşte. Aşadar, putem spune că „suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori”. Şi fiecare dintre noi poate face parte din acest nor de martori care ştiu, prin puterea Duhului Sfânt, că ceea ce sărbătorim de Paşte s-a întâmplat cu adevărat – că învierea este reală.
Realitatea învierii Salvatorului vindecă şi înlocuieşte tristeţea cu speranţă, deoarece, odată cu ea, avem încredinţarea că toate celelalte promisiuni ale Evangheliei sunt la fel de reale – promisiuni care nu sunt mai puţin miraculoase decât învierea. Ştim că El are puterea să ne cureţe de toate păcatele noastre. Ştim că a luat asupra Sa toate infirmităţile, durerile şi nedreptăţile de care noi am avut parte. Ştim că „El [S-a sculat] din morţi, cu vindecarea în aripile Sale”. Ştim că ne poate face întregi, indiferent ce este rupt în interiorul nostru. Ştim că „El va şterge orice lacrimă din ochii [noştri]. Şi moartea nu va mai fi. Nu va mai fi nici tânguire, nici ţipăt, nici durere”. Ştim că putem fi „făcuţi desăvârşiţi prin Isus… care a împlinit această ispăşire desăvârşită” dacă avem credinţă şi-L urmăm.
Spre sfârşitul oratoriului plin de inspiraţie Mesia, Handel a pus pe note minunatele cuvinte ale apostolului Pavel care se bucură datorită învierii.
„Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
Într-o clipă, într-o clipeală din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire…
atunci se va împlini cuvântul care este scris: «Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
Unde îţi este biruinţa, moarte? Unde îţi este boldul, moarte?»
Dar mulţumiri fie aduse lui Dumnezeu, care ne dă biruinţa prin Domnul nostru Isus Hristos!”
Sunt recunoscător pentru binecuvântările noastre care sunt posibile datorită ispăşirii şi învierii Domnului Isus Hristos. Pentru toţi cei care şi-au înmormântat un copil sau au plâns deasupra sicriului unui soţ sau al unei soţii ori din pricina morţii unui părinte sau a cuiva drag, învierea este o sursă de mare speranţă. Ce experienţă puternică va fi să-i vedem din nou – nu doar ca spirite, ci cu trupuri înviate!
Tânjesc să-mi văd mama din nou, să simt atingerea ei blândă şi privesc în ochii ei plini de dragoste. Vreau să văd zâmbetul tatălui meu, să-i aud râsul şi să-l văd ca fiinţă înviată, perfectă. Cu ochiul credinţei, mi-o închipui pe Alisa neafectată de problemele pământeşti sau de înţepătura morţii – pe Alisa înviată, perfectă, victorioasă şi cu o plenitudine de bucurii.
Cu câţiva ani în urmă, de Paşte, ea a scris simplu: „Viaţă prin numele Său. Atât de multă speranţă. Întotdeauna. Prin toate lucrurile. Îmi place ca Paştele să-mi amintească de viaţa prin numele Său”.
Depun mărturie despre realitatea învierii. Isus Hristos trăieşte şi, datorită Lui, cu toţii vom trăi din nou. În numele lui Isus Hristos, amin.