Ce să facem?
Noi clădim împărăţia când îi hrănim spiritual pe alţii. De asemenea, noi clădim împărăţia când apărăm adevărul şi depunem mărturie despre el.
La scurt timp după învierea şi înălţarea la cer a lui Isus, apostolul Petru a propovăduit: „Să ştie bine dar [toţi] … că Dumnezeu a făcut Domn şi Hristos pe acest Isus, pe care L-aţi răstignit voi”. Cei care îl ascultau au fost străpunşi în inimă şi l-au întrebat pe Petru şi pe ceilalţi: „Fraţilor, ce să facem?”. Şi, ulterior, ei s-au supus cu bucurie învăţăturilor lui Petru.
Mâine este duminica Paştelui şi sper că şi noi vom fi străpunşi în inimă ca să-L recunoaştem pe Salvator, să ne pocăim şi să ne supunem cu bucurie.
În cadrul acestei conferinţe generale, îi vom auzi pe conducătorii Bisericii, bărbaţi şi femei, oferindu-ne îndrumări inspirate. Ştiind că vom fi înduioşaţi de cuvintele dânşilor, vă întreb în această seară: „Dragi femei şi surori, ce să facem [noi]?”
După cum le-a declarat surorilor preşedinta generală a Societăţii de Alinare, Eliza R. Snow, în urmă cu aproximativ 150 de ani: „Domnul ne-a dat mari responsabilităţi”. Depun mărturie că declaraţia ei este încă valabilă.
Biserica Domnului are nevoie de femei îndrumate de Spirit, care îşi folosesc darurile lor unice pentru a hrăni spiritual pe alţii şi a apăra adevărul Evangheliei. Inspiraţia şi intuiţia cu care am fost înzestrate sunt necesare în clădirea împărăţiei lui Dumnezeu, ceea ce înseamnă, cu adevărat, să ne facem partea în a aduce salvarea copiilor oamenilor.
Să clădim împărăţia hrănind spiritual
Noi clădim împărăţia când îi hrănim spiritual pe alţii. Totuşi, prima dintre copiii lui Dumnezeu pe care trebuie să o întărim în Evanghelia restaurată este persoana noastră. Emma Smith a spus: „Doresc Spiritul lui Dumnezeu ca să mă cunosc şi să mă înţeleg pe mine însămi pentru a renunţa la orice din tradiţia sau firea mea ce nu m-ar duce la exaltare”. Trebuie să dezvoltăm o temelie a credinţei în Evanghelia Salvatorului şi să înaintăm, cu puterea legămintelor din templu, către exaltare.
Dar dacă unele dintre tradiţiile noastre nu-şi au locul în Evanghelia restaurată a lui Isus Hristos? Pentru a renunţa la ele, s-ar putea să avem nevoie de sprijin emoţional şi hrănire spirituală din partea cuiva, aşa cum a fost cazul meu.
Când m-am născut, părinţii mei au plantat un arbore de magnolia în curtea din spatele casei pentru ca, atunci când mă voi căsători, să am magnolii la nunta mea, care urma să aibă loc la Biserica Protestantă din care făceau parte strămoşii mei. Dar, în ziua nunţii mele, nu am avut alături nici părinţi, nici magnolii deoarece, fiind convertită la Biserică de un an, am călătorit în oraşul Salt Lake, Utah, pentru a-mi primi înzestrarea în templu şi pentru a fi pecetluită cu logodnicul meu, David.
Când am plecat din Luisiana şi în timp ce mă apropiam de Utah, am fost copleşită de un sentiment de singurătate. Înainte de nuntă, eu trebuia să stau la bunica vitregă a lui David, căreia i se spunea cu afecţiune mătuşa Carol.
Iată-mă, străină în Utah, urmând să stau în casa unei străine înainte de a fi pecetluită – pentru eternitate – într-o familie pe care nu o cunoşteam prea bine. (Bine că îl iubeam şi aveam încredere în viitorul meu soţ şi în Domnul!)
Când am ajuns la uşa casei mătuşii Carol, am vrut să mă ascund. Uşa s-a deschis – eu stăteam acolo ca un iepure speriat – iar mătuşa Carol, fără să spună vreun cuvânt, şi-a întins braţele şi m-a îmbrăţişat. Ea, care nu avea copii, a ştiut – inima ei dispusă să ofere hrană spirituală a ştiut – că aveam nevoie de un loc în care să mă simt acasă. O, ce moment minunat de alinare a fost acela! Teama mea s-a risipit şi m-am simţit la adăpost, într-un loc sigur din punct de vedere spiritual.
Dragostea înseamnă să faci loc în viaţa ta pentru altcineva, la fel cum mi-a făcut mie loc mătuşa Carol.
Mamele, literalmente, fac loc în trupul lor pentru a hrăni un bebeluş – şi, în situaţiile optimiste, un loc în inima lor pe măsură ce îi cresc – însă hrănirea nu se limitează la a naşte şi a creşte copii. Eva a fost numită „mamă” înainte de a avea copii. Iar eu sunt de părere că „a fi mamă” înseamnă „a da viaţă”. Gândiţi-vă la modurile prin care daţi viaţă. Poate însemna a da viaţă din punct de vedere emoţional celor lipsiţi de speranţă sau a da viaţă spirituală celor care au îndoieli. Cu ajutorul Duhului Sfânt, putem crea un loc de vindecare emoţională pentru cei discriminaţi, cei respinşi şi cei străini. În aceste moduri delicate, dar puternice, noi clădim împărăţia lui Dumnezeu. Dragi surori, noi toate am venit pe pământ cu aceste daruri care dau viaţă şi hrănesc spiritual, daruri specifice mamelor, pentru că acesta este planul lui Dumnezeu.
Faptul de a urma planul Său şi a deveni o persoană care clădeşte împărăţia necesită sacrificii altruiste. Vârstnicul Orson F. Whitney a scris: „Tot ce suferim şi tot ce îndurăm, mai ales când îndurăm cu răbdare … ne purifică inimile … şi ne face mai sensibili şi mai caritabili … Numai prin … trudă şi suferinţă, noi putem dobândi educaţia … care ne va face mai asemănători Tatălui şi Mamei noastre din Cer”. Aceste încercări care au rolul de a ne purifica ne aduc la Hristos, care ne poate vindeca şi face utili în lucrarea Sa de salvare.
Să clădim împărăţia apărând adevărul şi depunând mărturie
De asemenea, noi clădim împărăţia când apărăm adevărul şi depunem mărturie despre el. Urmăm modelul stabilit de Domnul. El vorbeşte şi propovăduieşte cu puterea şi autoritatea lui Dumnezeu. Dragi surori, şi noi putem face asta. În general, femeilor le place să vorbească şi să se întâlnească. Când lucrăm prin autoritatea preoţiei care ne-a fost delegată, vorbitul şi socializarea se transformă în predarea Evangheliei şi conducere.
Sora Julie B. Beck, fostă preşedintă generală a Societăţii de Alinare, ne-a învăţat: „Abilitatea de a fi demnă de revelaţie personală, de a o primi şi de a acţiona conform acesteia este cea mai importantă abilitate care poate fi dobândită în această viaţă … Este nevoie de un efort conştient”.
Revelaţia personală de la Duhul Sfânt ne va îndemna întotdeauna să învăţăm, să vorbim şi să acţionăm potrivit adevărului etern – adevărul Salvatorului. Cu cât Îl urmăm mai mult pe Hristos, cu atât vom simţi mai mult dragostea şi îndrumarea Sa; cu cât simţim mai mult dragostea şi îndrumarea Sa, cu atât vom dori mai mult să spunem şi să propovăduim adevărul la fel cu l-a spus şi l-a propovăduit El, chiar şi atunci când întâmpinăm opoziţie.
În urmă cu câţiva ani, m-am rugat să primesc cuvintele potrivite pentru a apăra calitatea de mamă când am primit un apel telefonic anonim.
Persoana care m-a sunat m-a întrebat: „Sunteţi Neill Marriott, mamă a multor copii?”.
I-am răspuns bucuroasă: „Da!” aşteptându-mă să o aud spunând ceva de genul: „Asta e bine!”.
Dar, nu! Nu voi uita niciodată răspunsul ei când a izbucnit la telefon: „Sunt extrem de supărată că aţi adus atâţia copii pe planeta asta suprapopulată!”
„O!”, am bolborosit eu, „înţeleg ce simţiţi”.
Ea a izbucnit: „Nu, nu înţelegeţi!”
Apoi, am răspuns pe un ton plângăreţ: „Ei bine, poate că nu înţeleg”.
Ea a început să-mi explice furioasă că alegerea mea de a fi mamă era prostească. În timp ce a continuat, am început să mă rog pentru ajutor şi mi-a venit în minte un gând blând: „Ce i-ar spune Domnul?” Apoi m-am simţit întărită şi am căpătat curaj gândindu-mă la Isus Hristos.
I-am răspuns: „Mă bucur că am o familie mare şi vă promit că voi face tot ce-mi stă în putinţă să-mi hrănesc copiii din punct de vedere spiritual în aşa fel încât vor face lumea mai bună”.
„Ei bine, sper!”, mi-a răspuns ea şi a închis.
Nu a fost cine ştie ce – la urma urmei, eram acasă, în siguranţă, în bucătăria mea! Dar, în felul meu modest, am putut să apăr familia, calitatea de mamă şi de persoană care hrăneşte spiritual deoarece: (1) am înţeles şi am crezut în doctrina lui Dumnezeu cu privire la familie şi (2) m-am rugat să găsesc cuvintele potrivite prin care să transmit acest adevăr.
Fiind diferite de lume, vom atrage asupra noastră critici, dar noi trebuie să ne fixăm ancora în principii eterne şi să depunem mărturie despre ele, indiferent de reacţia lumii.
Când ne adresăm întrebarea: „Ce să facem?”, să reflectăm la această întrebare: „Ce face Salvatorul în mod continuu?” El hrăneşte spiritual. El creează. El încurajează creşterea şi bunătatea. Dragi femei şi surori, şi noi putem face aceste lucruri! Dragi fetiţe de la Societatea Primară, există cineva din familia voastră care are nevoie de dragostea şi bunătatea voastră? Şi voi clădiţi împărăţia hrănindu-i spiritual pe alţii.
Crearea pământului de către Salvator, sub îndrumarea Tatălui Său, a fost un act puternic de hrănire spirituală. El ne-a oferit un loc în care să creştem şi să ne dezvoltăm credinţa în puterea Sa ispăşitoare. Credinţa în Isus Hristos şi în ispăşirea Sa este cel mai bun mod de vindecare şi speranţă, creştere şi scop. Toţi avem nevoie de un sentiment de apartenenţă din punct de vedere spiritual şi fizic. Noi, surorile de toate vârstele, putem crea acest loc de vindecare şi speranţă; este un loc cu adevărat sfânt.
Cea mai importantă responsabilitate pe care o avem este de a deveni femei care-L urmează pe Salvator, care hrănesc spiritual cu inspiraţie şi trăiesc fără teamă în acord cu adevărul. Când Îi cerem Tatălui din Cer să ne facă persoane care clădesc împărăţia Lui, puterea Sa se va revărsa în noi şi vom şti să hrănim spiritual, devenind, în cele din urmă, asemenea părinţilor noştri cereşti. În numele lui Isus Hristos, amin.