„Vegheați”, capitolul 4 din Sfinții: Relatări despre Biserica lui Isus Hristos în zilele din urmă, volumul 1, Standardul adevărului 1815-1846 (2018)
Capitolul 4: Vegheați
CAPITOLUL 4
Vegheați
Emma Hale avea douăzeci și unu de ani când a auzit prima dată despre Joseph Smith; acesta venise să lucreze pentru Josiah Stowell, în toamna anului 1825. Josiah îl angajase pe tânăr și pe tatăl său să-l ajute să găsească o comoară îngropată pe proprietatea sa.1 În legendele locale se vorbea despre un grup de exploratori care minaseră un depozit de argint și ascunseseră comoara în zonă cu sute de ani în urmă. Știind că Joseph avea un dar în a folosi pietrele văzătorului, Josiah i-a oferit un salariu bun și o parte din ceea ce vor găsi, dacă îl ajuta cu căutările.2
Tatăl Emmei, Isaac, a susținut inițiativa. Când Joseph și tatăl său au ajuns la ferma Stowell, în Harmony, Pennsylvania – un sat situat la 240 de kilometri sud de Palmyra – Isaac a fost martor când au semnat contractele. De asemenea, el a permis lucrătorilor să locuiască în casa lui.3
L-a scurt timp, Emma l-a întâlnit pe Joseph. Era mai tânăr decât ea, avea peste 1,8 metri înălțime și părea să fie o persoană obișnuită să muncească din greu. Avea ochi albaștri și un ten deschis și mergea șchiopătând ușor. Făcea unele greșeli gramaticale și, uneori, folosea prea multe cuvinte pentru a se exprima, dar dădea dovadă de o inteligență înnăscută atunci când vorbea. El și tatăl său erau oameni buni care preferau să preaslăvească pe cont propriu, decât să meargă la biserica la care mergeau Emma și familia ei pentru a preaslăvi.4
Atât lui Joseph, cât și Emmei le plăcea să fie în aer liber. Încă din copilărie, Emmei îi plăcea să călărească și să meargă cu canoea pe râul din apropierea casei. Joseph nu era un călăreț priceput, dar era foarte bun la lupte și la jocurile cu mingea. Se simțea în largul său în preajma altora și zâmbea cu ușurință, adesea spunând glume sau povestiri pline de umor. Emma era mai rezervată, dar îi plăceau glumele bune și putea să vorbească cu oricine. De asemenea, îi plăcea să citească și să cânte.5
Pe măsură ce săptămânile treceau și Emma îl cunoștea mai bine pe Joseph, părinții ei au început să se îngrijoreze din cauza relației lor. Joseph era un muncitor sărac dintr-un alt stat și ei sperau ca fiica lor să-și piardă interesul față de el și să se căsătorească cu un băiat din una dintre familiile prospere din valea în care locuiau. De asemenea, tatăl Emmei era îngrijorat în legătură cu căutarea comorii și era suspicios cu privire la rolul lui Joseph în ea. Nu părea să conteze pentru Isaac Hale că Joseph încercase să-l convingă pe Josiah Stowell să pună capăt căutării, când a fost clar că nu vor găsi nimic.6
Emma îl plăcea pe Joseph mai mult decât pe oricare alt bărbat pe care-l cunoștea și a continuat să petreacă timp cu el. După ce a reușit să-l convingă pe Josiah să nu mai caute argint, Joseph a rămas în Harmony pentru a lucra la ferma acestuia. Uneori, a lucrat și pentru Joseph și Polly Knight, o altă familie de fermieri din zonă. Când nu lucra, el o vizita pe Emma.7
La scurt timp, Joseph și piatra văzătorului au devenit subiect de bârfă în Harmony. Unii dintre cei mai în vârstă din oraș credeau în văzători, dar mulți dintre copiii și nepoții lor nu credeau. Nepotul lui Josiah, susținând că Joseph profitase de unchiul său, l-a adus pe tânărul băiat la tribunal și l-a acuzat de înșelătorie.
Stând în fața judecătorului local, Joseph a explicat cum găsise piatra. Joseph sr. a depus mărturie că se rugase mereu la Dumnezeu să le arate voința Sa cu privire la darul minunat al lui Joseph ca văzător. În cele din urmă, Josiah a stat în fața curții și a declarat că Joseph nu-l înșelase.
Judecătorul a întrebat: „Să înțeleg că dumneavoastră credeți că prizonierul poate vedea cu ajutorul pietrei?
Josiah a răspuns că nu doar credea și a declarat: „Categoric știu că acest lucru este adevărat.”
Josiah era un om cu o bună reputație în comunitate și oamenii îl credeau pe cuvânt. În cele din urmă, audierea nu a dovedit că Joseph l-ar fi înșelat, prin urmare judecătorul a respins acuzația.8
În luna septembrie a anului 1826, Joseph s-a întors pe deal pentru a lua plăcile, dar Moroni i-a spus că încă nu era pregătit să le ia. Îngerul i-a spus: „Încetează să mai stai în compania săpătorilor de bani”. Printre ei erau oameni ticăloși.9 Moroni i-a dat încă un an pentru a se supune voinței lui Dumnezeu. Altfel, plăcile nu i-ar fi fost încredințate niciodată.
De asemenea, îngerul i-a spus ca data următoare să aducă pe cineva cu el. Era aceeași cerere pe care o făcuse la sfârșitul primei vizite a lui Joseph pe deal. Dar, de când Alvin murise, Joseph era confuz.
El a întrebat: „Cine este persoana potrivită?”
„Vei ști”, a răspuns Moroni.
Joseph a căutat îndrumarea Domnului prin intermediul pietrei văzătorului. El a aflat că persoana potrivită era Emma.10
Joseph fusese atras de Emma de când o întâlnise. Asemenea lui Alvin, ea era o persoană care putea să-l ajute să devină omul de care Domnul avea nevoie pentru a îndeplini lucrarea Sa. Dar Emma era mai mult decât atât. Joseph o iubea și își dorea să se căsătorească cu ea.11
În luna decembrie, Joseph a împlinit douăzeci și unu de ani. În trecut, el se lăsase influențat din cauza așteptărilor celor care voiau să profite de darul său.12 Însă, după ultima sa vizită pe deal, știa că trebuie să facă mai mult pentru a se pregăti să primească plăcile.
Înainte de a se întoarce în Harmony, Joseph a vorbit cu părinții săi. El le-a spus: „Am hotărât să mă căsătoresc și, dacă nu aveți nimic împotrivă, domnișoara Emma Hale este alegerea mea”. Părinții lui au fost încântați de decizia sa, iar Lucy l-a îndemnat să vină să locuiască cu ei după ce se căsătoresc.13
Joseph a petrecut mult timp cu Emma în acea iarnă, uneori împrumutând sania familiei Knight, când îi era greu să ajungă la casa familiei Hales din cauza zăpezii. Însă părinții ei încă nu-l plăceau, iar eforturile lui de a se face plăcut familiei ei nu au avut succes.14
În luna ianuarie a anului 1827, Emma a vizitat casa familiei Stowells, unde ea și Joseph au putut să petreacă timp împreună fără a avea parte de privirile critice ale familiei sale. Acolo, Joseph a cerut-o în căsătorie pe Emma și, inițial, Emma a părut surprinsă. Știa că părinții ei se vor opune căsătoriei.15 Dar Joseph a îndemnat-o să se gândească la acest lucru. Puteau să se căsătorească chiar atunci fără consimțământul părinților.
Emma s-a gândit la cererea în căsătorie. Căsătoria cu Joseph i-ar fi dezamăgit pe părinții ei, dar era alegerea ei, iar ea îl iubea.16
La scurt timp, pe 18 ianuarie 1827, Joseph și Emma s-au căsătorit în casa judecătorului de pace local. Apoi, au plecat în Manchester și și-au început viața împreună în noua casă a părinților lui Joseph. Casa era confortabilă, dar Joseph sr. și Lucy cheltuiseră prea mult pentru ea, rămăseseră în urmă cu plata și pierduseră proprietatea. Acum, o închiriau de la noii proprietari.17
Familiei Smith i-a făcut plăcere să îi aibă alături pe Joseph și Emma. Însă, chemarea divină a fiului lor îi îngrijora. Oamenii din zonă auziseră despre plăcile de aur și, uneori, le căutau.18
Într-o zi, Joseph a mers în oraș cu o însărcinare. Așteptându-l înapoi la cină, părinții lui s-au speriat când au văzut că nu s-a întors. Au așteptat ore bune, neputând să doarmă. În cele din urmă, Joseph a deschis ușa și, epuizat, s-a așezat repede într-un fotoliu.
Tatăl lui l-a întrebat: „De ce ai venit atât de târziu”?
Joseph a spus: „Am primit cea mai aspră pedeapsă pe care am primit-o vreodată în viața mea”.
„Cine te-a pedepsit?”, a întrebat tatăl său.
Joseph a răspuns: „A fost îngerul Domnului. El spune că am fost neglijent”. Ziua în care urma să se întâlnească cu Moroni se apropia. El a spus: „Am multe lucruri de făcut. Trebuie să încep să mă concentrez asupra lucrurilor pe care Dumnezeu mi le-a poruncit să le fac.19
După recolta de toamnă, Josiah Stowell și Joseph Knight au călătorit în zona Manchester cu afaceri. Ambii știau că se apropia cea de-a patra aniversare a vizitei lui Joseph pe deal și erau nerăbdători să știe dacă Moroni îi va încredința, în cele din urmă, plăcile.
Căutătorii de comori locali știau, de asemenea, că era timpul ca Joseph să obțină cronica. Cu puțin timp în urmă, unul dintre ei, un bărbat pe nume Samuel Lawrence, hoinărise pe deal, căutând plăcile. În seara zilei de 21 septembrie, îngrijorat de faptul că Samuel va isca probleme, Joseph l-a trimis pe tatăl său la casa lui Samuel ca să fie cu ochii pe el și să-l înfrunte dacă i se părea că avea de gând să plece spre deal.20
Apoi, Joseph s-a pregătit să obțină plăcile. Vizita sa anuală pe deal urma să aibă loc a doua zi, dar, pentru a fi cu un pas înaintea căutătorilor de comori, el a planificat să ajungă pe deal la scurt timp după miezul nopții – la începutul dimineții de 22 septembrie – când nimeni nu se aștepta ca el să fie afară.
Dar încă trebuia să găsească o cale de a proteja plăcile odată primite. După ce aproape toată familia s-a culcat, a întrebat-o în șoaptă pe mama sa dacă avea o cutie cu încuietoare. Lucy nu avea și s-a îngrijorat.
Joseph a spus: „Nu-i nimic. Mă voi descurca foarte bine acum și fără ea”.21
De îndată, a apărut Emma îmbrăcată pentru a călări, iar ea și Joseph s-au urcat în căruța lui Joseph Knight și au plecat în întunericul nopții.22 Când au ajuns pe deal, Emma a așteptat la căruță, în timp ce Joseph a urcat panta până la locul unde erau ascunse plăcile.
Moroni a apărut și Joseph a ridicat plăcile de aur și pietrele văzătorului din cutia de piatră. Înainte ca Joseph să coboare dealul, Moroni i-a adus aminte să nu arate plăcile nimănui, cu excepția celor pe care Domnul i-a desemnat, promițându-i că plăcile vor fi în siguranță dacă va face tot posibilul să le protejeze.
Moroni i-a spus: „Va trebui să fii atent și loial încrederii ce ți-a fost dată sau vei fi învins de oameni ticăloși, căci ei vor întocmi orice plan și complot posibil pentru a le lua de la tine. Și, dacă nu ești vigilent tot timpul, ei vor reuși”.23
Joseph a coborât dealul cu plăcile, dar, înainte de a ajunge la căruță, le-a băgat într-o buturugă seacă, unde erau în siguranță, până când urma să obțină o cutie cu încuietoare. Apoi, a găsit-o pe Emma și s-au întors acasă când soarele începea să răsară.24
La casa familiei Smith, Lucy îi aștepta cu nerăbdare pe Joseph și Emma în timp ce le servea micul dejun lui Joseph sr., Joseph Knight și Josiah Stowell. În timp ce lucra, inima îi bătea foarte tare, temându-se că fiul ei se va întoarce fără plăci.25
La scurt timp, Joseph și Emma au intrat în casă. Lucy s-a uitat să vadă dacă Joseph avea plăcile, dar a plecat din cameră tremurând când i-a văzut mâinile goale.
Joseph a urmat-o. El a spus: „Mamă, nu te neliniști”. El i-a dat un obiect înfășurat într-o batistă. Prin țesătură, Lucy a simțit ceva ce părea a fi o pereche mare de ochelari. Erau Urimul și Tumimul, pietrele văzătorului pe care Domnul le pregătise pentru traducerea plăcilor.26
Lucy a fost în culmea fericirii. Joseph arăta ca și cum o mare greutate fusese ridicată de pe umerii săi. Însă, când s-a alăturat celorlalți din casă, s-a prefăcut că este trist și a mâncat micul dejun în tăcere. După ce a terminat, și-a sprijinit capul cu tristețe în mână. „Sunt dezamăgit”, i-a spus lui Joseph Knight.
Bărbatul mai în vârstă a spus: „Îmi pare rău”.
„Sunt foarte dezamăgit”, a repetat Joseph, expresia lui schimbându-se într-un zâmbet. „Este de zece ori mai bine decât m-am așteptat!” El a continuat să descrie dimensiunea și greutatea plăcilor și a vorbit cu entuziasm despre Urim și Tumim.
El a spus: „Pot să văd orice. Sunt minunate”.27
În ziua de după primirea plăcilor, Joseph a mers să repare o fântână într-un oraș din apropiere, pentru a strânge bani pentru o cutie cu încuietoare. În aceeași dimineață, în timp ce avea o însărcinare pe dealul de lângă casa familiei Smith, Joseph sr. a auzit un grup de bărbați care complotau să fure plăcile de aur. Unul dintre ei a spus: „Vom avea plăcile, în ciuda lui Joe Smith sau a tuturor demonilor din iad.
Îngrijorat, Joseph sr. s-a întors acasă și i-a spus Emmei. Ea a spus că nu știa unde erau plăcile, dar era sigură că Joseph le ținuse în siguranță.
Joseph sr. a răspuns: „Da, dar adu-ți aminte că pentru un lucru mic Esau și-a pierdut binecuvântarea și dreptul de întâi născut. Poate fi la fel și cu Joseph”.28
Pentru a fi sigură că plăcile erau în siguranță, Emma a urcat pe un cal și a călărit mai bine de o oră până la ferma la care lucra Joseph. L-a găsit lângă fântână, acoperit de murdărie și sudoare ca urmare a muncii din acea zi. Auzind despre pericol, Joseph s-a uitat prin Urim și Tumim și a văzut că plăcile erau în siguranță.
Acasă, Joseph sr. s-a plimbat înainte și înapoi prin fața casei, privind la drum în fiecare minut, până când i-a văzut pe Joseph și Emma.
Joseph a spus: „Tată, totul este în deplină siguranță – nu există niciun motiv de îngrijorare”.29
Însă era momentul să acționeze.
Joseph s-a grăbit să ajungă pe deal, a găsit buturuga în care erau ascunse plăcile și le-a înfășurat cu grijă într-o cămașă.30 Apoi, a intrat în pădure și s-a îndreptat spre casă, fiind atent la primejdii. Oamenii de pe drumul principal nu-l puteau vedea din pricina pădurii, dar aceasta oferea hoților o mulțime de locuri unde să se ascundă.
Încordându-se din pricina greutății cronicii, Joseph a trecut prin pădure cât de repede a putut. Un copac doborât i-a blocat calea și, când a sărit peste el, a simțit o lovitură puternică în spate. Întorcându-se, a văzut un om venind spre el, mânuind o armă ca pe o bâtă.
Ținând plăcile strâns într-o mână, Joseph l-a doborât la pământ și s-a făcut nevăzut în pădurea deasă. A alergat cam un kilometru, când un alt bărbat a ieșit din spatele unui copac și l-a lovit cu patul puștii sale. Joseph s-a luptat cu bărbatul, l-a învins și a fugit disperat să iasă din pădure. Dar, înainte de a putea ajunge prea departe, un al treilea om l-a atacat, dându-i o lovitură puternică care l-a dezechilibrat. Adunându-și forțele, Joseph l-a lovit cu putere și a alergat spre casă.31
Întors acasă, Joseph a intrat pe ușă ținând pachetul greu sub un braț. A strigat: „Tată, am plăcile”!
Sora lui de paisprezece ani, Katharine, l-a ajutat să pună pachetul pe o masă în timp ce restul familiei s-a adunat în jurul lui. Joseph și-a dat seama că tatăl său și fratele mai mic, William, voiau să despacheteze plăcile, dar i-a oprit.
„Nu putem să le vedem?”, a întrebat Joseph sr.
„Nu”, a spus Joseph. „Am fost nesupus prima dată, dar intenționez să fiu credincios de data aceasta.”
El le-a spus că pot să atingă plăcile prin pânză, iar fratele său William a luat pachetul. Era mai greu ca piatra, iar William a putut să simtă că avea foi care se mișcau ca paginile unei cărți.32 De asemenea, Joseph l-a trimis pe fratele său cel mai mic, Don Carlos, să ia o cutie cu încuietoare de la Hyrum, care locuia în apropiere cu soția sa, Jerusha, și cu fiica lor nou-născută.
La scurt timp, Hyrum a sosit și, în momentul în care plăcile au fost în siguranță în cutie, Joseph s-a prăbușit pe un pat aflat în apropiere și a început să spună familiei despre bărbații din pădure.
În timp ce vorbea, și-a dat seama că îl durea mâna. La un moment dat în timpul atacurilor, își dislocase degetul mare.
Dintr-o dată a spus: „Tată, trebuie să nu mai vorbesc și să te rog să-mi pui degetul la loc”.33