„Întemeierea Bisericii lui Hristos”, capitolul 8 din Sfinții: Relatări despre Biserica lui Isus Hristos în zilele din urmă, volumul 1, Standardul adevărului 1815-1846 (2018)
Capitolul 8: „Întemeierea Bisericii lui Hristos”
Capitolul 8
Întemeierea Bisericii lui Hristos
La începutul lunii iulie 1829, având manuscrisul în mâna sa, Joseph știa că Domnul voia ca el să publice Cartea lui Mormon și să răspândească mesajul ei pretutindeni. Însă tot ceea ce ținea de publicarea unei cărți erau lucruri cu care el și familia lui nu erau familiarizați. El trebuia să păstreze manuscrisul în siguranță, să găsească un tipograf și, cumva, să găsească o modalitate prin care această carte să ajungă la oameni dispuși să ia în considerare posibilitatea existenței unei noi scripturi.
De asemenea, publicarea unei cărți cu atât de multe pagini câte are Cartea lui Mormon nu ar fi fost ieftină. Situația financiară a lui Joseph nu se îmbunătățise de când începuse traducerea și toți banii pe care-i câștiga erau folosiți pentru a asigura cele necesare familiei sale. Situația părinților lui era asemănătoare, ei fiind fermieri săraci care lucrau un teren care nu era proprietatea lor. Singurul prieten al lui Joseph care putea finanța proiectul era Martin Harris.
Joseph s-a apucat repede de lucru. Înainte de a termina traducerea, el a făcut demersurile necesare pentru a obține dreptul de autor și a proteja textul de oricine ar fi putut să îl fure sau să îl plagieze.1 Având ajutorul lui Martin, Joseph a început, de asemenea, să caute un tipograf care să fie de acord să publice cartea.
Au mers mai întâi la Egbert Grandin, un tipograf din Palmyra care avea aceeași vârstă cu Joseph. Grandin nu a fost de la bun început de acord, crezând despre carte că era o înșelătorie. Nelăsându-se descurajați, Joseph și Martin au continuat să caute și, într-un oraș din apropiere, au găsit un tipograf care a fost dispus să-i ajute. Însă, înainte de a-i accepta oferta, s-au întors în Palmyra și l-au întrebat încă o dată pe Grandin dacă dorea să publice cartea.2
De data aceasta, Grandin a părut mai dispus să accepte proiectul, însă, înainte de a se fi apucat de lucru, cerea să fie plătit cu 3000 de dolari pentru a tipări și lega cinci mii de exemplare. Martin promisese deja că va ajuta cu plata pentru tipărire, însă, pentru a putea face rost de o astfel de sumă, și-a dat seama că era posibil să fie nevoit să-și ipotecheze ferma. Aceasta a fost o imensă povară pentru Martin, dar știa că niciunul dintre ceilalți prieteni ai lui Joseph nu puteau să-l ajute cu această sumă de bani.
Fiind îngrijorat, Martin a început să fie nesigur cu privire la finanțarea publicării Cărții lui Mormon. El deținea una dintre cele mai bune ferme din zonă. Dacă își ipoteca terenul, risca să îl piardă. Averea pe care se străduise toată viața să o acumuleze putea să o piardă în scurt timp dacă nu se vindea bine Cartea lui Mormon.
Martin i-a vorbit lui Joseph despre îngrijorările sale și l-a rugat să ceară o revelație pentru el. Drept răspuns, Salvatorul a vorbit despre sacrificiul Său pentru a face voia Tatălui Său, indiferent de cost. El a descris suferința Sa supremă, când a plătit prețul păcatelor pentru ca toți să se poată pocăi și să fie iertați. Apoi, El i-a poruncit lui Martin să sacrifice propriile interese pentru a îndeplini planul lui Dumnezeu.
Domnul a spus: „Să nu poftești propria ta proprietate, ci cu generozitate să o dai pentru tipărirea Cărții lui Mormon”. Domnul l-a asigurat pe Martin despre Cartea lui Mormon, cum că aceasta conține adevăratul cuvânt al lui Dumnezeu și că îi va ajuta pe alții să creadă Evanghelia.3
Cu toate că vecinii lui nu i-au înțeles decizia, Martin s-a supus Domnului și și-a ipotecat ferma pentru a garanta plata.4
Grandin a semnat contractul și a început să organizeze vastul proiect.5 Joseph tradusese textul Cărții lui Mormon în decursul a trei luni, fiind ajutat pe rând de câte un copist. Grandin și o echipă formată din doisprezece oameni au avut nevoie de șapte luni pentru a tipări și lega primele exemplare ale lucrării de 590 de pagini.6
În octombrie 1829, având contractul cu un tipograf semnat, Joseph s-a întors în Harmony pentru a munci la ferma sa și pentru a fi cu Emma. Între timp, Oliver, Martin și Hyrum urmau să supravegheze tipărirea și să-i trimită lui Joseph, cu regularitate, informații despre progresul muncii făcute de Grandin.7
Amintindu-și de disperarea pe care o simțise după pierderea primelor pagini pe care le tradusese, Joseph i-a cerut lui Oliver să facă o copie a manuscrisului Cărții lui Mormon, pagină cu pagină, pentru a trimite tipografului acest duplicat, ca punctuația să poată fi adăugată și munca de culegere realizată.8
Oliver s-a bucurat pentru ocazia de a copia cartea, iar scrisorile pe care le scria în acea perioadă erau pline cu exprimări ca cele din carte. Asemenea lui Nefi, Iacov și Amulec din Cartea lui Mormon, Oliver i-a scris lui Joseph despre recunoștința sa pentru ispășirea infinită a lui Hristos.
I-a spus lui Joseph: „Când încep să scriu despre îndurările lui Dumnezeu, nu știu când am scris suficient, căci timpul nu este îndeajuns și nici nu pot fi descrise pe hârtie”9.
Același spirit i-a atras pe alții către Cartea lui Mormon în timp ce aceasta era tipărită. Thomas Marsh, care fusese înainte ucenic al unui tipograf, încercase să-și găsească locul în alte biserici, dar se părea că niciuna dintre ele nu propovăduia Evanghelia găsită în Biblie. El credea că, în curând, va apărea o nouă biserică ce va propovădui adevărul restaurat.
În acea vară, Thomas s-a lăsat condus de Spirit pentru a călători sute de kilometri, de la casa sa din Boston și până în vestul New York-ului. El a rămas în acea zonă timp de trei luni, înainte de a se întoarce spre casă, fără să înțeleagă de ce călătorise atât de departe. Totuși, la un popas pe drumul înapoi spre casă, gazda sa l-a întrebat dacă auzise despre „cartea de aur” a lui Joseph Smith. Thomas i-a răspuns femeii că nu auzise și a simțit că trebuia să afle mai multe.
Ea i-a spus că ar trebui să vorbească cu Martin Harris și l-a îndrumat spre Palmyra. Thomas a mers acolo imediat și l-a găsit pe Martin la tipografia lui Grandin. Tipograful i-a dat șaisprezece pagini din Cartea lui Mormon și Thomas le-a dus cu el înapoi în Boston, fiind nerăbdător să împărtășească soției sale, Elizabeth, primele învățături ale acestei noi religii.
Elizabeth a citit paginile și ea a crezut, de asemenea, că erau lucrarea lui Dumnezeu.10
În acea toamnă, în timp ce tipografii făceau progrese constante în privința publicării Cărții lui Mormon, un fost judecător, pe nume Abner Cole, a început publicarea unui ziar la tipografia lui Grandin. Lucrând în timpul nopții în tipografie, după ce angajații lui Grandin plecau acasă, Abner avea acces la paginile tipărite din Cartea lui Mormon, care nu era încă legată și gata pentru a fi vândută.
La scurt timp, Abner a început să ridiculizeze „Biblia de aur” în ziarul său și, în timpul iernii care a urmat, a tipărit extrase din carte alături de comentarii sarcastice.11
Hyrum și Oliver l-au înfruntat pe Abner când au aflat ceea ce făcea. „Cu ce drept tipărești tu Cartea lui Mormon în acest mod?”, a întrebat Hyrum. „Nu știi că am obținut drepturi de autor?”
Abner a spus: „Nu este treaba voastră. Am plătit pentru a folosi tipografia și voi tipări ce doresc”.
Hyrum i-a spus: „Îți interzic să mai tipărești din acea carte în ziarul tău”.
Abner i-a răspuns: „Nu-mi pasă”.
Nefiind siguri ce era de făcut, Hyrum și Oliver i-au trimis de veste lui Joseph, în Harmony, și acesta s-a întors, de îndată, în Palmyra. L-a găsit pe Abner la sediul tipografiei, citind cu un aer degajat propriul ziar.
Joseph i-a spus: „Se pare că muncești din greu”.
Abner i-a răspuns sec: „Ce mai faci, domnule Smith”?
Joseph i-a spus: „Domnule Cole, Cartea lui Mormon și dreptul de publicare al acesteia îmi aparțin și-ți interzic să o mai folosești”.
Abner și-a aruncat haina și și-a suflecat mânecile. Și-a strâns pumnii și s-a răstit: „Vrei să ne batem, domnule? Dacă vrei să ne batem, nu ai decât”.
Joseph a zâmbit și i-a spus: „Mai bine ții haina pe tine. Este frig și nu am de gând să mă bat cu tine”. Apoi, calm, a continuat: „Dar trebuie să încetezi să mai tipărești din cartea mea”.
Abner i-a spus: „Dă-ți haina jos și hai să ne batem dacă crezi că ești cel mai bun”.
Joseph i-a răspuns: „Există lege și vei afla acest lucru dacă nu ai știut până acum. Însă nu am să mă bat cu tine pentru că asta nu va rezolva nimic”.
Abner știa că legea nu era de partea sa. S-a calmat și a încetat să mai tipărească extrase din Cartea lui Mormon în ziarul său.12
Solomon Chamberlin, un predicator care era în drum spre Canada, a auzit pentru prima dată despre „Biblia de aur” de la o familie care locuia în apropiere de Palmyra și la care a fost găzduit. Asemenea lui Thomas Marsh, de-a lungul vieții sale, el mersese de la o biserică la alta, însă se simțea nemulțumit de ceea ce vedea. Unele biserici propovăduiau principii ale Evangheliei și credeau în daruri spirituale dar nu aveau profeții sau preoția lui Dumnezeu. Solomon a simțit că venise timpul în care Domnul Își va întemeia Biserica.
În timp ce Solomon îi asculta pe membrii acelei familii vorbind despre Joseph Smith și plăcile de aur, s-a simțit electrizat din cap până în picioare și s-a hotărât să găsească familia Smith și să afle mai multe despre carte.
El a pornit spre casa familiei Smith și l-a întâlnit pe Hyrum la ușă. Solomon a spus: „Pacea să fie în această casă”.
Hyrum a răspuns: „Sper să fie pace”.
Solomon a întrebat: „Este aici cineva care crede în viziuni și revelații”?
Hyrum a răspuns: „Da, toți din această casă cred în viziuni”.
Solomon i-a relatat lui Hyrum despre o viziune pe care o văzuse cu ani în urmă. În acea viziune, un înger a spus că Dumnezeu nu avea nicio biserică pe pământ dar că, în curând, Dumnezeu va întemeia una care va avea putere asemenea bisericii apostolilor din vechime. Hyrum și ceilalți din casă au înțeles ce a spus Solomon și i-au spus că și ei credeau același lucru.
Solomon a spus: „Aș dori să-mi faceți cunoscute unele dintre lucrurile pe care le-ați descoperit. Cred că le pot accepta”.
Hyrum l-a invitat să rămână oaspete la ferma familiei Smith și i-a arătat manuscrisul Cărții lui Mormon. Solomon l-a studiat timp de două zile și a mers cu Hyrum la sediul tipografiei lui Grandin, unde a primit din partea unui tipograf șaizeci și patru de pagini tipărite. Având acele pagini nelegate în mâna sa, Solomon și-a continuat călătoria spre Canada, predicând tot ceea ce știa despre noua religie.13
La 26 martie 1830, primele exemplare ale Cărții lui Mormon au fost legate și disponibile pentru a fi vândute la parterul sediului tipografiei lui Grandin. Erau legate strâns în piele de vițel de culoare maro și miroseau a piele și adeziv, hârtie și cerneală. Cuvintele Cartea lui Mormon au fost ștanțate pe cotor cu litere aurii.14
Lucy Smith a prețuit noua scriptură și a considerat-o ca fiind un semn că Dumnezeu urma ca, în curând, să-i adune pe copiii Săi și să restaureze legământul Său din vechime. Pagina de titlu a cărții declara că scopul acesteia este de a arăta lucrurile mărețe făcute de Dumnezeu pentru poporul său în trecut, de a oferi aceleași binecuvântări oamenilor Săi în zilele noastre și de a convinge întreaga lume că Isus Hristos este Salvatorul lumii.15
La sfârșitul cărții erau Mărturia celor trei martori și Mărturia celor opt martori, declarând lumii că ei au văzut plăcile și că știau că traducerea este adevărată.16
În pofida acestor mărturii, Lucy știa că unii oameni credeau despre carte că este ficțiune. Mulți dintre vecinii ei credeau că Biblia era suficientă pentru ei, fără a realiza că Dumnezeu a binecuvântat mai mult de o singură națiune cu cuvântul Său. Ea știa, de asemenea, că unii oameni vor respinge mesajul cărții deoarece credeau că Dumnezeu a vorbit lumii o dată și că nu va mai vorbi din nou.
Din cauza acestor motive și a altora, majoritatea oamenilor din Palmyra nu au cumpărat cartea.17 Dar unii au studiat paginile ei, au simțit puterea învățăturilor ei și au îngenunchiat pentru a-L întreba pe Domnul dacă era adevărată. Lucy însăși știa despre Cartea lui Mormon că era cuvântul lui Dumnezeu și a dorit să o împărtășească altora.18
Aproape imediat după publicarea Cărții lui Mormon, Joseph și Oliver s-au pregătit pentru a organiza Biserica lui Isus Hristos. Cu câteva luni în urmă, apostolii din vechime ai Domnului, Petru, Iacov și Ioan, le-au apărut și le-au conferit preoția lui Melhisedec, așa cum promisese Ioan Botezătorul. Această nouă autoritate le-a permis lui Joseph și Oliver să confere darul Duhului Sfânt celor pe care îi botezau. De asemenea, Petru, Iacov și Ioan îi rânduiseră apostoli ai lui Isus Hristos.19
În acea perioadă în care locuiau în casa familiei Whitmer, Joseph și Oliver s-au rugat pentru a primi mai multă cunoaștere cu privire la această autoritate. Drept răspuns, glasul Domnului le-a poruncit să se rânduiască unul pe celălalt ca vârstnici ai Bisericii, dar nu înainte ca cei credincioși să-și de-a consimțământul că îi vor urma în calitate de conducători în Biserica Salvatorului. De asemenea, au fost instruiți să rânduiască și alți oficianți ai Bisericii și să confere darul Duhului Sfânt celor care fuseseră botezați.20
La 6 aprilie 1830, Joseph și Oliver s-au întâlnit în casa familiei Whitmer pentru a se supune poruncii Domnului de a organiza Biserica Sa. Pentru a se supune legii civile, au ales șase persoane care să devină primii membri ai noii Biserici. De asemenea, aproximativ patruzeci de bărbați și femei s-au adunat în acea casă mică și în jurul ei pentru a fi martori la acel eveniment.21
Supunându-se instrucțiunilor primite în prealabil de la Domnul, Joseph și Oliver au cerut congregației să-i susțină în calitate de conducători în împărăția lui Dumnezeu și să arate dacă credeau că este drept ca ei să se organizeze ca biserică. Fiecare membru al congregației și-a arătat susținerea și Joseph și-a pus mâinile pe capul lui Oliver și l-a rânduit vârstnic al Bisericii. Apoi, au schimbat locurile și Oliver l-a rânduit pe Joseph.
După aceea, ei au administrat pâinea și vinul împărtășaniei în amintirea ispășirii lui Hristos. Apoi, ei și-au pus mâinile pe capul celor pe care îi botezaseră, i-au confirmat membri ai Bisericii și le-au conferit darul Duhului Sfânt.22 Spiritul Domnul S-a revărsat asupra celor aflați în încăpere și unii membri ai congregației au început să profețească. Alții L-au lăudat pe Domnul și toți s-au bucurat împreună.
De asemenea, Joseph a primit prima revelație adresată tuturor membrilor noii Biserici. Amintind oamenilor Săi că trebuie să țină o cronică sfântă, în care să-și relateze acțiunile și să depună mărturie despre rolul de profet, văzător și revelator al lui Joseph; Domnul a poruncit: „Iată, un registru va fi ținut printre voi”.
Domnul a declarat: „Pe el l-am inspirat să ducă înainte cauza Sionului cu mare putere pentru bine… Cuvântul lui îl veți primi, ca și cum ar fi din propria Mea gură, în toată răbdarea și credința… Făcând aceste lucruri, porțile iadului nu vă vor birui”.23
Mai târziu, Joseph a stat lângă un curs de apă și a fost martor la botezurile mamei și tatălui său în Biserică. După ani în care fiecare încercase diferite căi în căutarea adevărului, erau, în cele din urmă, uniți în credință. În timp ce tatăl său ieșea afară din apă, Joseph l-a luat de mână, l-a ajutat să urce pe mal și l-a îmbrățișat.
Fiind cuprins de mare emoție, și-a pus fața la pieptul tatălui său și a spus: „Dumnezeul meu, am trăit să-l văd pe tatăl meu botezat în adevărata Biserică a lui Isus Hristos!”24
În acea seară, având inima plină de emoție, Joseph a mers în liniște într-o pădure din apropiere. El dorea să fie singur, să nu fie văzut de prieteni sau membrii familiei. În cei zece ani care trecuseră de când avusese Prima Viziune, el văzuse cerurile deschizându-se, simțise Spiritul lui Dumnezeu și fusese învățat de îngeri. De asemenea, el păcătuise și își pierduse darul, ca apoi să se pocăiască, să primească îndurarea lui Dumnezeu și să traducă Cartea lui Mormon prin puterea și harul lui Dumnezeu.
Acum, Isus Hristos restaurase Biserica Sa și-l autorizase pe Joseph cu aceeași preoție deținută de apostolii din vechime, când aceștia au mers și au dus lumii Evanghelia.25 Fericirea pe care o simțea era prea mare ca să se poată stăpâni și, când Joseph Knight și Oliver l-au găsit, mai târziu, în acea seară, el plângea.
Bucuria lui era deplină. Lucrarea începuse.26