„Tovarăși în slujire”, capitolul 7 din Sfinții: Relatări despre Biserica lui Isus Hristos în zilele din urmă, volumul 1, Standardul adevărului 1815-1846 (2018)

Capitolul 7: „Tovarăși în slujire”

Capitolul 7

Tovarăși în slujire

Primăvara anului 1829 a fost rece și umedă, chiar și o parte a lunii mai. În timp ce fermierii din Harmony și din împrejurimi stăteau în case și amânau semănatul de primăvară până când vremea urma să se încălzească, Joseph și Oliver au tradus cât de mult au putut din cronică.¹

Ajunseseră la relatarea despre ce s-a întâmplat printre nefiți și lamaniți când Isus a murit în Ierusalim. Erau descrise mari cutremure și furtuni devastatoare în urma cărora mulți oameni au pierit și fața pământului a fost schimbată. Unele orașe s-au scufundat în pământ, în timp ce altele au luat foc și au ars. Fulgere au brăzdat cerul timp de ore și soarele a dispărut, lăsându-i pe supraviețuitori înconjurați de un întuneric dens. Timp de trei zile oamenii au plâns, jelindu-i pe cei morți ai lor.²

În cele din urmă, glasul lui Isus Hristos a străpuns întunericul. El a întrebat: „Nu vă veți întoarce voi acum către Mine și nu vă veți pocăi voi de păcatele voastre și nu vă veți converti voi pentru ca Eu să vă pot vindeca?”³ El a alungat întunericul și oamenii s-au pocăit. La scurt timp, mulți dintre ei s-au adunat la templul dintr-un loc numit Abundența, unde au vorbit despre schimbările incredibile care avuseseră loc pe fața pământului.⁴

În timp ce oamenii vorbeau între ei, L-au văzut pe Fiul lui Dumnezeu coborând din cer. El a spus: „Iată, Eu sunt Isus Hristos, despre care profeții au depus mărturie că trebuia să vină pe pământ”.⁵ El a stat cu ei un timp, le-a propovăduit Evanghelia Sa și le-a poruncit să fie botezați prin scufundare pentru iertarea păcatelor.

Le-a declarat: „Și acela care crede în Mine și care este botezat, acela va fi salvat; Și ei sunt aceia care vor moșteni împărăția lui Dumnezeu”.⁶ Înainte de a Se ridica la cer, El a dat unor oameni drepți autoritatea de a-i boteza pe cei care credeau în El.⁷

În timp ce traduceau, Joseph și Oliver au fost profund impresionați de aceste învățături. La fel ca fratele său Alvin, Joseph nu fusese botezat niciodată și dorea să știe mai multe despre această rânduială și despre autoritatea necesară pentru a o înfăptui.⁸

În data de 15 mai 1829, ploaia s-a oprit și Joseph și Oliver au mers în pădurea de lângă râul Susquehanna. Au îngenuncheat și L-au întrebat pe Dumnezeu despre botez și despre iertarea păcatelor. În timp ce se rugau, glasul Mântuitorului le-a transmis pace și un înger a apărut într-un nor de lumină. S-a prezentat ca fiind Ioan Botezătorul și și-a așezat mâinile pe capul lor. Bucuria le-a umplut inima pe măsură ce erau înconjurați de dragostea lui Dumnezeu.

Ioan a declarat: „Vouă, tovarășilor mei în slujire, în numele lui Mesia, eu vă confer preoția lui Aaron, care deține cheile slujirii îngerilor, ale Evangheliei pocăinței și ale botezului prin scufundare pentru iertarea păcatelor”.⁹

Glasul îngerului era blând, dar părea că pătrunde până în sufletul lui Joseph și al Oliver.¹⁰ El le-a explicat că, având Preoția aaronică, erau autorizați să facă botezuri și le-a poruncit să se boteze unul pe celălalt după ce pleca el. De asemenea, le-a spus că urmau să primească mai multă putere a preoției, care le va da autoritatea să confere darul Duhului Sfânt unul celuilalt și celor pe care îi vor boteza.

După ce Ioan Botezătorul a plecat, Joseph și Oliver au mers la râu și au intrat în apă. Întâi, Joseph l-a botezat pe Oliver și, imediat ce a ieșit din apă, Oliver a început să profețească despre lucruri care urmau să se întâmple în curând. Apoi, Oliver l-a botezat pe Joseph, care a ieșit din râu profețind despre întemeierea Bisericii lui Hristos, pe care Domnul promisese că o va stabili printre ei.¹¹

Urmând instrucțiunile primite de la Ioan Botezătorul, ei s-au întors în pădure și s-au rânduit unul pe celălalt la Preoția aaronică. În timpul studiului din Biblie și, de asemenea, în timp ce traduceau cronica din vechime, Joseph și Oliver au citit adesea despre autoritatea de a acționa în numele lui Dumnezeu. Acum ei aveau acea autoritate.

După botezul lor, Joseph și Oliver au descoperit că fragmente din scripturi care înainte le păreau a fi greu de înțeles și misterioase, deveniseră dintr-o dată clare. Mintea lor a fost inundată cu adevăr și înțelegere.¹²

În New York, David Whitmer, prietenul lui Oliver, era nerăbdător să afle mai multe despre lucrarea înfăptuită de Joseph. Cu toate că David locuia în Fayette, la aproximativ 48 de kilometri de Manchester, el și Oliver au devenit prieteni în timp ce Oliver preda la școală și trăia alături de familia Smith. Ei vorbeau adesea despre plăcile de aur și, când Oliver s-a mutat în Harmony, i-a promis lui David că îi va scrie pentru a-l informa despre traducere.

La scurt timp, scrisorile au început să vină. Oliver i-a scris că Joseph știa detalii despre viața lui pe care nimeni nu ar fi putut să le știe, decât dacă acestea i-ar fi fost revelate de Dumnezeu. El a scris despre cuvintele Domnului adresate lui Joseph și despre traducerea cronicii. Într-una dintre scrisori, Oliver a împărtășit câteva rânduri din traducere, depunând mărturie despre adevărul ei.

Într-o altă scrisoare îl informa pe David că era voia lui Dumnezeu ca acesta să vină în Harmony cu caii și căruța sa pentru a-i ajuta pe Joseph, Emma și Oliver să se mute în casa familiei Whitmer, în Fayette, unde urmau să termine traducerea.¹³ Oamenii din Harmony deveniseră ostili față de familia Smith. Unii bărbați chiar îi amenințaseră că îi vor ataca și ar fi putut fi răniți serios dacă nu ar fi fost protejați prin influența familiei Emmei.¹⁴

David a împărtășit conținutul scrisorilor de la Oliver părinților și fraților săi și aceștia au fost de acord să-i primească pe Joseph, Emma și Oliver în casa lor. Membrii familiei Whitmer erau urmașii unor coloniști din zonă, vorbitori de limbă germană, și erau cunoscuți ca oameni muncitori și evlavioși. Ferma lor era situată suficient de aproape de casa familiei Smith pentru a se vizita și suficient de departe pentru a nu fi deranjați de hoți.¹⁵

David dorea să meargă numaidecât în Harmony, dar tatăl său i-a amintit că avea două zile de muncă grea de făcut până când putea să plece. Era sezonul semănatului și David trebuia să are opt hectare de pământ și să îngrașe pământul presărând pulbere de ipsos pentru a ajuta la creșterea grâului. Tatăl său i-a spus că trebuia mai întâi să se roage pentru a ști dacă era absolut necesar să plece acum.

David a urmat sfatul tatălui său și, când s-a rugat, a simțit că Spiritul îi spunea să-și termine munca sa de acasă înainte de a pleca spre Harmony.

În dimineața următoare, David a mers la câmp și a văzut rânduri de brazde negre care tocmai fuseseră arate în noaptea ce trecuse. Verificând terenul în continuare, a descoperit că aproximativ două hectare și jumătate fuseseră deja arate în timpul nopții și plugul îl aștepta la ultima brazdă, pregătit ca el să termine treaba.

Tatăl lui David a fost uimit când a aflat ce se întâmplase. El a spus: „Trebuie să fie o putere superioară care a făcut asta și cred că ar fi bine să mergi în Pennsylvania de îndată ce termini de împrăștiat pulberea de ipsos”.

David a muncit din greu pentru a ara bucata de teren rămasă nearată și a pregătit pământul pentru un semănat reușit. Când a terminat, a înhămat o pereche de cai puternici la căruța sa și a pornit spre Harmony mai devreme decât se așteptase.¹⁶

Când Joseph, Emma și Oliver s-au mutat la Fayette, mama lui David a devenit extrem de ocupată. Mary Whitmer și soțul ei, Peter, aveau deja opt copii cu vârste cuprinse între cincisprezece și treizeci de ani și cei care nu mai locuiau cu ei în aceeași casă, locuiau în apropiere. Zilele lui Mary erau încărcate, deoarece era nevoie de multă muncă pentru a avea grijă de nevoile tuturor și, odată cu venirea celor trei oaspeți, a fost nevoită să muncească și mai mult. Mary avea credință în chemarea lui Joseph și nu se plângea, însă devenea din ce în ce mai obosită.¹⁷

În acea vară, în Fayette, a fost o căldură toridă. În timp ce Mary spăla haine și pregătea mâncare, Joseph dicta traducerea într-o cameră de la etaj. De obicei, Oliver scria pentru el, însă, din când în când, Emma sau un membru al familiei Whitmer îl înlocuiau în munca de copist.¹⁸ Uneori, când Joseph și Oliver oboseau din pricina efortului depus în munca de traducere, ei mergeau la un iaz din apropiere și aruncau pietre pe suprafața apei.

Mary nu avea prea mult timp pentru a se relaxa, iar munca acumulată și tensiunea la care era supusă erau dificil de îndurat.

Într-o zi, în timp ce era pe afară, pe lângă hambarul unde se mulgeau vacile, a văzut un om cu păr cărunt care avea o desagă aruncată pe umăr. Apariția lui neașteptată a speriat-o, însă, pe măsură ce el se apropia, i-a vorbit cu un glas blând care a făcut-o să se liniștească.

El a spus: „Numele meu este Moroni. Ai devenit foarte obosită ca urmare a muncii în plus pe care ești nevoită să o faci”. Și-a dat jos desaga de pe umăr și Mary a privit în timp ce el începea să o desfacă.¹⁹

El a continuat: „Tu ai fost foarte credincioasă și sârguincioasă în privința muncilor tale. De aceea, este potrivit să primești o mărturie ca să-ți fie întărită credința”.²⁰

Moroni a deschis desaga și a scos plăcile de aur. El le-a ținut în fața ochilor ei și a întors paginile ca ea să poată vedea ce era scris pe ele. După ce a întors ultima pagină, el a îndemnat-o să fie răbdătoare și credincioasă în a duce povara care era în plus pentru încă puțin timp. El i-a promis că făcând astfel va fi binecuvântată.²¹

Bătrânul a dispărut imediat după aceea, lăsând-o pe Mary singură. Ea încă avea muncă de făcut, dar acest lucru nu mai reprezenta o corvoadă.²²

La ferma familiei Whitmer, Joseph a tradus rapid, însă în unele zile era dificil. Gândurile lui zburau către alte probleme și nu se putea concentra asupra lucrurilor spirituale.²³ Casa mică a familiei Whitmer era întotdeauna plină de lucruri care îi distrăgeau atenția. Mutându-se acolo renunțase la puțina intimitate de care el și Emma se bucurau în Harmony.

Într-o dimineață, pe când se pregătea să traducă, Joseph s-a supărat pe Emma. Mai târziu, când s-a alăturat lui Oliver și David în camera de la etaj unde traduceau, nu a putut traduce nici măcar o silabă.

A părăsit încăperea și a mers afară în livadă. A stat și s-a rugat acolo timp de aproximativ o oră. Când s-a întors, i-a cerut scuze Emmei și a rugat-o să-l ierte. Apoi, el s-a întors și a tradus ca de obicei.²⁴

El traducea acum ultima parte a cronicii, cunoscută sub numele de plăcile mici ale lui Nefi, care urma de fapt să fie folosită ca parte de început a cărții. Relatând o istorie asemănătoare cu cea pe care el și Martin o traduseseră și o pierduseră, pe plăcile mici era consemnată relatarea despre un tânăr băiat numit Nefi, a cărui familie fusese condusă de Dumnezeu din Ierusalim către un nou pământ făgăduit. Explica originile cronicii și menționa primele conflicte dintre poporul nefiților și cel al lamaniților. Mai important, depunea o mărturie puternică despre Isus Hristos și ispășirea Sa.

Când Joseph a tradus scrierea de pe ultima placă, a aflat că era explicat scopul cronicii și că ea avea un titlu, Cartea lui Mormon, după numele unui profet și istoric din vechime care compilase cartea.²⁵

De când începuse să traducă Cartea lui Mormon, Joseph învățase multe lucruri despre rolul pe care urma să îl aibă în lucrarea lui Dumnezeu. În paginile ei, el recunoscuse învățături de bază pe care le învățase din Biblie și, de asemenea, noi adevăruri și cunoștințe despre Isus Hristos și Evanghelia Sa. De asemenea, descoperise fragmente despre zilele din urmă în care era profețit despre un văzător numit Joseph, care va dezvălui cuvântul Domnului și va restaura cunoaștere și legăminte care erau pierdute.²⁶

În cronică, el a aflat că Nefi a clarificat profeția lui Isaia despre o carte pecetluită pe care oamenii învățați nu o puteau citi. În timp ce citea profeția, Joseph s-a gândit la întâlnirea avută de Martin Harris cu profesorul Anthon. Profeția spunea că numai Dumnezeu putea să scoată cartea din pământ la lumină și să întemeieze Biserica lui Hristos în zilele din urmă.²⁷

Când Joseph și prietenii lui au terminat traducerea, mintea lor s-a îndreptat către o promisiune dată de Domnul în Cartea lui Mormon și în revelațiile Sale – de a arăta plăcile la trei martori. Martin Harris și părinții lui Joseph au vizitat ferma familiei Whitmer în acea perioadă și, într-o dimineață, Martin, Oliver și David l-au rugat pe Joseph să le permită să fie ei martorii. Joseph s-a rugat și Domnul a răspuns, spunând că, dacă ei se bizuiau pe El din toată inima și erau hotărâți să depună mărturie despre adevăr, puteau să vadă plăcile.²⁸

Joseph i-a vorbit lui Martin în mod direct: „Trebuie să te umilești astăzi înaintea lui Dumnezeu pentru ca tu să obții iertarea păcatelor tale”.²⁹

Mai târziu, în acea zi, Joseph i-a condus pe cei trei bărbați în pădurea de lângă casa familiei Whitmer. Ei au îngenunchiat și fiecare s-a rugat pe rând pentru a le fi arătate plăcile, însă nimic nu s-a întâmplat. Au încercat și a doua oară, dar tot nu s-a întâmplat nimic. În cele din urmă, Martin s-a ridicat și a plecat, spunând că din cauza lui cerurile rămâneau închise.

Joseph, Oliver și David au început să se roage din nou și, în curând, un înger a apărut într-o lumină strălucitoare deasupra lor.³⁰ El avea plăcile în mâinile sale și le-a arătat una câte una, arătând bărbaților simbolurile gravate pe fiecare pagină. O masă a apărut lângă el și, pe ea, erau obiecte din vechime descrise în Cartea lui Mormon: tălmăcitoarele, platoșa, o sabie și busola miraculoasă care a îndrumat familia lui Nefi din Ierusalim către pământul făgăduit.

Bărbații au auzit glasul lui Dumnezeu declarând: „Aceste plăci au fost revelate prin puterea lui Dumnezeu și au fost traduse prin puterea lui Dumnezeu. Traducerea lor, pe care ați văzut-o, este corectă și Eu vă poruncesc să depuneți mărturie despre ceea ce vedeți și auziți acum”.³¹

Când îngerul a plecat, Joseph a mers prin pădure până l-a găsit pe Martin stând în genunchi. Martin i-a spus că încă nu primise un răspuns de la Domnul, dar el încă dorea să vadă plăcile. L-a rugat pe Joseph să se roage împreună cu el. Joseph a îngenunchiat alături de el și, înainte să apuce să rostească ceea ce doreau, l-au văzut pe același înger arătându-le plăcile și alte obiecte din vechime.

„De ajuns! Este de ajuns pentru mine!” A spus Martin. „Ochii mei au văzut! Ochii mei au văzut!”³²

Mai târziu, în acea după-amiază, Joseph și cei trei martori s-au întors la casa familiei Whitmer. Mary Whitmer vorbea cu părinții lui Joseph când Joseph a intrat în cameră. El a spus: „Tată! Mamă! Nu știți cât de bucuros sunt!”

S-a așezat lângă mama sa. El a spus: „Domnul a făcut ca plăcile să fie arătate altor trei în afară de mine. Ei știu acum pentru ei înșiși că eu nu umblu să înșel oamenii”.

El a simțit ca și cum o povară a fost ridicată de pe umerii săi. El a continuat: „Acum ei trebuie să poarte o parte din povară. Nu mai trebuie să fiu complet singur în lume”.

Martin a intrat în cameră radiind de bucurie. El a spus: „Am văzut acum un înger din cer! Cu toată sinceritatea sufletului meu Îl binecuvântez pe Dumnezeu că a binevoit să mă facă pe mine – chiar pe mine – un martor al măreției lucrării Sale!”³³

După câteva zile de la acea dată, familia Whitmer a vizitat familia Smith la ferma lor din Manchester. Știind că Domnul a promis că va întemeia cuvintele Sale „în gura atâtor martori câți va socoti El potrivit”, Joseph a mers în pădure cu tatăl său, Hyrum, Samuel și, de asemenea, cu patru dintre frații lui David Whitmer – Christian, Jacob, Peter jr. și John – și cumnatul lor Hiram Page.³⁴

Ei s-au adunat într-un loc unde familia Smith mergea, adesea, pentru a fi singuri și a se ruga. Având permisiunea Domnului, Joseph a descoperit plăcile și le-a arătat grupului. Ei nu au văzut un înger așa cum au văzut cei trei martori, dar Joseph le-a permis să țină cronica în mâinile lor, să-i întoarcă paginile și să examineze scrierea străveche. Faptul că au atins plăcile le-a întărit credința că mărturia lui Joseph cu privire la înger și cronica din vechime era adevărată.³⁵

Acum că traducerea era terminată și existau martori care să susțină mărturia lui miraculoasă, Joseph nu mai avea nevoie de plăci. După ce bărbații au plecat din pădure și s-au întors în casă, îngerul a apărut și Joseph a înapoiat cronica sacră în grija acestuia.³⁶