Lecţii din Noul Testament
Bucuria pocăinţei
În timpul slujirii Sale din viaţa muritoare, Salvatorul a arătat o dragoste mare faţă de fiecare fiu şi fiică ai lui Dumnezeu – în special faţă de cei care au păcătuit. În pildele oii rătăcite, a argintului pierdut şi a fiului risipitor, Domnul a accentuat importanţa de a ne îndrepta atenţia către cei care rătăcesc sau care s-au pierdut şi către bucuria care este simţită atunci când aceştia se întorc (vezi Luca 15). De exemplu, El a spus: „Va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăieşte, decât pentru nouă zeci şi nouă de oameni neprihăniţi care n-au nevoie de pocăinţă” (Luca 15:7).
Doresc să mă concentrez asupra marii bucurii care vine la cei care se pocăiesc şi asupra sentimentelor de bucurie pe care le primim pe măsură ce-i ajutăm pe alţii de-a lungul procesului de pocăinţă.
„Oamenii sunt ca să poată avea bucurie”
Bucuria este mult mai profundă decât simplele momente trecătoare de satisfacţie sau decât sentimentele de fericire. Adevărata bucurie sau „bucuria nepieritoare” (2 Nefi 8:11), vine prin trăirea puterii ispăşirii, prin pocăinţă sinceră şi prin confirmarea spirituală a faptului că noi putem să fim mântuiţi de păcate prin Domnul Isus Hristos şi să moştenim viaţă veşnică.
Profetul Lehi ne-a învăţat că planul Tatălui Ceresc pentru fiecare dintre noi este ca noi să „[putem] avea bucurie” (2 Nefi 2:25) şi că singura modalitate sigură de a găsi bucurie nepieritoare este prin ispăşirea lui Isus Hristos.
Deşi nu putem să primim o plenitudine de bucurie în această viaţă (vezi D&L 93:33-34), putem să primim zilnic manifestări ale bucuriei, pe măsură ce trăim conform Evangheliei. Mormon ne-a învăţat modelul de a găsi bucurie atunci când a vorbit despre nefiţii credincioşi: „Ei au postit şi s-au rugat adeseori şi au devenit din ce în ce mai puternici în umilinţa lor şi din ce în ce mai întăriţi în credinţa în Hristos pentru umplerea sufletelor lor de bucurie şi consolare, da, chiar până la purificarea şi sfinţirea inimilor lor, care sfinţire vine datorită supunerii inimilor lor în Dumnezeu” (Helaman 3:35).
Plini de bucurie prin intermediul Duhului Sfânt
În multe scripturi, profeţii vorbesc despre simţirea bucuriei şi despre simţirea Duhului Sfânt în termeni asemănători. De exemplu, în Faptele apostolilor învăţăm că: „ucenicii erau plini de bucurie şi de Duhul Sfânt” (Faptele apostolilor 13:52). Şi Domnul le promite celor care Îl urmează: „Îţi voi da din Spiritul Meu, care va lumina mintea ta, care va umple sufletul tău cu bucurie” (D&L 11:13).
Când înţelegem faptul că a fi plin de bucurie implică faptul de a fi plin de Duhul Sfânt înţelegem că adevărata fericire vine prin pocăirea de păcatele noastre şi printr-un mod de viaţă demn de prezenţa Spiritului. Mai mult, când simţim Spiritul, putem să găsim o mare bucurie în cunoaşterea faptului că suntem sfinţiţi înaintea lui Dumnezeu.
Bucuria care rezultă din pocăinţă este evidentă în mai multe forme. Prima este reprezentată de bucuria şi alinarea care vin în inima sufletului pocăit pe măsură ce povara păcatului este ridicată. A doua este reprezentată de sentimentele de bucurie şi dragoste profunde care vin la cei care îi ajută pe alţii să lucreze de-a lungul procesului de pocăinţă. Şi în cele din urmă, sunt sentimentele de bucurie ale Salvatorului iubitor, pe măsură ce El ne vede că urmăm sfaturile Sale şi că ne bazăm pe puterea vindecătoare a jertfei Sale ispăşitoare.
Pe măsură ce punem în practică ispăşirea în viaţa noastră, trebuie să ne gândim la Salvator şi la darul Său infinit pentru noi, să ne exercităm credinţa în El şi să căutăm o confirmare spirituală a faptului că El poate şi ne va mântui de toate păcatele şi infirmităţile noastre. Astfel, vom simţi bucuria şi pacea care ne pot fi manifestate numai de către Spiritul Său Sfânt. Experienţa noastră va fi asemănătoare cu cea a oamenilor din Zarahemla: „Spiritul Domnului a venit asupra lor şi au fost umpluţi de bucurie, primind iertarea păcatelor lor şi având pace în conştiinţă datorită credinţei lor foarte mari în Isus Hristos care va veni” (Mosia 4:3).
„Ca să pot aduce suflete la pocăinţă”
După ce am simţit bucuria care vine prin intermediul binecuvântărilor ispăşirii, putem, de asemenea, să găsim o mare bucurie invitându-i pe alţii să vină la Hristos. În timp ce-l învăţa pe fiul său Helaman, Alma a spus: „Am muncit fără întrerupere ca să pot aduce suflete la pocăinţă; ca să pot să le aduc să guste din bucuria nemărginită din care am gustat eu; pentru ca şi ei, de asemenea, să fie născuţi pentru Dumnezeu şi să fie umpluţi de Duhul Sfânt.
Da, şi acum iată, o, fiul meu, Domnul îmi dă mie o bucurie nespus de mare în rodul muncilor mele” (Alma 36:24-25).
Salvatorul Însuşi a spus: „Şi dacă va fi ca voi să lucraţi toate zilele propovăduind pocăinţa către acest popor şi veţi aduce chiar numai un suflet la Mine, ce mare va fi bucuria voastră cu el în împărăţia Tatălui Meu!
Şi acum, dacă bucuria voastră va fi mare cu un singur suflet pe care l-aţi adus la Mine, în împărăţia Tatălui Meu, ce mare va fi bucuria voastră, dacă veţi aduce mai multe suflete la Mine!” (D&L 18:15-16).
„Ce mare este bucuria Sa pentru sufletul care se pocăieşte”
În cele din urmă, nu pot să nu-mi imaginez sentimentul de împlinire pe care trebuie să-l aibă Salvatorul de fiecare dată când ne pocăim de păcatele noastre şi când punem în practică în viaţa noastră jertfa Sa ispăşitoare. Cu siguranţă, Ioan a repetat sentimentele Salvatorului atunci când a declarat: „Eu n-am bucurie mai mare decât să aud despre copiii mei că umblă în adevăr” (3 Ioan 1:4). Hristos, vorbind despre El Însuşi, a spus: „Ce mare este bucuria Sa pentru sufletul care se pocăieşte” (D&L 18:13).
După ce i-a învăţat pe nefiţi despre ispăşirea Sa şi despre ceea ce ei trebuiau să facă pentru a sta fără de pată în faţa Lui, Isus Şi-a exprimat sentimentele pe care le avea faţă de ei spunând: „Bucuria Mea este mare, chiar deplină, datorită vouă… ; da, şi chiar şi Tatăl se bucură precum şi toţi îngerii cei sfinţi, datorită vouă şi a acestei generaţii; căci nici una dintre ele nu este pierdută… În ei Eu am bucurie deplină” (3 Nefi 27:30-31).
Mărturisesc faptul că şi noi putem să avem bucurie în această viaţă şi o plenitudine a bucuriei în viaţa care va urma „[uitându-ne] ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade, la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu” (Evrei 12:2; sublinierea adăugată).
Bucuria unui suflet pocăit
Putem să învăţăm mult despre bucuria care urmează pocăinţei sincere studiind experienţele apostolului Pavel şi pe cele ale lui Alma cel Tânăr, chiar dacă experienţele noastre nu sunt aşa de dramatice (vezi Faptele apostolilor 8:1-3; 9:1-31; Mosia 27:8-31; Alma 36:5-24). Pavel şi Alma erau oameni însemnaţi care umblau să-i persecute pe sfinţi. În timpul acţiunilor lor destructive, ambii bărbaţi au fost vizitaţi de mesageri cereşti. Un înger al Domnului i-a apărut lui Alma, în timp ce Isus Însuşi i-a vorbit lui Pavel, întrebându-l: „Pentru ce Mă prigoneşti?” (Faptele apostolilor 9:4).
Ambii bărbaţi au căzut la pământ ca rezultat a ceea ce au văzut şi auzit. Alma a amuţit, iar Pavel a orbit. Mai important, ambii şi-au revenit în acelaşi mod din starea lor ticăloasă şi decăzută. Pavel doar a întrebat: „Doamne, ce vrei să fac?” (Faptele apostolilor 9:6). El şi-a dedicat imediat viaţa Salvatorului şi a urmat instrucţiunile Domnului cu exactitate. Alma îşi descrie pocăinţa:
„Şi s-a întâmplat că aşa cum eram eu sfâşiat de chin, în timp ce eram chinuit de aducerea aminte a păcatelor mele cele multe, iată, de asemenea, mi-am amintit că am auzit profeţia tatălui meu către popor în legătură cu venirea unui Isus Hristos, un Fiu al lui Dumnezeu, ca să ispăşească pentru păcatele lumii.
Acum, în timp ce mintea mea prinsese acest gând, am implorat în inima mea: O, Isuse, Tu, Fiu al lui Dumnezeu, ai milă de mine, care sunt în fierea amărăciunii şi sunt încercuit de lanţurile veşnice ale morţii.
Şi acum, iată, atunci când mă gândeam la aceasta, nu am mai putut să-mi amintesc de durerile mele; da, eu nu am mai fost chinuit de amintirea păcatelor mele.
Şi o, ce bucurie şi ce minunată lumină am văzut eu; da, sufletul meu s-a umplut de o bucurie tot atât de mare cât fusese durerea mea!” (Alma 36:17-20; sublinierea adăugată).
Vârstnicul Craig C. Christensen, din Cei Şaptezeci.