O mărturie, un legământ şi un martor
Eu depun mărturie că această carte, Cartea lui Mormon, este un nou legământ, un nou testament din Lumea Nouă pentru întreaga lume.
Confirmările sfinte despre Salvator şi Biserica Sa restaurată le-am primit prima dată atunci când am citit Cartea lui Mormon, pe când eram un tânăr băiat. În timp ce citeam această cronică sacră am simţit – din nou şi din nou – şoapta incontestabilă a Duhului Sfânt care-i declara sufletului meu despre adevărul cărţii.
Citirea cărţii a însemnat începutul luminii mele. A fost sursa primei mele certitudini spirituale că Dumnezeu trăieşte, că El este Tatăl meu Ceresc şi că, în eternitate, a fost creat pentru mine un plan al fericirii. M-a făcut să îndrăgesc Biblia Sfântă şi celelalte lucrări canonice ale Bisericii. M-a învăţat să-L iubesc pe Domnul Isus Hristos, să încep să înţeleg compasiunea Lui şi să mă gândesc la harul şi măreţia sacrificiului Său ispăşitor.
Deoarece am aflat singur că această carte, Cartea lui Mormon, este o mărturie adevărată – un alt testament şi un nou legământ – că Isus este Hristosul, am învăţat, de asemenea, că Joseph Smith a fost şi este un profet al lui Dumnezeu. Stră-stră-străbunicul meu a spus în zilele timpurii ale restaurării: „Niciun om ticălos nu ar putea scrie o carte ca aceasta; şi niciun om bun nu ar scri-o, decât dacă ar fi adevărată şi dacă Dumnezeu i-ar fi poruncit să facă aceasta”1.
Primelor mele convingeri li s-au adăugat toate celelalte momente edificatoare şi manifestări purificatoare care, astăzi, dau cea mai profundă însemnătate vieţii mele, dau un scop acesteia şi o temelie sigură mărturiei mele.
Nu am navigat cu fratele lui Iared. Nu l-am auzit pe regele Beniamin rostindu-şi cuvântarea în mod angelic. Nu m-am numărat printre nefiţii care au atins rănile Domnului înviat şi nici nu am plâns alături de Mormon şi Moroni din cauza distrugerii vreunei civilizaţii. Însă, mărturia mea despre această cronică şi pacea care o aduce inimii omului – oferită mie prin intermediul şoaptelor Spiritului Sfânt la fel cum vă este oferită şi dumneavoastră – este la fel de puternică şi de sigură cum a fost şi a lor. Eu depun mărturie despre această carte la fel de sigur ca şi cum l-aş fi văzut, împreună cu Cei trei martori, pe îngerul Moroni sau, împreună cu Cei opt martori, aş fi ţinut în mână plăcile de aur.
Mai departe, depun mărturie că niciunul dintre noi nu poate să ajungă la o credinţă deplină în această lucrare din zilele din urmă şi, ca urmare, să aibă parte de pace şi confort depline în vremurile noastre, până când nu acceptă divinitatea Cărţii lui Mormon şi a Domnului Isus Hristos, despre care mărturiseşte această carte. Precum i-a spus Mormon lui Moroni într-unul dintre cele mai solicitante momente ale lor, la fel spun şi eu în timpurile noastre solicitante: „Fii credincios în Hristos… Şi fie ca harul lui Dumnezeu Tatăl, al Cărui tron este sus în ceruri, precum şi Domnul nostru Isus Hristos care stă la dreapta puterii Lui… să fie cu tine şi să rămână cu tine în vecii vecilor” (Moroni 9:25–26).
Cartea lui Mormon este exprimarea sacră a ultimului mare legământ al lui Hristos cu omenirea. Este un nou legământ, un nou testament din Lumea Nouă pentru întreaga lume. Lumina în care merg eu este lumina Lui. Mila şi măreţia Lui ne conduc – pe mine şi pe dumneavoastră – în mărturia noastră despre El depusă lumii.