Ce ne învaţă Cartea lui Mormon despre dragostea lui Dumnezeu
Unele dintre cele mai sublime exemple de dragoste oferite de Domnul sunt consemnate în Cartea lui Mormon.
Majoritatea creştinilor cunosc însuşirile lui Isus Hristos aşa cum sunt prezentate în Biblie. Ei se minunează de dragostea de care El a dat dovadă faţă de cei săraci, bolnavi şi asupriţi. Aceia care se consideră ucenicii Săi se străduie, de asemenea, să urmeze exemplul Său şi să urmeze îndemnul preaiubitului Său apostol: „Să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte, este născut din Dumnezeu, şi cunoaşte pe Dumnezeu… Pentru că Dumnezeu este dragoste” (1 Ioan 4:7–8).
Acest concept este clarificat în Cartea lui Mormon. Aceasta descrie cum suntem născuţi din Dumnezeu şi cum dobândim puterea de a iubi aşa cum iubeşte El. Ea identifică trei principii de bază care aduc puterea dragostei lui Dumnezeu în vieţile noastre.
În primul rând, Cartea lui Mormon ne învaţă că punerea în practică a credinţei în Hristos şi intrarea într-un legământ cu El, de a ţine poruncile Sale, reprezintă cheia pentru a ne naşte spiritual. Despre oamenii din Cartea lui Mormon care au făcut un astfel de legământ, regele Beniamin a remarcat: „Şi acum, datorită legământului pe care l-aţi făcut, veţi fi numiţi copiii lui Hristos, fiii şi fiicele Lui; căci iată, în ziua aceasta El v-a născut pe voi spiritual; căci voi spuneţi că inimile voastre sunt schimbate prin credinţă în numele Lui; de aceea, voi v-aţi născut din El şi aţi devenit fiii şi fiicele Lui” (Mosia 5:7).
În al doilea rând, Salvatorul Însuşi ne învaţă că puterea de a deveni mai asemănători Lui este dobândită prin primirea rânduielilor Evangheliei: „Acum, aceasta este porunca: Pocăiţi-vă, voi cei de la marginile pământului, şi veniţi la Mine şi fiţi botezaţi în numele Meu pentru ca să puteţi fi sfinţiţi prin primirea Duhului Sfânt, pentru ca să puteţi să staţi fără de pată în faţa Mea în ziua din urmă” (3 Nefi 27:20).
În al treilea rând, El ne îndeamnă să urmăm exemplul Său: „Ce fel de oameni trebuie să fiţi voi?”, întreabă El retoric. Răspunsul Lui: „Adevărat vă spun Eu vouă, tot aşa cum sunt Eu” (3 Nefi 27:27). Cu adevărat, El vrea ca noi să fim mai asemănători Lui.
Unele dintre cele mai sublime exemple de dragoste oferite de El sunt consemnate în Cartea lui Mormon. Aceste exemple pot fi puse în practică în vieţile noastre pe măsură ce ne străduim să devenim mai asemănători Domnului.
Dragostea Sa pentru Lehi şi pentru familia lui Lehi – şi dragostea lor pentru El – a fost cea care i-a adus pe meleagurile americane, pământul făgăduinţei lor, acolo unde au prosperat.1
Dragostea lui Dumnezeu pentru noi a fost cea care L-a determinat cu multe secole în urmă să poruncească profeţilor nefiţi să păstreze o cronică a poporului lor. Lecţiile din această cronică au legătură cu salvarea şi exaltarea noastră. Aceste învăţături sunt acum disponibile în Cartea lui Mormon. Aceste texte sacre reprezintă dovada palpabilă a dragostei lui Dumnezeu pentru toţi copiii Săi din întreaga lume.2
Dragostea lui Hristos pentru „[celelalte] oi” ale Sale a fost cea care L-a adus în Lumea Nouă3. În Cartea lui Mormon învăţăm că acele calamităţi şi cele trei zile de întuneric au avut loc în Lumea Nouă după moartea Domnului în Lumea Veche. Atunci, Domnul înviat şi glorificat a coborât din Cer şi a slujit printre oamenii din Lumea Nouă.
„Eu sunt lumina şi viaţa lumii” le-a spus El „şi Eu am băut din cupa aceea amară pe care Tatăl Mi-a dat-o; şi L-am slăvit pe Tatăl luând asupra Mea păcatele lumii” (3 Nefi 11:11).
Apoi, El a oferit una dintre cele mai personale experienţe pe care le poate avea cineva alături de El. El i-a invitat să pună mâna în coasta Sa şi să simtă urmele cuielor în mâinile şi în picioarele Sale, ca ei să ştie cu siguranţă că El este „Dumnezeul lui Israel şi Dumnezeul întregului pământ; şi că [El a fost] ucis pentru păcatele lumii” (3 Nefi 11:14).
Apoi, Isus le-a dat ucenicilor Săi autoritatea de a boteza, de a acorda darul Duhului Sfânt şi de a administra împărtăşania. El le-a dat puterea de a stabili Biserica Sa printre ei, condusă de doisprezece ucenici.
El le-a oferit câteva dintre învăţăturile fundamentale pe care le predase ucenicilor Săi din Lumea Veche. I-a vindecat pe bolnavii lor. El a îngenuncheat şi S-a rugat Tatălui în cuvinte atât de puternice şi sacre încât nu au putut fi consemnate. Rugăciunea Sa a fost atât de puternică, încât cei care L-au auzit au fost copleşiţi de bucurie. Copleşit de dragostea Sa pentru ei şi de credinţa lor în El, Isus Însuşi a plâns. El a profeţit despre lucrarea lui Dumnezeu ce va fi înfăptuită în secolele dinaintea celei de-a Doua Sa Veniri promise.4
Apoi, El i-a rugat să îi aducă pe copiii lor la El.
„Iar El i-a luat pe pruncii lor, unul câte unul, şi i-a binecuvântat şi S-a rugat Tatălui pentru ei.
Şi atunci când El a făcut aceasta, El iarăşi a plâns;
Şi a spus mulţimii, zicându-le: «Iată-i pe cei mici ai voştri».
Şi cum ei s-au uitat ca să vadă, ei şi-au aruncat ochii către cer şi au văzut cerul deschizându-se şi au văzut îngeri pogorându-se din cer ca şi cum ar fi fost în mijlocul focului; şi ei au coborât şi i-au înconjurat pe cei mici… iar îngerii le-au slujit lor” (3 Nefi 17:21–24).
Aceasta este puritatea şi puterea dragostei lui Dumnezeu aşa cum este revelată în Cartea lui Mormon.
În aceste zile din urmă, noi, cei care suntem privilegiaţi să avem Cartea lui Mormon, să fim membri ai Bisericii Domnului, să avem Evanghelia Sa şi să ţinem poruncile Sale, ştim ceva despre dragostea infinită a lui Dumnezeu. Ştim cum să facem ca dragostea Sa să fie dragostea noastră. Pe măsură ce devenim ucenici adevăraţi ai Săi, dobândim puterea de a iubi aşa cum iubeşte El. Atunci când ţinem poruncile Sale, noi devenim mai asemănători Lui. Ne lărgim cercul personal al dragostei, depunând efort pentru a ajunge la oameni din fiecare naţiune, popor şi limbă.
Cu recunoştinţă profundă faţă de viaţa Sa exemplară, noi putem face din acest verset etalonul nostru: „Rugaţi-vă la Tatăl cu toată puterea inimii, pentru ca voi să fiţi plini de dragostea Lui pe care El a dăruit-o tuturor acelora care Îl urmează cu adevărat pe Fiul Său, Isus Hristos; pentru ca voi să deveniţi fiii [şi fiicele] lui Dumnezeu; pentru ca atunci când El va veni, noi să fim la fel ca El, căci noi Îl vom vedea pe El aşa cum El este” (Moroni 7:48)5.