Aşteptând răsăritul

Julia Wagner, Ohio, SUA

Camera a fost cuprinsă de întuneric în timp ce stăteam în pat ascultând cum respira soţul meu, încercând să-mi dau seama dacă dormea. Trecuseră doar două zile de când fiica noastră în vârstă de 12 ani murise în urma unui accident traumatizant, neprevăzut. Mi-am închis ochii din nou, dar nu am putut să adorm. Îmi era foarte dor de fiica mea şi doream s-o am alături. Cunoaşterea planului salvării nu a reuşit să-mi aline durerea cauzată de dorul pe care-l simţeam.

Spre dimineaţă, am simţit o dorinţă bruscă, profundă. Soarele urma să răsară şi am văzut, în mintea mea, cerul de o lumină calmă, rozalie. Fiicei noastre îi plăcea culoarea roz. Un răsărit roz era exact lucrul de care aveam nevoie pentru a mă simţi din nou aproape de ea.

„Să mergem să privim răsăritul”, i-am şoptit soţului meu somnoros.

Am ieşit în stradă, ne-am îndreptat privirile spre est şi am aşteptat… şi am aşteptat. Deşi cerul s-a deschis la culoare, soarele nu şi-a făcut apariţia printre norii aflaţi mai jos.

Mi-am aşezat capul pe umărul soţului meu şi am oftat, încercând să arăt că nu conta. Dar îmi doream mai mult. Aveam nevoie de mai mult. Cu siguranţă Tatăl Ceresc putea să-mi îndeplinească această dorinţă după ce ne-a luat-o pe scumpa noastră fiică acasă la El.

Când soţul meu s-a întors să meargă înăuntru, în casă, uitându-se în spate spre vest, a spus: „Priveşte!”.

M-am întors. În spatele nostru, erau nori de o culoare roz deschis delicată, înconjuraţi de o lumină aurie. Mi s-a tăiat răsuflarea şi am început să plâng. Era mai frumos decât mi-am putut imagina. Am simţit că primisem o îmbrăţişare de la fiica noastră. Am ştiut că Tatăl Ceresc îmi cunoştea inima îndurerată şi îmi trimitea o promisiune plină de speranţă pentru viitor – o suavă aducere-aminte cu privire la veşnicia familiilor şi la frumoasele momente care aveau să urmeze.

M-am gândit adeseori la acel moment frumos şi la perspectiva nouă pe care mi-a oferit-o. Cine caută răsăritul în vest? Şi totuşi, acolo se găsea miracolul meu. Câte binecuvântări şi miracole am ratat pentru că au venit din direcţii neaşteptate? De câte ori mă concentrez pe ceea ce cred că ar trebui să fie şi pierd din vedere ceea ce este?

Ne-am rugat neobosiţi pentru un miracol care ne-a fost refuzat dar, când am privit lucrurile din noua mea perspectivă, am văzut miracolul celor patru vieţi care au devenit mai bune datorită donaţiilor de organe ale fiicei noastre, miracolul dragostei familiei şi al unităţii episcopiei şi miracolul slujirii. Am simţit tristeţe profundă, dar am simţit şi speranţă puternică prin fiecare răsărit rozaliu, fiecare asfinţit roz şi fiecare floare roz pe care am întâlnit-o în drumul meu.

Acum, când soarele răsare, privesc spre est şi, apoi, mă întorc spre vest. Zâmbesc când îmi dau seama că putem întotdeauna să găsim miracole şi binecuvântări – şi că, dacă îi permitem, soarele va răsări mereu deasupra tristeţilor noastre.