Profeţi din Vechiul Testament
Moise
„Atât de mare a fost Moise, încât Însuşi Hristos este descris ca profet asemănător acestui conducător din vechime al oştirilor lui Israel.”1 —Vârstnicul Bruce R. McConkie (1915–1985) din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
M-am născut în Egipt, într-o perioadă în care poporul meu, poporul israelit, se afla în sclavie. Temându-se că numărul sclavilor israeliţi creştea prea mult, Faraon a poruncit ca toţi israeliţii de parte bărbătească să fie ucişi la naştere. Pentru a mă proteja, mama m-a ascuns timp de trei luni după naştere, înainte de a mă pune într-un coş printre trestiile de pe malul Nilului. Fiica lui Faraon m-a descoperit şi m-a crescut ca pe fiul ei.2
Când am devenit adult, am părăsit Egiptul şi am trăit în ţara Madian. Acolo, am dobândit bunăvoinţa lui Ietro, păstor şi preot, şi m-am căsătorit cu fiica lui, Sefora. De la Ietro, am primit Preoţia lui Melhisedec.3
Într-o zi, în timp ce mă aflam cu turma lui Ietro la păscut, Domnul mi S-a arătat într-un rug arzând şi m-a chemat să-i eliberez pe copiii lui Israel din sclavie.4
M-am întors în Egipt şi i-am spus lui Faraon să elibereze poporul Domnului, dar el a sporit poverile. Domnul a trimis mai multe urgii asupra egiptenilor, dar Faraon şi-a împietrit inima şi a continuat să refuze să-i elibereze pe israeliţi. Ultima urgie a fost un înger nimicitor care a ucis pe primii născuţi din toate familiile din Egipt. Israeliţii au fost protejaţi împotriva îngerului nimicitor prin însemnarea cu sângele unui miel nepângărit a pragului de sus al uşilor lor şi prin faptul că nu au ieşit din case. Prin mine, Domnul a instituit sărbătoarea Paştelui ca rânduială care să-i ajute pe israeliţi să-şi aducă aminte de această minune în fiecare an.5
Ultima urgie l-a făcut pe Faraon să cedeze şi să-i elibereze pe israeliţi. Dar, mai târziu, Faraon şi-a împietrit inima şi şi-a trimis oştile după israeliţii care plecau. Domnul m-a binecuvântat cu puterea de a despărţi apele Mării Roşii şi noi am fugit pe pământ uscat, dar oastea lui Faraon a fost înecată de ape.6
Domnul ne-a condus, apoi, prin pustiu, ziua, într-un stâlp de nor şi, noaptea, într-un stâlp de foc. El ne-a hrănit cu apă, mană şi prepeliţe.7
Am suit pe Muntele Sinai, unde am stat 40 de zile şi am primit cele zece porunci de la Domnul. Când m-am întors de pe munte, israeliţii se îndepărtaseră de Dumnezeu şi îşi făcuseră un viţel de aur pentru a-l preaslăvi. Ei nu au mai fost demni să primească legea pe care mi-o dăduse Dumnezeu, aşa încât am spart tablele cu legea. M-am întors pe munte, unde Domnul mi-a dat legea mai mică, lege care este numită după numele meu – legea lui Moise.8
În pustiu, Domnul mi-a revelat planurile pentru a construi un cort al întâlnirii sau tabernacol ori templu portabil. Noi am purtat tabernacolul cu noi în călătoriile noastre pentru a putea să preaslăvim în el. În tabernacol, oamenii au primit rânduieli şi eu I-am vorbit Domnului „faţă în faţă, cum vorbeşte un om cu prietenul lui”9. Domnul mi-a arătat, de asemenea, cum să fac chivotul legământului, obiect sfânt care se afla în cea mai sacră parte a tabernacolului, Sfânta Sfintelor.10
Când, pentru a-i certa pe israeliţi, Domnul a trimis „şerpi înfocaţi”, mi s-a poruncit să fac un şarpe de aramă şi să-l înalţ pe o prăjină, astfel încât toţi cei care erau muşcaţi de şarpe puteau să privească spre el şi să fie vindecaţi. Dar, din pricina mândriei lor şi simplităţii cerinţei, mulţi nu voiau să privească spre el şi, ca urmare, piereau.11
Domnul a făcut ca israeliţii să rătăcească în pustiu timp de 40 de ani înainte de a le permite să intre în ţara făgăduinţei.12 Eu nu am intrat, ci am „fost luat de către Spirit”13.