2021
Să-i ajutăm pe copii să se pregătească pentru botez
ianuarie 2021


Să-i ajutăm pe copii să se pregătească pentru botez

Putem să ne rugăm, să acționăm pentru a împlini scopul și să fim răbdători în timp ce ne ajutăm copiii să facă acest pas pe cărarea legămintelor.

image showing a family, baptism, and confirmation

Ilustrații de Bryan Beach

A fi botezat și confirmat reprezintă un eveniment important entuziasmant pentru copiii din Biserică. În timp ce mulți așteaptă cu nerăbdare aceste rânduieli, este, de asemenea, un lucru obișnuit ca unii copii să aibă emoții sau să le fie frică.

În calitate de scriitor pentru Prietenul, revista Bisericii pentru copii, am auzit multe istorisiri despre copii cărora le este teamă că nu sunt pregătiți să facă acest legământ. Unii se îngrijorează că nu au o mărturie destul de puternică. Unora le este frică de apă. Iar unii simt o presiune incredibil de mare să fie perfecți.

Iată câteva moduri prin care vă puteți ajuta copilul să se simtă pregătit și încrezător să facă următorul lui pas pe cărarea legămintelor.

Predați în mod intenționat

Putem cu ușurință să ne gândim la botez ca la un ritual de trecere sau la ceva care se întâmplă doar atunci când copilul împlinește opt ani. Dar, în realitate, botezul este o alegere sacră, ceea ce înseamnă că respectivii copii trebuie să înțeleagă de ce este important. A le preda anume despre aceasta poate face ca botezul să fie mai însemnat (și mai puțin înfricoșător). Predați-le în același mod în care ați preda oricărei persoane care învață despre Biserică înainte de a fi botezată.

Este important să-i învățăm pe copii despre legămintele pe care le vor face la botez. Și vestea bună este că nu trebuie (sau nu ar trebui) să facem aceasta peste noapte sau într-o singură săptămână. Studierea cu consecvență a Evangheliei, în căminul dumneavoastră, este cea mai bună cale de a vă ajuta copilul să se pregătească pentru botez. Cu toate acestea, sunt câteva lucruri asupra cărora este îndeosebi de ajutor să vă concentrați atunci când data botezului copilului dumneavoastră se apropie.

  • Folosind cuvinte simple, discutați căa fi botezat înseamnă a promite să-L urmezi pe Isus Hristos.

  • Citiți despre botez din scripturi, cum ar fi Mosia 18:8-10. Explicați versetele, astfel încât copilul dumneavoastră să înțeleagă și să vă poată preda ideile din ele. De exemplu, o fetiță recent botezată în Hawaii, SUA, a descris faptul de „[a purta] greutățile unul altuia” ca „a-i ajuta pe toți de fiecare dată când au nevoie de ajutor”.

  • Asigurați-vă că vorbiți cu el despre darul Duhului Sfânt și împărtășiți experiențe trăite în care Duhul Sfânt v-a binecuvântat viața.

Unii copii pot avea îngrijorări cu privire la botez pentru că nu cred că au o mărturie destul de puternică. Ajutați-vă copilul să-și aducă aminte sentimentele bune pe care le-a avut în timp ce a făcut un lucru bun, a cântat la Societatea Primară sau a vorbit despre Evanghelie. Încurajați-l să se gândească la modurile în care știe că Tatăl Ceresc îl iubește. Explicați că toate acestea sunt începuturile unei mărturii și că mărturia lui va crește cu trecerea timpului pe măsură ce continuă să facă alegeri bune.

Arătați-i la ce să se aștepte

În cazul în care copilul dumneavoastră are emoții legate de faptul de a fi botezat – sau chiar și dacă nu pare a avea – ar putea fi util să-i spuneți la ce să se aștepte. Un bun punct de pornire este să-l pregătiți pentru interviul pe care îl va avea cu episcopul sau președintele de ramură. A vă ajuta copilul să răspundă la întrebări precum „De ce este important botezul?” sau ”Ce înseamnă să luăm asupra noastră numele lui Hristos?” îl poate ajuta să fie pregătit pentru această discuție. Ajutați-vă copilul să-și aducă aminte că episcopul este acolo pentru a-l ajuta să fie pregătit, nu pentru a-l testa sau pentru a-l pune în dificultate. Și, aduceți-vă aminte că puteți întotdeauna să vă însoțiți copilul la interviu dacă doriți.

Un alt lucru pentru care vă puteți pregăti copilul este la ce să se aștepte din punct de vedere fizic în ziua botezului. Arătați-i cum să stea când este în bazin. Puteți chiar să-l invitați pe deținătorul preoției care vă va boteza copilul să exerseze mișcările fizice de la botez în afara apei, astfel încât copilul dumneavoastră să știe cum va fi să fie lăsat pe spate și ridicat înapoi. Explicați ce se va întâmpla în timpul confirmării.

În cazul în care copilului dumneavoastră îi este frică să fie scufundat sub apă, gândiți-vă, cu ajutorul rugăciunii, la modalități prin care îl puteți ajuta să depășească această frică pe măsură ce botezul lui se apropie. Puteți urmări alături de copilul dumneavoastră botezul altcuiva, pentru a observa cât de scurt este timpul pe care persoana îl petrece sub apă. Dumneavoastră și copilul dumneavoastră puteți exersa ținându-vă de nas și cufundându-vă fața în apă împreună pentru câteva secunde. Poate există cineva în zona dumneavoastră care predă înot copiilor, care ar putea avea câteva sfaturi. Orice ați face, asigurați-vă că faceți acest lucru cu dragoste și răbdare.

Cu cât un copil se simte mai pregătit în ceea ce privește detaliile fizice ale botezului, cu atât va fi mai capabili să se relaxeze și să se concentreze asupra legământului spiritual pe care îl face.

Concentrați-vă asupra progresului, nu asupra perfecțiunii

Uneori, poate pentru că vorbim atât de mult despre aspectul purificator al botezului, copiii înțeleg greșit și consideră că trebuie să fie perfecți după această rânduială. Una dintre întâmplările pe care le auzim cel mai des la redacția revistei Prietenul este despre panica pe care o trăiesc copiii când fac prima greșeală după ce au fost botezați. Cearta cu un frate sau o soră sau uitarea îndeplinirii unei responsabilități îi face să simtă că au distrus acele sentimente bune pentru totdeauna!

În calitate de părinți și conducători, este crucial să ne ajutăm copiii să înțeleagă principiul pocăinței. Înțeleg copiii noștri că recunoașterea greșelilor și învățarea din ele fac parte din modul în care învățăm și creștem aici pe pământ? Știu că se pot ruga oricând pentru iertare? Și că, atunci când iau din împărtășanie în fiecare săptămână, își înnoiesc legământul făcut la botez? Depuneți mărturie că ocazia de a ne pocăi este o binecuvântare și un dar. Botezul nu înseamnă să fii perfect acum, ci să pornești pe cărarea legămintelor și să faci zilnic pași spre a deveni mai asemănător lui Isus Hristos.

various people in front of a temple

Un început frumos

În loc ca botezul și confirmarea să fie considerate destinația, putem să ne ajutăm copii să le vadă ca un început frumos – începutul unei vieți noi ca ucenici de legământ ai lui Isus Hristos. Fie că sunt entuziasmați copii dumneavoastră, fie că sunt emoționați, sau poate un pic din ambele, vă puteți asigura că nu pășesc singuri pe această cărare. Rugându-ne, acționând pentru a împlini scopul și fiind răbdători, ne putem ajuta copiii să simtă bucurie în timp ce fac acest pas spre căminul lor ceresc.