Înfăptuiți Sionul
Vârstnicul Gerrit W. Gong
din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli
În calitate de sfinți din zilele din urmă binecuvântați cu Evanghelia restaurată, suntem chemați să întărim Biserica și să clădim Sionul.
Imagine cu hartă de la Getty Images
Pe parcursul istoriei, poporul Domnului a căutat să înfăptuiască o societate bazată pe principiile Evangheliei, în care să poată locui El. Pentru a deveni o astfel de comunitate de sfinți, noi trebuie să învățăm să ne sfințim și să ne unim inima și mintea, să facem ceea ce este drept, fără conflicte și certuri, și să trăim în dreptate, fără săraci printre noi (vedeți Moise 7:18).
De exemplu, după ce John și Maria Linford s-au alăturat Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă în Gravely, Anglia, în anul 1842, John a devenit președintele ramurii locale. Cu toate acestea, rudele și prietenii nu au împărtășit bucuria pe care familia Lindford a găsit-o în restaurare. Dacă nu au putut să-l convingă pe John să renunțe la noua sa religie, atunci au încercat să-l silească boicotând afacerea lui în domeniul încălțămintei.
În anul 1856, Fondul permanent pentru emigrare le-a oferit lui John și Maria ocazia de a imigra în valea Salt Lake. Ei au navigat spre New York împreună cu trei dintre fiii lor. De acolo, ei au călătorit spre orașul Iowa, Iowa, de unde au plecat în luna iulie a anului 1856 alături de compania de cărucioare urmărită de greutăți a lui James G. Willie.
În data de 21 octombrie, lângă malurile râului Sweetwater din Wyoming, John a rostit ultimele sale cuvinte.
„Sunt bucuros că am venit”, i-a spus el Mariei când ea l-a întrebat dacă îi părea rău pentru că au părăsit Anglia. „Nu voi trăi să ajung în Salt Lake, dar tu și băieții veți ajunge și nu regret prin ce am trecut dacă băieții noștri pot crește și își pot întemeia familiile în Sion.”1
Ce este Sionul?
Puține alte subiecte în afară de nașterea Domnului Isus Hristos au inspirat profeți din vechime și din zilele noastre și sfinți mai mult decât adunarea casei lui Israel în ultimele zile și clădirea Sionului în vederea pregătirii pentru a Doua Venire a Salvatorului.2
De ce este Sionul atât de important pentru sfinții din zilele din urmă – de atunci și de acum – oriunde s-ar găsi poporul Domnului?
Vârstnicul Bruce R. McConkie (1915-1985), din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a declarat: „Din zilele lui Adam și până în prezent – ori de câte ori Domnul a avut un popor al Lui; ori de câte ori au fost aceia care au dat ascultare glasului Său și au ținut poruncile Sale; ori de câte ori sfinții Săi L-au slujit cu toată inima – a existat Sionul”3.
Scripturile descriu o societate a Sionului. Enoh, un profet din zilele lui Noe, care a avut o credință mare, „a construit un oraș care a fost numit Orașul Sfințeniei, chiar Sion” (Moise 7:19). Domnul a locuit acolo împreună cu poporul Său, binecuvântându-i pe ei și pământul lor (vedeți Moise 7:16-18). Domnul i-a spus lui Enoh: „Iată, Eu sunt Dumnezeu; Om al Sfințeniei este numele Meu” (Moise 7:35).
O năzuință spre Sion este de a întemeia un loc al credinței unit, având la bază principiile celestiale ale cerului, în care poporul lui Dumnezeu poate umbla alături de El și Dumnezeu Însuși poate găsi sălaș.
Cartea lui Mormon depune mărturie că, după ce Salvatorul înviat a vizitat Lumea Nouă, „oamenii erau cu toții convertiți la Domnul, pe toată fața țării…
Și ei au avut toate lucrurile în comun; de aceea, nu erau nici bogați și nici săraci, nici subjugați și nici liberi, ci cu toții erau liberi și părtași ai darului ceresc.
Și s-a întâmplat că nu era niciun conflict în țară datorită dragostei lui Dumnezeu care trăiește în inimile oamenilor” (4 Nefi 1:2, 3, 15).
Înarmați cu dreptate și cu putere
Zilele lui Enoh au fost zile cu războaie, vărsare de sânge, teamă, întuneric și ură – când „puterea Satanei era pe toată suprafața pământului” (Moise 7:24; vedeți, de asemenea, versetele 16, 17, 33). Dar Enoh a fost credincios și Domnul l-a chemat să propovăduiască pocăință.
Domnul i-a spus lui Enoh că astfel de „suferință mare” (Moise 7:61) va preceda a Doua Sa Venire. „Așa cum trăiesc, tot așa voi veni în ultimele zile, în zilele răutății și ale răzbunării, pentru a împlini jurământul pe care ți l-am făcut cu privire la copiii lui Noe” (Moise 7:60).
În zilele noastre, președintele Russell M. Nelson a spus recent: „Consider pandemia actuală [de COVID-19] doar una dintre multele necazuri care s-au abătut asupra lumii, inclusiv ura, tulburările civile, rasismul, violența, lipsa onestității și a politeții”4. Cu toate acestea, avem încredințarea pe care ne-au oferit-o profeții. Președintele Monson a spus, de asemenea:
„Trăim în ziua pe care «strămoșii noștri au așteptat-o cu nerăbdare» [Doctrină și legăminte 121:27]. Avem locuri în față pentru a fi martori în direct a ceea ce profetul Nefi a văzut doar în viziune, anume că «puterea Mielului lui Dumnezeu» se va pogorî asupra «celor care făcuseră legământ cu Domnul, care erau împrăștiați pe toată fața pământului; iar ei erau înarmați cu dreptate și cu puterea lui Dumnezeu în mare slavă» [1 Nefi 14:14].
Dumneavoastră, frații și surorile mele, vă numărați printre acei bărbați, femei și copii pe care i-a văzut Nefi” 5.
Invitația de a-i aduna și binecuvânta pe cei aflați de ambele părți ale vălului, de a clădi Sionul și de a pregăti lumea pentru a Doua Venire a Salvatorului ne este adresată fiecăruia dintre noi. „Dintre toți oamenii care au trăit vreodată pe planeta Pământ”, a spus președintele Nelson, „noi suntem cei care pot lua parte la această adunare finală și măreață”6.
Cum ajungem acolo?
În calitate de sfinți din zilele din urmă binecuvântați cu Evanghelia restaurată, noi suntem „[chemați] să [lucrăm] în via [Domnului] și să [zidim] Biserica [Sa] și să [înfăptuim] Sionul” (Doctrină și legăminte 39:13). Această lucrare necesită dragoste, unitate, credință, slujire, sacrificiu și supunere.
„Când oamenii Îl iubesc pe Dumnezeu cu toată inima lor și se străduiesc, dând dovadă de neprihănire, să devină ca El, există mai puține discordii și conflicte în societate. Există mai multă unitate”, a spus vârstnicul Quentin L. Cook, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. Dânsul a adăugat: „Unitatea este… un termen foarte cuprinzător, dar cu siguranță exemplifică prima și a doua cele mai mari porunci de a-L iubi pe Dumnezeu și de a ne iubi aproapele. Denotă oameni ai Sionului ale căror inimi și minți sunt întrețesute laolaltă în unitate [vedeți Mosia 18:21]”7.
Cu acea dragoste și unitate, noi exercităm credință pentru a putea folosi ispășirea Salvatorului nostru, care ne poate transforma pe măsură ce ne purificăm inima și viața (vedeți Mosia 3:19; Doctrină și și legăminte 97:21). Noi îi adunăm pe cei care doresc să vină către neprihănirea Domnului. Prin rânduieli sacre și principii celestiale, noi invităm puterea Divinității în viața noastră (vedeți Doctrină și legăminte 105:5). Consacrați prin sentimentul de apartenență pe care îl oferă legămintele făcute cu Dumnezeu și unii cu alții, noi clădim Sionul și ne pregătim pentru a Doua Venire.
„Caritatea este dragostea pură a lui Hristos”, a spus Henry B. Eyring, al doilea consilier în Prima Președinție. „Și credința în El și toate efectele ispășirii Sale infinite vă vor face [demni] pe dumneavoastră și pe cei pe care îi iubiți și cărora le slujiți pentru primirea darului minunat de a trăi în acea societate a unui Sion mult așteptat și promis”8.
Pregătiți-vă pentru zilele care vor veni
Profeții din zilele noastre ne învață că a veni către Salvator este o chestiune de angajament individual, nu de loc fizic.
„La începuturile Bisericii, convertirea însemna deseori și emigrarea”, a explicat președintele Nelson. „Dar, acum, adunarea are loc în fiecare națiune. Domnul a decretat întemeierea Sionului în orice ținut și națiune în care El a hotărât ca sfinții Săi să se nască”9.
Pe măsură ce acceptăm provocarea și binecuvântarea de a clădi Sionul în familiile, ramurile, episcopiile, țărușii și comunitățile noastre, noi ne uităm împreună cu John și Maria Linford spre ziua în care copiii și nepoții noștri „pot crește și își pot întemeia familiile în Sion”, în fiecare națiune, neam și limbă.
În timp ce-L căutăm în primul rând pe Domnul și neprihănirea Sa, noi ne rugăm „ca împărăția Sa să meargă înainte în lume, pentru ca locuitorii pământului să o primească și să fie pregătiți pentru zilele care vin, în care Fiul Omului va veni jos în cer, îmbrăcat în strălucirea slavei Sale, pentru a întâlni împărăția lui Dumnezeu care este stabilită pe pământ” (Doctrină și legăminte 65:5).