2021
Clientul meu sau chemarea mea?
Septembrie/octombrie 2021


Glasuri ale sfinților din zilele din urmă

Clientul meu sau chemarea mea?

În timp ce încercam să-mi îndeplinesc responsabilitățile din cadrul preoției, Domnul mi-a arătat că știa de situația mea financiară.

briefcase

Fotografie de la Getty Images

Când am fost chemat în calitate de președinte al cvorumului vârstnicilor, în anul 2000, doar șapte vârstnici participau la adunările preoției. De asemenea, nu făceam o treabă prea bună în ceea ce privește vizitele noastre pentru învățământul de acasă – acum slujire.

Știam că mă confruntam cu marea încercare de a-i inspira pe vârstnici să-și îndeplinească responsabilitățile. Astfel, pentru început, am hotărât să reorganizăm însărcinările și să îmbunătățim urmărirea rezultatelor.

Deoarece sunt consilier juridic liber-profesionist, călătoresc mult. Eram foarte ocupat, dar doream să-mi îndeplinesc responsabilitățile din cadrul preoției.

Într-o zi, trebuia să călătoresc cu autobuzul în alt oraș pentru a mă întâlni cu un client. Pentru că nu aveam prea mulți bani, speram că al meu client avea să fie de acord să-mi plătească un avans.

În drum spre autobuz, am hotărât să merg să-i văd pe câțiva membri ai cvorumului și să-i încurajez să-și viziteze familiile desemnate. Unii dintre ei uitaseră, dar și-au luat angajamentul să o facă. Alții și-au luat angajamentul să-și termine vizitele chiar în acea săptămână.

Eram atât de entuziasmat de angajamentele lor, încât am hotărât să vizitez și să încurajez alți membri ai cvorumului. Fără să-mi dau seama, a trecut de amiază. Așa că, în loc să părăsesc orașul, am hotărât să merg la birou și să revăd cazul clientului meu.

Spre surpriza mea, când am ajuns la birou, clientul meu aștepta afară împreună cu o altă persoană. I-am explicat clientului meu că eram pe punctul de a-i reexamina cazul și că urma să am un raport pentru el în ziua următoare. El a spus că venise să-mi prezinte un client nou. După ce prietenul lui și cu mine am vorbit, am fost de acord în privința unei taxe pentru ca eu să-l ajut să-și rezolve problema juridică. Apoi, dintr-o dată, clientul meu s-a oferit să-mi plătească un avans.

Pentru mine, acesta a fost un miracol. Tatăl Ceresc știa că încercam să-I fiu credincios. De asemenea, El cunoștea nevoile mele. El m-a binecuvântat în multe moduri de-a lungul anilor, dar, de data aceasta, binecuvântarea Sa a fost de natură financiară. El Și-a îndeplinit cuvintele din scripturi rostite celor care-L slujesc: „Căutați mai întâi împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra” (Matei 6:33).

Și cvorumul nostru al vârstnicilor? Domnul ne-a binecuvântat în timp ce am mers înainte uniți în spirit. Învățământul nostru de acasă a crescut în scurt timp până la 100% și prezența noastră la preoție a crescut la 35 de vârstnici credincioși.

Depun mărturie că noi, toți, putem să fim instrumente în lucrarea Domnului și să găsim bucurie și binecuvântări slujindu-I Lui și slujind altora.