Ajutor de la cei aflați de cealaltă parte a vălului
Când sufeream de dureri în spital, m-am simțit singură până când mi-am amintit de preaiubiții mei strămoși.
Fotografie de la Getty Images
În anul 2017, am rămas însărcinată cu primul nostru copil. Soțul meu, Lucas, și cu mine eram entuziasmați de sosirea micului Lucas Lionel, dar ne și temeam.
Într-o seară târziu, la începutul lunii februarie a anului 2018, am început să am contracții. Eram însărcinată doar de opt luni, dar se părea că bebelușul nostru avea să vină mai devreme decât îl așteptam. Am adunat în grabă câteva lucruri și am plecat repede la spital. Nu mă simțeam pregătită să intru în travaliu, dar m-am rugat, cerându-i lui Dumnezeu să se facă voia Lui, în pofida temerilor noastre.
Când am ajuns la spital, ginecologul meu a fost anunțat, dar a spus că nu avea să vină decât mai târziu. Soțul meu a sunat și a trimis mesaje text părinților și fraților noștri, dar niciunul dintre ei nu era treaz. El a continuat să sune și să trimită mesaje toată noaptea, dar nimeni nu a răspuns. Acest lucru m-a făcut să simt foarte singură.
Pe măsură ce durerea provocată de contracții a crescut, m-am simțit din ce în ce mai singură. Cu toate acestea, dintr-o dată, s-a întâmplat ceva minunat. Am început să mă gândesc la strămoșii mei – în special la bunica mea din partea mamei, Rosa Mercado, și la mama ei, Javiera Balmaceda.
Când mi-am amintit de ele, am simțit în inima și mintea mea că ele erau amândouă cu mine în acel moment. Am simțit prezența lor într-un mod atât de puternic și de plăcut, încât nu pot exprima pe deplin în cuvinte ceea ce am trăit. Nu le-am văzut, dar le-am simțit aproape de mine, dându-mi curaj, sprijin și dragoste ca mame ale mele și ca parte a familiei mele. Am simțit că erau îngeri care îmi slujeau în momentele în care aveam nevoie.
Cu ani în urmă, în templu, mama mea, tatăl meu, frații mei și surorile mele, soțul meu și cu mine am făcut munca în templu pentru ele și pentru alți strămoși. Simt că acel curaj pe care l-am primit și sentimentul pe care l-am avut că strămoșii mei mi-au fost aproape au fost un dar pe care l-am primit prin puterea și autoritatea lui Dumnezeu.
De atunci, am simțit spiritul strămoșilor mei și cu alte ocazii, ajutându-mă și îndrumându-mă ca mamă și soție și în alte aspecte importante ale vieții mele.
Depun mărturie că Dumnezeu nu ne va lăsa niciodată singuri pe cărarea vieții noastre. Dacă facem munca Lui, ni se va oferi ajutor de la cei aflați de partea cealaltă a vălului. Vom primi dragoste, cunoaștere, tărie și pace „care [întrec] orice pricepere” (Filipeni 4:7).