Isus Hristos cunoaște durerea pe care o simțim din cauza prejudecăților
Autoarea locuiește în Provincia Gauteng, Africa de Sud.
Dorința mea este să ajung să văd oamenii așa cum i-ar vedea Salvatorul.
În cadrul Casei deschise pentru Templul Roma, Italia, membri și prieteni înconjoară statuia Christus, așa cum se vede prin fereastra centrului pentru vizitatori.
Am trăit experiența prejudecății sau discriminării, într-o formă sau alta, timp de aproape 20 de ani.
După ce m-am alăturat Bisericii în Mozambic, m-am mutat în Africa de Sud. Este o țară frumoasă, una dintre cele mai prospere din Africa. Frumusețea ei este accentuată de diversitatea oamenilor săi și de o bogăție culturală.
Africa de Sud este o națiune care încă se vindecă de pe urma unei istorii umbrite de segregație rasială. Deși apartheidul a fost abolit, în mod oficial, în anul 1994, cicatricile acestei politici anterioare de rasism, implementată de guvern, sunt încă vizibile.
Ca femeie mozambicană de culoare și sfântă din zilele din urmă, trăind în Africa de Sud în ultimii 18 ani, mă strecor printre discriminare și excludere, deseori prezente sub formă de agresiune neintenționată sau subtilă. Rasismul, atitudinea discriminatorie bazată pe clasele sociale și economice, tribalismul, sexismul și xenofobia sunt câteva exemple de boli ale segregației, cu care societatea încă se confruntă. Există ceva în omul firesc, care pare să dorească să separe societatea și să ne facă să credem că a fi diferit este rău.
Ce încercăm să facem
Pot membrii Bisericii să fie susceptibili acestui mod de a gândi? Absolut. Noi, toți, trebuie să renunțăm la omul firesc în cadrul efortului care durează toată viața de a deveni sfinți prin ispășirea lui Hristos (vedeți Mosia 3:19).
Ori de câte ori copiii mei și cu mine ne simțim izolați, neglijați, tratați ca un stereotip sau ca o curiozitate, venim acasă și discutăm despre aceasta. Spunem: „Ce s-a întâmplat? Haideți să vorbim despre aceasta! Haideți să vorbim despre motivul pentru care oamenii se comportă în acest mod!”. Faptul că vorbim despre aceasta ne ajută să ne oprim sentimentele care ne macină în interior.
Eu încerc să-mi învăț copiii că măreția noastră este determinată de modul în care îi tratăm pe oamenii care sunt marginalizați sau ostracizați în societate (vedeți Matei 25:40). Aceasta poate însemna să căutăm moduri de a-i ajuta pe alții, astfel încât să nu-i excludem.
Eu încerc să fiu ca Isus
Oricât de dureroase sunt unele experiențe pe care le trăim, învățăturile pe care le desprindem îi fac pe copiii mei să fie oameni mai buni. Și pe mine. Dezamăgirile de care am avut parte ne-au ajutat să ajungem să avem compasiune și empatie față de alții.
Experiențele trăite legate de prejudecăți mi-au oferit ocazia să aleg. Voi fi plină de amărăciune și mă voi răzbuna sau îi voi oferi acelei persoane nu numai o altă șansă, ci și o a doua, o a treia și o a patra șansă? Voi vedea societatea ca pe un loc oribil sau voi fi o forță pentru schimbare în bine?
Salvatorul S-a confruntat, de asemenea, cu prejudecăți din cauza a ceea ce El era, a ceea ce credea și de unde era (vedeți Ioan 1:46). Totuși, El nu a răspuns cu violență, mânie, amărăciune sau ură. El a propovăduit împotriva tuturor acestor lucruri și a acționat cu dragoste și în acord cu adevărul. El ne-a învățat că puterea și influența vin prin convingere, răbdare îndelungată, bunătate, blândețe și dragoste (vedeți Doctrină și legăminte 121:41). El ne-a învățat că, atunci când suntem jigniți, noi trebuie să ne ducem la fratele nostru și să vorbim cu el despre aceasta (vedeți Matei 18:15). El ne-a învățat să ne rugăm pentru cei care ne persecută (vedeți Matei 5:38-48). Când a fost judecat pe nedrept și atârnat pe cruce ca să moară, El ne-a învățat să iertăm (vedeți Luca 23:34).
În cele din urmă, dragostea Sa este cea care ne va schimba și care va schimba lumea (vedeți 2 Nefi 26:24).
Voi continua să încerc
Nu sunt o persoană perfectă; nu iert întotdeauna imediat după ce o persoană mă jignește. Este nevoie de timp, de vindecare și este nevoie ca Duhul Sfânt să lucreze cu mine. Uneori, aleg să fiu jignită și nu accept imediat îndemnurile Sale. Dar dacă sunt deschisă către El, Spiritul lucrează cu mine, cu răbdare, până când pot să înțeleg că Tatăl Ceresc mă va ajuta să fac față cu bine situației.
Dorința mea este să-i văd, cu adevărat, pe oameni așa cum i-ar vedea Salvatorul. Pentru a face acest lucru, noi trebuie să fim dornici să recunoaștem că nu avem toate răspunsurile. Când suntem dispuși să spunem: „Nu sunt perfect; am multe de învățat. Ce pot să învăț din perspectivele altora?” – atunci suntem, cu adevărat, capabili să auzim. Atunci suntem, cu adevărat, capabili să vedem.
Pe măsură ce fac această călătorie, îmi este de ajutor să-mi aduc aminte că sunt aici pentru un scop, că încercările vieții sunt temporare – o parte necesară a vieții muritoare – și că nu sunt singură. Prin toate acestea, încerc să fiu ca Isus! A încerca înseamnă acțiune și, când eșuăm, putem să încercăm din nou.