Conversație despre istorisiri prețioase
Vârstnicul Soares: În multe familii latino-americane, amintirile se clădesc în jurul mesei de cină – așa a fost și în cazul familiei mele. Profitam de orice ocazie de a ne aduna, a găti și a mânca mâncăruri extraordinare. Zilele de naștere, vacanțele și chiar duminicile le petreceam împreună, ca familie. Era o tradiție care s-a transmis generațiilor următoare; și chiar când ne-am întemeiat propria familie, alături de cei trei copii ai noștri, vizitam familia mea în fiecare duminică – găteam împreună, împărțeam o masă și petreceam ore întregi împreună, iubindu-ne și sprijinindu-ne unii pe ceilalți.
Sora Soares: Aceste istorisiri și tradiții de familie fac parte din ceea ce suntem. Unele dintre istorisiri și tradiții sunt transmise din generație în generație și altele sunt descoperite. Pe măsură ce ne implicăm tot mai mult în istoria familiei și descoperim mai multe despre cei care au venit înaintea noastră, putem găsi putere în acea descoperire – putere care ne poate conduce la o înțelegere mai bună a cine suntem și locul căruia îi aparținem.
Vârstnicul Soares: Din ce povestiri de familie vă extrageți tăria? Ce tradiții păstrați? Dacă nu vă vine nimic în minte, nu vă descurajați. Vă încurajăm să le descoperiți. Și amintiți-vă, istoria familiei nu este doar despre trecutul îndepărtat. Puteți privi spre experiențele și relatările sau istoria dumneavoastră recentă, pe măsură ce se desfășoară chiar aici, în prezent. Vă puteți întemeia propriile tradiții. Este o combinație de trecut și prezent care vă face unici.
Istorisiri din copilărie
Vârstnicul Soares: Aveam un frate cu doi ani mai mare decât mine, care avea o problemă de auz. Avea dificultăți în a comunica și îmi amintesc că devenisem însoțitorul lui inseparabil, ajutându-l să facă lucruri și să comunice cu oamenii. A trebuit să învăț să comunic în limbajul semnelor la biserică. De exemplu, o dată a primit însărcinarea să țină o cuvântare la biserică. Oricum, el nu putea să vorbească. Dar eu am stat cu el și, vorbind cu el în semne, l-am ajutat să scrie o cuvântare. În cadrul adunării de împărtășanie, el a stat lângă mine la pupitru în timp ce eu am citit cuvântarea pe care el o pregătise.
Părinții mei erau foarte credincioși și convertirea lor la Evanghelie le-a schimbat viața pentru totdeauna. Aceasta a creat o nouă perspectivă pentru mine, deoarece ei au muncit din greu pentru ca viața mea să poată fi diferită în viitor. Ei au simțit atât de multă bucurie datorită Evangheliei lui Isus Hristos, încât îndată ce au fost botezați, au început să-și invite vecinii să vină și să asculte lecțiile misionarilor la noi acasă.
Sora Soares: Tatăl meu și restul membrilor familiei mele nu erau religioși. Dar tatăl meu spunea întotdeauna rugăciuni, îngenunchind în fiecare seară, și eu îl priveam încă de când eram foarte mică. El nu m-a învățat prin cuvinte, dar m-a învățat prin fapte. Când eram mică, îmi amintesc, de asemenea, că uneori luam numele lui Dumnezeu în deșert. Nu știam că făceam ceva rău și mama mea m-a învățat că nu trebuia să vorbesc în acel mod. Ea nu era religioasă dar știa ce era bine și rău. Cînd aveam nouă ani, o fată din cartierul meu, care avea și ea nouă ani, m-a invitat să merg la Societatea Primară pentru prima dată.
Vârstnicul Soares: Ai crescut în Biserică fără ca părinții tăi să fie în Biserică și, totuși, ți-ai clădit credința în Evanghelie și, acum, ai hotărât să-ți dedici viața pentru a-i învăța pe copiii noștri aceeași credință.
Istorisiri despre întemeierea unei familii
Vârstnicul Soares: Am întâlnit-o pe sora Soares la o seară de dans organizată de Biserică, la șase luni după ce m-am întors din misiune. Ea se întorsese, de asemenea, de curând din misiune.
Sora Soares: Am putut să văd cum mă priveai și ceva a început să se aprindă și în mine. Îndată ce muzica s-a oprit, ai venit și m-ai invitat la dans.
Vârstnicul Soares: Am continuat în calitate de prieteni, dar aceea a fost seara în care ochii noștri s-au deschis. Fiecare dintre noi a văzut un tânăr sfânt din zilele din urmă credincios și potențialul de a avea o relație. Două săptămâni mai târziu, am început să ne întâlnim. Aceasta s-a întâmplat cu 41 de ani în urmă.
Îmi amintesc ce greu a fost în acei primi cinci ani după ce ne-am căsătorit, când încercam să avem copii.
Sora Soares: Acei ani au fost foarte grei. Nu puteam să rămân însărcinată.
Vârstnicul Soares: După atât efort, am avut multe probleme de sănătate. Atunci am primit o binecuvântare a preoției. Mai târziu, tu ai avut o operație și câteva luni mai târziu…
Sora Soares: Visul nostru a devenit realitate.
Vârstnicul Soares: Ai rămas însărcinată.
Sora Soares: Am avut multă încredere în Domnul și am recunoscut binecuvântările evidente. Nu a fost ușor pentru noi doi care eram atât de lipsiți de experiență, dar a fost, de asemenea, minunat.
Vârstnicul Soares: În timp ce noi ne îngrijeam de viața noastră, Domnul ne-a asigurat nevoile spirituale, oferindu-ne pacea de care aveam nevoie, alinarea și capacitatea de a munci, de a continua, de a ne termina educația. A fost o perioadă importantă din viața noastră, care a schimbat complet direcția tuturor lucrurilor pe care ne gândeam că aveam să le facem.
Copiii lui Dumnezeu și templul
Vârstnicul Soares: Este important să ne aducem aminte de cultura, moștenirea și tradițiile noastre. Alături de experiențele care formează povestea vieții noastre, ele ne ajută să înțelegem cine suntem. Dar nu poți să înțelegi pe deplin cine ești, fără să înțelegi al cui ești! Înțelegeți că sunteți literalmente copii ai lui Dumnezeu? Ați descoperit ce înseamnă acea moștenire divină pentru dumneavoastră? Pentru mine, acea descoperire – începutul mărturiei mele – a început la o vârstă fragedă și a continuat să se dezvolte și să se întărească pe parcursul vieții mele.
Sora Soares: Faptul de a merge și de a ne întoarce la templu ne poate ajuta pe fiecare dintre noi să ne reconectăm la rădăcinile noastre spirituale. Acolo putem învăța și reînvăța despre planul lui Dumnezeu pentru noi. Acolo puteți scăpa de glasurile stridente care încearcă cu disperare să vă distragă de la cine sunteți cu adevărat. Acolo avem ocazia să ajutăm la cea mai mare dintre cauze, aceea a adunării celor din familia noastră care nu au avut niciodată ocazia de a primi rânduielile sacre în timpul vieții lor.
Vârstnicul Soares: Pe fiecare templu din zilele din urmă din întreaga lume, sunt scrise aceste cuvinte: Sfințenie Domnului – Casa Domnului. Când intrați pe ușile templului, sunteți în casa Sa și sunteți mult mai aproape de El și de Tatăl. Tot ce se întâmplă între aceste ziduri sacre se concentrează asupra faptului de a-i aduce pe toți, în siguranță, acasă, la El, Cel pe care Îl numim Tată.
Sora Soares: Știu că sunt mulți care așteaptă pregătiți în Domnul pentru ocazia de a fi reuniți în calitate de cuplu sau de a fi pecetluiți cu părinții sau copiii lor pentru timp și eternitate.
Eu aștept, de asemenea, cu nerăbdare, să am ocazia prețioasă de a fi unită pentru eternitate cu iubiții mei părinți în casa Domnului. Nu există alt loc pe pământ în care legătura cu Dumnezeu și cu Isus Hristos să fie simțită și înțeleasă mai clar decât între zidurile templului.
Faptul de a înțelege cine suntem, de unde și de la Cine am venit poate aduce vieții noastre minunate sentimente de pace, perspectivă și scop.
Vârstnicul Soares: În templu puteți descoperi nu numai cine sunteți, ci și ai Cui sunteți, și, de asemenea, cine sunteți meniți să deveniți. Este interesant să înțelegem că, în timp ce a descoperi cine suntem scoate în evidență individualitatea noastră, a descoperi ai Cui suntem scoate în evidență modul în care suntem asemănători. Noi suntem „toți… egali în fața lui Dumnezeu” (2 Nefi 26:33) și, indiferent care ar fi diferențele dintre noi, fiecare are aceeași moștenire divină și șanse egale la un destin celestial glorios.
Sora Soares: Descoperirile despre care vorbim pot avea un efect puternic, de durată nu numai asupra vieții noastre individuale, ci și asupra vieții celor cu care împărțim moștenirea noastră. Fiecare dintre noi are un rol important în a transmite urmașilor istorisirile, moștenirea, cultura și tradițiile familiei noastre. Fiecare dintre noi este o verigă ce face legătura între trecut și prezent spre viitor. Transmițând aceste aspecte importante privind cine suntem și ai Cui suntem putem întări generația care se ridică într-o perioadă în care are cea mai mare nevoie de aceasta.
Istorisirea cea mai importantă
Vârstnicul Soares: La fel de importantă, dacă nu mai importantă decât transmiterea culturii și moștenirii. este transmiterea către urmași a mărturiilor noastre despre Evanghelia lui Isus Hristos și a mărturiilor noastre despre El și ispășirea Sa. Acea moștenire de credință transmisă din generație în generație este moștenirea supremă pe care o putem lăsa generațiilor viitoare.
În calitate de membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, noi nu ar trebui să fim surprinși de acest principiu. La urma urmei, Cartea lui Mormon a fost scrisă spre beneficiul copiilor noștri, ca „să știe [ei] la ce sursă să se uite pentru iertarea păcatelor lor. Prin urmare, noi vorbim… pentru ca să știe copiii noștri… și… să poată aștepta acea viață care este datorită lui Hristos” (2 Nefi 25:26-27).
Părinți, împărtășiți moștenirea dumneavoastră, astfel încât copiii dumneavoastră să poată ști cine sunt și ai Cui sunt! Aceasta poate fi tot atât de simplu ca o mărturie, o istorisire, o tradiție sau chiar un fel de mâncare.
Sus pe Muntele Corcovado se înalță statuia Cristo Redentor. Statuia maiestuoasă înfățișându-l pe Salvator cu brațele deschise a devenit una dintre cele mai cunoscute imagini ale Braziliei.
Sunt zile în care poți vedea clar acest monument străjuind orașul, dar sunt alte zile în care norii se adună, împiedicând statuia să fie văzută. În acele momente, pentru a vedea trebuie să te cațeri mai sus. Pentru a vedea, trebuie să urci dealul. Cât de adevărat este acest lucru în cazul Salvatorului nostru, Isus Hristos. Pentru a-L descoperi, pentru a ști cine este, fiecare dintre noi trebuie să se ridice deasupra și să se urce pe deal.
Calea spre a descoperi cine este El este, cu siguranță, individuală și are urcușurile și coborâșurile ei. Dar acea descoperire va conduce, în cele din urmă și cu siguranță, la puritate și pace, perspectivă și scop, putere și loc în familia lui Dumnezeu.
Citim despre viața Sa, exemplul Său perfect și poruncile Sale. Descoperind aceste aspecte despre cine este El ne stabilim standardul suprem privind modul în care trebuie să trăim, exemplul pe care trebuie să-l oferim și poruncile pe care trebuie să le urmăm. În această căutare de a deveni așa cum este El, noi ne descoperim dependența de El și ispășirea Sa. Prin ispășirea lui Isus Hristos, noi putem găsi puritate și pace, pe măsură ce ne străduim să supunem voia noastră voii Tatălui, așa cum a făcut Salvatorul.
Faptul de a ajunge să-L cunoaștem ne conduce spre perspectivă și scop, chiar în cele mai întunecate momente. Într-una dintre perioadele cele mai pline de durere din viața mea, mi-am pierdut tatăl din cauza unui atac de cord neașteptat. Ceea ce a făcut ca această durere să fie și mai mare a fost pierderea iminentă a fratelui meu și, la scurt timp după aceea, a altui frate. În timpul acestei perioade dificile, draga mea soție și cu mine am suferit, de asemenea, pierderea a doi copii – unul s-a născut prematur și nu a supraviețuit iar pe celălalt l-am pierdut printr-un avort spontan. În aceste momente întunecate – momente de jale și durere, momente de pierdere și disperare, momente de încercare și suferință – a veni la Hristos este calea sigură de a readuce chiar și doar o rază de lumină, care poate crește în tine, puțin câte puțin, conducând în timp la speranță și vindecare.
Poți descoperi, pe măsură ce ajungi să-L cunoști, că puterea și locul în familia lui Dumnezeu sunt puse la dispoziția ta. El te va conduce pe calea pe care ești și, pe măsură ce vii la El și înveți de la El, poți și vei deveni tot mai asemănător Lui.
Din acea devenire face parte alăturarea la cauza adunării de ambele părți ale vălului. Referindu-se anume la munca din templu şi de întocmire a istoriei familiei, pe măsură ce-L ajutăm pe Domnul să „[realizeze] nemurirea și viața veșnică a omului” (Moise 1:39), scripturile spun că noi devenim literalmente salvatori pe Muntele Sion (vedeți Obadia 1:21). Ce înseamnă acest lucru? Așa cum Salvatorul Și-a sacrificat viața pentru întreaga omenire, tot așa noi devenim, într-o mică măsură, salvatori pentru cei care nu au altă cale de a primi rânduielile pentru salvare și exaltare fără ajutor din partea noastră, care suntem aici pe pământ. În esență, angajarea noastră în această lucrare ne ajută în străduința noastră de a deveni mai asemănători lui Isus Hristos.
Eu vă promit că, dacă vă alăturați Lui în realizarea lucrării Tatălui nostru, ajutându-i pe cei care nu au avut niciodată ocazia de a-L primi pentru a face pași pe cărarea legămintelor, veți începe să-L vedeți așa cum este. Veți fi ca El și veți descoperi cine sunteți și cât de extraordinari puteți fi!