„Vă dau pacea Mea”, Liahona, mart. 2023.
„Vă dau pacea Mea”
Aceleași cuvinte pe care Isus le-a spus Mării Galileii în acea noapte furtunoasă, El ni le spune nouă, în timpul furtunilor din viața noastră: „[Pace, fii liniștit!]”.
Fotografie de la Getty Images
Pentru familia mea și pentru mine, iarna rece a anului 1944 a fost o perioadă de teamă și nesiguranță. Tatăl meu fiind plecat pe frontul de vest, mama mea s-a străduit să-i hrănească și să-i încălzească pe cei patru copii ai ei, în timp ce războiul amenința căminul nostru din Cehoslovacia.
În fiecare zi, pericolul se apropia tot mai mult. În cele din urmă, mama mea a hotărât să fugim la casa părinților ei din estul Germaniei. Cumva, ea a reușit să ne urce pe noi, toți, într-unul dintre ultimele trenuri pentru refugiați care se îndreptau spre vest. Exploziile din apropiere, chipurile îngrijorate și burțile goale le aminteau tuturor celor din tren că noi călătoream printr-o zonă de război.
Într-o seară, după ce trenul nostru se oprise pentru provizii, mama mea a coborât și s-a grăbit să caute hrană. Când s-a întors, spre groaza ei, trenul în care eram noi, copiii, dispăruse!
Foarte îngrijorată, ea s-a întors către Dumnezeu în rugăciune disperată și, apoi, frenetic, a început să cerceteze gara întunecată. Ea a alergat de la o cale ferată la alta și de la un tren la altul. Știa că, dacă trenul ei pleca înainte de a-l găsi, era posibil ca ea să nu ne mai vadă niciodată.
Furtuni în viața noastră
În timpul slujirii Salvatorului în viața muritoare, ucenicii Săi au învățat că El putea potoli furtunile din viața noastră. Într-o seară, după o zi plină de învățături oferite pe malul mării, Domnul a sugerat: „Să trecem în partea cealaltă” a Mării Galileii (Marcu 4:35).
După ce au plecat, Isus a găsit un loc în care să se odihnească pe corabie și a adormit. Curând, cerul s-a întunecat și „s-a stârnit o mare furtună de vânt, care arunca valurile în corabie, așa că mai că se umplea corabia” (vedeți Marcu 4:37-38).
Nu știm cât timp s-au luptat ucenicii să mențină corabia pe linia de plutire, dar, în cele din urmă, nu au mai putut aștepta. Speriați, ei au strigat: „Învățătorule, nu-Ți pasă că pierim?” (Marcu 4:38).
Cu toții ne confruntăm cu furtuni neașteptate. În viața noastră muritoare, în care avem parte de încercări și teste, ne putem simți neliniștiți, descurajați și dezamăgiți. Inima noastră se frânge pentru noi înșine și pentru cei pe care îi iubim. Ne îngrijorăm, ne temem și, uneori, ne pierdem speranța. În astfel de momente, putem, de asemenea, să strigăm: „Învățătorule, nu-Ți pasă că eu pier?”.
În tinerețe, unul dintre imnurile mele preferate a fost „Doamne, furtuna vuiește”1. Mă puteam imagina în barcă în timp ce „valuri înalte [izbeau]”. Partea esențială și cea mai frumoasă a imnului urmează: „Vântul și valuri să Te asculte: Liniște”. Apoi vine mesajul important: „Nicio furtună… nu [poate] înghiți vasul Domnului, Stăpânul lumii și al cerului”.
Dacă Îl primim cu bucurie pe Isus Hristos, Prințul păcii, în corabia noastră, nu trebuie să ne fie teamă. Vom ști că putem găsi pace în mijlocul furtunilor învolburate din interiorul nostru și din jurul nostru. După ce ucenicii Săi au strigat după ajutor, Isus „s-a sculat, a certat vântul și a zis mării: [Pace, fii liniștită!]. „Vântul a stat, și s-a făcut o liniște mare” (Marcu 4:39).
Aceleași cuvinte pe care Isus le-a spus Mării Galileii în acea noapte furtunoasă, El ni le spune în timpul furtunilor din viața noastră: „[Pace, fii liniștit!]”.
„Nu v-o dau cum o dă lumea”
Asemenea ucenicilor, noi putem întreba: „Cine este acesta, de Îl ascultă chiar și vântul și marea?” (Marcu 4:41).
Isus este un om ca nimeni altul. În calitate de Fiu al lui Dumnezeu, El a fost chemat să îndeplinească o misiune pe care nimeni altcineva nu o putea îndeplini.
Prin ispășirea Sa și într-un mod pe care nu-l putem înțelege pe deplin, Salvatorul a luat asupra Sa „dureri și suferințe și ispite de toate felurile” (Alma 7:11) și „greutatea cumulată a tuturor păcatelor din viața muritoare”2.
Deși El nu avea nicio datorie față de dreptate, El a suferit „în întregime… cerințele dreptății” (Alma 34:16). După cum a spus președintele Boyd K. Packer (1924-2015), președintele Cvorumului celor Doisprezece Apostoli: „El nu a săvârșit niciun rău. Cu toate acestea, El a simțit toată vina, suferința și tristețea, durerea și umilința, toate chinurile mintale, emoționale și fizice cunoscute de om – El a avut parte de toate”.3 Și El le-a biruit pe toate.
Alma a profețit că Salvatorul „va lua moartea asupra Lui, ca să poată dezlega legăturile morții care leagă poporul Său; și va lua asupra Lui infirmitățile lor, ca inima Lui să fie inundată de milă, în ce privește trupul, ca El să știe, în ce privește trupul, cum să-i ajute pe oameni după infirmitățile lor” (Alma 7:12).
Printr-o înzestrare divină născută din chinuri mari și din dragoste pentru noi, Isus Hristos a plătit prețul pentru a ne mântui, a ne întări și a ne salva. Doar prin ispășire putem găsi pacea pe care ne-o dorim atât de tare și de care avem atât de mult nevoie în această viață. Salvatorul a promis: „Vă las pacea, vă dau pacea Mea. Nu v-o dau cum o dă lumea. Să nu vi se tulbure inima, nici să nu se înspăimânte” (Ioan 14:27).
Viața și învățăturile lui Isus Hristos ne oferă moduri de a simți pacea Sa dacă ne întoarcem către El.
Christ’s Image (Chipul lui Hristos), de Heinrich Hofmann
Moduri de a găsi pace
Isus Hristos, Care controlează elementele, poate, de asemenea, să ne ușureze poverile. El are puterea de a vindeca persoane și națiuni. El ne-a arătat calea către pacea adevărată, pentru că El este „Domn al păcii” (Isaia 9:6). Pacea oferită de Salvator ar putea transforma toată existența umană dacă copiii lui Dumnezeu i-ar permite. Viața și învățăturile Sale ne oferă modalități de a simți pacea Sa dacă ne întoarcem către El.
El a spus: „Învață de la Mine și ascultă cuvintele Mele; umblă în umilința ce vine din Spiritul Meu și vei avea pace în Mine” (Doctrină și legăminte 19:23).
Învățăm de la El când ne înălțăm sufletele în rugăciune, studiem viața și învățăturile Sale și „[stăm] în locuri sfinte”, inclusiv în templu (Doctrină și legăminte 87:8, vedeți, de asemenea, 45:32). Mergeți la casa Domnului cât de des puteți. Templul este un refugiu pașnic împotriva furtunilor crescânde din zilele noastre.
Dragul meu prieten, președintele Thomas S. Monson (1927-2018), ne-a învățat: „Când mergem [la templu], când ne amintim legămintele pe care le facem acolo, vom putea suporta orice încercare și vom putea învinge fiecare ispită. Templul asigură un scop vieții noastre. Aduce pace sufletelor noastre – nu pacea oferită de oameni, ci pacea promisă de Fiul lui Dumnezeu”4.
Ascultăm cuvintele Sale în timp ce acordăm atenție învățăturilor Sale din scripturile sfinte și de la profeții Săi din zilele noastre, urmăm exemplul Său și venim la Biserica Sa, unde suntem înfrățiți, învățați și hrăniți de cuvântul cel bun al lui Dumnezeu.
Umblăm în umilința spiritului Său pe măsură ce iubim așa cum a iubit El, iertăm așa cum a iertat El, ne pocăim și facem din căminele noastre locuri în care putem simți Spiritul Său. De asemenea, umblăm în umilința spiritului Său pe măsură ce îi ajutăm pe alții, Îi slujim cu bucurie lui Dumnezeu și ne străduim „[să-L urmăm] în pace pe Hristos” (Moroni 7:3).
Acești pași ai credinței și lucrărilor duc la neprihănire, ne binecuvântează în călătoria noastră a uceniciei și ne aduc pace și scop trainice.
„Să aveți pace în Mine”
Cu mulți ani în urmă, într-o noapte întunecată, într-o gară sinistră, mama mea s-a confruntat cu o alegere. Ea putea să stea și să jelească tragedia pierderii copiilor ei sau își putea pune credința și speranța în acțiune. Sunt recunoscător că credința ei i-a învins teama și că speranța i-a învins disperarea.
În cele din urmă, într-o zonă izolată a gării, ea a găsit trenul nostru. Acolo, în cele din urmă, am fost reuniți. În acea seară și în multe zile și nopți agitate care aveau să vină, exemplul mamei mele de a pune credința în practică ne-a susținut în timp ce am sperat și am lucrat pentru a avea un viitor mai bun.
Astăzi, mulți dintre copiii lui Dumnezeu află că și trenul lor a fost mutat. Speranțele și visurile lor legate de viitor au fost destrămate de război, pandemie și pierderea sănătății, a locului de muncă, a ocaziilor educaționale și a celor dragi. Ei sunt descurajați, singuri și îndurerați.
Dragi frați și surori, dragi prieteni, trăim în vremuri grele. Națiunile sunt dezorientate, judecata este asupra țării și pacea a fost luată de pe pământ (vedeți Doctrină și legăminte 1:35; 88:79). Dar pacea nu trebuie luată din inima noastră, chiar dacă trebuie să suferim, să jelim, și să nădăjduim în Domnul.
Datorită lui Isus Hristos și ispășirii Sale, rugăciunile noastre vor primi răspuns. Timpul Îi aparține lui Dumnezeu, dar depun mărturie că dorințele noastre neprihănite vor fi îndeplinite într-o bună zi și că toate pierderile noastre vor fi compensate, cu condiția să folosim darul divin al pocăinței și să rămânem credincioși.5
Vom fi vindecați – fizic și spiritual.
Vom sta puri și sfinți înaintea scaunului de judecată.
Vom fi reuniți cu cei dragi într-o înviere glorioasă.
Între timp, fie ca noi să fim alinați și încurajați în timp ce ne bizuim pe promisiunea Salvatorului: „Să aveți pace în Mine” (Ioan 16:33).