„Recunoscătoare să urmez îndemnul «Ascultă-L!»”, Liahona, sept. 2023.
Recunoscătoare să urmez îndemnul „Ascultă-L!”
Îmi este greu să aud la biserică, dar această relatare din Noul Testament m-a ajutat să-mi văd situația în mod diferit.
Aproape toată viața mea am avut de-a face cu pierderea gravă a auzului și pot înțelege doar aproximativ 20% din ceea ce se spune la pupitru în timpul celor mai multe adunări ale Bisericii. Din când în când, surzenia mea mă face să mă simt singură și izolată, cum ar fi atunci când congregația râde de remarca amuzantă a unui vorbitor, dar eu nu o fac pentru că nu am auzit-o. Și nu eram singura. Membrii mai în vârstă ai episcopiei mi-au mărturisit că și lor le era greu să audă.
Uneori, după ce mă chinui să înțeleg un vorbitor care vorbește încet în cadrul adunării de împărtășanie sau când un învățător de la Școala de duminica declară că nu este nevoie să folosim microfonul, deoarece toată lumea poate auzi, mă întreb de ce mai merg la biserică dacă aud atât de puțin. Nu ar fi mai bine să-mi petrec timpul acasă citind lecțiile din Vino și urmează-Mă sau studiind din scripturi?
Totuși, am dorit să fiu supusă și am continuat să particip alături de familia mea pentru a-mi reînnoi legămintele făcute la botez și a-mi aminti de Salvator luând din împărtășanie. A fost întotdeauna o binecuvântare să simt Spiritul și întotdeauna m-am simțit edificată de acele lucruri pe care le puteam auzi.
Într-o duminică, înaltul consilier care a vorbit în cadrul adunării de împărtășanie a avut unul dintre acele glasuri clare, care a făcut să fie mai ușor de auzit. El a vorbit despre relatarea din Noul Testament despre femeia care a suferit o scurgere de sânge timp de 12 ani și a avut credință că putea fi vindecată dacă putea doar să-și întindă brațele și să atingă haina lui Isus în timp ce El trecea pe lângă ea (vedeți Luca 8:43-48).
Apoi, vorbitorul a oferit o înțelegere profundă tulburătoare, care m-a uimit profund, explicând că, din cauza stării ei, această femeie ar fi fost considerată necurată și, cel mai probabil, nu i s-ar fi permis să meargă la biserică. Timp de 12 de ani!
Implicațiile acestui lucru mi-au tăiat răsuflarea. Deși era bolnavă, probabil că această femeie nu se simțea atât de rău, încât să nu poată merge la biserică, cel puțin din când în când. Dar, din cauza moravurilor sociale din timpul acela, nu i s-a permis să participe. Ce încercare îngrozitoare pentru o persoană credincioasă!
În timp ce cugetam la durerea pe care ea trebuie să o fi simțit când i se interzicea să-L preaslăvească pe Dumnezeu alături de semenii săi credincioși din cauza stării ei fizice – lucru asupra căruia nu avea control – Spiritul mi-a deschis ochii să văd cum puteam să compar situația ei cu a mea. Mi s-a dat ocazia să înțeleg că, deși nu puteam să particip pe deplin, cel puțin aveam privilegiul de a merge la biserică și de a auzi ce puteam. Această femeie nu a avut o astfel de alegere. M-am simțit rușinată pentru momentele în care mi-a trecut prin minte să stau acasă.
Imediat, Dumnezeu a vorbit în inima mea, spunându-mi că El nu dorea să mă simt vinovată. El dorea ca eu să fiu recunoscătoare – recunoscătoare pentru privilegiul de a merge la biserică și de a fi întărită prin interacționarea cu ucenici credincioși ai lui Hristos. Deși nu puteam auzi totul, puteam înțelege unele lucruri – și fiecare mi-a binecuvântat viața. Au fost, de asemenea, momente speciale în care Spiritul m-a ajutat să înțeleg acele lucruri pe care nu le puteam auzi.
Am fost recunoscătoare pentru libertatea de a-L preaslăvi pe Dumnezeu și de a mă bucura de binecuvântările de a merge la casa Sa. Spiritul mi-a depus mărturie că era mult, mult mai bine pentru mine să particip la adunările Bisericii, să iau din împărtășanie și să învăț ce puteam decât să nu particip deloc.
În acea zi, atitudinea mea s-a schimbat. În loc să mă simt descurajată de limitările mele, pacea mi-a umplut inima și am hotărât să mă concentrez asupra binecuvântărilor participării la adunările Bisericii. Am hotărât să fac un efort sincer de a fi recunoscătoare pentru ceea ce puteam auzi în loc să fiu descurajată din cauza a ceea ce nu puteam.
Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a spus: „Dacă suntem recunoscători în momente de încercare nu înseamnă că suntem mulțumiți de circumstanțele noastre. Acest lucru înseamnă că, datorită credinței noastre, noi privim dincolo de provocările cu care ne confruntăm în prezent”1. Femeia care și-a întins mâna pentru a atinge haina lui Isus a fost un memento minunat pentru mine să am suficientă credință în Domnul pentru a vedea dincolo de limitele mele și suficientă încredere în Dumnezeu pentru a ști că El mă va binecuvânta să mă ridic deasupra limitelor mele fizice.
Viața vine cu tot felul de încercări care ne taxează din punct de vedere spiritual, emoțional sau fizic, dar, chiar și în momentele de încercare, suntem încurajați să fim recunoscători pentru binecuvântările de care ne bucurăm. Domnul a spus:
„Prietenii Mei, nu vă temeți, inimile voastre să fie îmbărbătate; da, bucurați-vă întotdeauna și aduceți mulțumiri pentru toate lucrurile…
Și toate lucrurile pe care le-ați suferit vor lucra împreună pentru binele vostru și pentru slava numelui Meu” (Doctrină și legăminte 98:1, 3).
Autoarea articolului locuiește în Utah, S.U.A.