„Mesajul meu de la Domnul”, Liahona, ian. 2024.
Portrete de credință
Mesajul meu de la Domnul
Am învățat că predarea din Cartea lui Mormon a fost o modalitate bună de a-mi găsi mărturia despre aceasta.
Fotografii de Leslie Nilsson.
În anul 1993, la trei zile după ce m-am mutat în Polokwane, în nordul Africii de Sud, am auzit o bătaie în ușă. Când am deschis, am văzut doi misionari ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă.
Am crescut fiind profund religios și familia mea m-a avertizat întotdeauna să stau departe de misionari. Dar ei păreau amabili și mie îmi place să vorbesc despre religie, așa că i-am invitat înăuntru.
După o vizită minunată, ei mi-au spus: „Putem să-ți dăm un exemplar al Cărții lui Mormon?”.
„Așteptați doar un minut”, le-am răspuns. „Cred că am unul.”
Când le-am arătat exemplarul meu, au fost uluiți. Le-am explicat că, în orașul meu natal, Cape Town, cu mulți ani în urmă, misionarii îmi oferiseră un exemplar al Cărții lui Mormon la o expoziție. Îl păstrasem și, din când în când, îl răsfoiam.
După întâlnirea noastră, i-am invitat din nou pe misionari. Totuși, fusesem crescut într-o altă biserică, unde tatăl meu vitreg era predicator. Gândul de a fi botezat din nou a devenit una dintre pietrele de poticnire din calea convertirii mele. Cu toate acestea, am început să merg la mica ramură a Bisericii. După aproximativ un an și jumătate, președintele de ramură m-a chemat în biroul său.
„Vrem să dobândești o mărturie”
„David, vreau să-ți fac o provocare”, a spus președintele de ramură. „Dorim cu adevărat să dobândești o mărturie despre Cartea lui Mormon. Simt că poți face acest lucru dacă te chem să predai Doctrina Evangheliei. Predai deja la o universitate și nu ți-e teamă să stai în fața oamenilor.”
Astăzi, învățătorii trebuie să fie membri ai Bisericii.1 Dar, pe atunci, președintele de ramură s-a simțit inspirat să mă roage să predau. Sunt recunoscător pentru acest lucru.
„Bine”, am spus.
În fiecare seară de sâmbătă, studiam lecția în detaliu pentru a o putea înțelege, a o cunoaște și a face legătura cu povestirile și persoanele din Cartea lui Mormon. Pentru mine, predarea din carte a fost, într-adevăr, o modalitate bună de a-mi găsi mărturia despre aceasta.
Într-o duminică, după ce predasem aproape un an, președintele de misiune din Pretoria a venit pentru o conferință și a participat la clasa mea de la Școala de duminica.
„Mulțumesc, frate Baxter”, a spus dânsul după aceea. „A fost o lecție frumoasă. De unde sunteți?”
Când i-am spus despre Cape Town, m-a întrebat la ce episcopie participasem.
„Nu am participat la adunările unei episcopii.”
„Ce vreți să spuneți?”, a întrebat dânsul.
„Eu fac parte din ceea ce dumneavoastră ați numi neamuri?”, am spus. „Nu sunt membru al Bisericii.”
S-a făcut alb la față și s-a grăbit la președintele de ramură.
„O persoană care nu este membră predă scripturile aici?”, l-a întrebat președintele de misiune.
„Ei bine, a făcut-o rău?”
„Nu.”
„A fost plin de inspirație?”
„Da”.
„A propovăduit doctrina adevărată?”
„Da”.
Ei mi-au permis să continuu să predau. Câteva luni mai târziu, m-am dus să-mi vizitez familia în Cape Town pentru sărbătorile de Crăciun. În timp ce eram acolo, mama mi-a spus că urma să părăsească biserica ei după moartea tatălui meu vitreg. Chiar în acel moment, Domnul m-a ajutat să mă simt liber de orice sentiment de vinovăție pe care îl aveam datorită loialității față de mama mea și față de biserica în care am crescut.
Când m-am întors acasă, l-am sunat pe președintele de ramură.
„Aș dori să fiu botezat mâine”, i-am spus.
„David, ești sigur?”
„Absolut sigur”, am spus. „Am primit un mesaj de la Domnul.”
„Am ceva să-ți dau”
Când i-am spus tatălui meu biologic că devenisem membru al Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă, nu am putut înțelege de ce era atât de calm.
„Permite-mi să-ți povestesc puțin despre istoria mea”, a spus el.
Tatăl meu, care nu vorbise niciodată cu mine despre religie, mi-a spus că, atunci când era tânăr băiat, participase la episcopia Cumorah a Bisericii din Cape Town. El jucase în echipa de baschet a episcopiei. Își făcuse mai mulți prieteni apropiați care erau sfinți din zilele din urmă. Unul dintre cei mai buni prieteni ai săi a fost un misionar care, după misiunea sa, a fost ucis în Vietnam.
Dacă tatăl meu nu ar fi pierdut acel prieten, cred că s-ar fi alăturat Bisericii. Viața lui ar fi fost cu totul diferită. Ani mai târziu, el încă mai respecta foarte mult sfinții din zilele din urmă. El nu practica nicio religie, dar susținea pe deplin decizia mea de a mă alătura Bisericii.
La câteva luni după moartea tatălui meu vitreg, i-am spus mamei mele despre botezul meu. Acest lucru nu a mers atât de bine. Cu toate acestea, când m-am dus în Olanda să vizitez membri olandezi ai familiei din partea mamei mele, le-am împărtășit convertirea mea. Atunci am aflat despre o altă legătură a familiei cu Biserica.
În timpul vizitei mele, unchiul meu m-a abordat. „Am ceva să-ți dau”, a spus el. Apoi, mi-a dat o primă ediție a Cărții lui Mormon în limba olandeză, publicată în anul 1890.
„Aparținea familiei noastre de mult timp”, a spus el. „Vreau să fie a ta.”
Aceste două legături ale familiei mele cu Biserica m-au alinat foarte mult. Astăzi, prețuiesc acel exemplar al Cărții lui Mormon în limba olandeză. Îmi amintește de primii misionari care m-au vizitat. Îmi amintește cât de important a fost faptul de a preda Cartea lui Mormon pentru convertirea mea. Îmi amintește de respectul tatălui meu față de Biserică și de faptul că unii dintre strămoșii mei au acceptat Evanghelia restaurată.
Îmi amintește, de asemenea, că scriptura Cartea lui Mormon are, cu adevărat, puterea de convingere a „iudeilor și a neamurilor că Isus este Hristosul, Dumnezeul Veșnic, care Se arată tuturor națiunilor”2..