„Comorile mele cele mai mari”, Liahona, ian. 2024.
Glasuri ale sfinților din zilele din urmă
Comorile mele cele mai mari
Faptul de a mă preface că sunt sfânt din zilele din urmă a dus la botezul meu și la o nouă viață în conformitate cu Evanghelia lui Isus Hristos.
Ilustrație de Ben Simonsen.
Munca mea de bucătar a fost viața mea. Am călătorit în lume gătind în hoteluri de lux și pe vase de croazieră. M-am alăturat unei echipe de bucătari minunați care au câștigat multe competiții culinare internaționale.
Odată, am fost departe de casă timp de trei ani. Mama mă suna adesea plângând și îmi spunea să mă întorc acasă.
Într-o zi, în Milano, Italia, unde mă angajasem să gătesc la un hotel, i-am întâlnit pe misionarii cu timp deplin într-o stație aglomerată de metrou. Ei mi-au vorbit despre Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă și au împărtășit câteva principii ale Evangheliei. În special, mi-a plăcut ce m-au învățat despre familie.
Misionarii mi-au dat un exemplar al Cărții lui Mormon și m-au rugat să mă rog în legătură cu aceasta. Mi-au dat, de asemenea, o broșură cu instrucțiuni despre cum să mă rog.
M-am întors fericit la hotel, m-am dus în camera mea, m-am rugat și am început să citesc. Cu cât citeam mai mult din Cartea lui Mormon, cu atât doream mai mult să citesc. Din nefericire, munca m-a împiedicat să mă întâlnesc din nou cu misionarii. Când mi-a expirat contractul la hotel, m-am întors acasă la Bari, unde am început să gătesc pentru un alt hotel.
Într-o zi, la restaurantul hotelului, un alt bucătar, din motive nepotrivite, a încercat să stabilească întâlniri cu unele dintre chelnerițele de acolo. Era supărat pentru că acele chelnerițe, care erau sfinte din zilele din urmă, au refuzat să iasă cu el.
Amintindu-mi de misionarii pe care îi întâlnisem în Milano, i-am spus bucătarului că acele chelnerițe aveau dreptul să-l refuze.
„Deci, și tu ești mormon?”, a întrebat el.
Pentru că mi-au plăcut principiile pe care misionarii mi le propovăduiseră și pentru că m-am simțit îndreptățit să apăr chelnerițele, am răspuns: „Da”.
Data viitoare când bucătarul a văzut chelnerițele, le-a spus că sunt sfânt din zilele din urmă. Ele au fost entuziasmate. Când ne-am adunat pentru prânz, ele au început să-mi adreseze întrebări despre Biserica din Milano. Le-am spus despre oraș și că acolo întâlnisem misionarii. Când prânzul nostru a ajuns, m-am întins să iau un pahar cu vin de pe masă.
„Ce faci? Bei vin?”, a întrebat una dintre chelnerițe.
„Este ceva în neregulă cu acest lucru?”, am spus.
„Tu ești activ?”, a întrebat alta.
„În ce sens?”, am spus eu.
„Cum te-ai îmbrăcat în ziua în care ai fost botezat?”, au întrebat ele.
„Nu-mi amintesc”, le-am spus. „Aveam doar o lună.”
Ele erau extrem de supărate crezând că râdeam de ele. Le-am asigurat că nu o făceam. Am recunoscut că nu eram membru al Bisericii, dar le-am spus că îmi plăcea Cartea lui Mormon și principiile Evangheliei pe care le învățasem. Apoi, am întrebat cum puteam învăța mai multe despre Biserica lor.
La scurt timp, chelnerițele mi-au făcut cunoștință cu misionarii. Nu le venea să creadă când am terminat discuțiile și am fost botezat.
Fotografie de familie prin amabilitatea autorului.
Odată cu botezul meu, viața mea s-a schimbat. Am învățat că nu poți avea un picior în lume și un picior în Evanghelie. Am învățat că munca nu este cel mai important lucru în viață. Am învățat că Domnul și familia mea sunt pe primul loc. În cele din urmă, am înțeles tristețea pe care o simțea mama în absența mea și am rugat-o să mă ierte.
Am încetat să călătoresc prin lume, m-am căsătorit în Templul Berna, Elveția, am întemeiat o familie și m-am angajat să gătesc la un spital local, unde mi-am folosit talentele pentru a ajuta oamenii bolnavi să se recupereze. Acum, sunt responsabil cu resursele umane la spital. Faptul de a lucra la nivel local îmi oferă timp să mă dedic familiei mele și chemării mele în Biserică.
Din ziua în care m-am dus la templu și mi-am primit înzestrarea la doi ani după botezul meu, am iubit caracterul sacru al templului și munca de acolo. Când tatăl meu a murit patru ani mai târziu, am fost devastat. El era eroul meu. Datorită Evangheliei lui Isus Hristos, știu că el încă mai trăiește.
Când am intrat în camera celestială după ce am făcut munca din templu pentru tatăl meu, am simțit îmbrățișarea sa. În acel moment, am știut că tatăl meu a acceptat Evanghelia și dragostea pe care Domnul o are pentru copiii Săi.
Noi, sfinții din zilele din urmă, avem binecuvântarea de a cunoaște Evanghelia adevărată. Sunt recunoscător pentru modul în care acest lucru mi-a schimbat viața. În Evanghelie am găsit adevărata fericire. Evanghelia și familia mea sunt cele mai mari comori ale mele.