„2 Nefi 20-25: Prezentare generală”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător (2024)
„2 Nefi 20-25: Prezentare generală”, Cartea lui Mormon – Manual pentru învățător
2 Nefi 20-25
Prezentare generală
Mulți profeți, inclusiv Nefi și Isaia, au profețit despre cei 1.000 de ani de pace numiți mileniul – domnia milenară a lui Isus Hristos. După ce a subliniat importanța învățăturilor profetice, Nefi a depus mărturie că doar Isus Hristos are puterea de a salva toți oamenii. În 2 Nefi 26, el a propovăduit despre perspectiva lui Dumnezeu, explicând că „toți sunt egali în fața lui Dumnezeu” (versetul 33).
Pregătiți-vă să predați
Informațiile de mai jos le oferă învățătorilor idei cu privire la ce ar putea fi necesar să pregătească în avans pentru fiecare lecție.
2 Nefi 21-24
Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă și să se pregătească pentru domnia milenară a Salvatorului.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să cugete asupra a ceea ce știu despre mileniu și să vină pregătiți să adreseze întrebările pe care le-ar putea avea despre acesta.
-
Conținut de expus. O ilustrație cu renovările de la Templul Salt Lake; lista cu scripturi expusă pe tablă sau pe foi în sala de clasă
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Cursanții ar putea folosi funcția de chat pentru a-și trimite întrebările despre mileniu. Ei pot fi, de asemenea, împărțiți în grupuri în funcție de întrebările pe care le au și desemnați în săli de discuții pentru a căuta răspunsuri.
2 Nefi 25
Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să înțeleagă cum sunt salvați prin harul lui Isus Hristos.
-
Pregătirea cursanților. Puteți invita cursanții să vină la oră pregătiți să vorbească despre un mesaj despre Isus Hristos care a avut un efect asupra lor.
-
Prezentare video. „Where Justice, Love, and Mercy Meet (Unde se întâlnesc dreptatea, dragostea și mila)”(5:36)
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Puteți folosi o tablă albă sau o funcție similară când cursanții sunt invitați să împărtășească întrebări despre 2 Nefi 25:23. Puteți face o captură de ecran a tablei albe completate și să le-o trimiteți cursanților pentru a o consulta în timp ce caută răspunsuri.
Evaluează-ți cunoștințele 2
Scopul lecției. Această lecție este menită să ajute cursanții să își evalueze progresul pe care l-au înregistrat în timpul studiului lor din Cartea lui Mormon.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să recapituleze unele dintre lucrurile pe care le-au învățat din versetele de la 1 Nefi 16 până la 2 Nefi 25 și să vină pregătiți să împărtășească versete preferate sau adevăruri importante.
-
Obiect. O oglindă
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Când cursanții explică despre căderea lui Adam și a Evei, puteți desfășura o interpretare de roluri în care dumneavoastră să fiți simpatizantul, iar doi cursanți să fie misionari care propovăduiesc. În calitate de simpatizant, adresați întrebări care le pot permite acestora să explice mai multe despre subiectul lor.
2 Nefi 26
Scopul lecției. Această lecție este menită să ajute cursanții să-i vadă, să-i iubească și să-i trateze pe alții așa cum o face Dumnezeu.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să-și întrebe părinții sau un prieten de încredere cum încearcă ei să-i vadă pe alții așa cum îi vede Salvatorul.
-
Conținut de expus. Diferite tipuri de ochelari (sau fotografii cu aceștia)
-
Propunere pentru predarea prin videoconferință. Când cursanții studiază 2 Nefi 26:12-13, 23-33, le puteți permite ca, o perioadă scurtă, să lucreze individual. Apoi, adunați-i laolaltă și invitați-i să împărtășească ce au aflat, în echipe de câte doi sau în grupuri mici. Întrebările suplimentare de urmărire a progresului propuse în cadrul lecției pot fi expuse, astfel încât cursanții să poată alege la care să răspundă.
Cunoașterea doctrinei: 2 Nefi 26:33
Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să memoreze referința fragmentului scriptural care conține doctrină și expresia scripturală cheie pentru 2 Nefi 26:33, să explice doctrina și să pună în practică principiile dobândirii cunoașterii spirituale în situații din viața reală.
-
Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să memoreze referința scripturală și expresia scripturală cheie: 2 Nefi 26:33, „Toți sunt egali în fața lui Dumnezeu”. Un mod de a face acest lucru ar putea fi acela de a folosi aplicația Cunoașterea doctrinei.
-
Foaie de prezentare. „Povestea lui George Rickford”