„12 februarie Cum pot să-L preaslăvesc pe Dumnezeu mai bine? Ioan 2-4”, Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete: Subiecte doctrinare, 2023 (2022)
„12 februarie Cum pot să-L preaslăvesc pe Dumnezeu mai bine?”, Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete: Subiecte doctrinare, 2023
12 februarie
Cum pot să-L preaslăvesc pe Dumnezeu mai bine?
Sfătuiți-vă împreună
Conduce o membră a președinției clasei sau un membru al președinției cvorumului; aproximativ 10-20 de minute.
La începutul adunării, repetați împreună Crezul Tinerelor Fete sau Crezul Cvorumului Preoției aaronice. Apoi, conduceți o discuție despre lucrarea de salvare și exaltare folosind una sau mai multe dintre întrebările de mai jos sau propriile întrebări (vedeți Manual general, 10.2, 11.2). Planificați modalități de a acționa în acord cu ceea ce discutați.
-
Să trăim potrivit Evangheliei. Cum ne-am apropiat de Salvator? Cum încercăm să fim mai asemănători Lui?
-
Să avem grijă de cei aflați la nevoie. La cine ne-am gândit recent? Cum putem ajuta aceste persoane?
-
Să-i invităm pe toți să primească Evanghelia. Cum putem răspunde la întrebările despre Biserică ale prietenilor noștri într-un mod care să le întărească credința în Salvator?
-
Să unim familiile pentru eternitate. Care sunt unele moduri prin care putem să avem o legătură mai bună cu membrii familiei lărgite, cum ar fi bunicii și verii?
La sfârșitul lecției, după cum este potrivit, faceți lucrurile menționate mai jos.
-
Depuneți mărturie despre principiile predate.
-
Aduceți aminte membrelor clasei sau membrilor cvorumului planurile și invitațiile făcute pe parcursul adunării.
Predați doctrina
Conduce o conducătoare adultă sau o tânără, respectiv un conducător adult sau un tânăr; aproximativ 25-35 de minute.
Pregătiți-vă spiritual
Femeia din Samaria, descrisă în Ioan 4 s-a dus, probabil, des la fântână pentru a lua apă. Dar, de data aceasta, a fost diferit. Ea a întâlnit un iudeu care i-a cerut să-i dea să bea. Acest lucru era neobișnuit, deoarece, în general, iudeii nu interacționau cu samaritenii. Dar, mai era ceva neobișnuit în legătură cu acest bărbat. Percepând că trebuia ca El să fie un profet, ea I-a adresat întrebări despre cum să-L preaslăvească pe Dumnezeu. Era acceptabil să-L preaslăvească pe Dumnezeu acolo, în Samaria? Sau trebuiau oamenii să preaslăvească în Ierusalim, așa cum pretindeau iudeii (vedeți Ioan 4:19-20)? Bărbatul a explicat că locul în care preaslăvim nu este la fel de important ca modul în care preaslăvim: „Închinătorii adevărați se vor închina Tatălui în duh și în adevăr; fiindcă astfel de închinători dorește și Tatăl” (Ioan 4:23). Apoi, bărbatul i-a spus cine era – El era Hristosul, Salvatorul lumii (vezi Ioan 4:25-26).
Înțeleg tinerele sau tinerii cărora le predați ce înseamnă să-L preaslăvim pe Tatăl Ceresc? Pe lângă preaslăvirea la biserică (vedeți Doctrină și legăminte 59:9-10), ce alte ocazii au de a-L preaslăvi, inclusiv cele pe care este posibil să nu le recunoască drept preaslăvire? Următoarele resursele vă pot ajuta să vă pregătiți să le învățați sau să-i învățați cum să-l preaslăvească pe Dumnezeu mai bine: Psalmii 95:1-7; Matei 4:8-10; Alma 32:4-11; Doctrină și legăminte 20:17-19; 93:19-20 și mesajul episcopului Dean M. Davies intitulat „Binecuvântările preaslăvirii” (Liahona, nov. 2016, p. 93-95).
Învățați împreună
Pentru a începe o discuție despre îmbunătățirea modului de a preaslăvi, puteți invita membrele clasei sau membrii cvorumului să recapituleze, în mod individual, Ioan 4:19-26 și să scrie răspunsuri la întrebări, cum ar fi: De ce Îl preaslăvesc pe Dumnezeu? Ce înseamnă pentru mine să-L preaslăvesc pe Dumnezeu? V-ar putea fi, de asemenea, util să recapitulați împreună definiția din articolul de dicționar intitulat „Preaslăvire” din Ghid pentru scripturi (scriptures.ChurchofJesusChrist.org). După ce au avut timp să cugete la aceste întrebări, invitați-le sau invitați-i să-și împărtășească gândurile. Activitățile de mai jos le pot sau îi ajuta să primească îndemnurile Duhului Sfânt.
-
Membrele clasei sau membrii cvorumului dumneavoastră vor avea cunoștințe prețioase despre ce înseamnă să-L preaslăvim pe Dumnezeu. Le-ați putea sau i-ați putea ruga să împărtășească o experiență trăită în care au simțit că Îl preaslăveau pe Dumnezeu. Fragmente din scripturi, cum ar fi cele de mai jos, își pot aduce contribuția la înțelegerea lor și le pot oferi idei despre cum să facă astfel încât modul în care-L preaslăvesc pe Dumnezeu să devină mai plin de însemnătate: Psalmii 95:1-7; Matei 4:8-10; Alma 32:4-11; Doctrină și legăminte 20:17-19; 93:19-20. Ele sau ei ar putea, de asemenea, să discute despre declarația vârstnicului Bruce R. McConkie din„Resurse utile”.
-
Pentru a ajuta tinerele sau tinerii să-și îmbunătățească modul în care-L preaslăvesc pe Dumnezeu, puteți scrie, pe tablă, aceste titluri: Pe cine, De ce, Unde și Cum. Rugați-le sau rugați-i să recapituleze versetele enumerate în articolul de dicționar „Preaslăvire” din Ghid pentru scripturi (scriptures.ChurchofJesusChrist.org) și să caute versete care le ajută sau care îi ajută să înțeleagă pe cine, de ce, unde și cum trebuie să preaslăvim. Pe măsură ce găsesc un verset care are legătură cu aceasta, invitați-le să-l discute cu membrele clasei sau invitați-i să-l discute cu membrii cvorumului și să scrie referința sub titlul corespunzător. Încurajați-le sau încurajați-i să împărtășească experiențe trăite în care s-au simțit mai aproape de Dumnezeu prin preaslăvire.
-
Mesajul episcopului Dean M. Davies, intitulat „Binecuvântările preaslăvirii”, cuprinde exemple de oameni care Îl preaslăvesc pe Dumnezeu. Puteți citi împreună secțiunea intitulată „Ce este preaslăvirea?”. Apoi, fiecare persoană poate recapitula unul dintre exemplele de oameni care preaslăvesc, care se găsesc în următoarele trei secțiuni ale mesajului. Ce ne învață fiecare exemplu despre faptul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu? Ce ne învață ultima secțiune a mesajului despre binecuvântările care vin ca urmare a faptului de a-L preaslăvi dând dovadă de devotament? Ce suntem inspirați să facem pentru a ne îmbunătăți modul de a-L preaslăvi pe Dumnezeu?
Acționați cu credință
Încurajați membrele clasei sau membrii cvorumului să cugete la ceea ce vor face pentru a acționa potrivit impresiilor pe care le-au primit astăzi și să consemneze aceste lucruri. Dacă doresc, ele sau ei își pot împărtăși ideile. Invitați-le sau invitați-i să se gândească la modul în care faptul de a acționa potrivit impresiilor pe care le-au primit le va întări legătura cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos.
Resurse utile
-
„Elements of Worship (Elemente ale preaslăvirii)”, Teachings of Presidents of the Church: David O. McKay (2003), p. 29-37.
-
Donald L. Hallstrom, „The Conversion of the Children of God (Convertirea copiilor lui Dumnezeu” (transmisiune pentru Seminare și Institute de Religie, 13 iunie 2017), broadcasts.ChurchofJesusChrist.org.
-
Vârstnicul Bruce R. McConkie ne-a învățat: „Preaslăvirea adevărată și perfectă constă în faptul de a urma pașii Fiului lui Dumnezeu; constă în ținerea poruncilor și supunerea față de voia Tatălui în așa măsură încât să avansăm, din har în har, până când suntem glorificați în Hristos așa cum El este în Tatăl Său. Înseamnă mult mai mult decât faptul de a ne ruga, de a rosti cuvântări și de a cânta imnuri. Înseamnă să trăim, să facem și să ne supunem. Înseamnă să trăim asemenea vieții Exemplului suprem” [„How to Worship (Cum să preaslăvim)”, Ensign, dec. 1971, p. 130; redactare modernizată].