Convertirea copiilor lui Dumnezeu
Transmisiunea prin satelit a adunării anuale de instruire pentru seminar și institut • 13 iunie 2017
Sunt încântat să particip la această transmisiune a adunării de devoțiune de astăzi alături de dumneavoastră, cei care conduceți și predați în cadrul Seminarelor și Institutelor de Religie, și de soții și soțiile dumneavoastră preaiubiți. Am cunoscut pe mulți dintre dumneavoastră din întreaga lume și sunteți remarcabili. Cred că sunt câteva motive pentru acest lucru. În primul rând, Biserica angajează doar persoane calificate care sunt demne pentru a deține o recomandare pentru templu, au o abilitate dovedită de a preda și au primit recomandări și aprobări de la diferite niveluri de conducere, inclusiv de la Consiliul pentru educație. Dumneavoastră, învățătorii care ați fost chemați, nu aveți parte de atâtea evaluări precum personalul angajat, dar, din experiența mea, conducătorii locali cheamă pe cei mai buni să predea la seminar și institut. În al doilea rând, dumneavoastră sunteți scufundați în doctrina lui Hristos, despre care Nefi a proclamat că este „doctrina lui Hristos, singura și adevărata doctrină a Tatălui și a Fiului și a Duhului Sfânt”1. A preda această doctrină ne oferă o încurajare continuă de a trăi potrivit ei și tocmai de aceea sunteți atât de buni. Rămâneți așa!
Noi, cei de la seminare și institute, suntem ca o familie! În urmă cu 32 de ani, am fost chemat ca președinte al Țărușului Honolulu, Hawaii. Cel mai mic copil al nostru avea 18 luni și cel mai mare dintre cei patru avea unsprezece. Eram implicat într-o profesie dificilă și se părea că eram la capătul puterilor. Apoi, am fost abordat de cei care coordonau seminarul în țărușul nostru și am fost întrebat, cu puțină lipsă de încredere din cauza situației tinerei noastre familii: „Credeți că s-ar putea ca sora Hallstrom să predea la seminar?”. Nu eram obișnuiți să refuzăm chemări, așa că am tras aer în piept și am spus: „Desigur”.
Acest lucru a însemnat începutul unei perioade dificile, dar pline de recompense pentru familia noastră. Soția mea, Diane, se scula la 4:30 în fiecare zi din cursul săptămânii pentru a se pregăti pentru lecția de seminar de la ora 6:00 dimineața. De asemenea, eu trebuia să trezesc copiii, să îi ajut să se spele și să se îmbrace, să pregătesc micul dejun și să am grijă ca totul să fie în ordine atunci când Diane se întorcea acasă la ora 7:00 dimineața. Eu puteam apoi să merg la serviciu și ea putea să îi ducă la școală pe copiii care erau suficient de mari.
Aceasta a fost rutina noastră timp de opt ani, până când Diane a fost chemată ca președintă a Tinerelor Fete. După cinci ani, coordonatorul de la seminar a venit din nou la ușa noastră și ne-a rugat: „Avem o clasă de cursanți mai dificili; ar putea sora Hallstrom să predea din nou la seminar?”. Așadar, alți trei ani au fost adăugați celor opt și a fost nevoie de un telefon de la președintele Hinckley pentru ca ea să fie eliberată. Am fost chemat ca autoritate generală și am fost trimiși în Japonia pentru prima noastră însărcinare. Așadar, învățători care ați fost chemați, aveți grijă când sperați să fiți eliberați – nu știți niciodată unde puteți ajunge!
Noi privim în urmă la acele momente dificile, agitate și nebune cu duioșie și recunoștință. Diane și-a iubit cursanții de la seminar (și ei au iubit-o pe ea). De asemenea, ea a predat tuturor copiilor noștri la seminar și nepoților și nepoatelor noastre, dintre care unul este acum director de institut și sper că urmărește această transmisiune. Această predare intensă a mărit cunoașterea și mărturia lui Diane despre Evanghelie – ceea ce a reprezentat un beneficiu imens pentru mine și pentru familia noastră. De asemenea, mi-a „permis” să petrec timp cu copiii noștri în singurele momente ale zilei în care eram complet disponibil – acele prime ore ale dimineților din timpul săptămânii. Acest lucru a fost o binecuvântare importantă pentru mine și, cred eu, pentru ei. Așadar, după cum vedeți, unele dintre cele mai mari poveri pot deveni cu adevărat cele mai mari binecuvântări.
Sunt încântat să mă aflu astăzi în compania unor colegi pe care îi respect foarte mult. În calitate de membru al Consiliului pentru educație și al Comitetului executiv al Consiliului, mă întâlnesc de două ori în fiecare lună cu vârstnicul Kim B. Clark, minunatul nostru Împuternicit, și cu Chad H. Webb, extraordinarul administrator al Seminarelor și Institutelor de Religie. Dumneavoastră, cei care sunteți angajați sau slujiți în cadrul seminarelor și institutelor, aveți conducători buni. După cum știți, Consiliul pentru educație al Bisericii este prezidat de președintele Thomas S. Monson și îi include și pe președintele Henry B. Eyring și președintele Dieter F. Uchtdorf. Vârstnicul Dallin H. Oaks este, de asemenea, membru al Consiliului și prezidează Comitetul executiv. Alți membrii ai Consiliului și Comitetului executiv sunt vârstnicul Jeffrey R. Holland, sora Jean B. Bingham și sora Bonnie L. Oscarson. Sunt mereu uimit de prioritatea și de resursele acordate educației de către Biserică.
Permiteți-mi să vă împărtășesc câteva gânduri dumneavoastră, celor care aveți un rol atât de important în educația spirituală a tinerilor Bisericii. Am făcut deja referire la doctrina profundă a lui Hristos. În ce mod ajută această Biserică pe membrii ei să înțeleagă această doctrină și să trăiască potrivit ei? Un alt mod de a adresa această întrebare este: „Care sunt prioritățile apostolice ale Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă?”.
Un mod de a învăța aceste priorități este de a înțelege „lucrarea de salvare”. Cea mai succintă definiție a lucrării de salvare se găsește în Manualul 2. Amintiți-vă că Manualul Bisericii este aprobat de Prima Președinție și de Cvorumul celor Doisprezece Apostoli. În manual citim: „Membrii Bisericii lui Isus Hristos sunt trimiși «să muncească în via Sa pentru salvarea sufletelor oamenilor» (D&L 138:56). Această lucrare de salvare include munca misionară făcută de membri, păstrarea convertiților, activarea membrilor mai puțin activi, munca din templu și de întocmire a istoriei familiei și predarea Evangheliei”2.
Un alt lucru privind aceste priorități este afirmația din manualul Bisericii de la subtitlul „Scopul Bisericii”. Acolo citim: „Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă a fost organizată de Dumnezeu pentru a ajuta la lucrarea Sa de a realiza salvarea și exaltarea copiilor Săi. Biserica îi invită pe toți să «[vină] la Hristos și [să se perfecționeze] în El» (Moroni 10:32; vezi, de asemenea, D&L 20:59). Invitația de a veni la Hristos este adresată tuturor celor care au trăit pe pământ sau care vor trăi vreodată pe pământ”3.
Citatul din acest manual continuă: „Pentru a-și îndeplini scopul de a ajuta indivizi și familii să fie demni de exaltare, Biserica se concentrează asupra responsabilităților desemnate de Divinitate. Acestea includ ajutarea membrilor să trăiască în acord cu Evanghelia lui Isus Hristos, adunarea lui Israel prin intermediul muncii misionare, îngrijirea celor săraci și nevoiași și posibilitatea salvării celor decedați prin construirea de temple și înfăptuirea rânduielilor în numele lor”4.
Astfel, „lucrarea de salvare” și aceste „[responsabilități] desemnate de Divinitate” sunt în mod esențial asemănătoare și trebuie să îndrume tot ceea ce facem în Biserică, inclusiv (poate mai ales) faptul de a preda tinerilor noștri.
În cele din urmă, tot ceea ce facem – pentru noi, pentru familiile noastre și în chemările noastre actuale – este să predăm „lucrarea de salvare” și „[responsabilitățile] desemnate de Divinitate” pentru a ajuta la convertirea fiilor și fiicelor lui Dumnezeu. Este să predăm precum Aaron și frații săi, Amon, Omner și Himni – să predăm „în acord cu spiritul revelației și al profeției [și cu] puterea lui Dumnezeu”, astfel încât cei care cred „în predicile [dumneavoastră și se convertesc la] Domnul, [să nu se rătăcească] niciodată”5.
Prima Președinție a spus părinților și conducătorilor tinerilor: „Sunteți chemați de Domnul să ajutați tinerii să se convertească la Evanghelie”.6 Urmând modul în care a predat Salvatorul, suntem încrezători că tinerii noștri vor învăța într-un mod mai profund, ceea ce va duce la convertire.
Astfel, faptul de a-i educa pe tinerii noștri nu înseamnă doar a-i învăța istorie, ci înseamnă a le preda doctrina care îi inspiră să acționeze. Rolul nostru este să fim „o unealtă în mâinile lui Dumnezeu”7 pentru ca ei nu doar să audă, ci și să simtă și, apoi, să acționeze. Rolul nostru este de a ne „instrui și de a [ne] edifica unul pe altul”8 pentru ca noi să „[ne obligăm pe noi înșine] să [acționăm] în toată sfințenia”9. Rolul nostru este să predăm „credință [spre] pocăință”10.
În ce mod se desfășoară cel mai bine acest tip de predare? Modelul stabilit în Biserica Domnului este ca noi să ne angajăm pe deplin în preaslăvire publică, preaslăvire în cadrul familiei și preaslăvire personală. Permiteți-mi să explic pe larg fiecare aspect.
Preaslăvire publică
Preaslăvirea publică are loc atunci când ne adunăm în calitate de copii ai lui Dumnezeu, ca frați și surori, ca o comunitate de sfinți. Aceste adunări sunt uneori mari, precum conferințele de țăruși sau chiar conferințele generale, sau uneori sunt mici, precum o adunare a cvorumului, a Tinerelor Fete ori a Societății de Alinare sau o clasă a seminarului ori institutului. Adunarea de devoțiune de astăzi este o formă de preaslăvire publică. La fiecare dintre aceste adunări noi ne rugăm, predăm, depunem mărturie și ne edificăm – toate acestea cu scopul de a ne mări înțelegerea despre Tatăl nostru din Cer, Isus Hristos și Duhul Sfânt. Astfel, avem responsabilitatea de a transforma această cunoaștere, care se tot mărește, în înțelepciune – de a micșora în mod continuu diferența dintre ceea ce știm și modul în care trăim.
Preaslăvirea în templu este o formă sacră de preaslăvire publică deoarece implică în mod direct rânduieli și legăminte care ne conectează cu Divinitatea. Cât de conectați sunteți dumneavoastră cu templul și legămintele dumneavoastră? Folosiți cu regularitate această formă sfântă de preaslăvire publică pentru a vă întări cunoștințele și înțelepciunea? Îi ajutați pe cei cărora le predați să fie conectați cu templul? Îi încurajați pe tinerii noștri să fie demni de a deține și să dețină o recomandare pentru templu cu utilizare limitată și să o folosească acolo unde este posibil din punct de vedere geografic? Faptul de a participa la munca de salvare căutând nume ale membrilor familiei și mergând la templu pentru a fi botezați și confirmați în numele strămoșilor lor le oferă ocazii de a primi îndrumare spirituală.
Cele mai importante dintre adunările noastre de preaslăvire publică, cel puțin cele din afara templului, sunt adunările de împărtășanie. Pe lângă activitățile de preaslăvire care sunt parte a majorității adunărilor Bisericii, această adunare are în centru rânduiala vie a împărtășaniei. Când începem și încheiem adunarea și, în mod special, atunci când ne pregătim să luăm din sfânta împărtășanie, noi cântăm și ne rugăm. Participăm noi pe deplin? Sunt mintea noastră și inima noastră acolo sau se află în altă parte? Sunt telefoanele noastre oprite sau trimitem mesaje text sau scriem pe Twitter (sau, în cazul oamenilor în vârstă ca mine, trimitem e-mail-uri) în timpul rânduielii sau în timpul oricărei părți a adunării? Atunci când vorbitorii își rostesc cuvântările, mai ales dacă nu sunt cei mai buni oratori, oare noi nu mai acordăm atenție, gândindu-ne: „Am mai auzit aceste lucruri înainte”?
Dacă suntem vinovați de oricare dintre aceste greșeli, ceea ce facem este să reducem – poate chiar să eliminăm – posibilitatea Spiritului de a comunica cu noi. Și, atunci, ne mirăm de ce nu suntem edificați la adunările de împărtășanie sau la alte adunări ale Bisericii?
Preaslăvirea publică este o ocazie minunată de a-i sprijini pe toți, inclusiv pe tineri, pe calea către convertire.
Preaslăvire în cadrul familiei
Preaslăvirea publică trebuie să promoveze preaslăvirea în cadrul familiei. În anul 1999, Prima Președinție i-a sfătuit pe părinți și pe copii „să acorde prioritate maximă rugăciunii în familie, serii în familie, studiului și învățării din Evanghelie, precum și activităților de familie sănătoase. Totuși, oricât de potrivite și demne pot fi alte cerințe sau activități, acestora nu trebuie să li se permită să înlocuiască îndatoririle desemnate de Divinitate pe care doar părinții și familiile le pot îndeplini în mod corespunzător”.11 Desigur, chiar aceste principii au fost predate în mod repetat de numeroși conducători ai Bisericii în nenumărate moduri de-a lungul multor ani.
Trăim într-o lume în care toată lumea este ocupată. Vizitând diferite zone ale Bisericii din întreaga lume, uneori îi întreb în mod privat pe conducătorii locali – iar aici vorbesc despre sfinți din zilele din urmă buni – spuneți rugăciuni în familie și țineți seara în familie? Studiați Evanghelia ca familie? Deseori, am parte de o privire rușinată și de explicația: „Suntem atât de ocupați. Activitățile de la școală și cele extracuriculare ale copiilor noștri, muzica și alte lecții, evenimentele sociale și chemările în Biserică îi țin ocupați aproape tot timpul. Soția mea și cu mine suntem ocupați cu munca, Biserica și alte angajamente. Suntem rareori împreună ca familie”. Esența sfatului Primei Președinții este acela că, dacă noi suntem atât de ocupați făcând chiar și lucruri bune, încât nu mai avem timp pentru lucrurile importante, trebuie să găsim soluții.
Atunci când copiii sunt crescuți de părinți convertiți care stabilesc un model al preaslăvirii în cadrul familiei, este mult mai probabil ca ei să simtă influența Duhului Sfânt atunci când sunt tineri și, apoi, să urmeze acest exemplu neprihănit mereu. Atunci, predarea în cadrul Bisericii își ocupă locul corespunzător ca un sistem de sprijin al predării care are loc în cadrul familiei.
În afara faptului de a preaslăvi în mod constant și eficient în cadrul familiilor noastre, învățătorii tinerilor trebuie să încurajeze în mod corespunzător și dând dovadă de tact preaslăvirea în cadrul familiilor cursanților noștri. Unii provin din familii în care astfel de obiceiuri sunt deja un lucru obișnuit și puteți pur și simplu să nu spuneți nimic și să vă bucurați în liniște. Pentru alții acest lucru nu se întâmplă dintr-o varietate de motive – de la cursantul care este singurul membru al Bisericii din familia lui (sau singurul membru activ) până la cei care fac parte dintr-o familie care participă cu regularitate la adunările Bisericii, dar nu și-au dat seama de importanța preaslăvirii în cadrul familiei. Fără a le lua autoritatea și responsabilitatea conducătorilor ecleziastici și părinților, doar modelați și predați modele neprihănite și ajutați tinerii noștri să descopere moduri în care pot fi o sursă de inspirație pentru familiile lor privind dezvoltarea obiceiurilor unei preaslăviri constante în cadrul familiei.
Preaslăvire personală
În cele din urmă, convertirea este o problemă personală. Preaslăvirea publică duce la preaslăvirea în cadrul familiei, ceea ce duce la preaslăvirea personală. Aceasta include rugăciunea personală, studiul personal al Evangheliei și meditarea despre legătura personală cu Divinitatea. „Căci, cum poate un om să cunoască stăpânul… care este un străin pentru el și departe de gândurile și intențiile sale?”12
Vârstnicul D. Todd Christofferson a spus: „Importanța de a avea un simț al lucrurilor sacre se rezuma la aceasta – dacă cineva nu apreciază lucrurile sfinte, acesta le va pierde. Fără un sentiment de reverență, el va avea o atitudine tot mai lejeră și un comportament tot mai neglijent. El se va îndepărta de temelia pe care i-ar oferi-o legămintele sale cu Dumnezeu. Sentimentele sale de responsabilitate față de Dumnezeu vor scădea în intensitate și, apoi, vor fi uitate. Drept urmare, lui îi va păsa doar de propriul confort și de satisfacerea poftelor sale necontrolate. În cele din urmă, el va ajunge să disprețuiască lucrurile sacre, chiar și pe Dumnezeu, și apoi se va disprețui pe sine”13.
Am ajuns să înțelegem că cel mai bun mod de a prezice succesele spirituale (măsurate prin rânduirea la Preoția lui Melhisedec, primirea înzestrării, slujirea în misiune, căsătoria în templu și faptul de a crește o familie neprihănită) este ca un tânăr băiat sau o tânără fată să aibă experiențe spirituale în tinerețea lor – ca ei să simtă influența Spiritului Sfânt. Înseamnă mai mult decât faptul de a fi activ în Biserică; înseamnă faptul de a fi activ în Evanghelie!.
Scopul dumneavoastră pentru fiecare clasă la care predați, fiecare discuție pe care o aveți, fiecare interacțiune de pe hol pe care o aveți este ca Spiritul Sfânt să fie adevăratul învățător. Salvatorul ne-a învățat: „Dar Mângâietorul, adică Duhul Sfânt, pe care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, vă va învăța toate lucrurile, și vă va aduce aminte de tot ce v-am spus Eu”14. Duhul Sfânt are capacitatea de a oferi un mesaj personal fiecărui individ pentru a fi „luminat de Spiritul adevărului”15. Astfel, pe măsură ce predăm despre lucrarea de salvare și responsabilitățile desemnate de Divinitate, facem acest lucru într-un mod care îi edifică, îi înalță, îi inspiră și îi îndrumă pe cei cărora le predăm să își întărească credința în Tatăl Ceresc și în Isus Hristos și ispășirea Sa.
Dumneavoastră, educatori religioși minunați, vă spun: Vă mulțumesc!. Vă mulțumesc! Vă mulțumesc! Din partea conducerii Bisericii, vă mulțumesc! Fiți demni, aveți grijă de familiile dumneavoastră și slujiți-L pe Domnul – având grijă mai ales de prețioasa generație care se ridică. Implicarea în lucrarea de salvare și în responsabilitățile desemnate de Divinitate, având îndrumare și chei apostolice, ne va înălța și motiva.
Eu declar măreția moștenirii noastre Cerești și capacitatea noastră de a primi „viață veșnică, care este cel mai mare dar dintre toate darurile lui Dumnezeu”16. Eu depun mărturie despre marele Iehova, născut Isus, numit Isus Hristosul, cel „uns”17. Eu depun mărturie despre ispășirea Sa neasemuită care face posibil ca fiecare dintre noi și fiecare dintre cei cărora le predăm să biruiască lumea – pentru a face față celor mai dificile situații pământești cu „o strălucire perfectă a speranței”18. Având binecuvântarea unei Evanghelii și unei Biserici restaurate, avem tot ce ne trebuie ca să putem auzi, simți și face. În numele lui Isus Hristos, amin.
© 2017 Intellectual Reserve, Inc. All rights reserved. Aprobarea versiunii în limba engleză: 5/17. Aprobarea traducerii: 5/17. Titlul original: „The Conversion of the Children of God”. Romanian. PD60004121 171