Credința ca principiu al acțiunii și puterii
Transmisiunea prin satelit a adunării anuale de instruire pentru seminar și institut • 13 iunie 2017
Sunt mereu nerăbdător să fiu alături de dumneavoastră la această adunare importantă. Pentru a mă pregăti pentru această adunare, L-am rugat pe Domnul pentru a ști ceea ce El ar dori să facem pentru copiii Săi care participă la clasele noastre și pentru cei din căminele noastre. În momente de liniște am simțit aprobarea Sa pentru eforturile neobosite pe care le depuneți și nenumăratele sacrificii pe care le faceți. De asemenea, am simțit cât de mult Se bucură să vă binecuvânteze pe dumneavoastră și familiile dumneavoastră. Și am simțit dorința Sa de a-i binecuvânta pe cursanții dumneavoastră cu dragoste față de Fiul Său Preaiubit și cu o mărturie despre El.
Aceste lucruri nu pot să fie îndeplinite doar cu programe mai multe sau mai bune, cu ajutorul programei de învățământ, al instruirilor sau al tehnologiei, deoarece niciuna dintre aceste lucruri nu va înlocui vreodată în viața cursanților atingerea miraculoasă a cerului. Ceea ce sperăm nu se va întâmpla decât printr-un dar venit din partea Tatălui nostru din Cer iubitor și va fi nevoie ca puterea Sa să înfăptuiască miracole în mod individual în viața cursanților.
Ceea ce fiecare dintre noi va trebui să facă este să dea dovadă de o credință mai mare, deoarece credința precedă fiecare miracol. Vârstnicul Dallin H. Oaks a spus: „Credința fără fapte este moartă. Dar, [apoi a adăugat], faptele fără credință sunt și mai moarte.”1 Cu alte cuvinte, nu vom obține rezultatele dorite ca urmare a muncii noastre asidue dacă această muncă este făcută fără credință. Acest lucru se întâmplă deoarece credința este atât un principiu al acțiunii, cât și un principiu al puterii. Dacă noi toți am avea o credință mai mare, acest lucru ar fi un semn pentru Domnul că ne bazăm pe El și ne încredem în puterea Sa de a inspira, converti, întări, pregăti și proteja generația care se ridică. Dacă am avea mai multă credință în Salvator, acest lucru ar face ca predarea noastră să fie mai puternică, am avea mai mult succes în a-i invita pe tineri și tinerii adulți să participe la seminar sau institut sau să citească scripturile și chiar relațiile noastre cu părinții și conducătorii preoției ar fi mai bune. Așadar, în săptămânile și lunile care urmează, vă rog să vă rugați alături de mine Tatălui din Cer pentru a ne mări credința. Eu cred că El este gata să ne ajute dacă Îi vom cere.
Exercitarea credinței ca principiu al acțiunii
Joseph Smith a predat faptul că, pentru a putea să dăm dovadă de credință în Dumnezeu, este nevoie să avem „o înțelegere corectă a naturii, a desăvârșirii și a atributelor Sale” și o „cunoaștere a faptului că modul în care ne trăim viața este în acord cu voia Sa”.2 Pentru a putea avea parte de aceste două lucruri, care sunt obligatorii, este nevoie să dăm dovadă de credință ca un principiu al acțiunii.3
În cadrul celei mai recente conferințe generale, președintele Russell M. Nelson a împărtășit un mod prin care putem să abordăm una dintre aceste două cerințe.
„Cu cât știm mai mult despre slujirea și misiunea Salvatorului – cu atât mai mult înțelegem doctrina Sa și ceea ce El a făcut pentru noi – cu atât mai mult știm că El poate să asigure puterea de care avem nevoie pentru viața noastră.
La începutul acestui an, i-am rugat pe tinerii adulți din Biserică să dedice săptămânal o parte a timpului lor pentru a studia tot ce a spus și a făcut Isus, așa cum este consemnat în lucrările canonice. I-am invitat să permită ca referințele scripturale despre Isus Hristos din Ghid pentru scripturi să devină programa lor personală de bază.
Le-am propus această provocare deoarece și eu o acceptasem. Am citit și subliniat fiecare verset citat despre Isus Hristos, așa cum este enumerat sub antetul principal și cele 57 de subtitluri din Ghid pentru scripturi. Când am terminat acea activitate captivantă, soția mea m-a întrebat ce impact a avut asupra mea. I-am spus: «Sunt un om diferit!»”4
Am dorit să vă amintesc de această invitație deoarece am văzut beneficiile care vin ca urmare a acestui studiu concentrat și știu că vom ajunge să-L cunoaștem mai bine și să-L iubim mai mult pe Salvator pe măsură ce credința noastră în El se va mări.
Așa cum am menționat mai devreme, profetul Joseph Smith ne-a învățat că un alt element important al credinței este să învățăm să ne trăim viața în acord cu voia Domnului. Pentru a ilustra acest lucru, permiteți-mi să vă împărtășesc un exemplu care este ceva cunoscut mamelor din sală:
Celeste Davis este o mamă tânără cu trei copii, al cărei bebeluș se trezea des în fiecare noapte. Ea a început să se roage pentru ca ea și bebelușul ei să poată avea parte de somnul de care aveau nevoie. Însă, se părea că rugăciunile ei nu primeau răspuns. Acest lucru a făcut-o să-și dorească să înțeleagă mai bine rugăciunea și de ce nu era binecuvântată cu alinare. Citind Bible Dictionary, ea a învățat că „ne rugăm în numele lui Hristos atunci când gândim așa cum gândește Hristos și dorințele noastre sunt dorințele lui Hristos… Apoi, cerem lucruri pe care Dumnezeu ni le poate da. Multe rugăciuni nu primesc răspuns deoarece nu sunt făcute în numele lui Hristos nici măcar puțin; ele nu reprezintă în nici un fel modul în care Hristos gândește, ci sunt rezultatul egoismului din inima oamenilor.”5
Așa că, Celeste a decis să facă o listă cu lucrurile pentru care se rugase. Făcând această listă, ea a realizat că rugăciunile ei erau alcătuite în mare parte din ceea ce ea dorea de la Tatăl Ceresc, anume de a-i schimba situația în care se afla. Apoi, s-a hotărât să facă o listă nouă, în care a scris toate lucrurile despre care știa în mod sigur că Tatăl Ceresc le dorea pentru ea. Cele două liste nu erau în totalitate diferite – El ne iubește și dorește să fim fericiți. Însă acest exercițiu simplu ne învață un adevăr important. În timp ce ea dorea să schimbe situația în care se afla, El dorea să o schimbe pe ea. Așadar, a decis să schimbe modul în care se ruga pentru ca dorințele ei să fie în acord cu voia Tatălui Ceresc. Ea a scris:
„Am descoperit o formulă care mă ajută în rugăciunile mele. Este acest lucru simplu – ori de câte ori ceri ceva ce-ți dorești, dar despre care nu ești sigur că este ceva ce Dumnezeu dorește pentru tine, adaugă expresia «însă, dacă nu» și ceva care ești sigur că Dumnezeu dorește pentru tine.
De exemplu: «[Tată Ceresc], te rog să mă ajuți să pot să dorm la noapte, însă, dacă nu, ajută-mă să am suficientă energie, să am o atitudine potrivită și să muncesc din greu oricum». «[Tată Ceresc], te rog să-mi binecuvântezi copilul să treacă peste această boală și să se simtă mai bine, însă, dacă nu, te rog să ne ajuți să ne punem încrederea în Tine și să avem răbdare unul cu celălalt.» «[Tată Ceresc], te rog să mă ajuți să fiu acceptată în grupul meu de prieteni, însă, dacă nu, chiar dacă mă simt exclusă, te rog să mă ajuți să fiu bună și generoasă.»”
Ea a continuat:
„Am folosit acest model timp de aproape un an și, pot să spun că procentul rugăciunilor la care primesc răspunsuri a crescut foarte mult …
Simt că, în sfârșit, am descoperit adevăratul scop al rugăciunii și acesta nu este de a negocia dorințele mele, ci de a mă pune de acord cu Dumnezeu …
Un beneficiu la care nu mă așteptam a fost faptul că nu mă mai tem așa cum mă temeam de situațiile dificile sau de faptul că nu voi primi ce îmi doresc, deoarece am văzut și simțit că Dumnezeu răspunde la rugăciunile mele – atât dorințelor, cât și lucrurilor din categoria «însă, dacă nu»”.6
Experiența lui Celeste ne oferă un tipar care ne poate fi de ajutor în rugăciunile noastre și în efortul nostru de a arăta credință ca un principiu al acțiunii. Vreau să o spun în mod clar, credința noastră nu-i va priva pe copiii sau cursanții noștri de libertatea de a alege și nu va înlătura toate încercările și greutățile din viața noastră. Însă, ne poate ajuta să îndurăm bine și chiar să învățăm din situații dificile. De asemenea, va schimba modul în care îi vedem pe cursanții (și copiii) noștri și cum ne rugăm pentru ei. Va schimba modul în care interacționăm în clasele și căminele noastre. Ne va ajuta să avem speranță, fericire și optimism într-o lume din ce în ce mai întunecată. Ne va oferi prilejuri pentru revelație personală și vom preda cu putere. Va face ca mărturiile noastre să ajungă la inima acelora pe care îi iubim.
Credința adevărată înlătură scuzele. Duce la autoexaminare, care ne ajută să ne pocăim în mod sincer și să progresăm în mod semnificativ. Ne constrânge să evităm capcana de a aștepta soluții care vin doar dacă alții se schimbă, de exemplu, atunci când spunem lucruri precum „dacă aș fi primit mai mult ajutor din partea părinților sau conducătorilor Bisericii, atunci ar fi fost mai bine”. Când abordăm lucrurile în acel mod, nu ne bazăm pe Salvator și, prin urmare, nu avem acces la puterea Sa. Nu va face ca miracolul de care avem nevoie să se întâmple. Avem suficient și suntem destui pentru a îndeplini lucrarea Domnului dacă avem suficientă credință să Îl rugăm să ne schimbe și să ne modeleze pentru a fi instrumente în mâinile Sale.
Acest lucru este adevărat chiar și atunci când ne simțim nepotriviți sau copleșiți. Am învățat această lecție când eram tânăr și mă pregăteam pentru misiune. Mă gândisem mereu că am să slujesc dar, în copilărie, acest gând mă neliniștea. Nu mă simțeam deloc în largul meu să vorbesc în fața oamenilor. Am o mătușă care încă îmi spune că mi-a văzut ochii abia când am fost adolescent, deoarece mergeam cu capul în jos, ascunzându-mi fața. În gimnaziu, am primit nota 6 la clasa de actorie, cea mai mică notă cu care puteai promova. Pur și simplu nu puteam să stau în fața clasei pentru a citi un scenariu scris pe care învățătoarea mea îl pregătise pentru mine.
După ce am primit chemarea de a merge în misiune în Mexic, am fost rugat să vorbesc alături de fratele meu mai mare la o seară la gura sobei dedicată tinerilor. Am vorbit aproximativ cinci minute, iar fratele meu restul timpului. Nu cred că exagerez când spun că, probabil, cuvântarea mea a fost cea mai neinspirată cuvântare rostită în această Biserică sau în oricare alta. La sfârșitul serii la gura sobei, mulți tineri așteptau să îl felicite pe fratele meu. Un suflet milostiv s-a îndepărtat puțin de grup și mi-a spus: „Mulțumesc. A fost o cuvântare bună”. M-am gândit: „Ești bun, dar ești un mare mincinos”. Am mers acasă descurajat, întrebându-mă cum puteam oare să sper că voi sluji în misiune. Nu mă simțeam potrivit să propovăduiesc Evanghelia în limba engleză, cu atât mai puțin în limba spaniolă pe care încă trebuia să o învăț.
După câteva zile, având inima încă plină de îndoieli, am deschis scripturile și am citit relatarea despre Enoch. Când lui Enoch i-a fost poruncit să cheme oamenii la pocăință, în versetul 31 citim: „a îngenuncheat pe pământ înaintea Domnului și a vorbit înaintea Domnului, spunând: Cum de am găsit grație în ochii Tăi, când eu nu sunt decât un flăcău și toți oamenii mă urăsc; pentru că eu sunt lent la exprimare; de ce sunt eu slujitorul Tău?”7 Ca răspuns la îndoiala de sine a lui Enoch și aparenta lipsă de încredere în chemarea sa, Domnul l-a încurajat și i-a spus cu blândețe, în versetul 34: „Iată, Spiritul Meu este asupra ta, de aceea, toate cuvintele tale le voi justifica; Şi munţii vor fugi înaintea ta şi râurile îşi vor schimba cursul; şi tu vei rămâne în Mine şi Eu în tine; de aceea, mergi cu Mine.”8
Neliniștit, nesigur de mine și slab pregătit pentru ce urma, însă fiind inspirat de acele cuvinte, m-am urcat într-un avion pentru prima dată în viața mea și am zburat în Mexic pentru a sluji. Acolo am învățat că, dacă dorim, putem cu adevărat să mergem cu Domnul. Am învățat că ceea ce președintele Ezra Taft Benson a spus este adevărat: „Bărbații și femeile care își pun viața în slujba lui Dumnezeu vor descoperi că El poate face mult mai mult cu viața lor decât pot face ei”9.
Exercitarea credinței ca principiu al puterii
Din relatarea despre Enoch am mai învățat ceva despre credință. Ascultați ce s-a întâmplat cu acest flăcău, lent în exprimare și urât de toți oamenii. În Moise 7:13 citim: „Și, așa de mare a fost credința lui Enoh, încât el a condus poporul lui Dumnezeu și dușmanii lor au venit să lupte împotriva lor; și el a spus cuvântul Domnului și pământul s-a cutremurat și munții au fugit, chiar după porunca lui; și râurile de apă și-au schimbat cursul; și răgetul leilor a fost auzit din pustiu; și toate națiunile s-au speriat tare, atât de puternic a fost cuvântul lui Enoh și atât de mare a fost puterea exprimării pe care Dumnezeu i-o dăduse”.10 Acesta nu pare să fie un băiat care era lent la exprimare. Pare să fi fost un bărbat cu credință care, mergând cu Domnul, a mutat munții.
Uneori, folosim expresiile „fă ceva notabil” sau „fă ceva câtuși de puțin” pentru a vorbi despre mici îmbunătățiri care sunt necesare, dar Domnul nu ne-a invitat să facem ceva cât de puțin. El ne-a invitat să mutăm munții. El a spus: „Dacă ați avea credință cât un grăunte de muștar, ați zice muntelui acestuia: «Mută-te de aici colo», și s-ar muta; nimic nu v-ar fi cu neputință”.11
Această credință de a muta munții – fie în sens literal sau figurativ – reprezintă un alt nivel al credinței. Așa cum vârstnicul D. Todd Christofferson ne-a învățat:
„[Există] un nivel al credinței care oferă o încredințare spirituală și care duce la fapte bune, în mod deosebit, la supunere față de poruncile și principiile Evangheliei. Aceasta este credința adevărată în Hristos …
Cu toate acestea, există un nivel al credinței care nu doar că ne influențează comportamentul ci, ne dă puterea să schimbăm lucrurile care sunt și să facem să se întâmple lucruri care altfel nu s-ar întâmpla. Vorbesc atât despre credința ca principiu al acțiunii cât și despre credința ca principiu al puterii.”12
Acesta este felul de credință descris în Evrei 11, care a fost folosită de Enoch, Avraam, Sara și Moise. Aceasta este credința prin care profeții „au cucerit împărății, au făcut dreptate, au căpătat făgăduințe, au astupat gurile leilor, au stins puterea focului, au scăpat de ascuțișul sabiei, s-au vindecat de boli … [și prin care] femeile și-au primit înapoi pe morții lor înviați.”13
Acest fel de credință este descris în Eter 12, unde se face referire la Alma, Amulec, Nefi, Lehi și Amon.12 Este credința de care a dat dovadă „fratele lui Iared [care] a zis către muntele Zerin: Mută-te – și s-a mutat. Și dacă el nu ar fi avut credință, atunci acesta nu s-ar fi mutat…”15 Și, în concluzie, „au fost mulți a căror credință era nespus de puternică, chiar mai înainte de a fi venit Hristos, cei care nu au putut să fie ținuți dincolo de văl” – și acum, ascultați această expresie – „ci într-adevăr au văzut cu ochii lor lucrurile pe care ei le văzuseră cu ochiul credinței.”16
Toate acestea sunt exemple, demne de amintit, a credinței ca principiu al puterii. Însă, ultimul exemplu mi se pare în mod deosebit fascinant. Întâi au văzut lucrurile cu ochiul credinței înainte de a le vedea cu ochii lor fizici. În perioada modernă, există un exemplu important al acestui fel de credință de la președintele Brigham Young. Vorbind despre pământul pe care a fost construit Templul Salt Lake, el a spus: „Nu prea vorbesc mult despre revelații sau viziuni, însă este suficient să spun… am fost aici și am văzut templul cu ochii spirituali… Nu m-am uitat niciodată la acel loc, însă, l-am văzut în viziune”.17
Faptul de a avea o viziune a lucrurilor care pot fi, a ceea ce Domnul dorește, este o parte necesară în exercitarea credinței ca principiu al puterii.
Puteți să vedeți miracolul de care avem nevoie cu ochiul credinței dumneavoastră? Puteți să vă vedeți predând în clase, având mai multă încredere în Domnul, în cuvântul Său și în cursanți? Puteți să-i vedeți pe cursanții dumneavoastră plecând din clase bizuindu-se mai mult pe învățăturile și ispășirea Salvatorului, fiind mai puternici împotriva păcatului și mai pregătiți să facă tot ceea ce Domnul cere de la ei? Și puteți să vedeți cu ochiul credinței dumneavoastră mai mulți tineri, atât membri, cât și pe cei de altă credință, care să răspundă invitației noastre și să se alăture acestui miracol? Ce ar putea face Domnul dacă noi toți am dat dovadă de credință, atât ca principiu al acțiunii, cât și ca principiu al puterii?
„Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!”
Înainte de a încheia, doresc să vă împărtășesc un ultim exemplu. Am în biroul meu o sculptură în lemn de măslin care ilustrează una dintre favoritele mele relatări scripturale și care reprezintă pentru mine un memento constant al nevoii de credință. Este o reprezentare a lui Caleb și Iosua, cărora Moise le ceruse, împreună cu alți 10 bărbați, să iscodească ținutul Canaan și să îi spună ce au descoperit. Ceilalți 10 bărbați s-au întors și au spus: „Dar poporul care locuiește în țara aceasta este puternic, cetățile sunt întărite și foarte mari”.18
„Caleb a potolit poporul care cârtea împotriva lui Moise. El a zis: «Haidem să ne suim și să punem mâna pe țară, căci vom fi biruitori!»
Dar bărbații care fuseseră împreună cu el au zis: «Nu putem să ne suim împotriva poporului acestuia, căci este mai tare decât noi»”.19
Din cauză că nu aveau suficientă credință, „au înnegrit înaintea copiilor lui Israel… țara pe care o iscodiseră… [și] au zis… am văzut în ea pe uriași… și față de ei parcă eram niște lăcuste.”20
Însă, Iosua și Caleb au spus: „Domnul este cu noi, nu vă temeți de ei!”21
Însă poporul, la fel ca cele 10 iscoade necredincioase, nu putea să vadă ceea ce Domnul dorea să facă și nu au vrut să-i urmeze pe Iosua și Caleb. Din cauza acestei lipse de credință, poporul a mai rătăcit în pustiu timp de încă 39 de ani. Din acel grup de oameni, doar Iosua și Caleb au supraviețuit și le-a fost permis să intre pe pământul făgăduit. Poate că vă aduceți aminte de cunoscutele cuvinte ale lui Caleb, rostite în timp ce stătea alături de Iosua înaintea Muntelui Hebron, chiar în același loc în care fuseseră cu mulți ani înainte. Caleb a spus:
„Și astăzi, sunt tot așa de tare ca în ziua când m-a trimis Moise …
Dă-mi dar muntele acesta…”22
Datorită credinței lui, el și familia sa au moștenit timp de generații acel munte aflat pe pământul făgăduit.
Vom avea parte de încercări în viitor. Putem să fim ispitiți să ne îndoim și să venim cu un raport negativ, plin cu frică și neîncredere. Această lipsă de încredere în Domnul nu ne va conduce la pământul făgăduit. Precum Caleb și Iosua, trebuie să alungăm frica și să dăm dovadă de credință pentru a obține binecuvântările pe care Le are pregătite pentru noi. Trebuie să ne gândim la fiecare problemă și încercare din viața noastră ca la un prilej de a ne mări credința în Isus Hristos.
Ce ar putea să facă Domnul dacă noi toți am înlocui frica și neîncrederea cu speranță și credință? Eu cred că ar muta nu doar acul, ci și munții – pentru ca miracole să aibă loc în viața tinerilor și tinerilor adulți din Biserică. Pe măsură ce credința noastră crește, crește și credința celor cărora le predăm. Știu că Tatăl din Cer vă va binecuvânta și-i va binecuvânta pe cursanții noștri pe măsură ce dăm dovadă de credință în Fiul Său iubitor și perfect, Salvatorul, Mântuitorul și Izbăvitorul lumii. În numele lui Isus Hristos, amin.
© 2017 by Intellectual Reserve, Inc. Toate drepturile rezervate. Aprobarea versiunii în limba engleză: 5/17. Aprobarea traducerii: 5/17. Titlul original: „Faith as a Principle of Action and Power.” Romanian. PD60004121 171