Noul Testament, 2023
12 martie Cum mă poate ajuta Salvatorul să-mi înving temerile? Matei 9-10; Marcu 5; Luca 9


„12 martie Cum mă poate ajuta Salvatorul să-mi înving temerile? Matei 9-10; Marcu 5; Luca 9”, Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete: Subiecte doctrinare, 2023 (2022)

„12 martie Cum mă poate ajuta Salvatorul să-mi înving temerile?”, Vino și urmează-Mă – pentru cvorumurile Preoției aaronice și clasele Tinerelor Fete: Subiecte doctrinare, 2023

Isus Hristos ridicând-o din morți pe fiica lui Iair.

Daughter, Arise (Fetițo, scoală-te), de Simon Dewey.

12 martie

Cum mă poate ajuta Salvatorul să-mi înving temerile?

Matei 9-10; Marcu 5; Luca 9

icon indicând sfătuire împreună

Sfătuiți-vă împreună

Conduce o membră a președinției clasei sau un membru al președinției cvorumului; aproximativ 10-20 de minute.

La începutul adunării, repetați împreună Crezul Tinerelor Fete sau Crezul Cvorumului Preoției aaronice. Apoi, conduceți o discuție despre lucrarea de salvare și exaltare folosind una sau mai multe dintre întrebările de mai jos sau propriile întrebări (vedeți Manual general, 10.2, 11.2). Planificați modalități de a acționa în acord cu ceea ce discutați.

  • Să trăim potrivit Evangheliei. Cum am văzut mâna Domnului în viața noastră?

  • Să avem grijă de cei aflați la nevoie. Cum ne putem sprijini unul pe altul în lucrurile prin care trecem?

  • Să-i invităm pe toți să primească Evanghelia. Cum putem folosi mai bine mijloacele tehnice ca instrumente pentru a împărtăși Evanghelia?

  • Să unim familiile pentru eternitate. Ce facem pentru a ne ajuta familia să vină la Hristos?

La sfârșitul lecției, după cum este potrivit, faceți lucrurile menționate mai jos.

  • Depuneți mărturie despre principiile predate.

  • Aduceți aminte membrelor clasei sau membrilor cvorumului planurile și invitațiile făcute pe parcursul adunării.

icon indicând predarea doctrinei

Predați doctrina

Conduce o conducătoare adultă sau o tânără, respectiv un conducător adult sau un tânăr; aproximativ 25-35 de minute.

Pregătiți-vă spiritual

În capitolul 5 din cartea lui Marcu, este consemnat faptul că trei oameni s-au apropiat de Isus, toți având motive să se teamă. Un bărbat cu un „duh necurat” care se confrunta cu o viață de izolare, trăind „în morminte și pe munți, țipând și tăindu-se cu pietre” (Marcu 5:2, 5). Iair, un fruntaș al unei sinagogi, care se temea că avea să-și piardă fiica, fiică ce „[trăgea] să moară” (Marcu 5:23). Și o femeie care „de doisprezece ani avea o scurgere de sânge” și care nu fusese vindecată după ce cheltuise „tot ce avea” la „mulți doctori” (Marcu 5:25-26). Fiecare persoană căreia îi predați este unică și se confruntă cu propriile temeri. Dar, așa cum Salvatorul poate alunga spirite necurate, învia morți și vindeca o boală îngrozitoare, tot așa El ne poate ajuta când ne este teamă. Sfatul său către Iair are o mare putere în viața noastră astăzi: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5:36).

Pentru a vă pregăti să predați, puteți studia mesajul vârstnicului Ronald A. Rasband intitulat „Nu fiți tulburați” (Liahona, nov. 2018, p. 18-21) și pe cel al surorii Lisa L. Harkness intitulat „Fii liniștit” (Liahona, nov. 2020, p. 80-82).

Învățați împreună

Ați putea invita o membră a clasei sau un membru al cvorumului să rezume povestirea, din Marcu 5, în care Isus îi face lui Iair următoarea invitație: „Nu te teme” (vedeți versetele 22-24, 35-43) sau puteți recapitula povestirea ca grup. Ați putea face același lucru cu celelalte povestiri din acest capitol – bărbatul cu spiritul necurat și femeia cu scurgerea de sânge. Cum se aseamănă aceste situații care induc teamă cu cele cu care ne-am putea confrunta în viață? Ce putem învăța din aceste povestiri despre Salvator și cum să căutăm ajutorul Său? Activitățile de mai jos pot ajuta tinerele și tinerii să-și mărească credința în Isus Hristos și să învețe să urmeze sfatul Său: „Nu te teme, crede numai” (Marcu 5:36).

  • Invitațiile Domnului de a nu ne teme, repetate de-a lungul scripturilor, vor binecuvânta tinerele și tinerii când le este teamă. Invitați-le sau invitați-i să citească versetele din „Resurse utile” și să facă un afiș pe care-l pot expune acasă – sau un afiș în format digital pe care-l pot împărtăși online – pe baza scripturilor pe care le-au citit. În timp ce își împărtășesc unele altora sau unii altora ceea ce au creat, invitați-le sau invitați-i să împărtășească, de asemenea, ce au învățat și care le poate sau îi poate ajuta când le este teamă. Când ne-a ajutat Salvatorul într-o perioadă în care ne-a fost teamă?

  • Puteți arăta o ilustrație cu Salvatorul potolind furtuna, cum ar fi cea din versiunea în format digital a mesajului surorii Lisa L. Harkness „Fii liniștit” (vedeți, de asemenea, Carte cu picturi inspirate din Evanghelie [2009], nr. 40). Apoi, dumneavoastră sau cineva desemnat puteți împărtăși relatarea despre cum a potolit Salvatorul furtuna din Marcu 4:35-41 sau din mesajul surorii Harkness. Cum suntem noi, uneori, asemenea celor din corabie? Ce învățăm din această povestire despre cum ne poate ajuta Salvatorul când ne este teamă? Invitați tinerele sau tinerii să recapituleze mesajul surorii Harkness și să caute expresii sau propoziții care îi ajută să aibă o credință mai mare în Isus Hristos. Ele sau ei pot să le scrie pe tablă. Cum ne poate ajuta credința noastră în Salvator când nu este voia Sa să potolească furtunile din viața noastră?

  • Mai multe imnuri Îi aduc slavă Salvatorului pentru alinarea și tăria Sa în momente de încercare și nesiguranță, cum ar fi „De Tine am nevoie” sau „Rămâi cu mine!” (Imnuri, nr. 58, 104). Ați putea să cântați sau să citiți împreună câteva dintre aceste versuri și să aflați cum ne poate ajuta Salvatorul.

  • Teama și anxietatea sunt normale când ne confruntăm cu provocările vieții. Pentru unii, aceste sentimente pot duce la incapacitate. Membrelor clasei sau membrilor cvorumului dumneavoastră le-ar putea fi de ajutor o discuție despre cum poate Salvatorul să-i ajute pe cei care întâmpină dificultăți cu diferite niveluri de anxietate. Membrele clasei sau membrii cvorumului ar putea să recapituleze împreună mesajul vârstnicului Ronald A. Rasband intitulat „Nu fiți tulburați” sau mesajul vârstnicului Erich W. Kopischke intitulat „Să discutăm despre sănătatea mintală” (Liahona, nov. 2021, p. 36-38), să caute adevăruri care au însemnătate pentru ele sau ei și să împărtășească ce găsesc. Încurajați tinerele sau tinerii să discute cu un părinte sau conducător ori conducătoare în care au încredere sau să acceseze MentalHealth.ChurchofJesusChrist.org dacă au nevoie de ajutor.

tânăr băiat studiind

Salvatorul a promis să ne ajute când ne întoarcem către El în momente de teamă și nesiguranță.

Acționați cu credință

Încurajați membrele clasei sau membrii cvorumului să cugete la ceea ce vor face pentru a acționa potrivit impresiilor pe care le-au primit astăzi și să consemneze aceste lucruri. Dacă doresc, ele sau ei își pot împărtăși ideile. Invitați-le sau invitați-i să se gândească la modul în care faptul de a acționa potrivit impresiilor pe care le-au primit le va întări legătura cu Tatăl Ceresc și cu Isus Hristos.

Resurse utile

Să predăm în modul Salvatorului

Când predați, nu doar împărtășiți informații, ci ajutați tinerii să descopere singuri adevărurile Evangheliei în scripturi și în cuvintele profeților.