Să discutăm despre sănătatea mintală
Permiteți-mi să împărtășesc câteva observații pe care le-am făcut în timp ce familia noastră a trecut prin încercări.
Cu toate că membrii familiei noastre s-au bucurat de numeroase binecuvântări în timp ce am mers cu bucurie pe cărarea legămintelor, ne-am confruntat, de asemenea, cu munți extrem de înalți. Doresc să împărtășesc câteva experiențe foarte personale pe care le-am trăit în legătură cu sănătatea mintală. Acestea includ depresia clinică, anxietatea severă, tulburarea bipolară, ADHD – și, uneori, o combinație a tuturor acestora. Împărtășesc aceste experiențe sensibile cu aprobarea celor care au luat parte la ele.
În timpul slujirii mele, am întâlnit sute de persoane și familii care au trăit experiențe asemănătoare. Uneori, mă întreb dacă acea „boală devastatoare” acoperind țara, după cum este menționat în scripturi, poate include boala mintală1. Ea se află în întreaga lume, acoperind fiecare continent și cultură și afectând pe toată lumea – tineri, în vârstă, bogați și săraci. Membrii Bisericii nu au fost excluși.
În același timp, doctrina noastră ne învață să ne străduim să devenim asemenea lui Isus Hristos și să fim perfecționați în El. Copiii noștri cântă: „Eu încerc să fiu ca Isus”2. Dorim mult să fim perfecți, tot așa cum Tatăl nostru Ceresc și Isus Hristos sunt perfecți.3 Deoarece boala mintală poate contraveni percepției noastre despre perfecțiune, ea rămâne, prea adesea, un subiect tabu. Drept rezultat, este prea multă ignoranță, prea multă suferință tăcută și prea multă disperare. Multe persoane, simțindu-se copleșite deoarece nu se ridică la nivelul standardelor percepute, cred, în mod greșit, că nu există loc pentru ele în Biserică.
Pentru a lupta împotriva acestor impresii greșite, este important să ne aducem aminte că „Salvatorul iubește pe fiecare dintre copiii Tatălui Său. El înțelege pe deplin durerea și suferința prin care trec multe persoane în timp ce trăiesc confruntându-se cu o mulțime de probleme de sănătate mintală. El a răbdat «dureri și suferințe și ispite de toate felurile… [luând] asupra Lui durerile și bolile poporului Său» (Alma 7:11; subliniere adăugată; vedeți, de asemenea, Evrei 4:15-16; 2 Nefi 9:21). Deoarece El înțelege toate suferințele, El știe cum «să [tămăduiască] pe cei cu inima zdrobită» (Luca 4:18; vedeți, de asemenea, Isaia 49:13-16)”4. Încercările arată, deseori, o nevoie de instrumente și sprijin suplimentare și nu sunt un defect de caracter.
Permiteți-mi să împărtășesc câteva observații pe care le-am făcut în timp ce familia noastră a trecut prin încercări.
În primul rând, mulți oameni vor plânge alături de noi, ei nu ne vor judeca. Din cauza unor atacuri de panică grave, anxietății și depresiei, fiul nostru s-a întors din misiune după doar patru săptămâni. În calitate de părinți ai lui, ni s-a părut greu să ne confruntăm cu dezamăgirea și tristețea, deoarece ne rugasem atât de mult pentru succesul lui. Ca toți părinții, noi dorim ca ai noștri copii să prospere și să fie fericiți. Misiunea trebuia să fie un pas important în viața fiului nostru. De asemenea, ne întrebam ce pot crede alți oameni.
Fără ca noi să ne dăm seama, întoarcerea fiului nostru a fost mult mai devastatoare pentru el. Rețineți faptul că el Îl iubea pe Domnul și dorea să slujească și, totuși, nu putea, din motive pe care se străduia să le înțeleagă. În curând, a ajuns într-un punct de disperare totală, luptându-se cu o vinovăție profundă. El nu se mai simțea acceptat, ci neputincios din punct de vedere spiritual. A început să fie mistuit de gânduri recurente legate de moarte.
Aflându-se în această stare irațională, fiul nostru a crezut că singurul lucru pe care îl mai putea face era să-și ia viața. A fost nevoie de Duhul Sfânt și de o legiune de îngeri de ambele părți ale vălului pentru a-l salva.
În timp ce el se lupta pentru viața lui și pe parcursul acestei perioade extrem de dificile, membrii familiei noastre, conducătorii episcopiei, membrii și prietenii au făcut lucruri care nu le erau la îndemână, pentru a ne sprijini și a ne sluji.
Nu am mai simțit niciodată o astfel de revărsare de dragoste. Nu am simțit niciodată mai puternic și într-un mod atât de personal ce înseamnă să alini pe cei care au nevoie de alinare. Familia noastră va fi etern recunoscătoare pentru acea revărsare.
Nu pot să descriu nenumăratele miracole care au însoțit aceste evenimente. Din fericire, fiul nostru a supraviețuit, dar a fost nevoie de mult timp și multă îngrijire medicală, terapeutică și spirituală pentru ca el să se vindece și să accepte că este iubit, prețuit și că este nevoie de el.
Recunosc că nu toate incidentele de felul acesta se sfârșesc precum al nostru. Sunt îndurerat alături de cei care au pierdut persoane dragi mult prea devreme și care au rămas cu sentimente de durere, precum și cu întrebări fără răspuns.
Următoarea mea observație este că poate fi dificil pentru părinți să identifice cu ce se luptă copiii lor, dar trebuie să ne educăm. Cum putem ști care este diferența dintre dificultățile asociate dezvoltării normale și semnele de boală? În calitate de părinți, avem însărcinarea sacră de a ne ajuta copiii să se descurce cu încercările vieții; cu toate acestea, puțini dintre noi sunt specialiști în sănătate mintală. Totuși, noi trebuie să avem grijă de copiii noștri ajutându-i să învețe să fie mulțumiți cu eforturile lor sincere pe măsură ce se străduiesc să răspundă așteptărilor corespunzătoare. Fiecare dintre noi știe din propriile defecte că dezvoltarea spirituală este un proces continuu.
Acum înțelegem că „nu există un leac universal și simplu pentru sănătatea emoțională și mintală. Noi vom simți stres și tulburare, deoarece trăim într-o lume decăzută și avem un trup decăzut. Pe lângă aceasta, există mulți factori care pot contribui la un diagnostic de boală mintală. Indiferent de bunăstarea noastră mintală și emoțională, să ne concentrăm asupra dezvoltării este mai sănătos decât să fim obsedați de defectele noastre”5.
Pe soția mea și pe mine, singurul lucru care ne-a ajutat întotdeauna a fost să stăm cât mai aproape de Domnul posibil. Privind retrospectiv, vedem acum că Domnul ne-a îndrumat cu răbdare în perioadele de mare incertitudine. Lumina Sa ne-a condus pas cu pas prin cele mai întunecate momente. Domnul ne-a ajutat să vedem că valoarea unui suflet individual este mult mai importantă în planul etern decât orice sarcină sau realizare pământească.
Din nou, faptul de a ne educa în ceea ce privește sănătatea mintală ne pregătește să ne ajutăm pe noi și să-i ajutăm pe alții care ar putea să aibă probleme. Discuțiile deschise și sincere între noi vor ajuta ca acest subiect important să primească atenția pe care o merită. La urma urmei, informația precedă inspirația și revelația. Aceste încercări prea adesea invizibile pot afecta pe oricine și, atunci când ne confruntăm cu ele, par insurmontabile.
Unul dintre primele lucruri pe care trebuie să le învățăm este că nu suntem, cu siguranță, singuri. Vă invit să studiați subiectul sănătății mintale în secțiunea Life Help (Ajutor pentru viață) a aplicației Biblioteca Evangheliei. Învățarea va duce la mai multă înțelegere, mai multă acceptare, mai multă compasiune, mai multă dragoste. Poate diminua tragedia, în timp ce ne ajută să dezvoltăm și să gestionăm așteptări sănătoase și interacțiuni sănătoase.
Observația mea finală: trebuie să veghem continuu unul asupra altuia. Trebuie să ne iubim unul pe altul și să ne judecăm mai puțin – în special când așteptările noastre nu sunt îndeplinite imediat. Trebuie să ne ajutăm copiii și tinerii să simtă dragostea lui Isus Hristos în viața lor, chiar și când se luptă pentru a simți dragoste pentru ei înșiși. Vârstnicul Orson F. Whitney, care a slujit în calitate de membru al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, a sfătuit părinții cum să își ajute copiii în această luptă: „Rugați-vă pentru… copiii dumneavoastră; țineți-i strâns cu credința dumneavoastră”6.
Am cugetat deseori la ce înseamnă să-i ținem strâns cu credința noastră. Cred că aceasta include fapte simple de dragoste, blândețe, bunătate și respect. Înseamnă să le permitem să se dezvolte în propriul lor ritm și să le depunem mărturie pentru a-i ajuta să simtă dragostea Salvatorului nostru. Necesită să ne gândim mai mult la ei și mai puțin la noi sau la alții. Aceasta înseamnă, de obicei, să vorbim mai puțin și să ascultăm mai mult, mult mai mult. Trebuie să-i iubim, să-i responsabilizăm și să-i lăudăm deseori pentru eforturile lor de a reuși și de a fi credincioși lui Dumnezeu. Și, în sfârșit, trebuie să facem tot ce este în puterea noastră pentru a sta aproape de ei – tot așa cum stăm aproape de Dumnezeu.
Cei care sunteți afectați personal de o boală psihică, țineți-vă strâns de legămintele dumneavoastră, chiar dacă poate nu puteți simți acum dragostea lui Dumnezeu. Faceți tot ce vă stă în putere și, apoi, „[stați] neclintiți… pentru a vedea salvarea lui Dumnezeu și brațul Său dezvăluit”7.
Depun mărturie că Isus Hristos este Salvatorul nostru. El ne cunoaște. El ne iubește și ne va aștepta. În timpul încercărilor de care a avut parte familia noastră, am ajuns să înțeleg cât de aproape este de noi. Promisiunile Sale sunt adevărate:
Cu voi sunt tot timpul, să nu disperați,
Eu sunt Dumnezeu și-oricând să mă chemați
Vă voi întări și vă voi ajuta…
Puterea divină o voi revărsa.
Știind cât de trainică este temelia noastră, fie ca noi să declarăm întotdeauna cu bucurie:
Și cel ce pe Isus s-a sprijinit,
De Mine, Dumnezeu, nu va fi părăsit.
Și chiar de Satana să-l ia va dori…
Eu nu-l voi lăsa și nu-l voi părăsi8.
În numele lui Isus Hristos, amin.