Conferința generală
Să-i oferim Domnului sfințenie
Conferința Generală, octombrie 2021


10:16

Să-i oferim Domnului sfințenie

Sacrificiul înseamnă mai puțin faptul de a „renunța” și mai mult faptul de a „oferi” Domnului.

Anul trecut, când slujeam în Președinția Zonei Nord, Asia, am primit un telefon de la președintele Russell M. Nelson, care m-a invitat să slujesc în calitate de al doilea consilier în Episcopatul care prezidează. Dânsul a invitat-o îndatoritor pe soția mea, Lori, să se alăture conversației noastre. După terminarea conversației, încă nu ne venea să credem când soția mea m-a întrebat: „Dar ce face Episcopatul care prezidează?”. După ce m-am gândit un pic, am răspuns: „Nu știu exact”.

Un an mai târziu – și după ce am avut sentimente profunde de umilință și recunoștință – pot să răspund la întrebarea soției mele având o înțelegere mai mare. Printre multe alte lucruri, Episcopatul care prezidează supraveghează lucrarea de bunăstare și cea umanitară a Bisericii. Această lucrare se face acum în toată lumea și binecuvântează mai mulți copii ai lui Dumnezeu decât oricând.

În calitate de Episcopat care prezidează, noi suntem ajutați de angajați minunați ai Bisericii și de alte persoane, inclusiv de membrele Președinției generale a Societății de Alinare, care slujesc alături de noi în Comitetul executiv al Bisericii pentru bunăstare și bizuire pe forțele proprii. Prima Președinție m-a rugat pe mine – și pe sora Sharon Eubank, care ne-a vorbit seara trecută, ca, în calitate de membri ai acestui comitet, să vă împărtășim informații despre eforturile umanitare recente ale Bisericii. Dânșii mi-au cerut, de asemenea, să vă transmit profunda lor recunoștință – deoarece, frați și surori, dumneavoastră ați făcut posibile aceste eforturi umanitare.

Donații umanitare
Donații umanitare suplimentare

Pe măsură ce am observat, cu îngrijorare, primele efecte economice ale crizei provocate de COVID-19 în întreaga lume, ne-am fi putut aștepta cu ușurință la o scădere a contribuțiilor în bani pe care le-au oferit sfinții. În definitiv, membrii noștri nu sunt imuni la neajunsurile cauzate de pandemie. Închipuiți-vă ce sentimente am avut când am observat opusul. Donațiile umanitare din 2020 s-au dovedit a fi cele mai mari din istorie – și par că vor fi chiar mai mari anul acesta. Ca rezultat al generozității dumneavoastră, Biserica a putut să realizeze cea mai amplă acțiune de la crearea Fondului umanitar, finanțând peste 1.500 de proiecte de ajutorare privind COVID din peste 150 de țări. Aceste donații, pe care dumneavoastră le-ați oferit într-un mod atât de altruist Domnului, au fost folosite pentru a achiziționa alimente necesare susținerii vieții, oxigen, echipamente medicale și vaccinuri pentru cei care altfel nu ar fi avut acces la aceste lucruri.

Refugiații
Refugiații
Refugiații

La fel de importantă precum contribuția în bunuri este și abundența de timp și energie pe care membrii Bisericii le-au oferit în scopuri umanitare. Chiar în timp ce pandemia făcea ravagii, dezastrele naturale, conflictele civile și instabilitatea economică au fost necruțătoare și au continuat să alunge milioane de oameni din casele lor. Națiunile Unite raportează acum că există peste 82 de milioane de persoane strămutate în lume.1 Adăugați la aceștia milioanele de persoane care aleg să fugă de sărăcie sau opresiune în căutarea unei vieții mai bune pentru ei sau pentru copiii lor și puteți să vedeți o frântură a dimensiunii acestei situații mondiale.

Sunt încântat să raportez că, datorită timpului oferit în mod voluntar și a talentelor multora, Biserica gestionează centre pentru refugiați și de primire a imigranților în multe locuri din Statele Unite și Europa. Și, mulțumită contribuțiilor dumneavoastră, noi oferim bunuri, finanțare și voluntari care să ajute în cadrul unor programe similare conduse de alte organizații din întreaga lume.

Permiteți-mi să-mi exprim recunoștința sinceră față de acei sfinți care și-au oferit ajutorul pentru a hrăni, a îmbrăca, a se împrieteni cu acești refugiați și a-i ajuta să își găsească locul și să se bizuie pe forțele proprii.

Aseară, sora Eubank v-a împărtășit câteva dintre eforturile minunate ale sfinților în această privință. Pe măsură ce reflectez asupra acestor eforturi, gândurile mele se îndreaptă deseori la principiul sacrificiului și la conexiunea directă a acestui principiu cu cele două mari porunci de a-L iubi pe Dumnezeu și de a ne iubi aproapele.

În accepțiunea modernă, termenul sacrificiu a ajuns să însemne faptul de a „renunța” la lucruri pentru Domnul și împărăția Sa. Totuși, în vremurile din vechime, înțelesul cuvântului sacrificiu era mai apropiat de cele două rădăcini latine ale sale: sacer, însemnând „sacru” sau „sfânt”, și facere, însemnând „a face”.2 Astfel, sacrificiul din vechime însemna literalmente faptul de „a face ceva sau pe cineva sfânt”.3 Dacă privim lucrurile așa, sacrificiul este un proces de a deveni sfinți și de a ajunge să-L cunoaștem pe Dumnezeu, nu un eveniment sau un mod ritualic de „a renunța” la lucruri pentru Domnul.

Domnul a spus: „Căci [milă] voiesc, nu jertfe, și cunoștință de Dumnezeu mai mult decât arderi de tot”4. Domnul dorește să devenim sfinți5, să avem caritate6 și să ajungem să-L cunoaștem7. Apostolul Pavel ne-a învățat: „Și chiar dacă mi-aș împărți toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aș da trupul să fie ars, și n-aș avea dragoste, nu-mi folosește la nimic”8. În cele din urmă, Domnul dorește inima noastră; El dorește să devenim o făptură nouă în Hristos.9 El i-a instruit pe nefiți: „Și voi va trebui să-Mi oferiți Mie ca jertfă o inimă frântă și un spirit smerit”10.

Sfințenie Domnului

Sacrificiul înseamnă mai puțin faptul de a „renunța” și mai mult faptul de a „oferi” Domnului. La intrarea fiecărui templu al nostru sunt inscripționate cuvintele „Sfințenie Domnului; Casa Domnului”. Pe măsură ce ne respectăm legămintele făcând sacrificii, suntem făcuți sfinți prin harul lui Isus Hristos; și, la altarele templului sfânt, cu inima frântă și spiritul smerit, oferim sfințenia noastră Domnului. Vârstnicul Neal A. Maxwell ne-a învățat: „Supunerea voinței [sau inimii11] noastre este, într-adevăr, singurul lucru personal pe care trebuie să-l punem pe altarul lui Dumnezeu… Totuși, când dumneavoastră și cu mine ne supunem în cele din urmă, lăsând ca voința proprie să fie înghițită în voința lui Dumnezeu, atunci noi Îi oferim cu adevărat ceva!”12.

Când sacrificiile noastre pentru alții sunt privite din perspectiva faptului de a „renunța”, putem să le vedem ca fiind o povară și să fim descurajați când sacrificiile noastre nu sunt apreciate sau recompensate. Totuși, când le privim din perspectiva faptului de a-I „oferi” Domnului, sacrificiile noastre pentru alții devin daruri și bucuria faptului de a oferi cu generozitate devine propria răsplată. Fiind eliberați de nevoia de a fi iubiți, de a avea aprobarea sau aprecierea altora, sacrificiile noastre devin expresii mai pure și profunde ale recunoștinței și dragostei noastre pentru Salvator și pentru semenii noștri. Orice simț plin de mândrie a propriului sacrificiu dispare în fața sentimentelor de recunoștință, generozitate, mulțumire și bucurie.13

Ceva este făcut sfânt – fie că sunt viețile noastre, bunurile noastre, timpul nostru sau talentele noastre – nu doar prin a renunța pur și simplu la acestea, ci prin a le consacra14 Domnului. Munca umanitară a Bisericii este un astfel de dar. Este produsul darurilor colective oferite de sfinți, o manifestare a dragostei noastre pentru Dumnezeu și copiii Săi.15

Sora Canfield împreună cu cei cărora le slujește

Steve și Anita Canfield sunt exemple de sfinți din zilele din urmă din întreaga lume care au trăit ei înșiși binecuvântările care transformă ale faptului de a oferi Domnului. În calitate de misionari care se ocupă de bunăstare și de bizuire pe forțele proprii, familiei Canfield i s-a cerut să ofere ajutor în taberele de refugiați și în centrele pentru imigranți din întreaga Europă. În viața profesională, sora Canfield a fost designer de interior de top, fiind angajată de clienți bogați pentru a le înfrumuseța casele de lux. Brusc, ea a fost aruncată într-o lume complet opusă pe măsură ce a slujit în rândul oamenilor care au pierdut aproape tot în ceea ce privește bunurile materiale. Așa cum a spus și ea, a schimbat „podelele din marmură cu cele din pământ” și, făcând acest lucru, a trăit un sentiment incomensurabil de împlinire pe măsură ce ea și soțul ei au început să se împrietenească cu cei care aveau nevoie de îngrijirea lor – și în scurt timp să-i iubească și să-i accepte.

Familia Canfield a remarcat: „Nu am simțit că noi am «renunțat» la ceva pentru a sluji Domnului. Dorința noastră a fost de a-I «oferi» Lui timpul nostru și energia noastră pentru a binecuvânta copiii Săi în orice mod considera El potrivit să ne întrebuințeze. Pe măsură ce am lucrat alături de frații noștri și surorile noastre, orice lucruri legate de aspectul exterior – orice diferențe legate de proveniență sau de posesiuni – au dispărut pentru noi și noi ne-am văzut unul altuia inimile. Nu există niciun fel de succes în carieră sau câștiguri materiale care să egaleze modul în care ne-au îmbogățit aceste experiențe, slujirea printre cei mai umili dintre copiii lui Dumnezeu”.

Povestea familiei Canfield și multe altele asemănătoare m-au ajutat să apreciez versurile unui imn, simplu, dar profund, de la Societatea Primară.

„«Dăruie, dăruie»,/Pârâul ne spune,

Când curge pe coline;

«Sunt mic, dar pe unde trec eu

Câmpul e verde mereu.»”

Da, fiecare dintre noi este mic, dar, împreună, pe măsură ce ne grăbim să oferim lui Dumnezeu și aproapelui nostru, oriunde mergem, vieți vor fi îmbogățite și binecuvântate.

Cea de a treia strofă a acestui imn este mai puțin cunoscută, dar se încheie cu această invitație plină de dragoste:

Dăruie, dăruie./Ca Isus dăruie;

Să dea, poate oricine.

Ca pârâul și ploile,

Pe Domn și‑alții slujește.16

Dragi frați și surori, pe măsură ce trăim pentru Dumnezeu și alții oferind din bunurile noastre, timpul nostru și, da, chiar pe noi înșine, facem ca lumea să fie un pic mai verde, facem ca toți copiii lui Dumnezeu să fie un pic mai fericiți și, astfel, devenim un pic mai sfinți.

Fie ca Domnul să vă binecuvânteze din plin pentru sacrificiile pe care le oferiți Lui de bunăvoie.

Depun mărturie că Dumnezeu trăiește. „Om al Sfințeniei este numele Lui”.17 Isus Hristos este Fiul Său și El este Cel Care dă toate darurile bune.18 Fie ca, prin harul Său și respectarea legămintelor noastre prin sacrificiu, să fim făcuți sfinți și să oferim mai multă dragoste și sfințenie Domnului.19 În numele sfânt al lui Isus Hristos, amin.

Note

  1. Vedeți „Global Trends: Forced Displacement in 2020”, raport UNHCR, 18 iunie 2021, unhcr.org.

  2. Cuvântul sacrificiu este un derivat al cuvântului din limba latină sacrificium, care este alcătuit din două rădăcini din latină, sacer și facere, potrivit dicționarului Merriam-Webster (vedeți merriam-webster.com). Cuvântul sacer înseamnă „sacru” sau „sfânt” și cuvântul facere înseamnă „a face” potrivit dicționarului latin-englez (vedeți latin-english.com).

  3. Ghid pentru scripturi, „Sacrificiu”, scriptures.ChurchofJesusChrist.org.

  4. Osea 6:6; în ebraică, milă înseamnă caritate sau bunătate plină de dragoste. Vedeți, de asemenea, Matei 9:10-13; 12:7.

  5. Vedeți Leviticul 11:44.

  6. Vedeți Moroni 7:47.

  7. Vedeți Mosia 5:13.

  8. 1 Corinteni 13:3; vedeți, de asemenea, Mosia 2:21.

  9. Vedeți 2 Corinteni 5:17.

  10. 3 Nefi 9:20; subliniere adăugată; vedeți, de asemenea, versetul 19.

  11. Cuvântul inimă este adăugat aici ca sinonim pentru voință.

  12. Neal A. Maxwell, „Swallowed Up in the Will of the Father”, Ensign, nov. 1995; p. 24; subliniere adăugată. Vedeți, de asemenea, Omni 1:26; Romani 12:1.

  13. Vedeți Moroni 10:3.

  14. Consacrat înseamnă „declarat sau pus deoparte ca sacru”, potrivit dicționarului American Heritage.

  15. Vedeți Matei 22:36-40.

  16. „«Să dai», a spus pârâul”, Cântece pentru copii, p. 116

  17. Moise 6:57.

  18. Vedeți Moroni 10:18.

  19. Vedeți Doctrină și legăminte 97:8.