Noul Testament, 2023
1-7 mai Luca 12-17; Ioan 11: „Bucurați-vă împreună cu Mine, căci Mi-am găsit oaia care era pierdută”


„1-7 mai Luca 12-17; Ioan 11: «Bucurați-vă împreună cu Mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută»”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Noul Testament, 2023 (2022)

„1-7 mai Luca 12-17; Ioan 11”, Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii, 2023

Imagine
bărbat îmbrățișându-și fiul

The Prodigal Son (Fiul risipitor), de Liz Lemon Swindle

1-7 mai

Luca 12-17; Ioan 11

„Bucurați-vă împreună cu Mine, căci mi-am găsit oaia care era pierdută”

În timp ce citiți Luca 12-17 și Ioan 11, căutați, rugându-vă, ce dorește Tatăl Ceresc să știți și să faceți. Studiul acestor capitole vă poate deschide inima pentru mesaje menite să ajungă chiar la dumneavoastră.

Consemnați-vă impresiile

În majoritatea situațiilor, 99 din 100 ar fi considerat excelent – dar nu și când aceste numere reprezintă copiii preaiubiți ai lui Dumnezeu (vedeți Doctrină și legăminte 18:10). În acest caz, chiar și un suflet merită să fie căutat până la capăt, „până când [îl găsim]” (Luca 15:4), după cum ne-a învățat Salvatorul în pilda oii rătăcite. Apoi, ne putem bucura, căci „va fi mai multă bucurie în cer pentru un singur păcătos care se pocăiește, decât pentru nouă zeci și nouă de oameni neprihăniți care n-au nevoie de pocăință” (Luca 15:7). Dacă acest lucru nu pare corect, este bine să ne amintim că, în realitate, nu e nimeni care nu are „nevoie de pocăință”. Cu toții avem nevoie să fim salvați. Și cu toții putem participa în munca de salvare, bucurându-ne împreună pentru fiecare suflet care este salvat (vedeți Doctrină și legăminte 18:15-16).

Imagine
icon indicând studiu personal

Idei pentru studiul din scripturi personal

Luca 12; 14-16

Sunt binecuvântat atunci când inima mea este înclinată asupra lucrurilor eterne.

De ce i-ar spune Dumnezeu „Nebunule!” unui om harnic, de succes care a construit grânare mari și le-a umplut cu roadele muncii sale (vedeți Luca 12:16-21)? În aceste capitole din Luca, Salvatorul ne învață mai multe pilde care ne pot ajuta să ne ridicăm privirea dincolo de lucrurile lumești, spre cele care au o valoare eternă. Unele dintre aceste pilde sunt menționate aici. Cum ați rezuma mesajul fiecăreia? Care credeți că este mesajul pe care vi-l transmite Domnul?

Vedeți, de asemenea, Matei 6:19-34; 2 Nefi 9:30; Doctrină și legăminte 25:10.

Luca 15

Tatăl nostru Ceresc Se bucură când cei care s-au rătăcit sunt găsiți.

Când citiți pildele propovăduite de Isus în Luca 15, ce învățați despre ceea ce simte Tatăl Ceresc față de cei care au păcătuit sau care s-au „pierdut” în alt mod? Ce ar trebui să simtă față de ei orice conducător spiritual – sau oricare dintre noi? Gândiți-vă cum ar fi răspuns fariseii și cărturarii la aceste întrebări (vedeți Luca 15:1-2). Răspunsul lui Isus poate fi găsit în trei pilde care se găsesc în Luca 15. În timp ce citiți, gândiți-vă ce îi învăța Isus pe cărturari și farisei cu aceste pilde.

Puteți face, de asemenea, o listă cu asemănări și deosebiri dintre pilde. De exemplu, puteți identifica lucrurile care au fost rătăcite în fiecare pildă și de ce au fost rătăcite, cum au fost găsite și cum au reacționat oamenii când le-au găsit. Ce mesaje a avut Isus pentru cei care sunt rătăciți – inclusiv pentru cei care nu cred că sunt rătăciți sau pierduți? Ce mesaje a avut Isus pentru oamenii care îi caută pe cei care sunt rătăciți?

Vedeți, de asemenea, Doctrină și legăminte 18:10-16; Jeffrey R. Holland, „Celălalt fiu risipitor”, Liahona, iul. 2002, p. 62-64.

Imagine
femeie care caută o monedă

The lost Piece of Silver (Leul de argint pierdut), de James Tissot

Luca 16:1-12

Ce ne învață Hristos în pilda ispravnicului necredincios?

Vârstnicul James E. Talmage a explicat una dintre lecțiile pe care le putem învăța din pildă: „Fiți sârguincioși, căci ziua în care vă veți putea folosi bogățiile lumești va trece în curând. Învățați chiar și de la cel necinstit și rău; dacă ei sunt atât de atenți la asigurarea singurului viitor la care se gândesc, cu cât mai mult voi, care credeți într-un viitor etern, trebuie să vă asigurați că acesta va fi așa cum vă doriți! Dacă nu ați învățat înțelepciune și prudență de la cei cu bogății nedrepte, cum vi se vor putea oare încredința bogății mai trainice?” [Jesus the Christ (1916), p. 464]. Ce alte lecții găsiți în această pildă?

Luca 17:11-19

Recunoștința pentru binecuvântările mele mă va aduce mai aproape de Dumnezeu.

Dacă ați fi fost unul dintre cei zece leproși, credeți că v-ați fi întors să-I mulțumiți Salvatorului? Ce binecuvântări suplimentare a primit leprosul recunoscător pentru că a adus mulțumiri?

Puteți să cugetați, de asemenea, la cuvintele Salvatorului: „Credința ta te-a mântuit” (versetul 19). După părerea dumneavoastră, ce legătură este între recunoștință și credință? Cum ne ajută amândouă să devenim întregi? Prezentarea video „Rugăciune de recunoștință, speranță și vindecare pentru lume din partea profetului” (ChurchofJesusChrist.org) vă poate ajuta să cugetați la aceste întrebări.

Vedeți, de asemenea, Dale G. Renlund, „Gândiți-vă la bunătatea și măreția lui Dumnezeu”, Liahona, mai 2020, p. 41-44.

Ioan 11:1-46

Isus Hristos este învierea și viața.

Miracolul ridicării din morți a lui Lazăr a fost o dovadă puternică și de netăgăduit că Isus era într-adevăr Fiul lui Dumnezeu și Mesia cel promis. Ce cuvinte, expresii sau detalii din Ioan 11:1-46 vă întăresc credința că Isus Hristos este „învierea și viața”? Ce înseamnă pentru dumneavoastră faptul că Isus este „învierea și viața”?

Imagine
icon indicând studiu ca familie

Idei pentru studiul din scripturi ca familie și seara în cămin

Luca 15:1-10.Înțeleg membrii familiei dumneavoastră ce înseamnă să piardă ceva – sau să se rătăcească? Vorbind despre experiențele lor, puteți începe o discuție despre pilda oii rătăcite și a monedei pierdute. Sau vă puteți juca de-a v-ați ascunselea. Cum ne ajută această activitate să înțelegem aceste pilde?

Luca 15:11-32.Cum putem fi ca tatăl din această poveste când cei dragi ai noștri se rătăcesc? Ce lucru pe care îl putem învăța din experiența fiului cel mare ne poate ajuta să fim mai asemănători lui Hristos? În ce fel este tatăl din această pildă asemănător Tatălui nostru Ceresc?

Luca 17:11-19.Pentru a ajuta membrii familiei să pună în practică relatarea despre cei zece leproși, îi puteți invita să-și lase unul altuia bilețele secrete de recunoștință. Puteți, de asemenea, cânta împreună „Numără binecuvântările”, (Imnuri, nr. 155) și număra binecuvântările pe care le-a primit familia dumneavoastră.

Ioan 11:1-46.Membrii familiei pot viziona prezentarea video „Lazarus Is Raised from the Dead (Lazăr este ridicat din morți)” (ChurchofJesusChrist.org) și își pot împărtăși mărturiile despre Isus Hristos.

Pentru mai multe idei pentru a le preda copiilor, vedeți rezumatul acestei săptămâni din Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară.

Imn sugerat: „Mult Își iubește Păstorul oile”, Imnuri, nr. 139.

Să ne îmbunătățim predarea

Folosiți povestiri și exemple pentru a preda principii ale Evangheliei. Salvatorul a propovăduit adesea principii ale Evangheliei folosind povestiri și pilde. Gândiți-vă la exemple și povestiri din propria viață care pot face ca un principiu al Evangheliei să prindă viață pentru membrii familiei dumneavoastră (vedeți Să predăm în modul Salvatorului, p. 22).

Imagine
bărbat îngenunchind cu recunoștință înaintea lui Isus

Where Are the Nine (Unde sunt cei nouă), de Liz Lemon Swindle

Tipărește