Gândiți-vă la bunătatea și măreția lui Dumnezeu
Vă invit să vă aduceți aminte în fiecare zi de măreția Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos și ce au făcut Ei pentru dumneavoastră.
De-a lungul timpului, chiar și în perioadele dificile și în special în acestea, profeții ne-au încurajat să ne aducem aminte de măreția lui Dumnezeu și să ne gândim la ce a făcut El pentru noi ca persoane, ca familii și ca popor.1 Această îndrumare se găsește în toate scripturile, dar poate fi observată cel mai bine în Cartea lui Mormon. Pagina de titlu explică faptul că unul dintre scopurile Cărții lui Mormon este de a „[arăta] urmașilor casei lui Israel ce lucruri mărețe a făcut Domnul pentru strămoșii lor”2. Încheierea Cărții lui Mormon include îndemnul lui Moroni: „Iată, eu doresc să vă îndemn pe voi ca atunci când veți citi aceste lucruri… voi să vă aduceți aminte cât de bun a fost Domnul cu copiii oamenilor… și să le cântăriți în inimile voastre”3.
Consecvența cu care profeții ne îndeamnă să reflectăm la bunătatea lui Dumnezeu este remarcabilă.4 Tatăl nostru Ceresc dorește ca noi să ne aducem aminte de bunătatea Sa și a Preaiubitului Său Fiu, nu pentru satisfacția Lor, ci pentru influența pe care o are asupra noastră un astfel de memento. Gândindu-ne la bunătatea Lor, perspectiva și înțelegerea noastră se măresc. Reflectând la compasiunea Lor, devenim mai umili, mai pioși și mai statornici.
O experiență emoționantă cu un fost pacient arată cum ne poate transforma recunoștința pentru generozitate și compasiune. În anul 1987, l-am cunoscut pe Thomas Nielson, un om extraordinar, care avea nevoie de un transplant de inimă. Avea 63 de ani și locuia în Logan, Utah, în Statele Unite. După serviciul militar din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, s-a căsătorit cu Donna Wilkes în Templul Logan, Utah. El a devenit un zidar în cărămidă energic și de succes. Mai târziu, în viață, îi făcea plăcere mai ales să lucreze cu cel mai mare nepot al său, Jonathan, în timpul vacanțelor școlare. Între cei doi s-a format o relație specială, în parte datorită faptului că Tom observa că el și Jonathan se asemănau mult.
Pentru Tom, faptul de a aștepta o inimă de la un donator era frustrant. El nu era un om prea răbdător. El putuse întotdeauna să-și stabilească și să-și îndeplinească țelurile prin muncă grea și multă hotărâre. Din cauza insuficienței cardiace și a faptului că viața îi era blocată, Tom m-a întrebat deseori ce fac pentru a grăbi procesul. Glumind, îmi sugera căi pe care le-aș putea urma pentru a face, mai repede, disponibilă pentru el inima unui donator.
Într-o zi voioasă, totuși, îngrozitoare, o inimă ideală a unui donator a devenit disponibilă pentru Tom. Mărimea și tipul de sânge se potriveau și donatorul era tânăr, avea doar 16 ani. Donatorul era Jonathan, preaiubitul nepot al lui Tom. La începutul acelei zile, Jonathan fusese rănit grav când mașina în care se afla fusese lovită de un tren.
Când i-am vizitat pe Tom și pe Donna la spital, erau profund îndurerați. Este greu de imaginat ce simțeau știind că viața lui Tom putea fi prelungită folosind inima nepotului lor. La început, au refuzat să ia în considerare transplantul folosind inima luată de la părinții îndurerați ai lui Jonathan, fiica și ginerele lor. Tom și Donna știau, totuși, că Jonathan era în moarte cerebrală și au înțeles că rugăciunile lor pentru o inimă a unui donator pentru Tom nu au provocat accidentul lui Jonathan. Nu, inima lui Jonathan era un dar care îl putea binecuvânta pe Tom în acea perioadă grea. Ei au înțeles că această tragedie putea duce la un lucru bun și au hotărât să accepte transplantul.
Transplantul a decurs bine. După aceea, Tom a fost un om diferit. Schimbarea nu a constat numai într-o stare de sănătate mai bună sau chiar recunoștință. Mi-a spus că se gândea în fiecare dimineață la Jonathan, la fiica sa și la ginerele său, la darul primit și la ce a implicat acel dar. Deși simțul său al umorului înnăscut și hotărârea sa erau încă ușor de remarcat, am observat că Tom era mai solemn, mai grijuliu și mai bun.
Tom a mai trăit 13 ani după transplant, ani pe care altfel nu i-ar fi trăit. În necrologul său, s-a spus că acești ani i-au permis să influențeze viața membrilor familiei sale și a altora prin generozitate și dragoste. El a fost un binefăcător discret și un exemplu de optimism și hotărâre.
Asemenea lui Tom, fiecare dintre noi a primit daruri pe care nu le-am fi putut obține singuri, daruri de la Tatăl nostru Ceresc și Fiul Său Preaiubit, inclusiv mântuirea prin sacrificiul ispășitor al lui Isus Hristos.5 Am primit viață în această lume; vom avea un trup și în viața de apoi și salvare eternă și exaltare – dacă alegem aceasta – toate datorită Tatălui Ceresc și lui Isus Hristos.
De fiecare dată când folosim aceste daruri, beneficiem de ele sau chiar ne gândim la ele, trebuie să ne gândim la sacrificiul, generozitatea și compasiunea celor care le-au oferit. Pioșenia față de cei care le oferă ne face mai mult decât recunoscători. Faptul de a reflecta la darurile Lor poate și ar trebui să ne transforme.
O transformare remarcabilă este cea a lui Alma cel Tânăr. În timp ce Alma „se [răzvrătea] împotriva lui Dumnezeu”6, a apărut un înger. Cu „un glas de tunet”7, îngerul l-a mustrat pe Alma pentru că persecuta Biserica „furând inimile oamenilor”8. Îngerul a adăugat acest îndemn: „Du-te și adu-ți aminte de sclavia strămoșilor tăi… și adu-ți aminte ce lucruri mari a făcut [Dumnezeu] pentru ei”9. Dintre toate îndemnurile posibile, aceasta este ceea ce a subliniat îngerul.
Alma s-a pocăit și și-a adus aminte. Mai târziu, i-a împărtășit fiului său, Helaman, îndemnul îngerului. Alma l-a sfătuit: „Eu aș dori ca tu să faci așa după cum eu am făcut, amintindu-ți de robia strămoșilor noștri; căci ei au fost în sclavie; și nimeni n-a putut să-i elibereze pe ei în afară de Dumnezeul lui Avraam… Isaac și… Iacov; iar El într-adevăr i-a eliberat din suferințele lor”10. Alma a spus, pur și simplu: „Eu mi-am pus încrederea în El”11. Alma a înțeles că, aducându-ne aminte de eliberarea din sclavie și de susținerea în timpul „[încercărilor] și [necazurilor] de tot felul”, ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și siguranța promisiunilor Sale.12
Puțini dintre noi au avut o experiență atât de spectaculoasă ca a lui Alma, dar transformarea noastră poate fi la fel de profundă. Salvatorul ne-a promis în vechime:
„Vă voi da o inimă nouă și voi pune în voi un duh nou; voi scoate din trupul vostru inima de piatră și vă voi da o inimă de carne.
Voi pune Duhul Meu în voi și…
voi veți fi poporul Meu și Eu voi fi Dumnezeul vostru”13.
Salvatorul înviat le-a spus nefiților cum începe această transformare. El a identificat o caracteristică esențială în planul Tatălui Ceresc când a spus:
„Iar Tatăl meu M-a trimis pe Mine pentru ca Eu să pot fi ridicat pe cruce; iar după ce Eu am fost ridicat pe cruce pentru ca să pot să-i aduc pe toți oamenii la Mine…
Și din cauza aceasta am fost Eu înălțat; de aceea, în acord cu puterea Tatălui, Eu îi voi aduce pe toți oamenii către Mine”14.
De ce este nevoie pentru ca dumneavoastră să fiți aduși la Salvator? Gândiți-vă la supunerea lui Isus Hristos față de voia Tatălui Său, victoria Sa asupra morții, faptul că a luat asupra Sa păcatele și greșelile dumneavoastră, faptul că a primit putere de la Tatăl pentru a mijloci pentru dumneavoastră și, cel mai important, faptul că v-a mântuit.15 Nu sunt aceste lucruri suficiente pentru a fi aduși la El? Pentru mine, sunt. Isus Hristos „stă cu brațele deschise sperând și dorind să ne vindece, să ne ierte, să ne curețe, să ne întărească, să ne purifice și să ne sfințească”16.
Aceste adevăruri trebuie să ne ofere o inimă nouă și să ne îndemne să alegem să-I urmăm pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos. Totuși, chiar și inimile noi pot fi „înclinate spre rătăcire… înclinate spre a-L părăsi pe Dumnezeul pe care Îl iubesc”17. Pentru a lupta împotriva acestei tendințe, trebuie să reflectăm în fiecare zi la darurile pe care le-am primit și la ce au implicat acestea. Regele Beniamin ne-a sfătuit: „Eu aș vrea ca să vă aduceți aminte și să păstrați întotdeauna în memoria voastră măreția lui Dumnezeu… și bunătatea Lui și suferințele Lui îndelungate pentru voi”18. Dacă facem aceasta, suntem demni să primim binecuvântări cerești remarcabile.
Faptul de a reflecta la bunătatea și mila lui Dumnezeu ne ajută să devenim mai receptivi din punct de vedere spiritual. La rândul ei, receptivitatea spirituală crescută ne permite să ajungem să cunoaștem adevărul tuturor lucrurilor prin puterea Duhului Sfânt.19 Aceasta include o mărturie despre veridicitatea Cărții lui Mormon, faptul de a ști că Isus este Hristosul, Salvatorul și Mântuitorul nostru personal, și faptul de a accepta că Evanghelia Sa a fost restaurată în aceste zile din urmă.20
Când ne aducem aminte de măreția Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos și ce au făcut Ei pentru noi, nu Îi vom subaprecia, tot așa cum Tom nu a subapreciat inima lui Jonathan. Cu bucurie și pioșenie, Tom și-a adus aminte în fiecare zi de tragedia care a dus la prelungirea vieții lui. În euforia cunoașterii că putem fi salvați și exaltați, trebuie să ne aducem aminte că salvarea și exaltarea au venit cu un preț foarte mare.21 Putem fi în mod pios bucuroși când ne dăm seama că, fără Isus Hristos, suntem pierduți, dar, cu El, putem primi cel mai măreț dar pe care îl poate oferi Tatăl Ceresc.22 Într-adevăr, această pioșenie ne permite să ne bucurăm de promisiunea „vieții veșnice în această lume” și să primim, într-un final, „viața veșnică… chiar slava nemuritoare” în lumea care va veni.23
Când ne gândim la bunătatea Tatălui nostru Ceresc și a lui Isus Hristos, încrederea noastră în Ei se mărește. Rugăciunile noastre se schimbă deoarece știm că Dumnezeu este Tatăl nostru și că noi suntem copiii Săi. Noi nu căutăm să schimbăm voia Sa, ci să ne aliniem voința cu a Sa și să ne asigurăm binecuvântările pe care El dorește să ni le ofere dacă le cerem.24 Noi ne dorim să fim mai blânzi, mai puri, mai statornici, mai asemănători lui Hristos.25 Aceste schimbări ne fac demni să primim mai multe binecuvântări cerești.
Recunoscând că fiecare lucru bun vine de la Isus Hristos, le vom arăta altora credința noastră într-un mod mai eficient.26 Vom avea curaj când ne vom confrunta cu sarcini și circumstanțe aparent imposibile.27 Ne vom întări hotărârea de a ține legămintele pe care le-am făcut de a-L urma pe Salvator.28 Vom fi plini de dragostea lui Dumnezeu, ne vom dori să-i ajutăm pe cei în nevoie fără să îi judecăm, ne vom iubi copiii și îi vom crește în neprihănire, vom păstra iertarea păcatelor noastre și ne vom bucura mereu.29 Acestea sunt roadele remarcabile ale faptului de a ne aduce aminte de bunătatea și mila lui Dumnezeu.
Dar Salvatorul ne-a avertizat: „Cu nimic nu Îl supără omul pe Dumnezeu sau împotriva nimănui nu este aprinsă mânia Sa, decât împotriva acelora care nu mărturisesc mâna Lui în toate lucrurile”30. Nu cred că Îl insultăm pe Dumnezeu când uităm de El. Cred că, mai degrabă, El este profund dezamăgit. El știe că ne-am ratat ocazia de a ne apropia de El aducându-ne aminte de El și bunătatea Sa. Apoi, pierdem ocazia ca El să Se apropie mai mult de noi și binecuvântările exacte pe care El le-a promis.31
Vă invit să vă aduceți aminte în fiecare zi de măreția Tatălui Ceresc și a lui Isus Hristos și ce au făcut Ei pentru dumneavoastră. Permiteți ca luarea în considerare a bunătății Lor să vă lege mai ferm inima rătăcită de Ei.32 Cugetați asupra compasiunii Lor și veți fi binecuvântați cu mai multă receptivitate spirituală și veți deveni mai asemănători lui Hristos. Faptul de a reflecta la empatia Lor vă va ajuta să „[vă mențineți] cu credință până la sfârșit”, până „[veți fi] primiți în cer… să [puteți] locui cu Dumnezeu într-o stare de fericire fără de sfârșit”.33
Tatăl nostru Ceresc, făcând referire la Preaiubitul Său Fiu, a spus: „De El să ascultați!”34. Pe măsură ce acționați potrivit acelor cuvinte și Îl ascultați, aduceți-vă aminte, cu bucurie și pioșenie, că Salvatorului Îi place să restaureze ceea ce dumneavoastră nu puteți restaura, Îi place să vindece răni pe care dumneavoastră nu le puteți vindeca, Îi place să repare ceea ce a fost distrus fără să mai poată fi reparat35, El contrabalansează orice nedreptate pe care ați suferit-o36 și Lui Îi place să vindece pentru totdeauna chiar și inimile frânte.37
Pe măsură ce am reflectat la darurile de la Tatăl nostru Ceresc și de la Isus Hristos, am ajuns să cunosc dragostea Lor infinită și compasiunea Lor, pe care noi nu o putem înțelege, față de toți copiii Tatălui Ceresc.38 Această cunoaștere m-a schimbat și vă va schimba și pe dumneavoastră. În numele lui Isus Hristos, amin.