Doctrină și legăminte, 2021
19-25 aprilie Doctrină și legăminte 41-44: „Legea Mea de guvernare a Bisericii Mele”


„19-25 aprilie Doctrină și legăminte 41-44: «Legea Mea de guvernare a Bisericii Mele»”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„19-25 aprilie Doctrină și legăminte 41”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară

Isus Hristos

19-25 aprilie

Doctrină și legăminte 41-44

„Legea Mea de guvernare a Bisericii Mele”

În timpul pregătirii din această săptămână, fiți atent la impresiile pe care le primiți de la Spirit. Ce simțiți că trebuie să învețe copiii din Doctrină și legăminte 41-44?

Consemnați-vă impresiile

icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Aruncați o minge către un copil și rugați-l să împărtășească o poruncă pe care o cunoaște. Continuați să aruncați mingea până când fiecare copil a avut ocazia să împărtășească ceva.

icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mici

Doctrină și legăminte 42:2

Pot să mă supun legilor lui Dumnezeu.

Pe măsură ce Biserica a crescut și membrii s-au adunat în Kirtland, Ohio, Domnul i-a revelat profetului Joseph Smith ceea ce El a numit „legea” Sa și le-a poruncit sfinților să „[asculte și să fie] atenți și [să se supună]”. Cum puteți ajuta copiii să înțeleagă că suntem binecuvântați când suntem supuși?

Posibile activități

  • Citiți Doctrină și legăminte 42:2, subliniind cuvântul „supuneți-vă”. Oferiți copiilor câteva scenarii simple în care un copil alege să se supună sau nu unei legi sau reguli. Rugați copiii să asculte cu atenție și să zâmbească dacă persoana din povestire se supune și să se încrunte dacă persoana nu se supune. Împărtășiți binecuvântări pe care le-ați primit când v-ați supus legilor lui Dumnezeu.

  • Jucați un joc în care oferiți copiilor o regulă pe care să o respecte. De exemplu, le puteți spune că trebuie să-și ridice mâna pentru a fi numiți să răspundă la întrebări. Apoi, permiteți-le să pună în practică supunerea adresându-le întrebări și numindu-i pe cei care ridică mâna. Ce legi ne-a dat Dumnezeu?

  • Completați pagina cu activități alături de copii sau cântați un cântec despre supunerea față de legile lui Dumnezeu, cum ar fi „Vreau să respect Evanghelia” (Cântece pentru copii, p. 72). Spuneți copiilor cum v-a adus bucurie faptul că v-ați supus legilor lui Dumnezeu.

    clasă a Societății Primare

    Învățăm poruncile lui Dumnezeu la Societatea Primară.

Doctrină și legăminte 42:38

Îi slujesc lui Isus Hristos când slujesc altora.

Domnul dorește ca sfinții Săi să aibă grijă de cei săraci și de cei nevoiași. Ajutați copiii să înțeleagă că, atunci când slujesc celor nevoiași, ei slujesc, de asemenea, Salvatorului.

Posibile activități

  • Dacă Isus Hristos ar fi prezent astăzi la clasa noastră, ce I-am spune? Cum ne-am purta cu El? Arătați o ilustrație cu Salvatorul și explicați învățătura lui Isus potrivit căreia, atunci când dăm dovadă de dragoste față de alții, dăm, de asemenea, dovadă de dragoste față de El. Ajutați copiii să repete versetul 38 împreună cu dumneavoastră, puțin câte puțin.

  • Ajutați copiii să se gândească la moduri prin care Îi pot sluji lui Isus slujindu-le altora. Pot să găsească unele idei în prezentarea video „Pass It On (Oferă la rândul tău)” (ChurchofJesusChrist.org) sau în ilustrații cu Salvatorul ajutându-i pe alții, cum ar fi ilustrații cu El vindecându-i pe cei bolnavi sau dând dovadă de blândețe față de copii (vedeți Carte cu picturi inspirate din Evanghelie nr. 42, 47). Depuneți mărturie că, atunci când slujesc altora, ei, de asemenea, Îi slujesc lui Isus.

Doctrină și legăminte 43:1-7

Domnul conduce Biserica Sa prin intermediul profetului Său.

Puteți ajuta copiii să evite să fie înșelați de-a lungul vieții lor, învățându-i, când sunt tineri, tiparul Domnului de a conduce Biserica Sa prin intermediul profetului în viață.

Posibile activități

  • Arătați fotografii cu oameni diferiți, inclusiv o fotografie cu actualul profet. Puneți fotografiile cu fața în jos și rugați copiii să întoarcă fotografiile una câte una până când găsesc profetul. Explicați învățătura Domnului potrivit căreia doar profetul este „numit pentru voi ca să primească porunci și revelații din mâna [Domnului]” pentru a conduce Biserica (Doctrină și legăminte 43:2).

  • Cântați împreună un cântec despre profeți, cum ar fi ultima strofă din „Urmați profetul” (Cântece pentru copii, p. 58-59). Împărtășiți-vă mărturia despre faptul că profetul conduce Biserica.

icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mari

Doctrină și legăminte 41:5

Ucenic este cel care primește legea lui Dumnezeu și i se supune.

Știu copiii cărora le predați ce înseamnă să fii ucenic al lui Isus Hristos? Doctrină și legăminte 41:5 îi poate ajuta să înțeleagă cum să fie ucenici mai buni.

Posibile activități

  • Scrieți, pe o foaie de hârtie, Doctrină și legăminte 41:5 lăsând spații libere în locurile în care apare cuvântul „ucenicul”. Rugați copiii să completeze spațiile libere, citind Doctrină și legăminte 41:5 dacă au nevoie de ajutor. Ce înseamnă să fii un ucenic al lui Isus Hristos? Împărtășiți modul în care vă străduiți să fiți un ucenic mai bun al lui Hristos.

  • După ce discutați Doctrină și legăminte 41:5, rugați copiii să se gândească la legi pe care le-am primit de la Domnul. Invitați-i să interpreteze, pe rând, supunerea față de una dintre acele legi, în timp ce restul clasei încearcă să ghicească ce lege este reprezentată.

  • Oferiți fiecărui membru al clasei o fâșie de hârtie și rugați-i să scrie pe ea un mod prin care pot fi ucenici mai buni. Invitați fiecare copil să împărtășească ce a scris și, apoi, lipiți fâșiile pentru a crea un lanț de hârtie.

Doctrină și legăminte 42:61, 68

Dumnezeu oferă înțelepciune celor care cer.

Copiii adresează multe întrebări pe măsură ce cunoștințele lor despre lume și Evanghelie cresc. Cum puteți folosi Doctrină și legăminte 42:61, 68 pentru a-i ajuta să știe cum să dobândească înțelepciune de la Domnul?

Posibile activități

  • Rugați copiii să vă împărtășească un lucru care-i ajută să simtă pace și un lucru care-i ajută să simtă bucurie. Invitați-i să citească Doctrină și legăminte 42:61 și să caute cuvintele „pașnice” și „bucurie”. Ajutați copiii să se gândească la adevăruri pe care Dumnezeu le-a revelat și care le aduc pace și bucurie.

  • Citiți, alături de copii, Doctrină și legăminte 42:61, 68 subliniind expresia „revelație după revelație, cunoaștere după cunoaștere”. Explicați că Dumnezeu nu revelează totul în același timp; ci El ne oferă puțin câte puțin. Arătați modul în care un joc de puzzle este completat puțin câte puțin sau folosiți ceva asemănător pentru a ajuta copiii să înțeleagă acest principiu. Împărtășiți o experiență în care ați primit o revelație care a fost o binecuvântare pentru dumneavoastră.

Doctrină și legăminte 43:1-7

Doar profetul poate primi revelație pentru întreaga Biserică.

Pe măsură ce copiii cresc, este posibil ca ei să întâlnească oameni care vor să-i conducă pe un drum greșit. Cum puteți să ajutați copiii să aibă încredere în tiparul lui Dumnezeu de a-i conduce pe copiii Săi prin profetul Său ales?

Posibile activități

  • Invitați copiii să-și imagineze că o persoană se ridică la adunarea de mărturii și spune membrilor episcopiei că ea a primit o revelație pentru Biserică (de exemplu, că nu mai trebuie să bem lapte sau că trebuie să desfășurăm adunările de împărtășanie marțea, în loc de duminica). Aceasta spune că trebuie să ascultăm ce spune ea, nu profetul. Ce ar fi în neregulă cu acest lucru? Ajutați copiii să citească Doctrină și legăminte 43:1-7 și să afle modul în care Domnul dă porunci Bisericii Sale.

  • Arătați o fotografie cu profetul în viață și invitați copiii să împărtășească ceva ce dânsul ne-a învățat de curând. Dacă au nevoie de ajutor, vizionați o prezentare video sau citiți un fragment dintr-o cuvântare de la cea mai recentă conferință generală. De ce este o binecuvântare să avem astăzi un profet în viață?

icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Invitați copiii să aleagă o lege sau o poruncă asupra căreia ei simt că ar trebui să se concentreze pentru a i se supune în săptămâna următoare. Încurajați-i să-și împărtășească obiectivul membrilor familiei.

Să ne îmbunătățim predarea

Învățați copiii să-și noteze impresiile. Chiar și copiii își pot forma deprinderea de a nota impresiile spirituale. Ei pot nota impresii marcând scripturile, desenând sau notând simplu în jurnal.

pagină cu activități: Sunt fericit când mă supun lui Dumnezeu