Doctrină și legăminte, 2021
21-27 iunie Doctrină și legăminte 67-70: „Mai presus… de bogățiile întregului pământ”


„21-27 iunie Doctrină și legăminte 67-70: «Mai presus… de bogățiile întregului pământ»”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară: Doctrină și legăminte, 2021 (2020)

„21-27 iunie Doctrină și legăminte 67”, Vino și urmează-Mă – pentru Societatea Primară

revelation manuscript book in display case

21-27 iunie

Doctrină și legăminte 67-70

„Mai presus… de bogățiile întregului pământ”

Înainte de a citi sugestiile din acest rezumat, studiați Doctrină și legăminte 67-70 și consemnați impresiile spirituale pe care le primiți. Aceste impresii vă vor ajuta să creați un plan de predare inspirat. Apoi, suplimentați acel plan cu idei din acest rezumat, din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii sau din revistele Bisericii.

Consemnați-vă impresiile

icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Invitați copiii să deseneze un lucru pe care l-au învățat studiind scripturile acasă sau la Societatea Primară. Dacă nu reușesc să se gândească ce să deseneze, le puteți aminti unele dintre subiectele din Doctrină și legăminte 67-70, precum botezul, dobândirea unei mărturii despre scripturi sau predarea Evangheliei de către părinți copiilor.

icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mici

Doctrină și legăminte 67

Doctrină și legăminte cuprinde revelații de la Dumnezeu.

În noiembrie 1831, conducătorii Bisericii au hotărât să compileze revelațiile lui Joseph Smith într-o carte pentru a putea fi citite de toată lumea. Astăzi, acele revelații se găsesc în Doctrină și legăminte.

Posibile activități

  • Spuneți-le copiilor cum au ajuns revelațiile lui Joseph Smith să fie tipărite într-o carte (vedeți „Capitolul 23: Doctrină și legăminte”, Povestiri din Doctrină și legăminte, p. 90-92 sau prezentarea video corespunzătoare de pe ChurchofJesusChrist.org). Împărtășiți-vă mărturia că Doctrină și legăminte cuprinde revelații care ne pot ajuta în aceste zile. Împărtășiți unul dintre versetele dumneavoastră preferate din Doctrină și legăminte.

  • Arătați-le copiilor fiecare carte în parte din lucrările canonice și, în timp ce ridicați câte una, vorbiți puțin despre cum am obținut-o (vedeți articolul despre fiecare carte în Ghid pentru scripturi). Când arătați Doctrină și legăminte, împărtășiți-le copiilor ce face ca această carte de scripturi să fie unică (de exemplu, cuprinde revelații date în zilele noastre).

Doctrină și legăminte 68:25-28

Pot fi botezat când voi împlini opt ani.

În Doctrină și legăminte 68:25-28, Domnul i-a spus lui Joseph Smith că toți copiii trebuie să învețe să aibă credință în Isus Hristos, să se pocăiască și să fie botezați când împlinesc opt ani. El a spus, de asemenea, că trebuie să învețe să se roage și să țină poruncile lui Dumnezeu.

Posibile activități

  • Invitați copiii să numere pe degete până la opt. Ce este special la faptul de a avea opt ani? Ajutați copiii să înțeleagă că, atunci când împlinesc opt ani, pot fi botezați. Folosind cuvinte și expresii din Doctrină și legăminte 68:25-28, împărtășiți-le câteva dintre lucrurile pe care Domnul vrea ca ei să le învețe înainte să împlinească opt ani (vedeți, de asemenea, Articole de credință 1:4). Ajutați-i să înțeleagă concepte cu care nu sunt familiarizați.

  • Cântați, alături de copii, un cântec despre botez, cum ar fi „Botezul” sau „Când sunt botezat” (Cântece pentru copii p. 54-55, 53). Rugați copiii să-și împărtășească sentimentele cu privire la botez și ce pot face pentru a se pregăti.

icon indicând predare

Predați doctrina: copii mai mari

Doctrină și legăminte 67:4, 9

Revelațiile primite prin Joseph Smith sunt adevărate.

O parte din îndrumările din Doctrină și legăminte 67-70 au de-a face cu eforturile sfinților de a publica revelațiile lui Joseph Smith. Aceasta poate fi o ocazie de a ajuta copiii să își dea seama că, în aceste revelații, acum publicate în Doctrină și legăminte, putem găsi glasul Domnului.

În timp ce vă pregătiți să predați, puteți recapitula Saints (Sfinții), 1:140-143 sau „Capitolul 23: Doctrină și legăminte” (Povestiri din Doctrină și legăminte, p. 90-92).

Posibile activități

  • Arătați-le copiilor Biblia, Cartea lui Mormon, Doctrină și legăminte și Perla de mare preț. Ajutați copiii să facă o listă pe tablă cu câteva lucruri care fac ca fiecare carte de scripturi să fie diferită și alte lucruri care le fac asemănătoare. Dacă au nevoie de ajutor, împărtășiți-le descrierile acestor cărți din Ghid pentru scripturi. Întrebați copiii cum putem ști că scripturile sunt adevărate. Ce învățăm din Doctrină și legăminte 67:4, 9 despre revelațiile pe care Domnul le-a dat lui Joseph Smith?

  • Împărtășiți un verset din Doctrină și legăminte care vă întărește mărturia despre „adevărul acestor porunci” (versetul 4). Oferiți-le copiilor ocazii de a împărtăși unul dintre versetele lor preferate. Explicați-le că, la acea vreme, conducătorii Bisericii au hotărât să-și publice mărturiile despre revelațiile pe care le primise Joseph Smith. Când au făcut acest lucru, unul dintre conducători, Levi Hancock, a scris alături de numele lui: „Să nu fie șters niciodată” (vedeți „Testimony, aprox. 2 noiembrie 1831”, Revelation Book 1, p. 121, josephsmithpapers.org). De ce oare a vrut Levi Hancock ca numele lui „să nu fie șters niciodată” din mărturia publicată? Oferiți-le copiilor ocazia să-și scrie mărturia despre ce au învățat până acum din Doctrină și legăminte.

    copii citind

    Dumnezeu ne-a rugat să studiem scripturile.

Doctrină și legăminte 68:3-4

Când conducătorii Bisericii noastre vorbesc prin inspirație, ei vorbesc „cuvântul Domnului”.

Când slujitorii Domnului vorbesc prin puterea Duhului Sfânt, cuvintele lor reprezintă voia, gândul, cuvântul și glasul Domnului” (vedeți versetul 4). Faptul de a ști acest adevăr îi poate ajuta pe copii să vrea să asculte și să urmeze învățăturile lor.

Posibile activități

  • Invitați copiii să citească în grupuri mici Doctrină și legăminte 68:3-4 și să împărtășească unii altora ce învață din aceste versete. Invitați copiii să scrie pe tablă un lucru pe care l-au învățat. De ce este acesta un adevăr important de știut?

  • După ce citiți împreună Doctrină și legăminte 68:3-4, dați-le copiilor exemplare ale câtorva mesaje de la ultima conferință generală. Invitați-i să găsească în mesaje adevăruri pe care Domnul ni le-a predat prin slujitorii Săi.

Doctrină și legăminte 69:1-2

Pot fi „loial și credincios”.

Când Oliver Cowdery trebuia să meargă spre Missouri, Domnul l-a chemat pe John Whitmer, un bărbat „loial și credincios” (versetul 1), să meargă cu el. Cum pot fi copiii loiali și credincioși ca John Whitmer?

Posibile activități

  • Spuneți-le copiilor că, atunci când Domnul l-a trimis pe Oliver Cowdery la Missouri, a spus că cineva „loial și credincios” (versetul 1) trebuie să meargă cu el, așadar l-a trimis și pe John Whitmer. Ce înseamnă să fim loiali și credincioși? Cum putem să fim siguri că suntem loiali și credincioși ca să-L ajutăm pe Domnul să-i binecuvânteze pe alții?

  • Invitați câțiva copii să vorbească despre o persoană pe care o cunosc și despre care cred că este loială și credincioasă. De unde știu că acea persoană este loială și credincioasă? Ajutați-i să înțeleagă că Domnul a avut încredere în John Whitmer pentru că era, la acel timp, loial și credincios (vedeți Doctrină și legăminte 69:1-2). Cântați împreună un cântec care încurajează copiii să fie loiali și credincioși asemenea Salvatorului, precum „Eu încerc să fiu ca Isus” (Cântece pentru copii, p. 40-41).

icon indicând învățare

Încurajați învățarea acasă

Invitați copiii să explice cuiva, acasă, ce este cartea Doctrină și legăminte, de unde o avem și de ce este importantă pentru ei.

Să ne îmbunătățim predarea

Adaptați activitățile la vârsta copiilor cărora le predați. Copiii mai mici pot avea nevoie de mai multă îndrumare când sunt invitați să împărtășească. Copiii mai mari au mai multă experiență și își pot împărtăși mai bine gândurile. Gândiți-vă la astfel de situații în timp ce planificați activitățile.