„29 aprilie-5 mai Ioan 7-10: «Eu sunt Păstorul cel bun»” Vino și urmează-Mă – Pentru Școala de duminica: Noul Testament 2019 (2019)
„29 aprilie-5 mai Ioan 7-10”, Vino și urmează-Mă – Pentru Școala de duminica: 2019
29 aprilie-5 mai
Ioan 7-10
„Eu sunt Păstorul cel bun”
Dumneavoastră și membrii clasei dumneavoastră veți dobândi cunoștințe în timp ce citiți Ioan 7-10 în această săptămână. Aduceți-vă aminte că ideile din acest rezumat trebuie să vină în completare și nu să înlocuiască inspirația pe care o primiți când studiați scripturile.
Consemnați-vă impresiile
Invitați să împărtășească
Aduceți-le aminte membrilor clasei despre importanța de a face din căminele lor locul principal pentru învățarea Evangheliei. Ce fragmente din Ioan 7-10 au discutat membrii clasei cu familiile lor în timpul săptămânii? Ce mesaje le-au fost cele mai utile?
Predați doctrina
Isus Hristos este Salvatorul lumii.
-
În Ioan 7–10, Salvatorul a făcut mai multe declarații care pot ajuta membrii clasei să înțeleagă mai bine misiunea Sa și să se apropie de El. Puteți să invitați membrii clasei să citească următoarele fragmente scripturale și să împărtășească ce ne învață acestea despre misiunea divină a Salvatorului. Cum îndeplinește Hristos aceste roluri în viața noastră?
-
Ioan 7:37-39: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine și să bea”
-
Ioan 8:58: „Mai înainte ca să se nască Avraam, sunt Eu” (vedeți rezumatul din această săptămână din manualul Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii pentru o înțelegere profundă a acestui verset)
-
Ioan 9:8-10, 35-38: „Fiul lui Dumnezeu”
-
Ioan 10:7-9: „Ușa”
-
Ioan 10:11-14: „Păstorul cel bun”
-
Pe măsură ce trăim potrivit învățăturilor lui Isus Hristos, vom ajunge să știm că acestea sunt adevărate.
-
Membrii clasei pot înțelege mai bine cum faptul de a trăi potrivit unei porunci clădește o mărturie dacă ei compară acest model cu procesul de dobândire a unei îndemânări prin experiență personală. De exemplu, puteți invita membrii clasei care știu să jongleze sau să cânte la un instrument muzical să explice cum și-au dezvoltat aceste abilități. Cum i-a ajutat faptul de a exersa singuri să învețe mai mult decât faptul de a privi pe cineva exersând această abilitate? Împreună, discutați despre modul în care efortul depus în procesul de dobândire a unei abilități se compară cu modelul spiritual pe care Salvatorul l-a descris în Ioan 7:14-17. Ce experiențe pot împărtăși membrii clasei despre faptul de a urma acest model pentru a dobândi cunoaștere spirituală?
-
Cum puteți ilustra adevărurile propovăduite în Ioan 7:14-17? O idee este să rugați membrii clasei dumneavoastră să împărtășească experiențe prin care au dobândit o mărturie despre un adevăr al Evangheliei datorită faptului că au trăit potrivit lui. Relatarea spusă de sora Bonnie L. Oscarson din secțiunea „Resurse suplimentare” este, de asemenea, un exemplu bun. Acordați-le membrilor clasei timp să se gândească la un principiu al Evangheliei despre care și-ar dori să dobândească o mărturie mai puternică și, apoi, încurajați-i să stabilească obiective concrete pentru a trăi mai pe deplin în acord cu acel principiu.
Pe măsură ce ajungem să-L cunoaștem pe Isus Hristos, ajungem să-L cunoaștem pe Tatăl.
-
Vârstnicul Jeffrey R. Holland a spus: „Unii din lumea de astăzi au o concepție greșită despre [Dumnezeu Tatăl]… Mulți oameni din zilele noastre spun că s-ar simți confortabil în brațele lui Isus, însă nu se simt confortabil să se gândească la întâlnirea cu Dumnezeu („The Grandeur of God”, Ensign sau Liahona, nov. 2003, p. 71). Ce ne învață cuvintele Salvatorului din Ioan 8:18-19, 26-29 despre legătura dintre El și Tatăl Său? După ce au citit și au discutat aceste versete, membrii clasei pot să enumere, pe tablă, unele dintre lucrurile pe care Isus le-a făcut, le-a spus sau le-a propovăduit. Ce învățăm despre Dumnezeu Tatăl din aceste lucruri?
Mila Salvatorului este oferită tuturor celor care se pocăiesc.
-
Pentru cei care se simt condamnați din cauza păcatelor lor, povestirea în care Salvatorul oferă iertare și șansa de a se pocăi femeii prinse în preacurvie poate fi o sursă de încurajare. Sau, dacă membrii clasei se simt ispitiți să condamne pe alții din cauza păcatelor lor, povestirea poate fi luată ca o avertizare. Îi puteți invita să citească Ioan 8:1-11 și să caute răspunsuri la întrebări precum următoarele: Ce ne învață această povestire despre mila Salvatorului? În ce mod ne-ar putea ajuta faptul de a primi iertarea Sa când păcătuim atunci când ne simțim tentați să-i judecăm pe alții? (Vedeți Alma 29:9-10.) De asemenea, puteți să vizionați prezentarea video „Go and Sin No More” pe (LDS.org).
-
Pentru a ajuta membrii clasei să găsească relevanță personală în Ioan 8:1-11, puteți să împărțiți membrii clasei în trei grupuri – unul să se concentreze asupra cuvintelor și acțiunilor fariseilor, unul să se concentreze asupra cuvintelor și acțiunilor Salvatorului și unul să se concentreze asupra cuvintelor și acțiunilor femeii. Invitați membrii fiecărui grup să facă o listă cu adevărurile spirituale pe care le-au învățat după ce au citit fiecare parte a povestirii.
-
Uneori, nu suntem conștienți de modurile prin care îi judecăm pe alții. Iată o activitate care va ajuta membrii clasei să depășească această tendință. Rugați cursanții să vă ajute să alcătuiți o listă cu modurile în care judecăm oamenii (privind aspectul lor, comportamentul lor, trecutul lor etc.). Oferiți membrilor clasei bucăți de hârtie decupate în formă de piatră și rugați-i să aleagă un mod de a-i judeca pe alții pentru care se simt vinovați și să-l scrie pe hârtia în formă de piatră. Ce învățăm din cuvintele Salvatorului adresate fariseilor în Ioan 8:1-11? Invitați membrii clasei să scrie pe versoul hârtiei în formă de piatră ceva care să le aducă aminte să nu judece (poate o expresie din Ioan 8).
Încurajați învățarea acasă
Rugați membrii clasei să se gândească la un moment în care au pierdut ceva care era prețios pentru ei. Din versetele pentru lecția de săptămâna următoare, ei vor învăța ce sentimente au Tatăl Ceresc și Isus Hristos față de cei care s-au rătăcit.
Resurse suplimentare
Faptul de a trăi în acord cu un principiu ne ajută să dobândim o mărturie despre acesta.
Sora Bonnie L. Oscarson a spus:
„Salvatorul ne-a învățat: «Dacă vrea cineva să facă voia Lui, va ajunge să cunoască dacă învățătura este de la Dumnezeu, sau dacă Eu vorbesc de la Mine» [Ioan 7:17]. Uneori încercăm să facem lucrurile invers. De exemplu, putem aborda lucrurile în felul următor: Voi trăi bucuros legea zeciuielii, dar mai întâi trebuie să știu dacă este adevărată. Probabil că ne și rugăm pentru a dobândi o mărturie despre legea zeciuielii și sperăm că Domnul ne va binecuvânta cu acea mărturie înainte ca noi să fi completat vreodată o chitanță de zeciuială. Lucrurile nu funcționează așa. Domnul Se așteaptă ca noi să ne exercităm credința. Este necesar să plătim în mod consecvent o zeciuială integrală și onestă pentru a dobândi o mărturie despre zeciuială …
Doresc să împărtășesc un exemplu despre modul în care trăirea în acord cu un principiu ne ajută să devenim convertiți la acel principiu… Părinții și învățătorii mei mă învățaseră, la Biserică, importanța faptului de a-mi trata cu respect trupul, de a-mi păstra mintea curată și, cel mai important, de a mă încrede în poruncile Domnului. Am luat decizia de a evita anturaje în care știam că se consumă alcool și de a sta departe de tutun și droguri. Acest lucru a însemnat că, adesea, eram exclusă de la petreceri și rareori mergeam la întâlniri. Consumul de droguri devenea din ce în ce mai comun în rândul tinerilor, iar pericolele nu erau atât de cunoscute cum sunt astăzi. Mai târziu, mulți dintre colegii mei au suferit leziuni permanente la nivelul creierului din cauza drogurilor sau au devenit dependenți. Am fost recunoscătoare că, în căminul meu, fusesem învățată să trăiesc conform Cuvântului de înțelepciune și am dobândit o mărturie profundă despre acel principiu al Evangheliei pe măsură ce mi-am exercitat credința și am trăit în acord cu el. Sentimentul plăcut de care am avut parte datorită faptului că am trăit în acord cu un principiu adevărat al Evangheliei a fost confirmarea venită prin Spiritul Duhului Sfânt că acel principiu era adevărat („Fiți convertiți”, Ensign sau Liahona, nov. 2013, p. 77).