„5-11 august Romani 1-6: «Puterea lui Dumnezeu pentru [salvare]»” Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii: Noul Testament, 2019 (2019)
„5-11 august Romani 1-6”, Vino și urmează-Mă – Pentru Școala de duminica: 2019
5-11 august
Romani 1-6
„Puterea lui Dumnezeu pentru [salvare]”
Citiți, cu ajutorul rugăciunii, Faptele apostolilor 1-6 gândindu-vă la membrii clasei dumneavoastră. Acest lucru vă va ajuta să fiți mai receptiv la șoaptele Spiritului pe măsură ce vă pregătiți să predați.
Consemnați-vă impresiile
Invitați să împărtășească
Puteți să acordați membrilor clasei câteva minute pentru a căuta, în Romani 1-6, un verset care le place în mod deosebit. Apoi, ei pot să împărtășească versetul ales cuiva așezat în apropiere.
Predați doctrina
„Mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos.”
-
Au fost ridiculizați vreodată membrii clasei dumneavoastră datorită crezurilor lor? Invitați-i să citească Romani 1:16-17 și să se gândească la exemple din Faptele apostolilor în care Pavel a arătat că nu-i era rușine cu Evanghelia. Care sunt unele dintre lucrurile care ne fac să nu ne fie rușine că suntem membri ai Bisericii lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă? Invitați membrii clasei să împărtășească experiențe în care ei sau alții au arătat că nu le-a fost rușine cu Evanghelia lui Isus Hristos.
Romani 1:16-17; 2:28-29; 6:1-11
Calitatea de ucenic adevărat să vede în angajamentul lăuntric, nu doar în faptele noastre.
-
Cum ne evaluăm propria ucenicie? Sfatul dat de Pavel romanilor ne poate ajuta să ne amintim să ne concentrăm nu pe faptul de a completa o listă cu însărcinări, ci pe ceea ce este „a[l] inimii, în duh” (Romani 2:29). Pentru a ajuta membrii clasei să înțeleagă sfatul lui Pavel, puteți scrie, pe tablă, textul din Romani 2:28-29. Înlocuiți cuvântul iudeu cu sfânt din zilele din urmă și expresia tăiere împrejur cu legământul. Ce înțelegere suplimentară a învățăturilor lui Pavel ne aduce această schimbare? Puteți, de asemenea, să discutați despre exemple de lucruri pe care le facem ca membrii ai Bisericii care sunt mai puternice și mai pline de însemnătate când sunt făcute „[din inimă] [și] în duh”(Romani 2:29). De exemplu, vedeți cuvântarea vârstnicului Jeffrey R. Holland despre învățământul de acasă, „Emisari ai Bisericii” (Ensign sau Liahona, nov. 2016, p. 61-67) sau cuvântarea vârstnicului Neil L. Andersen, „Un martor al lui Dumnezeu” (Ensign sau Liahona, nov. 2016, p. 35-38).
„Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult.”
-
Este posibil ca, în clasa dumneavoastră, să fie oameni care au nevoie de ajutor să înțeleagă învățăturile lui Pavel despre credință, fapte și har din aceste capitole (vedeți, de asemenea, rezumatul acestei săptămâni în Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii) și traducerea lui Joseph Smith a acestor capitole din Ghid pentru scripturi). Cum îi puteți ajuta să învețe unii de la alții? Puteți să prezentați următoarele două scenarii pentru a ajuta membrii clasei să înțeleagă că nu ar trebui să considerăm că faptele noastre bune sunt o modalitate de a ne demonstra demnitatea, nici nu ar trebui să considerăm harul lui Hristos drept un motiv pentru a ne justifica greșelile și păcatele. Invitați membrii clasei să caute, în Romani 3:20-31; 5:1-2; 6:1-2, 21-23, adevăruri care i-ar putea ajuta pe Gloria și Justin. Ce alte adevăruri doctrinare din secțiunea „Resurse suplimentare” i-ar ajuta să înțeleagă, atât importanța faptului de a face lucrări neprihănite, cât și de a ne încrede în harul lui Hristos? Puteți să rugați membrii clasei să împărtășească ceea ce au găsit sau să interpreteze pe roluri o conversație.
Scenariul 1
Aveți o prietenă pe nume Gloria care se simte copleșită din cauza încercărilor de a fi o ucenică credincioasă. Ea muncește din greu pentru a face tot ceea ce simte că trebuie să facă dar, deseori, se îngrijorează că eforturile ei nu sunt suficiente. „Sunt eu suficient de bună?”, se întreabă ea. „Mă va primi Domnul?”
Scenariul 2
Aveți un prieten pe nume Justin care nu se gândește prea mult la faptul de a face alegeri drepte. El crede în Isus Hristos, participă la adunările bisericii sale și este un tată iubitor și un bun vecin. Cu toate acestea, a ales să nu trăiască potrivit standardului care l-ar face demn să dețină o recomandare pentru templu. Când familia și prietenii încearcă să-l încurajeze să se pregătească pentru templu, el răspunde: „Sunt o persoană bună. Am credință în Hristos. El a plătit deja prețul pentru păcatele mele și nu cred că nu-mi va permite să intru în împărăția celestială din cauza unor probleme atât de neînsemnate”.
Încurajați învățarea acasă
Pentru a încuraja membrii clasei să citească Romani 7-16, puteți să le spuneți că Pavel a descris o luptă care avea loc în el - și în fiecare dintre noi. În Romani 7-16, aflăm care este acea luptă și cum s-o câștigăm.
Resurse suplimentare
Credință, har și fapte.
Deși trebuie să ne străduim să ținem poruncile, doar supunerea față de legile lui Dumnezeu nu ne va salva (vedeți Romani 3:27-31). Chiar și când facem tot ce ne stă în putință, noi „toți [am] păcătuit și [suntem] lipsiți de slava lui Dumnezeu” (Romani 3:23). Din acest motiv, noi toți avem nevoie de Isus Hristos, al Cărui har ne permite să fim iertați de păcatele noastre și să continuăm să facem fapte bune. Pavel ne-a învățat: „Unde s-a înmulțit păcatul, acolo harul s-a înmulțit și mai mult” (Romani 5:20).
Președintele David O. McKay a împărtășit o analogie despre un băiat care era pe cale să se înece în timp ce înota cu prietenii săi: „Din fericire, unul dintre ei, care a avut prezență de spirit și a acționat rapid, a rupt un băț mare dintr-un gard făcut din sălcii și l-a întins către băiatul care se îneca, acesta l-a prins, s-a ținut strâns de el și a fost salvat.
Toți băieții au declarat că băiatul aventurier îi datora viața băiatului care oferise mijloacele de salvare.
Acest lucru este, fără îndoială, adevărat; cu toate acestea, dacă băiatul nu ar fi utilizat mijloacele care i-au fost oferite, dacă nu ar fi folosit toată forța cu care a fost înzestrat, s-ar fi înecat, în pofida actului eroic al camaradului său” (David O. McKay, „The Gospel of Work (Evanghelia muncii)”, Instructor, ian. 1955, p. 1).
Răspunzând la întrebarea dacă suntem salvați fie prin credință, fie prin fapte, autorul creștin C. S. Lewis a scris: „Mie-mi pare ca și cum ai întreba care dintre lamele unei foarfece este cea mai necesară (Mere Christianity, p. 148).
Scenariul 1
-
J. Devn Cornish, „Sunt suficient de bun? Voi reuși?”, Ensign sau Liahona, nov. 2016, p. 32-34
„Salvarea nu poate fi obținută doar prin intermediul supunerii; ea se obține prin intermediul sângelui Fiului lui Dumnezeu [vedeți Faptele apostolilor 20:28]…
Harul este un dar de la Dumnezeu și dorința noastră de a fi supuși fiecărei porunci a lui Dumnezeu reprezintă întinderea mâinii noastre muritoare pentru a primi acest dar sacru de la Tatăl nostru Ceresc” (Dieter F. Uchtdorf, „Darul harului”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 109-110).
Scenariul 2
-
D. Todd Christofferson, „[Rămâneți] în dragostea mea”, Ensign sau Liahona, nov. 2016, p. 48-51
„Dacă harul este un dar de la Dumnezeu, atunci de ce este atât de importantă supunerea față de poruncile lui Dumnezeu? De ce să ne pese de poruncile lui Dumnezeu – sau chiar de pocăință? …
Supunerea noastră față de poruncile lui Dumnezeu reprezintă rezultatul natural al dragostei și recunoștinței noastre nesfârșite față de bunătatea lui Dumnezeu. Această formă de dragoste și recunoștință sinceră va uni, în mod miraculos,faptele noastre cu harul lui Dumnezeu” (Dieter F. Uchtdorf, „Darul harului”, Ensign sau Liahona, mai 2015, p. 109).
Nevoia noastră continuă de har.
„Pe lângă faptul că aveți nevoie de slavă pentru salvarea supremă, aveți nevoie de această forță dătătoare de energie în fiecare zi din viața dumneavoastră. Pe măsură ce vă apropiați de Tatăl dumneavoastră Ceresc cu sârguință, umilință și supunere, El vă va înălța și vă va întări prin harul Său (vedeți Proverbe 3:34; 1 Petru 5:5; D&L 88:78; 106:7-8). Bizuirea pe harul Său vă permite să progresați și să creșteți în neprihănire” (Fideli credinței, p. 74).