Noul Testament, 2023
22-28 mai Joseph Smith – Matei 1; Matei 24-25; Marcu 12-13; Luca 21: „Va veni Fiul Omului”


„22-28 mai Joseph Smith – Matei 1; Matei 24-25; Marcu 12-13; Luca 21: «Va veni Fiul Omului»”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica: Noul Testament, 2023 (2022)

„22-28 mai Joseph Smith – Matei 1; Matei 24-25; Marcu 12-13; Luca 21”, Vino și urmează-Mă – pentru Școala de duminica, 2023

a Doua Venire

The Second Coming (A Doua Venire), de Harry Anderson

22-28 mai

Joseph Smith – Matei 1; Matei 24-25; Marcu 12-13; Luca 21

„Va veni Fiul Omului”

Amintiți-vă să vă începeți pregătirea pentru a preda citind, rugându-vă, Joseph Smith – Matei 1; Matei 24-25; Marcu 12-13 și Luca 21. Căutați singuri inspirație și, apoi, pentru alte idei, parcurgeți acest rezumat.

icon indicând un moment de împărtășire

Invitați să împărtășească

Scrieți, pe tablă, o listă cu pildele Salvatorului care se regăsesc în fragmentele pentru lectură din această săptămână, cum ar fi pilda smochinului, pilda despre stăpânul casei și hoț, pilda vierilor, pilda celor zece fecioare, pilda talanților și pilda oilor și caprelor. Rugați membrii clasei să împărtășească adevăruri pe care le-au învățat din aceste pilde, care îi pot ajuta să se pregătească pentru a Doua Venire a Domnului. Ce fac ei pentru a pune în practică aceste adevăruri în viața lor?

icon indicând predare

Predați doctrina

Joseph Smith – Matei 1:21-37

Profețiile despre a Doua Venire a Salvatorului ne pot ajuta să privim către viitor cu credință.

  • Pentru unii membri ai clasei, semnele celei de-a Doua Veniri a Salvatorului pot fi greu de înțeles. Le-ar putea fi de ajutor să lucreze în grupuri și să identifice semnele pe care le găsesc în Joseph Smith – Matei 1:21-37. Compararea acestor semne cu indicatoarele rutiere i-ar putea ajuta, de asemenea, să înțeleagă mai bine imporanța acestor semne. De ce sunt importante indicatoarele rutiere? În ce mod sunt semnele celei de-a Doua Veniri asemenea indicatoarelor rutiere? Prin ce diferă? Puteți să dați fiecărui grup foi de hârtie cu forma indicatoarelor rutiere și să-i invitați pe membrii acestora să scrie, pe fiecare foaie, un semn care va preceda a Doua Venire. Permiteți-le să împărtășească ce au găsit și invitați membrii clasei să discute despre dovezile acestor semne în lumea de astăzi.

Joseph Smith – Matei 1:26-27, 38-55; Matei 25:1-13

Trebuie să fim întotdeauna pregătiți pentru a Doua Venire a Salvatorului.

  • Pildele din Joseph Smith – Matei 1:26-27, 38-55 și Matei 25:1-13 pot ajuta membrii clasei să recunoască importanța faptului de a fi pregătiți pentru a Doua Venire. Invitați membrii clasei să caute în aceste versete și să împărtășească ce simt că ne invită Salvatorul să facem. Vârstnicul David A. Bednar a oferit o interpretare a pildei celor zece fecioare care ne poate ajuta (vedeți secțiunea „Resurse suplimentare”). De ce trebuie ca fiecare dintre noi să trăiască experiența convertirii personale? Cum putem face acest lucru? Ce adaugă Doctrină și legăminte 45:56-57 înțelegerii noastre despre această pildă?

  • Când învățați despre întoarcerea Salvatorului, puteți citi sau cânta împreună imnuri despre a Doua Venire (vedeți „Isus Hristos – A Doua Venire” în indexul tematic de la sfârșitul cărții de imnuri).

Matei 25:14-46

La judecata finală, Îi vom raporta Domnului despre viața noastră.

  • Pilda talanților și pilda oilor și caprelor ne pot inspira să ne gândim la raportul despre viața noastră pe care îl vom prezenta Domnului la judecata finală. Puteți citi pildele împreună și invita fiecare membru al clasei să împărtășească o întrebare pe care Salvatorul ne-ar putea-o adresa despre viața noastră când vom fi judecați. Acordați timp membrilor clasei să planifice modurile în care vor acționa conform impresiilor pe care le-au primit în timpul discuției.

    oi și capre

    Hristos a folosit oi și capre pentru a ne învăța despre judecata finală (vedeți Matei 25:31-33).

  • Pentru a începe o discuție despre Matei 25:34-40, puteți invita membrii clasei să împărtășească exemple de oameni care arată compasiunea descrisă în aceste versete. Acordați-le timp să se gândească la cei care ar avea nevoie de slujirea lor. Care sunt unele moduri practice prin care-i putem hrăni pe cei flămânzi, îmbrăca pe cei goi și vizita pe cei bolnavi?

icon indicând resurse

Resurse suplimentare

Untdelemnul convertirii.

Vârstnicul David A. Bednar a sugerat următorul mod posibil de înțelegere a pildei celor zece fecioare:

„Imaginați-vă că untdelemnul descris este untdelemnul convertirii [vedeți Matei 25:4-9]…

Au fost cele cinci fecioare înțelepte egoiste și nedoritoare să împartă sau exprimau ele corect faptul că untdelemnul convertirii nu poate fi împrumutat? Este posibil ca tăria spirituală care rezultă în urma supunerii constante față de porunci să fie dată unei alte persoane? Este posibil ca acea cunoaștere dobândită prin studiu sârguincios și prin cugetarea asupra scripturilor să-i fie dată unei persoane nevoiașe din punct de vedere spiritual? Este posibil ca pacea pe care Evanghelia o oferă unui sfânt din zilele din urmă credincios să fie transferată unei persoane care trece prin adversități sau încercări grele? Răspunsul clar pentru fiecare dintre aceste întrebări este nu.

Așa cum au subliniat în mod corect și fecioarele înțelepte, fiecare dintre noi trebuie «[să ne cumpărăm]». Aceste femei inspirate nu descriau un schimb comercial; de fapt, ele accentuează responsabilitatea noastră individuală de a ne păstra aprinsă candela mărturiei și de a ne procura o rezervă suficientă din untdelemnul convertirii. Acest untdelemn prețios este obținut picătură cu picătură − «rând după rând [și] precept după precept» (2 Nefi 28:30), cu răbdare și stăruință” („Convertiți la Domnul”, Liahona, nov. 2012, p. 109).

Să ne îmbunătățim predarea

Asigurați-vă că predați doctrina adevărată. „Adresați-vă mereu întrebarea: «Cum îi va ajuta pe cursanții mei ceea ce predau să-și clădească credința în Hristos, să se pocăiască, să facă legăminte cu Dumnezeu și să le țină, precum și să-L primească pe Duhul Sfânt?».” (Să predăm în modul Salvatorului, p. 20)