Matei 21:12-16
Isus curăță templul
În timp ce se afla în Ierusalim, în ultima săptămână a vieții Sale, Isus a curățat templul pentru a doua oară și i-a vindecat pe cei care au venit la El. Această lecție te va ajuta să simți o dorință mai mare de a considera templul un loc sacru, în care poți simți dragostea Salvatorului și să-ți întărești credința în El.
Isus curăță templul
Ce sentimente ai când privești aceste imagini cu diferite încăperi din templu? Îți poți consemna impresiile în jurnalul tău pentru studiu.
Isus s-a dus la Ierusalim pentru a sărbători Paștele și a mers la templu. Oamenii care veneau la Ierusalim pentru preaslăvire erau nevoiți să-și schimbe banii în moneda care putea fi folosită în templu, pentru a cumpăra animale pentru jertfele care urmau să fie făcute în numele lor de către preoți. Deși astfel de activități erau necesare și aveau un scop bun, desfășurarea lor în templu arăta lipsă de respect și de pioșenie. Isus a răspuns la ceea ce a observat în templu în două ocazii diferite: o dată în preajma începutului slujirii Sale (vezi Ioan 2:13-16) și o dată în timpul ultimei săptămâni a vieții Sale (vezi Matei 21:12-13).
Citește unul sau ambele fragmente din scripturi de mai jos, și află cum a răspuns Salvatorul la ceea ce a văzut în templu. De asemenea, poți viziona prezentarea video „Jesus Cleanses the Temple (Isus curăță templul)” (1:54), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org. Această prezentare video înfățișează relatarea din Ioan 2.
-
Ce ai învățat, citind aceste două relatări, despre ceea ce simte Salvatorul față de templu?
-
De ce crezi că a reacționat Salvatorul în acest mod față de ceea ce se întâmpla în templu?
-
Ce adevăruri ai învățat din cuvintele și acțiunile Salvatorului din templu?
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat despre natura sacră a casei Domnului.
Templul este casa Domnului. Temelia pentru fiecare rânduială și legământ din templu – centrul planului salvării – este ispășirea lui Isus Hristos. Fiecare activitate, fiecare lecție, tot ceea ce facem în Biserică indică spre Domnul și casa Sa sfântă …
Mântuitorul nostru cere ca templele Sale să fie protejate de profanare. Niciun lucru necurat nu poate intra în casa Sa sfântă. Dar oricine se pregătește cum se cuvine este binevenit.
(Russell M. Nelson, „Personal Preparation for Temple Blessings”, Ensign, mai 2001, p. 32-33)
-
Cum ne ajută declarația președintelui Nelson să înțelegem mai bine atitudinea Salvatorului față de templu?
-
De ce crezi că Domnul ne cere să intrăm demni în templul Său?
Citește declarația de mai jos a vârstnicului David A. Bednar, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, și gândește-te ce dorește Domnul să faci. Poți viziona prezentarea video „Exceeding Great and Precious Promises (Făgăduințele nespus de mari și scumpe)”, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 10:08 până la minutul 11:17, sau poți citi următorul citat.
Templele sunt cele mai sfinte dintre toate locurile de preaslăvire. Un templu este literalmente casa Domnului, un loc sacru creat pentru a-L preaslăvi pe Dumnezeu și pentru a primi și a ne aduce aminte de făgăduințele Sale nespus de mari și scumpe…
Scopul principal al preaslăvirii în templu este acela de a lua parte la rânduieli și de a învăța, a primi, a ne aduce aminte și a reînnoi legămintele. Noi gândim, acționăm și ne îmbrăcăm diferit în templu mai mult decât în oricare alte locuri pe care le frecventăm.
Un scop principal al templului este de a ne face să nu ne mai concentrăm atenția asupra lucrurilor lumii, ci asupra binecuvântărilor eternității.
(David A. Bednar, „Făgăduințele nespus de mari și scumpe”, Ensign sau Liahona, nov. 2017, .p. 92)
-
Ce simți că dorește Domnul să știi, să simți sau să faci ca urmare a ceea ce ai învățat în această lecție despre natura sacră a templului?
Isus îi vindecă pe orbi și șchiopi
Citește Matei 21:14 și află ce a făcut Salvatorul în templu după ce l-a curățat a doua oară. Termenul „șchiopi” se referă la persoanele care erau infirme sau aveau o dizabilitate de mers.
Observă cum Salvatorul i-a vindecat fizic pe unii dintre ucenicii Săi credincioși lângă templu.
-
Ce alte tipuri de vindecare am putea cunoaște prin exercitarea credinței noastre în El și prin munca noastră din templu?
Vârstnicul Dale G. Renlund, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a explicat vindecarea pe care o putem primi când participăm la munca din templu și de întocmire a istoriei familiei. Vizionează următoarea prezentare video, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 3:49 până la minutul 4:09, sau citește citatul de mai jos.
Pe măsură ce luăm parte astăzi la munca de întocmire a istoriei familiei și la munca în templu, suntem, de asemenea, demni să primim binecuvântările „vindecătoare” promise de profeți și apostoli. Aceste binecuvântări sunt totodată uluitor de minunate datorită amplorii, particularităților și consecințelor lor în viața muritoare.
(Dale G. Renlund, „Munca de întocmire a istoriei familiei și munca în templu – pecetluire și vindecare”, Ensign sau Liahona, mai 2018, p. 47)
-
Cum crezi că ne poate ajuta preaslăvirea în templu să ne vindecăm de rănile noastre spirituale și emoționale?
1. Scrie în jurnalul tău pentru studiu despre ceea ce ai învățat astăzi. Include răspunsurile tale la cel puțin două dintre întrebările de mai jos.
-
Ce gânduri și sentimente ai după ce ai aflat despre Salvator și despre templele Sale?
-
Cum poate ceea ce ai învățat și simțit astăzi să influențeze modul în care Îl preaslăvești pe Salvator în templu?
-
Ce vindecare cauți de la Domnul atunci când participi la munca de întocmire a istoriei familiei și munca în templu?
Opțional: Vrei să afli mai multe?
Matei 21:13. De ce a spus Isus că oamenii au făcut din templu „o peșteră de tâlhari”?
Expresia „o peșteră de tâlhari” sugerează că negustorii și cămătarii erau mai interesați de a face profit, decât de a-L preaslăvi pe Dumnezeu și de a-i ajuta și pe alții să preaslăvească.
A fost Isus mânios când a curățat templul?
Președintele Gordon B. Hinckley (1910-2008) ne-a învățat despre curățarea templului de către Salvator. Vizionează următoarea prezentare video, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 11:07 până la minutul 11:35, sau citește citatul de mai jos.
Mânia poate fi justificată în anumite situații. Scripturile ne spun că Isus i-a gonit pe cămătari din templu spunând: „Casa Mea se va chema o casă de rugăciune, dar voi ați făcut din ea o peșteră de tâlhari” ( Matei 21:13). Dar chiar și aceste cuvinte au fost spuse mai degrabă ca o mustrare, nu ca o izbucnire de mânie necontrolată.
(Gordon B. Hinckley, „Încet la mânie”, Ensign sau Liahona, nov. 2007, p. 66)