Matei 22:34-40
Cele două mari porunci
Căutând să-L pună la încercare pe Salvator, unul dintre farisei a întrebat care poruncă din lege este cea mai mare. Ca răspuns, Salvatorul ne-a învățat că prima poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru și că a doua este să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Această lecție te poate ajuta să înțelegi cum să trăiești respectând aceste două mari porunci.
Marile porunci
Imaginează-ți că vorbești cu un prieten despre crezurile voastre religioase. În timp ce discută despre importanța poruncilor lui Dumnezeu, prietenul tău întreabă ce porunci specifice predică biserica ta.
Gândește-te un minut și enumeră toate poruncile și standardele lui Dumnezeu care îți vin în minte.
După ce-i împărtășești lista de porunci ale lui Dumnezeu la care te-ai gândit, prietenul tău te întreabă care porunci sunt cele mai importante.
Cugetă la această listă și gândește-te cum ai putea răspunde la întrebarea lui.
În timp ce Isus le propovăduia oamenilor, mulți dintre farisei I-au adresat întrebări, căutând să-L umilească în fața oamenilor. Citește Matei 22:36-40 și caută o întrebare adresată Salvatorului și răspunsul pe care L-a dat El.
-
Ce gânduri sau sentimente ai despre felul în care a răspuns Salvatorul?
Salvatorul a explicat că prima mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru. A doua mare poruncă este să ne iubim aproapele ca pe noi înșine. Aceste două porunci sunt din Deuteronom 6:5 și Leviticul 19:18 . „Legea” la care se face referire în Matei 22:36 este legea lui Moise.
-
Ce înseamnă să-L iubești pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău și cu tot cugetul tău? (Dacă dorești să înțelegi mai bine aceste cuvinte, poți căuta definițiile lor folosind ajutoarele pentru studiu, cum ar fi Ghid pentru scripturi.)
-
Care sunt câteva exemple din viața lui Hristos, când El a arătat că Îl iubește astfel pe Dumnezeu?
-
Ce crezi că înseamnă să-ți iubești aproapele ca pe tine însuți?
-
Cum ne poate ajuta ascultarea acestor două mari porunci să devenim asemenea lui Isus Hristos?
Reține că, în Matei 22:40 , Isus ne-a învățat că toate poruncile lui Dumnezeu sunt menite să îi ajute pe oameni să-și arate dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele lor.
-
Cum ne-ar putea ajuta respectarea celor două mari porunci să ne supunem tuturor celorlalte porunci?
Președintele Russell M. Nelson a explicat în ce mod dragostea noastră față de Dumnezeu este legată de dragostea noastră față de alții.
Când Îl iubim pe Dumnezeu cu toată inima, El ne ajută să dorim binele altora, formându-se astfel un ciclu frumos și virtuos.
(Russell M. Nelson, „Cea de-a doua mare poruncă”, Ensign sau Liahona, nov. 2019, p. 97)
-
De ce ar putea dragostea noastră față de Dumnezeu să ne îndrepte inimile către alții?
-
Pe cine cunoști a fi un exemplu bun de respectare a celor două mari porunci?
-
Care sunt modurile prin care persoana sau persoanele respective își arată această dragoste? Cum poți urma exemplul lor arătându-ți dragostea față de ceilalți în moduri simple în viața de zi cu zi?
Poți viziona prezentarea video „Realizing What God Has Done, How Could I Not Help? | His Hands (Înțelegând ce a făcut Dumnezeu, cum aș putea să nu ajut? | Mâinile Lui)” (2:50), pentru a vedea un exemplu al modului în care dragostea lui Dumnezeu pentru noi ne poate îndrepta inima către El și către alții. Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
În jurnalul tău pentru studiu, scrie ceea ce știi despre Tatăl Ceresc și despre Isus Hristos și te motivează să respecți cele două mari porunci. Poate fi util să cugeți în mod special la experiențele pe care le-ai trăit simțind dragostea Lor pentru tine.
Dragostea pentru Dumnezeu ar trebui să fie prima noastră prioritate
Deși este important să ne supunem celor două mari porunci, Președintele Dallin H. Oaks ne-a împărtășit o avertizare.
Zelul nostru de a ține această a doua poruncă nu trebuie să ne facă s-o uităm pe prima – să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul și cu tot cugetul nostru. Arătăm această dragoste „[păzind] poruncile [Sale]” [ Ioan 14:15 ].
(Dallin H. Oaks, „Două mari porunci”, Ensign sau Liahona, nov. 2019, p. 73-74)
-
De ce ar putea fi importantă ordinea acestor porunci?
-
Ce probleme ar putea apărea dacă acordăm întâietate iubirii aproapelui nostru, în locul iubirii de Dumnezeu?
-
Cu ce situații sau circumstanțe te-ai putea confrunta, în care trebuie să fii sigur că dragostea față de Dumnezeu este pe primul loc?
Poți viziona „Spiritual Whirlwinds (Furtuni spirituale)”, de la minutul 7:40 până la minutul 9:13, pentru a vedea exemplul unei tinere fete care a pus pe primul loc dragostea ei față de Dumnezeu. Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
Întocmește un plan
Cugetă asupra prilejurilor pe care le-ai avut recent de a respecta cele două mari porunci. Pe o scară de la unu la cinci, evaluează cât de bine respecți fiecare dintre aceste porunci, unu însemnând „Foarte bine” și cinci însemnând „Nu o respect bine”.
1. Desfășoară activitatea de mai jos.
Creează un plan în jurnalul tău pentru studiu pentru a te supune mai din plin acestor două mari porunci.
-
Enumeră acțiunile concrete pe care le-ai putea întreprinde pentru a respecta mai bine aceste două mari porunci. Ascultă cu atenție impresiile pe care le primești de la Duhul Sfânt și alege una pe care să o urmezi.
-
Scrie cum îți vei urmări progresul în ceea ce privește această acțiune. Le poți împărtăși planul tău părinților sau unui prieten de încredere, invitându-i să te ajute. Recunoaște că Dumnezeu te va ajuta pe măsură ce vei face tot ce poți (vezi Doctrină și legăminte 123:17).
Opțional: Vrei să afli mai multe?
Cum pot învăța să mă iubesc?
În cuvântarea sa „Acesta este timpul nostru!”, Vârstnicul S. Gifford Nielsen, din Cei Șaptezeci, vorbește despre importanța faptului de a ajunge să ne iubim pe noi înșine (Liahona, mai 2021, p. 64-67). Poți viziona prezentarea video, disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org, de la minutul 7:36 până la minutul 9:32. Următorul articol ne învață, de asemenea, cum putem învăța să ne iubim noi înșine: „How to Love Yourself Like God Loves You (Cum să te iubești așa cum te iubește Dumnezeu)” (ChurchofJesusChrist.org).
Cum conlucrează cele două mari porunci (vedeți, de asemenea, 1 Ioan 4:7-11, 20-21)?
Vârstnicul Peter M. Johnson, din Cei Șaptezeci, ne-a învățat cele de mai jos.
Aduceți-vă aminte că prima și cea mai mare poruncă este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima noastră, cu tot sufletul nostru și cu tot cugetul nostru [vedeți Matei 22:37-38 ]. Tot ce facem trebuie să fie motivat de dragostea noastră față de El și de Fiul Său. Pe măsură ce ne dezvoltăm dragostea față de Ei ținând poruncile Lor, capacitatea noastră de a iubi, pe noi și pe alții, va crește. Vom începe să slujim familiei, prietenilor și vecinilor, deoarece îi vom vedea așa cum îi vede Salvatorul – ca fiice și fii ai lui Dumnezeu [vezi Ioan 3:16 ; 1 Ioan 4:19 ; Mosia 2:17 ].
(Peter M. Johnson, „Puterea de a învinge dușmanul”, Ensign sau Liahona, nov. 2019, p. 111)
Cum îmi poate influența viața faptul de a asculta poruncile de a-L iubi pe Dumnezeu și de a-i iubi pe alții?
Președintele M. Russell Ballard, președintele în exercițiu al Cvorumului celor Doisprezece Apostoli, ne-a explicat cele de mai jos.
Supunerea față de aceste două porunci oferă o cale de a avea parte de mai multă pace și bucurie. Atunci când Îl iubim pe Domnul și-I slujim și când ne iubim și ne slujim aproapele, vom simți, în mod natural, mai multă fericire, de care n-am putea avea parte în vreun alt mod mai bun.
(M. Russell Ballard, „Evanghelia adevărată, pură și simplă a lui Isus Hristos”, Ensign sau Liahona, mai 2019, p. 29)
De ce este subliniată dragostea în ambele porunci?
Vizionează prezentarea video „Love and Law (Dragostea și legea)” (3:21). Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
Cum ne influențează dragostea lui Dumnezeu să ne supunem celor două mari porunci?
Vârstnicul Jeffrey R. Holland, din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, a depus mărturia de mai jos.
Cea dintâi mare poruncă din toată eternitatea este să-L iubim pe Dumnezeu cu toată inima, puterea, mintea și tăria noastră – aceasta este cea dintâi mare poruncă. Dar primul adevăr măreț din toată eternitatea este că Dumnezeu ne iubește cu toată inima, puterea, mintea și tăria Sa. Acea dragoste este piatra care stă la temelia eternității și ar trebui să fie piatra care stă la temelia vieții noastre de zi cu zi. Într-adevăr, doar cu această asigurare arzând în sufletele noastre putem avea încrederea de a continua să încercăm să devenim mai buni, de a continua să căutăm iertarea păcatelor noastre și să arătăm îndurare față de aproapele nostru.
(Jeffrey R. Holland, „Mâine, Domnul va face lucruri minunate în mijlocul vostru”, Ensign sau Liahona, mai 2016, p. 127)