1 Ioan 2-4; 2 Ioan
Să arătăm dragoste față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos
Când cineva se simte iubit sau iubește o altă persoană, faptele sale se schimbă adesea. Ioan ne-a învățat că dragostea noastră față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos ne poate motiva să ținem poruncile Lor. Această lecție este menită să te ajute să înțelegi cum poți arăta dragoste față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos ținând poruncile.
Posibile activități de învățare
Protecțiile pline de dragoste ale lui Dumnezeu
Pe când se afla pe o plajă din Australia, vârstnicul Von G. Keetch (1960-2018), din Cei Șaptezeci, s-a întâlnit cu câțiva surferi sosiți acolo într-o vacanță unică în viață. Aceștia se plângeau de o barieră grea de plasă din apă, care-i împiedica să facă surf pe valurile mari.
Pentru a afla ce s-a întâmplat, vizionează prezentarea video „Binecuvântați și fericiți sunt cei care țin poruncile lui Dumnezeu” (5:41), de la minutul 0:00 până la minutul 2:34. Această prezentare video este pusă la dispoziție pe ChurchofJesusChrist.org. Sau citește relatarea de mai jos.
Pe măsură ce surferii americani deveneau tot mai supărați, mi-a captat atenția un alt surfer aflat în apropiere – un bărbat mai în vârstă care, în mod evident, locuia în zona respectivă. Părea că devine și mai nerăbdător în timp ce asculta nemulțumirile din ce în ce mai mari cu privire la barieră.
În cele din urmă, s-a ridicat și a mers la grupul de oameni. Fără să spună nimic, a luat un binoclu din rucsacul său și l-a dat unuia dintre surferi, arătând către barieră. Fiecare dintre surferi s-a uitat prin binoclu. Când mi-a venit rândul, am mărit imaginea și am putut observa ceva ce înainte nu văzusem: înotătoare dorsale – rechini mari care se hrăneau aproape de zona recifelor de pe cealaltă parte a barierei.
Grupul s-a liniștit rapid. Bătrânul surfer și-a luat binoclul și s-a pregătit să plece. În timp ce făcea asta, a spus niște cuvinte pe care nu le voi uita niciodată: „Nu criticați prea mult bariera”, a zis el. „Este singurul lucru care vă protejează să nu fiți devorați.”
Stând pe acea plajă frumoasă, perspectiva noastră s-a schimbat brusc. O barieră care părea rigidă și restrictivă – care părea că limitează distracția și entuziasmul de a face surf pe valuri foarte mari – devenise ceva foarte diferit. Înțelegând aceste lucruri cu privire la pericolul care stătea la pândă foarte aproape de suprafața apei, bariera oferea acum protecție, siguranță și pace.
(Von G. Keetch, „Binecuvântați și fericiți sunt cei care țin poruncile lui Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 115-116)
-
Care sunt unele dintre atitudinile pe care le-ar putea avea oamenii cu privire la ținerea poruncilor lui Dumnezeu?
Poți scrie răspunsurile tale la întrebările de mai jos în jurnalul tău pentru studiu.
-
Ce simt eu în legătură cu poruncile lui Dumnezeu? De ce le țin sau de ce nu le țin?
Ținerea poruncilor lui Dumnezeu
Cu toții avem propriile motive pentru care alegem să ținem sau nu poruncile lui Dumnezeu. Citește versetele de mai jos și află ce ne-a învățat apostolul Ioan că ne poate motiva să le ținem. Ar putea fi util să îți aduci aminte că Ioan a scris epistolele sale pentru credincioșii care se confruntau cu învățături false.
(Ar putea fi, de asemenea, util să citești învățăturile Salvatorului din Ioan 14:15, 23-24 .)
-
Ce adevăruri ai găsit?
-
Cum ar putea cunoașterea acestor adevăruri să mărească dorința cuiva de a ține poruncile?
Ioan a propovăduit diferite adevăruri în aceste versete. Unul dintre aceste adevăruri, pe care poate l-ai identificat, este următorul: Cu cât Îi cunoaștem și Îi iubim mai mult pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos, cu atât suntem mai dornici să ținem poruncile Lor (vezi 1 Ioan 1:5-7 ; 2:3-6 ; 2 Ioan 1:6-9).
-
De ce este ținerea poruncilor un mod de a arăta dragoste față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos?
-
Ce știi despre Tatăl Ceresc și despre Isus Hristos și te motivează să ții poruncile Lor? De ce te motivează cunoașterea acestor lucruri?
-
Ce ai învățat despre Ei pe măsură ce ai ținut poruncile Lor?
Cum îți vei arăta dragostea față de Tatăl Ceresc?
Privește această ilustrație și gândește-te la ceea ce știi despre Isus Hristos și despre Tatăl Ceresc și la sentimentele Lor față de tine. Te poți gândi, de asemenea, la sentimentele pe care le ai față de Ei.
Deși poate părea dificil să ne arătăm dragostea față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos deoarece Ei nu sunt prezenți fizic alături de noi, ne putem arăta dragostea față de Ei ținând poruncile Lor. Alocă-ți timp pentru a cugeta asupra a ceea ce ai dori să îți aduci aminte sau să faci datorită acestei lecții. Mai jos, sunt unele moduri în care poți face acest lucru.
-
Scrie un mod prin care ai dori să ajungi să-I cunoști și să-I iubești mai mult pe Tatăl Ceresc și pe Isus Hristos.
-
Gândește-te la poruncile pe care le ții în prezent și la motivele pentru care le ții. Gândește-te dacă ești motivat de dragostea față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos sau dacă ai putea progresa mai mult în această privință.
-
Identifică una sau mai multe porunci pe care le-ai putea ține mai pe deplin pentru a-ți arăta dragostea față de Tatăl Ceresc și de Isus Hristos. Întocmește un plan despre cum vei ține mai pe deplin aceste porunci.
Comentarii și informații generale
Cum sunt poruncile o exprimare a dragostei lui Dumnezeu pentru noi?
Președintele Thomas S. Monson (1927-2018) a declarat cele de mai jos.
Poruncile lui Dumnezeu nu sunt date pentru a ne împiedica sau pentru a deveni obstacole în calea fericirii noastre. Exact opusul este adevărat. El, care ne-a creat și ne iubește în mod perfect, știe exact cum trebuie să trăim pentru a obține cea mai mare fericire posibilă. El ne-a dat îndrumări care, dacă le urmăm, ne vor călăuzi în siguranță în această călătorie din viața muritoare care este, deseori, periculoasă…
El știe că atunci când ținem poruncile, viețile noastre vor fi mai fericite, mai împlinite și mai puțin complicate. Provocările și problemele noastre vor fi mai ușor de suportat și noi vom primi binecuvântările pe care El ni le-a promis.
(Thomas S. Monson, „Țineți poruncile”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 83)
Cum Îi arată lui Dumnezeu dragostea mea faptul că țin poruncile?
Vârstnicul Von G. Keetch (1960-2018), din Cei Șaptezeci, a declarat cele de mai jos.
Noi ne arătăm dragostea față de Dumnezeu – și credința noastră în El – făcând în fiecare zi tot ce putem pentru a urma calea pe care El ne-a oferit-o și ținând poruncile pe care El ni le-a dat. Noi demonstrăm acea credință și dragoste în special în situații în care nu înțelegem foarte bine motivul pentru care Dumnezeu ne poruncește ceva sau nu înțelegem ce cale ne spune El să urmăm.
(Von G. Keetch, „Binecuvântați și fericiți sunt cei care țin poruncile lui Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, nov. 2015, p. 116)
Cum pot să îmi măresc dragostea față de Dumnezeu?
Președintele Dieter F. Uchtdorf, pe atunci din Prima Președinție, a explicat cele de mai jos.
Ne mărim dragostea față de Tatăl nostru Ceresc și o putem demonstra aliniindu-ne gândurile și faptele la cuvântul lui Dumnezeu. Dragostea Sa pură ne conduce și ne încurajează să devenim mai puri și mai sfinți. Ne inspiră să umblăm în neprihănire – nu din teamă sau obligație, ci din dorința sinceră de a deveni și mai asemănători Lui deoarece Îl iubim.
(Dieter F. Uchtdorf, „Dragostea de Dumnezeu”, Ensign sau Liahona, nov. 2009, p. 23)