Seminar
2 Corinteni 1-7


2 Corinteni 1-7

Prezentare generală

Când oamenii din Corint au avut parte de greutăți, Pavel le-a scris membrilor Bisericii de acolo pentru a le oferi continuu sprijin și sfaturi. El i-a invitat să se ierte reciproc, atât pentru binele celui iertat, cât și pentru propriul lor folos. El a propovăduit că, prin ispășirea lui Hristos, puteau fi mântuiți de păcat și puteau fi aduși înapoi într-o relație favorabilă cu Dumnezeu. Spre bucuria și mulțumirea sa, el a primit vestea că sfinții corinteni au avut parte de pocăință adevărată.

Pregătiți-vă să predați

Informațiile de mai jos le oferă învățătorilor idei cu privire la ce ar putea fi necesar să pregătească în avans pentru fiecare lecție.

2 Corinteni 1; 4

Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă unele dintre modurile în care Dumnezeu le oferă alinare copiilor Săi și să identifice modalități prin care le pot împărtăși altora alinarea Sa.  

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la diverse moduri în care primesc alinare când lucrurile nu merg bine în viața lor. Dacă este posibil, încurajați-i să aducă o ilustrație sau un obiect care reprezintă o sursă de alinare pentru ei.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Când cursanții sunt rugați să se gândească la lucruri care îi alină, puteți să arătați unele obiecte sau ilustrații de acasă care vă alină. Arătarea acestor obiecte pe ecran și explicarea importanței acestora pot ajuta la crearea unei apropieri și a unui mediu de învățare confortabil.

2 Corinteni 2

Scopul lecției. Această lecție este menită să ajute cursanții să-și mărească înțelegerea despre importanța iertării și dorința de a-i ierta pe alții.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să vină pregătiți să împărtășească un exemplu despre o persoană pe care o cunosc și care a oferit unei alte persoane iertare asemănătoare celei a lui Hristos.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Pentru 2 Corinteni 2:5-11 , folosiți funcția de tablă albă pentru a crea două coloane. Denumiți o coloană „Cum trebuie să tratăm pe cineva care ne-a făcut să suferim?”, iar cealaltă coloană „De ce trebuie să tratăm oamenii în acest fel?”. Cursanții pot fi invitați apoi să-și împărtășească gândurile, pe care să le scrieți dumneavoastră, sau pot scrie singuri răspunsurile folosind un instrument de adnotare.

2 Corinteni 5

Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să se apropie mai mult de Dumnezeu și să devină cine dorește El ca ei să devină.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la momente în care s-au simțit aproape de Dumnezeu și la momente în care s-au simțit departe de El și să vină la oră pregătiți să desprindă învățăminte din aceste experiențe trăite.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. La începutul lecției, invitați cursanții să împărtășească pe chat unele scenarii din viața reală care ar putea fi asemănătoare celor din lecție. Ei pot fi invitați să se gândească la modul în care adevărurile din această lecție ar putea fi utile în situațiile respective.

2 Corinteni 7

Scopul lecției. Această lecție poate ajuta cursanții să înțeleagă o componentă importantă a pocăinței adevărate și să se apropie mai mult de Isus Hristos.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la modul în care pot ști dacă s-au pocăit cu adevărat. De asemenea, ei ar putea fi invitați să studieze secțiunea „Întristarea după voia lui Dumnezeu duce la pocăință” din rezumatul Vino și urmează-Mă („11-17 septembrie. 2 Corinteni 1-7: «Împăcați-vă cu Dumnezeu»”, Vino și urmează-Mă – Pentru persoane și familii: Noul Testament, 2023).

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Puteți crea un tabel cu o coloană intitulată „Întristarea după voia lui Dumnezeu” și o coloană intitulată „Întristarea lumească”. Apoi, partajați ecranul dumneavoastră și completați coloanele cu ideile cursanților despre cele două tipuri de întristare. Ca alternativă, cursanții pot căuta pe ChurchofJesusChrist.org ilustrații care reprezintă fie întristarea după voia lui Dumnezeu, fie întristarea lumească. Cursanții pot adăuga acestea într-un tabel partajat, pe care să-l vadă cu toții. Invitați cursanții să explice cum înfățișează ilustrațiile pe care le-au împărtășit întristarea după voia lui Dumnezeu sau întristarea lumească.

Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 19

Scopul lecției. Această lecție este menită să ajute cursanții să memoreze unele dintre referințele scripturale care conțin doctrină și expresii scripturale cheie din Noul Testament.

  • Pregătirea cursanților. Oferiți-le cursanților câte un exemplar al tabelului cu referințe scripturale și expresii scripturale cheie și invitați-i să memoreze cât mai multe dintre cele cinci referințe scripturale care conțin doctrină și expresii scripturale cheie. Cursanții pot folosi, de asemenea, aplicația Cunoașterea doctrinei. Ca alternativă, cursanții se pot strădui să memoreze integral un fragment care conține doctrină.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Folosind cele cinci fragmente care conțin doctrină din lecție sau oricare cinci fragmente pe care cursanții trebuie să le recapituleze, puteți invita cursanții să scrie expresiile scripturale cheie din scripturi pe cinci fâșii de hârtie distincte. Arătați unul dintre fragmente pe ecran și, apoi, invitați cursanții să ridice, simultan, expresia scripturală cheie corectă după ce veți număra până la trei. Continuați această activitate până când au fost recapitulate toate fragmentele și cursanții se simt încrezători că pot potrivi fragmentele în mod corect.