Luca 2:1-39; Matei 2:1-12
Mărturia despre Salvator
Păstorii, magii, Simeon și Ana au fost primii martori ai Salvatorului. Pe măsură ce înveți despre experiențele acestora, poți dezvolta dorința de a căuta, a dezvolta și a te bucura de propria mărturie despre Isus Hristos.
Activități de învățare posibile
Duhul Sfânt mărturisește despre Isus Hristos
Gândiți-vă la întrebările de mai jos.
-
Ce este o mărturie?
-
Ce poți face pentru a dobândi o mărturie și a o întări?
-
Recunoscând că, uneori, alții te pot ajuta să-ți dezvolți mărturia, de ce nu-ți pot oferi o mărturie părinții tăi, frații și surorile sau prietenii tăi?
O mărturie se naște când Duhul Sfânt îi confirmă adevărul unei persoane care caută în mod sincer. Nu te descuraja dacă dobândirea mărturiei tale necesită timp. Pe măsură ce cauți cu sinceritate să dobândești o mărturie, Domnul îți va răspunde în felul Său și la timpul ales de El.
Citește Ioan 15:26 și următoarea declarație a președintelui Russell M. Nelson, căutând să identifici ce ne învață acestea despre mărturia despre Isus Hristos.
Cel mai important adevăr despre care Duhul Sfânt vă va depune mereu mărturie este acela că Isus este Hristosul, Fiul Dumnezeului cel Viu.
(Russell M. Nelson, „Revelație pentru Biserică, revelație pentru viața noastră”, Ensign sau Liahona, mai 2018, p. 96)
Cugetă la întrebările de mai jos și notează-ți gândurile în jurnalul tău pentru studiu.
-
De ce crezi că acesta este cel mai important adevăr pe care Spiritul ți-l va mărturisi vreodată?
-
Cum îți poți întări mărturia despre Salvator?
În această lecție, vei învăța despre martorii nașterii Salvatorului. În timp ce studiezi relatările despre ei, caută să identifici modul în care acești martori au ajuns să-L cunoască pe Salvator și ce au făcut cu mărturiile pe care le-au primit. În timp ce studiezi, reține acest adevăr: Mărturia mea despre Isus Hristos vine prin mărturia Duhului Sfânt.
Simeon și Ana
La opt zile după nașterea lui Isus, Maria și Iosif l-au dus pe Pruncul Isus la templu, conform legii iudaice (vezi Exodul 13:2). Simeon și Ana, care erau la templu, L-au recunoscut pe Pruncul Isus drept Salvatorul lor.
Citește Luca 2:25-33, 36-38 , căutând să identifici dovezi ale ajutorului oferit de Duhul Sfânt lui Simeon și Anei pentru a primi o mărturie despre Isus Hristos. Expresia „aștepta mângâierea lui Israel”, din versetul 25, se referă la așteptarea venirii lui Mesia.
-
Cum l-a ajutat Duhul Sfânt pe Simeon să dobândească o mărturie despre Hristos?
-
Ce anume din ceea ce făcuse Ana a ajutat-o să primească o mărturie despre Domnul?
-
Ce poți învăța de la Simeon și Ana care te poate ajuta să cauți, să îți dezvolți și să te bucuri de propria mărturie despre Isus Hristos?
Pe lângă Simeon și Ana, se pare că și păstorii și magii au dobândit, la rândul lor, o mărturie despre Isus Hristos. Din exemplele acestora putem învăța în ce mod ne poate influența primirea unei mărturii despre Salvator. Dacă vrei să afli mai multe despre împărtășirea mărturiei tale, studiază despre păstori în cadrul activității A. Dacă vrei să îți îmbunătățești preaslăvirea și să reflectezi la darurile pe care I le-ai putea oferi Domnului, studiază despre magi în cadrul activității B.
Activitatea A: Păstorii (Luca 2:15-20) – Împărtășirea mărturiei
În noaptea nașterii Salvatorului, în Betleem, păstorii își vegheau turmele pe câmpurile din jurul orașului. Un înger li s-a înfățișat acestora și le-a anunțat nașterea lui Isus Hristos, aducând „o veste bună”, „o mare bucurie pentru tot norodul” ( Luca 2:10).
Citește Luca 2:15-20 , căutând să identifici modul în care au răspuns păstorii la mesajul îngerului. Puteți viziona, de asemenea, prezentarea video „Sheperds Learn of the Birth of Christ (Păstorii află despre nașterea lui Hristos)” (2:50), disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
-
De ce crezi că păstorii au împărtășit celorlalți mărturia lor despre Domnul?
-
Ce poți învăța din această relatare despre ceea ce se întâmplă când primim o mărturie proprie despre Isus Hristos?
-
Când ai simțit dorința de a-ți împărtăși mărturia despre Isus Hristos și despre Evanghelia Sa celorlalți? Împărtășește o experiență pe care ai avut-o în legătură cu împărtășirea mărturiei tale.
Activitatea B: Magii (Matei 2:1-12) – Îmbunătățirea preaslăvirii
Magii s-au îngrijit de Salvator de la vremea nașterii Sale până când El a ajuns la vârsta prunciei (vezi Matei 2:1-2).
Citește Matei 2:9-11 , căutând să identifici ce au făcut magii când L-au găsit pe Salvator. De asemenea, puteți viziona prezentarea video „The Wise Men Seek Jesus (Magii Îl caută pe Isus)”, de la minutul 2:58 la minutul 4:37. Această prezentare video este disponibilă pe ChurchofJesusChrist.org.
-
Ce poți învăța din exemplul magilor?
-
Cum influențează mărturia ta despre Isus Hristos dorința ta de a-L preaslăvi?
-
Magii au oferit daruri pentru a-L preaslăvi pe Pruncul Isus. Care sunt câteva moduri prin care Îl poți preaslăvi pe Salvator?
Mărturia proprie
Gândește-te la impresiile și sentimentele pe care le-ai primit de la Duhul Sfânt în timpul acestei lecții. În timp ce continui să studiezi viața Salvatorului, așa cum a fost consemnată în Noul Testament, urmărește cu atenție modul în care Duhul Sfânt îți depune mărturie despre Isus Hristos.
Împărtășește-ți mărturia despre Salvatorul Isus Hristos sau ce știi despre El. Îți poți împărtăși mărturia despre Domnul în multe moduri. De exemplu, îți poți publica mărturia și o ilustrație cu Salvatorul pe rețele de socializare, îți poți împărtăși mărturia în cadrul unei adunări de mărturii sau îți poți scrie mărturia pe un exemplar al Cărții lui Mormon, pe care să-l oferi unui prieten sau unui membru al familiei.
Comentarii și informații generale
Ce este o mărturie?
Mărturia este o mărturisire spirituală oferită unui om de către Duhul Sfânt. Fundamentul mărturiei este cunoașterea faptului că Tatăl Ceresc trăiește și Își iubește copiii, că Isus Hristos trăiește, că El este Fiul lui Dumnezeu și că El a înfăptuit ispășirea infinită, că Joseph Smith este profetul lui Dumnezeu care a fost chemat pentru a restabili Evanghelia, că Biserica lui Isus Hristos a Sfinților din Zilele din Urmă este adevărata Biserică a Salvatorului pe pământ și că Biserica este condusă de un profet în viață astăzi. Cu această temelie, mărturia crește, ajungând să includă toate principiile Evangheliei.
[Gospel Topics (Subiecte din Evanghelie), „Testimony” („Mărturia”), topics.ChurchofJesusChrist.org]
În ce mod ne influențează mărturia despre Isus Hristos?
Președintele Henry B. Eyring, din Prima Președinție, a explicat modul în care Duhul Sfânt depune mărturie despre Hristos.
Duhul Sfânt este Acela care depune mărturie că Isus Hristos este Fiul Preaiubit al unui Tată Ceresc care ne iubește și care dorește să avem viață eternă alături de El cu familiile noastre. Atunci când doar începem să avem această mărturie, simțim dorința de a-I sluji și de a ține poruncile Sale. Când continuăm să facem aceste lucruri, noi primim darurile Duhului Sfânt care ne dau puterea de a sluji. Ajungem să vedem influența mâinii lui Dumnezeu și mai clar, atât de clar încât, cu timpul, nu numai că ne vom aminti de El, ci vom ajunge să-L iubim și, prin puterea ispășirii, vom deveni mai asemănători Lui.
(Henry B. Eyring, „O, aduceți-vă aminte, aduceți-vă aminte”, Ensign sau Liahona, nov. 2007, p. 68-69)
Ce daruri Îi poți oferi lui Isus Hristos?
Președintele Russell M. Nelson ne-a învățat:
„Cel mai mare dar pe care îl puteți oferi Domnului este acela de a vă menține neîntinați de lume, demni de a intra în casa Lui sfântă. Darul Său către dumneavoastră va fi pacea și siguranța de a ști că sunteți demni de a-L întâlni oricând va veni acel moment”.
(Russell M. Nelson, „Viitorul Bisericii: Pregătirea lumii pentru a Doua Venire a Salvatorului”, Ensign sau Liahona, apr. 2020, p. 15)
Vârstnicul Dieter F. Uchtdorf , din Cvorumul celor Doisprezece Apostoli, ne-a învățat:
„Noi, asemenea magilor de odinioară, trebuie să-L căutăm pe Hristos și să așternem înaintea Sa cele mai prețioase daruri: o inimă frântă și un spirit smerit. Trebuie să-I oferim dragostea noastră. Trebuie să-I oferim dorința noastră de a lua asupra noastră numele Său și de a merge pe calea uceniciei. Trebuie să promitem că ne vom aminti de El întotdeauna, că vom urma exemplul Său și că vom continua să facem bine (vezi Doctrină și legăminte 20:77, 79 ; Faptele apostolilor 10:38).Nu Îi putem oferi darul perfecțiunii în toate lucrurile, deoarece acesta este un dar aflat dincolo de capacitatea noastră de a oferi – cel puțin deocamdată. El ne cere în schimb să-I aducem în dar toate eforturile care ne stau în putință de a umbla pe căile pe care El le-a pregătit și despre care ne-a învățat.
(Dieter F. Uchtdorf, „True Gifts of Christmas” („Adevăratele daruri de Crăciun”) New Era, dec. 2018, p. 3)
De ce a oferit Maria turturele sau porumbei la templu?
Conform legii lui Moise, femeile erau necurate ceremonial după ce nășteau. Pentru a se curăța, tânăra mamă trebuia să aducă la templu un miel pentru jertfa arderii de tot și un porumbel sau o turturea pentru jertfa de ispășire (vezi Leviticul 12:5-6). „Dacă nu poate să aducă un miel, să ia două turturele sau doi pui de porumbel” (Leviticul 12:8). Faptul că Maria a adus turturele sau porumbei, în locul unui miel, este dovadă a faptului că Isus Hristos S-a născut dintr-o mamă cu mijloace materiale modeste.