Seminar
Matei 8; Marcu 2-4; Luca 7


Matei 8; Marcu 2-4; Luca 7

Prezentare generală

Isus a dat dovadă de mare putere și compasiune prin miracolele pe care le-a înfăptuit, inclusiv ridicând fiul unei văduve din morți și vindecând un slăbănog. De asemenea, El a liniștit o furtună pe Marea Galileei și a iertat păcatele unei femei care și-a exprimat recunoștința spălându-I și ungându-I picioarele.

Pregătiți-vă să predați

Informațiile de mai jos le oferă învățătorilor idei cu privire la ceea ce ar putea fi necesar să pregătească în avans pentru fiecare lecție.

Matei 8; Luca 7:11-17

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să-și întărească credința în puterea lui Isus Hristos de a înfăptui miracole în zilele noastre și în viața noastră.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să întrebe membri ai familiei sau prieteni ce evenimente, din viața lor sau din cadrul Bisericii, consideră că sunt miracole. Amintiți-le că, deși unele miracole sunt spectaculoase, altele sunt mai subtile.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Puteți distribui cursanții folosind opțiunea camere separate, pentru a le oferi prilejul de a împărtăși unele dintre miracolele pe care s-au pregătit să le împărtășească în cadrul activității de pregătire a cursanților.

Marcu 2:1-12

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să-și mărească înțelegerea despre faptul că Salvatorul poate vindeca toate tipurile de infirmități.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să se gândească la o experiență în care cineva pe care-l cunosc a primit de la Salvator o binecuvântare de care avea nevoie. Ce influență a avut binecuvântarea primită de această persoană asupra altor oameni, cum ar fi prieteni și membri ai familiei? Rugați cursanții să se gândească ce au învățat văzând ce a făcut Salvatorul pentru persoana respectivă.

Luca 7:36-50

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să își exercite credința în Isus Hristos și să se pocăiască de păcatele lor.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să citească Luca 7:36-50 și să se gândească la aceste întrebări din Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Noul Testament, 2023:„Cugetați asupra modului în care vă asemănați cu femeia descrisă în Luca 7:36-50. Când ați simțit blândețea și mila pe care Salvatorul le-a arătat acestei femei? Ce învățați din exemplul ei de credință, dragoste și umilință?” („27 februarie - 5 martie. Matei 8; Marcu 2-4; Luca 7: «Credința ta te-a mântuit»”).

  • Ilustrație. Pregătiți-vă să expuneți ilustrația de la începutul lecției.

  • Prezentare video.His Grace – Am I Beyond Saving? (Harul Său – Mai pot fi salvat?)” (6:25). Asigurați-vă că vizionați această prezentare video înainte, pentru a stabili dacă subiectele și conținutul acesteia sunt potrivite pentru cursanți din clasa dumneavoastră.

  • Sugestie de predare prin videoconferință. În timp ce citiți versetele din Luca 7 , setați-vă ecranul la modul de vizualizare de tip „Galerie”, pentru a putea vedea întreaga clasă. Invitați cursantul care a citit versetul anterior să indice după aceea într-o anumită direcție. Cursantul în direcția căruia s-a indicat poate fi rugat să citească versetul următor.

Matei 8:23-27; Marcu 4:35-41

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să primească pacea și liniștea Salvatorului în timpul greutăților de care au parte.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să desfășoare activitatea din „Matei 8:23-27; Marcu 4:35-41: Isus Hristos are puterea de a aduce pace în mijlocul furtunilor vieții”, care se găsește în Vino și urmează-Mă – pentru persoane și familii: Noul Testament, 2023. Invitați cursanții să vină pregătiți pentru a împărtăși cunoștințe. Cursanții ar putea ruga membri ai familiei sau prieteni să participe alături de ei la această activitate.

  • Materiale pentru cursanți. Asigurați-vă că toți cursanții au instrumente de scris și un jurnal pentru studiu sau o foaie de hârtie pe care să le folosească în timpul activității de vizualizare.

  • Prezentare video. Pace în Hristos” (4:09)

  • Sugestie de predare prin videoconferință. Invitați cursanții să țină în dreptul camerei desenele pe care le-au făcut, astfel încât să-și poată vedea reciproc desenele. Invitați câțiva cursanți să explice clasei ce au desenat.

Cunoașterea doctrinei ‒ recapitulare 2

Scopul lecției. Această lecție va ajuta cursanții să memoreze referințele scripturale și expresiile scripturale cheie pentru unele dintre fragmentele care conțin doctrină din Noul Testament.

Notă. Este posibil ca în locul acestei lecții de recapitulare să fie necesară predarea unei lecții consacrate unui fragment care conține doctrină. Consultați programul de predare pus la dispoziție de directorul sau coordonatorul zonei sau regiunii, pentru a vă asigura că fiecare lecție consacrată unui fragment care conține doctrină va fi predată cât timp seminarul este în desfășurare.

  • Pregătirea cursanților. Invitați cursanții să cugete asupra modului în care faptul de a cunoaște referințe scripturale și ceea ce îi învață acestea îi poate ajuta în viață.

  • Foaie de prezentare. Pregătiți-vă să expuneți lista fragmentelor care conțin doctrină și a expresiilor scripturale cheie asociate sau oferiți-o cursanților sub forma unei foi de prezentare.

  • Materiale pentru cursanți. Asigurați-vă că toți cursanții au instrumente de scris, un jurnal pentru studiu și o foaie de hârtie, pe care să le folosească în timpul activității cu cartonașe pentru memorare.

  • Sugestie de predare prin videoconferință.Puteți folosi jocuri online care le permit cursanților să participe împreună. Ar putea fi folosite mai multe instrumente online pentru potrivirea expresiei cheie cu referința scripturală sau cursanții ar putea desfășura activități de completare a spațiilor goale.